30 mai 2009

Forma rujului si personalitatea

Intr-o zi, eu si alte doua colege, ne aratam rujurile: nuante, textura, chestiuni feminine pe care doar noi le intelegem. Imi arat rujul care este tocit uniform, dar cu marginile rotunjite. Ma intreaba o colega cum fac asta. Chiar, oare cum? nu am stat sa-mi pun problema asta, ca doar nu-i dau forma aceea in mod intentionat. Asa-l folosesc...
Astazi, vad rujul lui Carmen si vine randul meu sa ma minunez de forma lui: tocit pe o parte aproape ca un carlig. Eu nu cred ca as reusi sa-i dau forma asta nici daca m-as chinui.
Ma gandesc apoi ca poate o fi adevarat ca forma rujului tradeaza si personalitatea. Modul cum este folosit, presiunea , siguranta, finetea...ii dau forma, deci forma capatata depinde de cea care il foloseste.
Caut eu ceva informatii, asaa de curiozitate. In primul rand ma interesa ce comunica forma rujului meu.
1.Daca rujul este plat, drept si rotunjit la margini , este vorba despre o persoana care nu trece neobservata, care isi spune intotdeauna parerea cu sinceritate, o prietena adevarata. Prietenii o plac si o admira dar sunt si multi care o invidiaza pentru personalitatea sa. Este o persoana temperamentala, ferma, stabila, concilianta, placuta, simpatica.

2.Daca rujul capata forma ascutita pe ambele parti, persoana care il foloseste este ca o printesa, o pretioasa, o tipa plina de ea si plina de fitze. Este o rasfatata.

3.Daca rujul este ascutit doar pe o parte, persoana care il foloseste e optimista, naturala, plina de viata. Este incapatanata, vioaie si curajoasa , placandu-i sa fie in centrul atentiei. Nu ii place sa se certe cu cei din jur.

4.Rujul care ramane cu aceeasi forma cu care a fost cumparat tradeaza o persoana care nu indrazneste, reflecta teama fata de viata reala, fata de parinti, etc. Aceasta persoana incearca sa nu deranjeze, sa fie pe placul tuturor, este timida , supusa regulilor si putin comunicativa.

5.Capatul in unghi , cu muchia curbata, ca un carlig indica o persoana entuziasta, energica, vorbareata. Acestei persoane ii place sa fie in centrul atentiei dar este si altruista, ofera ajutor. O alta trasatura ar fi creativitatea.

6.Rujul cu capatul rotunjit dar ascutit spre varf indica o persoana draguta, atragatoare, simpatica, orientata spre familie, blanda, sociabila. O astfel de persoana are nevoie de cei din jur.

7.Capatul plat cu muchie dreapta este al unui ruj ce apartine unei persoane concise, conservatoare, de o moralitate inalta.Este o persoana inteligenta dar si dependenta de cei din jur.


29 mai 2009

Padurea de stejari

Prima iesire la soare de anul acesta a fost intr-o padure de stejari de pe langa localitatea Somova. Atata liniste ce era acolo...cu exceptia fetelor noastre care acopereau toate pasarile padurii.
Asa de mult asteptasem sa stau la soare, incat aveam impresia ca nu e adevarat. La pranz, sperasem, eu si Vasi, ca maimutelele mici vor adormi. Aiurea, pana nu s-au acoperit cu pamant si nu au plecat in expeditie printre copaci, nu s-au lasat.
Maria, asa descurcareata cum e, a gasit niste taciuni printr-o movila de pamant si s-a camuflat mai ceva ca Rambo in Vietnam, sau pe unde o fi fost el( pentru ca eu nu am avut niciodata rabdare sa vad filmul).
In padurea aceasta cu stejari destul de rari, ne simteam foarte bine, mai ales ca nu stateam fund in fund cu nimeni, nu-si facea nimeni loc de trecere pe langa noi si...nu se auzeau manele amestecate intre ele. Nici macar nu se vedeau blocuri in departare... E mai frumos decat in Busteni, in Poiana Cerbului, loc foarte frumos de altfel, dar uratit de cei care se opresc pe acolo.

La Tulcea, la muzeu

Am fost si am vizitat "Muzeul Natural al Deltei Dunarii" de la Tulcea. Vremea a fost foarte frumoasa, dar drumul mai obositor, avand in vedere ca am calatorit cu doi copii mici dupa noi, caraghioasele de Maria si de Dana.
Maria s-a speriat initial de pestii care pareau ca vin spre ea, iar eu ameteam din cauza efectului de lupa al peretelui gros de geam.

Cladirea nu este chiar asa de spatioasa cum mi-am imaginat: demisol, parter si etaj. La etaj , in special, sunt reconstituite imagini specifice din Delta, legate de peste si pescuit, dar si colturi din natura salbatica , incluzand pasari si animale impaiate.

Mi-a placut cum era reconstituit mediul natural al animalelor: cu pamant, plante, copaci, aveai impresia ca s-a decupat un colt din natura si l-au adus acolo, in cladire.

23 mai 2009

Totul

In istoria umanitatii s-a spus de mai multe ori ce ar reprezenta "totul'.
Mai intai a venit Moise si a spus ca "Dumnezeu este totul". Credinta in Dumnezeu ar fi salvatoare, de crezi, castigi fericirea si viata vesnica.
Apoi a venit Iisus spunand ca "iubirea este totul". Prin iubire intelegand apropierea crestina de semeni, intoarcerea celuilalt obraz, sa nu urasti si sa te gandesti la cel de langa tine ca la tine insuti.
Karl Marx a spus ca "totul este capital". In societate totul se invarte in jurul capitalului.
Sigmund Freud zicea ca "totul este sex". Totul in lumea aceasta s-ar invarti in jurul patului, ca sa nu spun in jurul...penisului.
Iar in cele din urma a venit Albert Einstein care a daramat tot ce se afirmase pana atunci: "totul este relativ". :)

Din Einstein sunt si urmatoarele afirmatii:
"Relativitatea e aplicata la fizica, nu la etica."

"Viata insasi este magie, iar daca nu crezi asta, macar incearca sa o traiesti ca pe ceva magic."

"Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa si spera intr-o rasplata, atunci suntem, intr-adevar, o adunatura jalnica."

"Daca cineva nu a gresit niciodata, inseamna ca nu a incercat sa faca nimic nou."

"Sa nu te opresti niciodata din a-ti pune intrebari, curiozitatea sta la baza existentei."

22 mai 2009

"Yes Man"

De cand tot voiam sa vad filmul aceasta , "Yes Man", aproape ca uitasem ca-l am in casa.
In cele din urma l-am vizionat, insa nu as putea spune ca am fost chiar asa de entuziasmata. Te binedispune e adevarat, razi, dar nu chiar asa cum ma asteptam.
Ceea ce m-a surprins a fost faptul ca filmul a fost realizat avand ca punct de plecare experienta de viata a unui ziarist, care timp de sase luni nu ar fi raspuns decat cu "da" la intrebarile ce necesitau raspuns cu "da" sau "nu". De ce m-a surprins? Pentru ca mi se pare irational sa-ti propui ca indiferent de situatie, de circumstante sa spui "da".
Ceea ce a vrut de fapt sa transmita filmul este ideea de bucurie a vietii; sa te bucuri ca traiesti fara sa ratezi oportunitatile care ti se ofera. Nu se face trimitere neaparat la lucruri imposibile ci la posibilitatea fiecaruia de a se bucura de viata cu ceea ce are la indemana. Ramanand pasiv la ceea ce se intampla in jurul tau, lasi viata sa treaca pe langa tine. Carl, eroul filmului, duce o viata monotona, este posac, nici nu zambeste, iar incercarile tuturor celor din jur de a-l antrena in viata par sterile pentru ca el nu stie decat sa refuze si sa spuna "nu".
De fapt el pierde propria viata zacand , vegetand de unul singur in casa in fata unui televizor prin care vede, la care deja nu se mai uita.
Oportunitatile care i se deschid odata ce incepe sa spuna "da", il pun in situatii neplacute initial ca mai apoi sa-i schimbe total viata in sens pozitiv, reusind chiar sa-si gaseasca o noua iubire.
Ceea ce era la inceput intamplare se transforma apoi in destin dorit, pentru ca cel care spune "da" este el, si el este cel care hotaraste si nu o entitate care l-ar putea pedepsi daca ar spune "nu".
Ideea ar fi ca daca am fi mai deschisi, mai optimisti, mai zambitori, mai curajosi daca nu ne-ar fi frica de ridicol si de ceea ce spun altii, viata ar fi mai bogata si ar parea mai lunga. Ma gandesc doar la o zi in care staaai intr-un singur loc (asa cum statea Carl in fata televizorului, dupa ce se intorcea de la banca, locul sau de munca): nu faci nimic important, esti totusi epuizat si trist, iar timpul trece fara sa fi realizat nimic , ceva care sa conteze pentru tine sau pentru ei din jur.
Apoi ma gandesc la o zi incarcata, in care la sfarsitul zilei iti este si greu sa recapitulezi tot ce-ai trait ca nu cumva sa uiti ceva...nu ai impresia ca timpul se dilata, ca traiesti mai multe vieti intr-una? Dar de fapt asta ar insemna sa traiesti cu adevarat.
Filmul este totusi o invitatie la a trai.

21 mai 2009

Festina lente

Mare dreptate aveau latinii...eu oricum sunt mereu intr-o vajaiala continua, desi nu ma grabesc .
Ieri trebuia sa ajung undeva la o anumita ora. Nicio problema: am calculat cam cat fac pana acolo, cam cat imi ia sa ma pregatesc. Ma incadram perfect in timp. Alesesem hainele, mai aveam doar de calcat.
Cand sa ma apuc de calcat, imi dau seama ca alesesem o fusta a carei jupa se ridica aiurea. Nu-i nimic, zic in mintea mea: o prind cu un ac in cateva puncte si nu se mai ridica sa ma trezesc cu ea in jurul taliei. Zis si facut, termin treaba cu fusta.
Ma apuc de calcat. Intind bluzita, dau cu fierul...surpriza! Ramaneau niste urme. Bag bluzita la spalat si caut altceva, aleg o camasuta. Sterg bine fierul pe talpa si incep iar. Calc ce calc si iar se pateaza. Cred ca aveam si eu temperatura fierului. Ma uitam la fierul de calcat si el statea nevinovat in fata mea, cam fierbinte e adevarat dar fara sa dea semne ca ar fi ceva in neregula cu el. In cel mai rau caz il aruncam la gunoi...ce-as fi putut sa-i fac?
Incep sa dau cu fierul pe o carpa, poate, poate se vede ceva...culmea e ca pe acea panza nu se vedea nimic. Ma supara , iar timpul trecea. Imi dau seama ca probabil ramasese putina apa in el si acum cand se scurgea, lasa petele.
In cele din urma reusesc sa-mi calc ceva sa am o tinuta completa.
Carmen imi dadea telefon, ca unde am ajuns? Pai, mmm, abia ies din casa. Bine ca era pe strada si nu putea sa-mi spuna mai multe, asa ca s-a limitat la un "hai, fata, grabeste-te!"
Ies din scara, merg ce merg si realizez cu maaare surprindere ca acum nu se mai ridica doar jupa ci mi se ridica fusta cu totul, din cauza locurilor in care prinsesem fusta de jupa. Desteapta, mai sunt ! (adica nu) imi spun , facandu-mi singura "complimente" pentru solutia pe care o gasisem.
Mergeam cu o mana pe o coapsa in incercarea de a mentine fusta dreapta. Cine ma vedea cine stie ce-si imagina...
De intors din drum, nicio sansa, era deja prea tarziu. Pe drum primeam telefoane:"Acum unde esti? " raspundeam ca sunt cu putin mai departe decat eram de fapt. Ajung in cele din urma, o linistesc pe Carmen cu explicatia mea , ca prea ma privea ucigator. Normal ca-mi spune :"Da' nu puteai sa-ti tragi pe tine niste blugi si-un tricou!" Da! dar eu voiam sa ies incaltata cu sandale, si mergeau mai bine la fusta.
Din moment ce nu s-a suparat, e clar ca a inteles situatia.Sa intarzii putin ca sa porti neaparat niste sandale, poate ca merita.
M-am grabit eu, dar cam incet(pentru ca nu am ajuns la timp), insa pana la urma a iesit bine!

17 mai 2009

Maria

Mergand spre tara, in masina, incercam sa demonstram ca Maria stie ceva cuvinte in limba engleza.
Uitandu-ne pe geam, vedeam animale. Maria vede si ea un magar. O intreb cum se spune la magarus in limba engleza , dar nu voia si pace . Cred ca toti copiii reactioneaza la fel cand sunt pusi, la comanda, sa faca ceva.
George spune :
- La catel se spune 'dog' , nu-i asa?
Maria , uitandu-se pe geam , spune asaa, intelept:
-'Dog' e un caine mai mare...( ceva de genul:"off, nu stiati atata lucru!")
-Pai, si cum se spune la 'catel'?
-Puppy!(papi) asa se zise...e mai mic...

Maria

Astazi am fost la tara. Normal ca a fost si Maria. Trebuia sa ajunga si ea la tara, mai ales ca avea ea niste amintiri de acum un an, si parca, parca ii placuse tare mult .
In curtea animalelor se afla o capra cu doi iezi. Nepoata-mea , Dana, ii cunoaste bine, ii imbratiseaza , ii pupa...aproape ii sufoca.
O duc si pe Maria in curte si se uita la rate, la pui, la gaini. Ii plac , dar sa nu se apropie prea mult.
O prinde sora-mea pe ieduta Daniela si se apuca Dana sa o smotoceasca. O duc si pe Mari cat mai aproape si ii spun sa-i dea un pup iedutei. Maria se uita cu atentie, o studiaza, apoi zice circumspect:
-Dar, s-a spalat?
Am ramas initial fara replica, iar mai apoi m-am pornit pe ras. Fata mea se astepta ca iedul sa se spele , sa fie curat!
In cele din urma, ii da un pup iedului. Se uita apoi cu atentie si zice:
-Are degetele murdare! avea si o fata care sugera dezgustul pentru viata in mizerie a iedutei :)) .
Dana, auzind acestea, se apuca sa-i scoata mizeria dintre copite...fara dezgust. Poate si ea, cand va avea aproape trei ani, se va intreba daca iedutul este spalat.

Savage Garden

Ascult de ani de zile Savage Garden. Muzica aceasta are un efect extraordinar asupra psihicului meu. Se modeleaza atat de bine pe mine, sau eu pe ea...ascult si daca sunt trista , si daca sunt suparata, in orice conditii.
Formatia are doua albume de succes: "Savage Garden" si "Affirmation", de pe care fac parte cam toate melodiile mele preferate. Nu pot spune ca sunt fan pentru ca nu-mi place cuvantul, mai ales in sensul de disperare, imitare si toate ce se subanteleg pentru unii.
Ascult cu mare placere: 'I want you', 'Hold me', 'Chained to you', 'The Best Thing', 'Crash and Burn', 'Truely, madly, deeply', 'I Knew I loved you', Tears of Pearls', A thousand Words', 'Break me, shake me', 'To the Moon and Back', 'The lover after me', 'You can still be free', 'I don't Know you Anymore'.
Poate sunt demodata, dar imi place, e ca un refugiu pentru mine. Versurile, muzica, vocea lui Darren Hayes care este extraordinara, parca te unge pe suflet. Imi creeaza o stare atat de placuta de parca ma imi taie respiratia, ma desprind de mine insami , imi trece si prin inima si prin creier cu sceeasi intensitate.
Darren Hayes (care, apropo, e gay) are din 2002 o cariera solo si nu as putea spune ca imi place tot atat de mult ca in Savage Garden , insa daca ascult 'Insatiable', 'Strange Relationship' ,'So Beautiful' sau 'On the Verge of Somethig Wonderful' am aceeasi mare placere .
Vocea lui Darren e superba si canta live incredibil de bine.

16 mai 2009

Inuaki

Am primit un material ce se intituleaza "Despre reptilieni si planeta Pamant", material structurat in doua parti: 1. "Inuaki, reptilianul din mine" (Editura Orfeu2000) si 2."Confesiunile unei fiinte reptiliene" (revista Cosmos-august,septembrie2008).
Aryana Havah este autoarea , un psiholog care lucreaza in special cu copiii. Sub titlul "Dezvaluiri tulburatoare despre trecutul, prezentul si viitorul Pamantului " se prezinta ceea ce psihologul a inregistrat in urma dialogurilor purtate in timpul sedintelor cu un copil "cu ochii albastri, cu parul saten" care auzea "o voce in cap, ca si cum ar fi la telefon" . El numeste acea voce Aghton. Destul de interesant pana aici, insa partea care intriga abia incepe.
Vocea aceasta ii spune ca de fapt el provine de pe o planeta ce se numeste Inua, unde domneste pacea, iubirea, echilibrul, armonia. Inuaki sunt locuitorii acestei planete, fiinte ce reprezinta o civilizatie superioara oamenilor, asemanatori unor reptile, umbla dezbracati, nu au nevoie de haine sau de bijuterii, se adapteaza perfect climei prin comunicarea cu Matricea creatoare, se inmultesc doar daca e neaparata nevoie, iar copiii cresc in locuri speciale pentru a li se oferi conditii perfecte de dezvoltare din toate punctele de vedere. Ei comunica prin telepatie si au tot ceea ce isi pot dori , fara a avea cu adevarat o proprietate, totul apartinand tuturor.
Acest copil, David, ar fi trebuit sa moara la sase luni de la nastere, insa atunci, spiritul inuaki i-a luat trupul si a supravietuit, nemaiavand nicio problema de sanatate de atunci.
Inuaki spun ca Dumnezeu lucreaza cu Matricea, aceasta nu actioneaza asupra Lui Dumnezeu, din ea a fost scoasa Creatia. Matricea ar fi "forma primordiala de energie", un fel de "Sfantul Duh".
De fapt, ar exista 10 Dumnezei plus un Dumnezeu suprem, Creator. In univers ar exista si niste fiinte numite anuaki, cei care ne subjuga si care se folosesc de noi, transformandu-ne aproape in niste sclavi. David , baietelul vrea sa atraga atentia oamenilor asupra a ceea ce reprezinta ei, asupra a ceea ce pot fi si asupra faptului ca trebuie sa iasa de sub controlul anuaki. Sa nu se mai ia dupa concepte prejudecati sau informatii servite de altii ci sa creeze singuri "forme -gand -energie" prin care sa se racordeze la Matrice. Astfel se propune ca in fiecare duminica la ora 22.30 toti oamenii sa se racordeze printr-o forma-gand-energie la Matrice, prin care sa se spuna ca omul este nemuritor, "el se naste , ajunge la maturitate si ramane asa. Puternic, sanatos, viguros."Asfel, se presupune ca " suntem vesnici", "suntem tineri, maturi, sanatosi, vigurosi, buni, plini de iubire si ca moartea nu exista. Ca suntem vesnici."
Tot de la inuaki am afla ca "frica si ura sunt singurele sentimente pamantene care blocheaza accesul catre cunoastere si evolutie" si ca " orice poate fi rezolvat, daca stii cum"(cam redundant , dupa mine). Pacatele sunt vazute ca "perturbari", iar cand ne rugam restabilim armonia. Daca stii ca ai facut un rau , atunci trebuie sa faci un bine astfel incat sa se anuleze ponderea incarcaturii negative. Trebuie sa traim constient, sa stim ca de noi depinde pastrarea echilibrului. Atat timp cat ai capacitatea de a gandi, poti discerne, nu ai cum sa faci rau folosindu-te de judecata. Si apoi, toate energiile negative se intorc spre cel ce le-a creat in aceeasi viata, primind ceea ce merita.
In cazul unui om bolnav (in special e luat cazul bolnavului de cancer) "se refuza interactionarea cu fiinte negativiste, pesimiste, se refuza ascultarea unor povesti triste, sa sa nu te uiti la filme sau stiri cu incarcatura emotionala negativa, sa mancam constient, cu regim: natural"(fara grasimi animale sau hrana cu chimicale). Sfaturile acestea nu mi se par asa de neobisnuite! Dar aici se mai vorbeste si despre relationarea cu propria boala, convingand-o sa ne paraseasca...
Par niste sfaturi date de un psiholog , insa aici sunt prezentate de un psiholog asa cum le-a primit de la o fiinta superioara, nepamanteana, dar tot Creatie a Lui Dumnezeu.
Acest inuaki din trupul micutului David mai spune ca Romania "este singura tara care are sapte ceakre active"si ca pe teritoriul tarii noastre se anunta venirea unui nou Messia, Luminatorul.
Acest nou Messia ar intra in trupul unei persoane care deja traieste, e om nascut, si odata cu intrarea in trupul lui va intra si in fiecare dintre noi, astfel incat sa ne pregateasca pentru o noua etapa in evolutia noastra: vom deveni mai buni, mai evoluati, mai intelepti.
David spune ca Romania va fi protejata in mare masura de evenimentele ce vor veni in viitorul apropiat, va fi chiar un important furnizor de hrana. Se spune ca va interveni o criza economica, criza apei, boli, ca banul nu va mai avea valoare.
Aici apar multe asemanari cu ceea ce am auzit in "Zeitgeist", mai ales cele referitoare la grupul restrans care guverneaza omenirea de generatii(anuaki) si ideea ca "resursele,apa, aerul, mancarea, combustibilul, bogatiile planetei sunt ale tuturor. Este o tampenie sa crezi ca Dumnezeu ar da drept de proprietate, asupra unei parti din creatia Sa, unui singur om, unei singure familii. De ce?"
"Totul:alegerile, democreatia, libertatea, drepturile sunt de fapt un simulacru, o farsa."
Perioada 2009-2013 e considerata o perioada decisiva in intrarea intr-o noua etapa de evolutie.
Se pune accent si pe refuzarea a ceea ce ni se impune ca sistem de gandire preconceput , indemnul fiind la "dematurizare" , "sa privim lumea prin ochii unui copil", noi suntem noi insine, suntem unici.
Un text ce pare la limita science-fiction, doar science pentru unii, doar fiction pentru altii. Oricum, text interesant cu idei de retinut, fie ca am crede sau nu in ceea ce se prezinta ca dialog real.
"Iubirea Universului este de fapt o ingemanare a starilor pamantene de armonie, echilibru, pace, multumire, respect , intelegere, impacare cu sine, liniste."(va veni cumva din interiorul fiecaruia)

"Psalmii suferintei mantuitoare"

Am citit o carte de poezie. Poezie contemporana. (Multumesc lui Ciprian pentru recomandare.) Autorul,Stefan Sabau, desi economist, pare o natura profund religioasa. Simte o legatura stransa cu Dumnezeu iar poezia lui simpla transmite o stare de liniste, de impacare cu conditia de om.
De la primele poezii am vazut o asemanare cu lirica religioasa a lui Arghezi, insa nu are nimic din virulenta "razvratirii" argheziene. Arghezi il provoaca pe Dumnezeu sa i se arate ca sa poata sa creada in continuare, pentru ca zbuciumul indoielii sa ia sfarsit.
Stefan Sabau considera credinta o salvare:
"Traim in lumea asta prea confuza
Indepartati de Dumnezeu si de credinta
Si ne miram, cuprinsi de suferinta,
Ca fericirea ce-o dorim ni se refuza!

Traim aglomerati si totusi prea straini,
In custi cu usi de fier si termopane
Si, fara noima, ne latram ca niste caini
Si suntem surzi, de parca n-am avea timpane!"
("Criza")
Stefan Sabau spune ca "suferinta exista si, din nefericire, in proportie mult mai mare decat mila oamenilor ce o pot alina!" si ca daca tot exista suferinta, atunci "sa o facem mantuitoare!"
"Vai, omule prea obosit,
Lipsit de gratie si de speranta,
Taramul ce nu l-ai gasit
E-n inima, cu siguranta.

Intoarce-ti fata ta spre rasarit,
Sa-ti lumineze-altarul chipul tau
Si vei vedea ce nici n-ai banuit,
Cum se preface-n bine orice rau!"
("Rasarit")
Imi plac si urmatoarele versuri ale poeziei "Metanoia" care sugereaza exact necesitatea contactului cu Dumnezeu , dar in singuratate, in intimitate, nu in fata tuturor, nu credinta de bravada.
"Ce fericire Doamne ca, dup-atatia ani,
Am prins un fir direct , ca sa vorbesc cu Tine
Si, pentru-a apela la el, nu-mi trebuie nici bani,
Ci doar sa ies din larma lumii, sa te aud mai bine!"
Urmatoarea strofa este absolut superba pentru a ilustra frumusetea vietii asa cum e ea, fara a cauta artificii si valori false:
"Si de-ar ramane-n lume doar ciulinii
Sa nu mai simt niciun miros de floare,
Tot m-ar preface-n sfanta sarbatoare,
Cand iese din cuptor , mirosul painii!"
("Gand")
Optimism, seninatate, durerea vazuta ca fiind purificatoare si cu sens , in fata lui Dumnezeu!

14 mai 2009

Moartea, fenomen firesc...

Astazi am aflat ca mi-a murit o colega. Trist, foarte trist. Nu pot sa cred ca o persoana cu care discutam, cu care mergeam pe strada si palavrageam, acum este rece, fara suflare si in doua zile se va afla sub un strat de pamant.
Chiar daca cineva spunea (nu-mi amintesc exact cine) ca "moartea e un fenomen firesc in natura, numai oamenii il fac inspaimantator", nu ma pot opri sa nu fiu abatuta si trista. Starea aceasta o aveam de dimineata. Ma imbracasem in negru dand vina pe starea mea inexplicabila, ca apoi sa aflu de moartea colegei mele.
E adevarat ca avea o forma de cancer, dar...speranta moare ultima.
In cancelarie se punea problema daca o alta colega, tot bolnava, tot de acea boala, ar trebui sa stie sau nu de moartea colegei... Nici nu stiu ce ar trebui sa se faca...E destul de complicat. Eu as opta pentru adevar...dar daca ma gandesc mai bine, nu mai sunt asa de sigura. Uneori unele mici minciuni necesare pot ajuta. Sau , macar nu creeaza durere, nu inrautatesc situatia asa cum ar face-o un adevar.

13 mai 2009

...tot ganduri

Imi dau seama ca gandurile mele aruncate asa cum vin, cu unele ocolisuri, pot crea confuzii. Abia acum cateva minute am realizat cat de gresit pot fi interpretate. Doua persoane au interpretat cam in acelasi fel textul meu.
Nu spun ca am fost transparenta (desi nici foarte cenzurata nu am fost) , insa in niciun caz nu inseamna ca imi pare rau pentru pasul pe care l-am facut. In niciun caz ! In privinta hotararii mele nu mai exista nicio portita de intoarcere, conflictul meu interior nu are legatura cu ceea ce a fost, are legatura cu prezentul meu.
Ce-a fost a fost si a trecut. Nu vreau sa reiau povestea care aveam impresia ca nu se mai termina, lupta cu morile de vant. Am reluat povestea atunci cand mai aveam iluzia ca pot schimba ceva, apoi mi-am dat seama ca ceea ce-mi soptise ratiunea era adevarat: oamenii nu se schimba, iar impulsul initial trebuia urmat si multe din cele ce s-au intamplat nu s-ar fi intamplat.
Problema e ca eu mereu stiu ca ratiunea mea are dreptate. Asa de multa dreptate are incat mi-e frica de hotararile pe care le pot lua peste ceea ce-mi spune ea. Experienta mea de viata imi spune ca daca ma las sa fac ceea simt tot eu am de suferit. Asa ca prefer sa fiu mai rationala, mai antipatica...
Tre' sa urmez niste cursuri de indiferenta :) oare preda cineva asa ceva?

12 mai 2009

Ganduri...

Citeam intr-o revista pentru femei (chestie stiintifica, :)nu gluma) ca durerea resimtita dupa un divort ar fi pe locul doi dupa suferinta provocata de moartea cuiva drag. E adevarat ca informatia asta "stiintifica" o citeam printre rafturi, in "Real", cand Carmen incerca sa ma imbarbateze dandu-mi sa citesc remediile dupa divort iar ochii mei citeau altceva.
E adevarat ca doare dar nu m-am straduit niciodata sa plasez intensitatea suferintei pe o scala. Probabil ca se poate suferi mult mai mult decat am facut-o eu, dar vorba aceea , prefer sa nu mi se dea atat cat pot duce, ca si posibilitate de a suporta durerea.
Deoarece sunt un amestec ciudat de ratiune si pasiune, incerc sa-mi stapanesc atat cat pot emotivitatea. Cu toate acestea nu-mi reuseste intotdeauna. Mereu am impresia ca in mine se da o lupta din care tot eu am de pierdut pentru ca tot eu gandesc si tot eu simt. Cel mai bine ar fi sa existe o concordanta perfecta intre cele doua laturi ale mele, abia asa m-as simti implinita si linistita. Insa daca renunt la principiile pe care le apara cu indarjire ratiunea /gheata, are de pierdut o jumatate a mea. Daca as renunta la ceea ce-mi spune sufletul/flacara din mine, pierde cealalta jumatate.
Ma intreb cum se descurca ceilalti oameni, daca se confrunta cu problema mea. Este evident ca nimeni niciodata nu o sa fie sincer in intregime. Toti oamenii se cenzureaza in functie de situatie. Pe unii ii vezi de gheata pentru ca renunta la o jumatate din ei, se obisnuiesc cu asta si nu li se mai pare nimic neobisnuit in modul lor de a fi. Acum imi trece prin minte ca acesti oameni nu-s prea simpatici...Altii se lasa sa arda, sa imprastie caldura, lasa flacara la vedere fara sa le pese de cubuletul de gheata ce sta sa se topeasca...sau pe asta se mizeaza. A doua categorie de oameni cred ca sunt mai fericiti decat primii. Incerc doar sa-mi limpezesc niste ganduri.
Vreau liniste , sa se opreasca galceava din mine...

Sec...

Un banc sec , destul de ciudatel, ma face sa rad de cate ori il aud sau chiar de cate ori mi-l aduc aminte (desi nu prea suna a compliment)...
"Un cal intra intr-un bar, comanda o bere.
Barmanul se uita la el si-l intreaba:
- Si, ce faci fatza asta lunga?!? "
:))) mie mi se pare atat de amuzant!

11 mai 2009

De ras...

Petre, cioban de meserie, era in armata. Ii trimite sotiei un plic in care era un desen: o floare, doi copii, o fantana, un soare, o baba si niste bolovani.Sotia a descifrat desenul: "Floareo, sa ai grija de copii, sa nu cada in fantana, ca te ard , soarele ma-tii. Petre"

Anunt la mica publicitate: "Vand Enciclopedia Britannica, 50 de volume, calitate exceptionala, legate in piele, stare perfecta. Pret 1000 de dolari sau care da mai mult. Nu mai am nevoie de ea. M-am insurat saptamana trecuta iar nevasta-mea le stie pe toate."

Dumnezeu a creat barbatul. Vazand ca se plictiseste singur, i-a creat o tovarasa, femeia. Dandu-si seama ce a facut, a creat alcoolul.

9 mai 2009

O zi...printre altele

Iar a mai trecut o zi, o zi din viata mea...Ceva important? Lucruri obisnuite.
Astazi am avut o zi destul de grea pentru o zi de sambata. Dupa o zi de joi si una de vineri in care programul mi s-a terminat pe la ora opt seara (e adevarat ca nu de dimineata), si astazi am avut program de la 8 la 14.
Dupa masa de pranz, intru putin pe net si apoi ma oblig sa dorm. Ochii aproape ca mi se inchideau , pleoapele erau atat de grele de nici nu ma ascultau. Pun capul pe perna si zic in gandul meu ca trebuie sa adorm repede pentru ca pe urma se trezeste Mari si gata cu somnul, nicio sansa de atipeala.
Asaaa, si hotarata sa dorm, inchid ochii. Imi zambeam mie insami la gandul ca ma voi odihni la pranz . Si ce bine ma voi simti cand ma voi trezi, si ce energie voi avea cand voi iesi afara...
Curand am ramas fara zambetul initial pentru ca somnul mult dorit nu venea si pace. Ma cocolosisem eu , infofolita in patura, dar am inceput sa ma foiesc pe o parte, pe alta, am inceput sa ma gandesc la ce-am facut ieri, alaltaieri...acu' o mie de ani, pana mi-am dat seama ca pierd timpul degeaba stand in pat, cu ochii inchisi , facand nimic, gandindu-ma aiurea.
Ce senzatie neplacuta e atunci cand vrei sa-ti linistesti ochii inchisi iar ei se misca aiurea in orbite de parca ceva important tre' sa se intample si ei nu vad. Parca urmaresc gandurile si, din cauza asta, se misca in toate directiile...mai obositor decat activitatea.
M-am hotarat, gata cu agonia asta si m-am ridicat din pat. Mi-am dat seama ca eram atat de obosita de nu mergeam drept, nu puteam citi, nu puteam urmari un film...dar nici nu puteam dormi. In cele din urma s-a trezit Maria si am iesit la plimbare in Gradina publica, cu tot cu Bubu, Dana si ai ei parinti . Parca iesirea m-a mai revigorat putin, ca de baut cafea nu mai aveam chef , mai rau mi-ar fi facut (pe ultima de azi am baut-o pe la 10.30).
Dupa ce-am mai rezolvat treburi am crezut ca am sa cad franta foarte devreme, dupa baita Mariei.Totusi , iata ca-i miezul noptii si tot nu dorm...plus un dialog care m-a calcat pe nerrrvi ! Ce sa mai spun ca mi-e pofta de inghetata si n-am...

8 mai 2009

Marturisire

Sotul, pe patul de moarte, slabit si palid, simte ca i se apropie sfarsitul si abia soptit spune:
-Draga mea...
-Da, dragule, te ascult!
-Eu, eu voi muri, nu-i asa?
-Lasa, nu te mai obosi, nu mai vorbi...
-Daaa, sigur am sa mor si stiu ca-n viata asta am gresit...
-Hai, nu te mai obosi, dragul meu!
-Nu! Asculta: eu voi muri, dar inainte de a te parasi pentru totdeauna trebuie sa-ti marturisesc ceva...
-Nu trebuie sa faci asta, iubitule, nu te mai ingrijora...
-Ba, da! Trebuie sa vorbesc despre asta!
-Calmeaza-te, iubitul meu!
-Asculta! Trebuie sa stii, nu pot pleca ducand povara aceasta dupa mine: am facut dragoste cu sora ta...dar si cu Mirela, cea mai buna prietena a ta, si cu Nina, secretara mea...si...si cu Mimi, sotia lui Ion...si...ar trebui sa stii acestea...de cand ne-am casatorit...te-am inselat mereu...
-Stiu, dragul meu, stiu...
Il mangaie usor, ii tine mana intr-a ei si-i spune bland:
-Acum relaxeaza-te, iubitule...si lasa otrava sa-si faca efectul...

"A trece in nefiinta"

Ma intreaba colegul meu de religie daca expresia "a trece in nefiinta" este corecta din punct de vedere gramatical. Se stie ca cei mai multi dintre oamenii bisericii refuza corectitudinea acestei expresii, dar colegul meu zice ca nu stiu ce fata bisericeasca considera expresia incorecta gramatical.
Eu consider ca n-are nicio legatura cu corectitudinea gramaticala. Aceasta este o locutiune verbala ce se poate inlocui cu verbul "a muri". Locutiunea verbala este un grup de cuvinte intre care se afla neaparat si un verb si care indeplineste rolul unui verb. In locutiune nu se mai percep separat elementele componente, adica sensul cuvintelor din ea nu trebuie interpretat ca atare, cu sensul de dictionar.
Spre exemplu, daca spun " a-si lua zborul" nu inseamna ca cineva isi ia un zbor si pleaca avand zborul la el , ceea ce nu ar avea nicio logica. Sau "a bate campii" ar insemna ca cineva se apuca si da bataie campiilor. Deci, " a trece in nefiinta" este o expresie cu caracter stabil prin care se comunica eufemistic, indulcind expresia, ideea de moarte.
Daca ar fi sa analizam elementele componente, s-ar ajunge fie la un mesaj lipsit de logica, fie la interpretari mai profunde decat ar parea la prima vedere.
O prima interpretare ar putea porni de la semnificatia cuvantului "nefiinta" =faptul de a nu exista, de a nu fi; inexistenta; starea a ceea ce nu exista. Din aceasta prima explicatie ( DEX) ar rezulta ca prin moarte am trece in ceva ce nu exista, deci, aparent, lipsa de logica.
Eu ma gandesc la modul in care s-a format cuvantul: "ne"(prefix-negatie)+ "fiinta"= tot ceea ce are viata , vietuitoare, vietate, om, persoana, creatura. Asta inseamna ca prin "fiinta" sunt numite creatiile Lui Dumnezeu carora El Le-a dat viata: "Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie"(Facerea 2,7). Sa intelegem deci , ca prin moarte, se trece in "nefiinta", adica in ceva ce nu mai este natura creata , ci de natura divina, adica dupa moarte abia ajungem sa fim asemeni Lui Dumnezeu, de aceeasi natura cu El. Aceasta explicatie ar fi in concordanta cu ceea ce spune biserica:" trupul se intoarce in pamant iar sufletul merge la Cel de unde fiinta si-a luat". Aceastea sunt doar interpretari facute, fara pretentia ca am spus tot ce aveam de spus despre aceasta problema . Este ceea ce mi-a venit in minte ca interpretare fara pretentia ca am dreptate sau nu. Poate ca maine voi gasi alte interpretari.

7 mai 2009

Ceasul

Eu, cand ies din casa, port mereu ceas. Daca ies fara ceas, am impresia ca-mi lipseste ceva, ca am uitat ceva.
Am doua ceasuri: unul mecanic si unul electromecanic (asa cred ca se numeste).Cel mecanic e mai vechi, are vreo treisprezece ani si mi-e drag. Pacat ca se strica frecvent: fie sta, fie ramane in urma. Dupa ce-l duc la reparat, merge o perioada si apoi iar se strica. Celalalt electromecanic(primit cadou de Craciun, acum cinci ani, pentru ca enerva pe cineva ticaitul ceasului meu) functioneaza cu baterii nu stiu de care. Cert este ca e mai practic decat cel mecanic pentru ca nu mai trebuie intors, iar bateria pe care o avea m-a tinut de nici nu mai stiu cand am schimbat-o.
De cam o saptamana si ceva, doua, s-a consumat bateria . Nimic grav, l-am luat pe celalalt in toata perioada asta, numai ca trebuia sa-mi amintesc de intors, in fiecare dimineata. Ieri insa, mi-am dat seama ca mecanicul incepe sa faca figuri: iar sta sau ramane in urma. Astazi nici nu l-am mai luat la mine. Am cautat eu, baterii pentru celalalt, prin zona, insa nu am gasit, asa ca am plecat fara indispensabilul (pentru mine) masurator de timp.
Normal ca simteam ca-mi lipseste ceva, normal ca ma uitam aiurea la incheietura mainii de cate ori ma gandeam: oare cat mai am pana incepe sau se sfarseste ora, pana plec spre casa, si tot asa. Am telefonul, ar putea sa spuna unii. Daaa, dar pana il scot din geaanta, il bag la looc...parca ar lua o groaza de timp...
Spre surprinderea mea, nu m-am simtit asa stresata ca atunci cand aveam ceasul. Mai nesigura , e adevarat, dar mai relaxata. Pentru ca nu ma mai uitam de jde mii de ori pe ora, la ceas chiar daca nu aveam nicio treaba cu limitarea in timp, cu vreun program ceva, asa cum faceam cand aveam ceasul. Sau poate ca am fost eu mai relaxata si cred ca a fost din cauza ca nu aveam ceasul, nu stiu exact. Trebuie sa repet experienta ca sa fiu sigura.
Maine iar ma duc fara ceas la scoala. Asta daca nu gasesc bateria care-mi trebuie, pentru ca pe cel mecanic nu stiu cand il voi duce (sau daca il voi mai duce) la reparat.
Probabil ca am sa stau cu telefonul langa mine...ma gandesc. Nu cred ca am sa pot sta fara sa vad cu siguranta cat e ceasul. Totusi, cunosc foarte multe persoane care nu poarta ceas .Oare cum reusesc? Nu pot sa-mi imaginez.

6 mai 2009

"Copilul rebel"

Mai ieri am scris un text despre modul in care noi toti alunecam in rutina, in banal, in 'nimic' si apoape ca nu opunem nicio rezistenta. Temperamentul mioritic ne caracterizeaza, orice am spune. Nu vorbesc doar despre altii, ma recunosc destul de bine si pe mine in descriere. Desi, daca ma gandesc la unele intamplari si decizii din viata mea, as putea sa demonstrez contrariul...
Toti am inceput sa avem "reflexe prea conditionate", sintagma aceasta (care-mi place tare mult) le apartine celor de la "Omul cu sobolani" (piesa-"Razna") si ilustreaza atat de bine omul contemporan...
Tot celor de la "OCS" le apartine si :

"Copilul rebel"
sunt chiar aici in fata ta
nu ma lasa, hai nu te lasa...
stii absolut totul despre mine,
asa cum stiu si eu totul despre tine...

eu sunt copilul rebel din tine,
sunt nebunul care stie ce-i bine,
pentru tine,pentru mine,
mai ales pentru tine...

fac orice ca sa ma simt mai bine
eu sunt cel ce traieste in tine,
uita-te doar in oglinda mai bine
eu sunt copilul-copilul din tine,
eu te ridic te fac sa fii mai bun
eu te las sa fii un pic nebun,
sunt partea din tine care stie ce-i bine
eu sunt copilul-copilul din tine...

sunt tot ce stii tu despre frumos,
eu nu te las s-arunci hartii pe jos
eu iti arat tot ce e bine,
te-nvat sa privesti lumea prin mine.

Omul vorbind cu sinele sau, sau omul incercand sa se regaseasca, sa se recunoasca atunci cand constientizeaza indepartarea de sine insusi, indepartarea de menirea lui de om, de a trai.
Regasirea este destul de dificila pentru ca noi toti aveam grija sa inabusim tot ce-i firesc si natural in noi, tot ce-i spontan si plin de viata. Ne comportam scortos, controlat, cenzurat...ca nu cumva sa vada ceilalti ca simtim, ca ne bucura unele, ca ne intristeaza altele...de parca ar fi rusinos sa simti sau sa faci ceea ce te face sa te simti bine.
"Copilul din noi" ne face sa fim din cand in cand "nebuni", daca a face ceea ce te face sa fii fericit se numeste nebunie. De fapt, tocmai "nebunia" asta da farmec vietii, alunga rutina si ne face sa fim altfel decat niste robotei blazati cu "reflexe prea conditionate"(prea educate).
Se stie ca cea mai potrivita alegere e cea care apare prima in minte, apoi insa apar regulile, interdictiile, moralitatea...ajungem sa ne cenzuram gandurile si cand suntem singuri. Dar mai realizam ce e bine cu adevarat pentru noi?
Copilul din noi, cel care nu poate fi controlat nici macar de ratiunea noastra, ne mai poate ajuta sa luam viata ca atare. Impulsurile spre gesturile "nebunesti" pot fi puse pe seama lui...dar poate ca nu ar trebui doar sa-l lasam sa iasa din cand in cand la suprafata, poate ar trebui sa-l scoatem singuri la iveala..."fac orice ca sa ma simt mai bine" si toti vrem sa ne simtim mai bine.
"Te-nvat sa privesti lumea prin mine" ...imi place "copilul rebel" si cel din mine!

Bun sau rau?

Un om avea un caine de rasa, cu pedigriu , cu care se mandrea foarte. Cand veni vremea ca acest caine sa faca pui, un vecin il intreba pe barbat:
-Mai vecine, imi dai si mie un pui de la cainelui tau? ca tare m-as bucura.
-Iti dau vecine, cum sa nu-ti dau.
-Da' vezi ca eu vreau un caine bun, de mult timp imi doresc unul!
Cand aparura catelusii , barbatul se tinu de promisiune si-i dadu vecinului unul dintre pui. Vremea trecea iar puiul devenise ditamai cainele, insa nimic din asteptarile omului nu se petrecea. Cainele statea toata ziua tolanit, dadea din coada si nici de latrat nu-i prea ardea...Un hot ar fi fugit cu tot cu el in brate. Vecinul, nemultumit, se duce la stapanul cainelui de rasa si-i zice:
-Mai, vecine, eu ti-am cerut un caine bun si tu ce mi-ai dat? cainele asta e lenes si prost, nu latra macar...
-Pai, daca mi-ai cerut un caine bun, ti-am dat unul bun. Daca-mi cereai unul rau , unul rau iti dadeam.
Morala: cateodata, ce e bun, e rau si ce e rau, e bun !

5 mai 2009

Rutina

Suntem sclavii rutinei zilnice. Mereu ne plangem de oboseala, de plictiseala, de urat, si cu toate acestea nu facem mai nimic pentru a iesi din starea asta cenusie, terna care ne cuprinde. Senzatia poate fi usor comparata cu scufundarea in clei sau in nisipuri miscatoare. Desi ai impresia ca nu ti se intampla nimic, de fapt, te pierzi incet, incet fara sa-ti dai seama ca patesti ceva rau, doar senzatia-i neplacuta chiar daca nedureroasa.
Cufundarea in obisnuinta, in gesturi reflexe e ca o cufundare in clei: te duci la fund si apoi ti-e sila sa mai faci gesturi ca sa nu se mai intinda cleiul, sa-ti aminteasca in ce ai cazut. Sau senzatia de cufundare in nisipuri miscatoare: cu cat incerci sa faci ceva ca sa te salvezi (sa iesi din rutina , sa traiesti) cu atat realizezi ca te cufunzi cu totul, pentru ca incercarile sunt doar intamplari si nu mod de viata.
In "Neverending Story"("Povestea fara de sfarsit") se vorbea despre 'Fantezia' , un tinut al imaginatiei si despre uratul 'Nimic' care ameninta sa inghita 'Fantezia'. Ei bine, eu cred ca Nimicul e pe cale sa puna stapanire pe noi. In fiecare zi ne trezim si facem aproape masinaliceste tot ceea ce facem intotdeauna: mereu, mereu un program ce se repeta obsedant, cu mici variatii. Devenim niste robotei care-si limiteaza trairile la ceea ce presupune programul.
Cu toate acestea ne dorim sa traim vesnic, suntem foarte afectati de ideea mortii.
Sa presupunem ca am fi vesnici...oare ce s-ar intampla? am fi la fel de mioritici? am mai fi la fel resemnati, de cuminti...de robotei?
Cred ca societatea ar avea cam doua posibilitati: ori am fi atat de evoluati incat modul de viata s-ar apropia de perfectiune, ori lumea ar lua-o razna din cauza increderii omului ca orice ar face, de murit nu moare. In cea de-a doua situatie cred ca ar trebui sa apara noi reguli , legi adaptate eternitatii.
Pentru a nu ne pierde in clei, in nisipuri miscatoare , in rutina, fiecare ar trebui sa-si gaseasca un punct de sprijin, ceva care sa stimuleze, sa dea incredere , sa dea viata, zvac.

"Visatorul"

Spanzurat de aer printre ramuri
se framanta in matasa-i
un paianjen.
Raza lunii l-a trezit din somn.

Ce se zbate? A visat ca
raza lunii-i fir de-al lui si
cearc-acuma sa se urce
pana-n ceruri, sus, pe-o raza.

Se tot zbate indraznetul
si s-azvarle.
Si mi-e teama
c-o sa cada - visatorul.
(Lucian Blaga, Visatorul)

"Frumoasa" fenta

Este super cum se joaca Guvernul cu federatiile sindicale.
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Sindicatelor din Invatamant "Spiru Haret", Federatia Educatiei Nationale, Federatia Nationala Sindicala"Alma Mater", adica federatiile sindicale reprezentative la nivel de ramura de invatamant-au hotarat organizarea grevei, pe durata programului de lucru, in zilele in care se desfasoara tezele cu subiect unic, in toate unitatile/ institutiile de invatamant.
Deci, conditia grevei in data de 5.05, era ca aceasta sa fie ziua de desfasurare a tezei cu subiect unic la limba si literatura romana la clasele a VII-a si a VIII-a. Ce s-a intamplat de fapt? Sindicatele au fost "fentate"pentru ca ministerul a hotarat reprogramarea tezei pe data de 7.05.
Nu-i haioasa treaba? parca ar fi un joc . Deci nu se mai indeplineste conditia esentiala pe care au mentionat-o sindicatele pentru greva. Firesc, se asteapta reactia de pe 7.05.
Acum au loc discutii, negocieri...sunt curioasa ce fenta se mai pregateste. Pe 7 cred ca trebuie sa se mai intample ceva pentru ca sunt slabe sperante sa se ajunga la un acord cinstit.
Este foarte posibil ca in ultima instanta sa se renunte chiar, la tezele cu subiect unic. Problema e ca urmeaza si bacalaureatul . Atunci sa vad ministerul , ca doar n-o sa renunte si la el.
Dar se inteleg ei politicienii cu liderii de sindicat, ca doar nu se cunosc de azi de ieri ...isi cunosc unii altora interesele.

4 mai 2009

Greva

De ce fac profesorii greva?
Oare de ce?
Dupa parerea mea, educatia a fost lasata mereu pe ultimul loc, e locul din care se poate taia fara sa se opuna energic nimeni. Intotdeauna profesorii au fost considerati cei care ar trebui sa fie morali, intelegatori, cei care sa se gandeasca la copii ( cei care in ultima vreme au atatea drepturi incat obligatiile lor nu mai conteaza), la parintii copiilor si asa mai departe...
De ce se face greva?
1. Adoptarea O.U.G. nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, prin care, de la cheltuielile de personal pentru invatamantul preuniversitar, a fost taiata suma de 811,89 milioane lei, iar din bugetul MECI, suma de 676 milioane lei; in aceste conditii, fondurile pentru plata integrala a salariilor in anul 2009 si pentru continuarea investitiilor in infrastructura din unitatile din invatamant sunt insuficiente;
2. Alocarea pentru cercetare, in anul 2009, a unui buget diminuat cu peste 70% fata de cel din anul 2008, fapt care va conduce la imposibilitatea continuarii unor programe si contracte de cercetare, precum si la concedierea a numerosi cercetatori;
3. Imposibilitatea elaborarii de catre Guvernul Romaniei a unei noi legi de salarizare unitara in sectorul bugetar, atat timp cat reprezentantii justitiei, internelor si afacerilor externe, invocand legile speciale de salarizare, refuza sa propuna functii echivalente cu cele din sectoarele bugetare defavorizate in acest moment;
4. Adoptarea O.U.G. nr.37/2009 privind unele masuri de imbunatatire a activitatii administratiei publice , prin care Guvernul oficializeaza politizarea functiilor de conducere;
5. Consecintele dezastruoase asupra procesului instructiv-educativ, generate de aplicarea in invatamantul preuniversitar a descentralizarii, asa cum este propusa de Guvernul Boc;
6. Imposibilitatea aplicarii Strategiei "Educatie si Cercetare pentru Societatea Cunoasterii" ca urmare a lipsei resurselor financiare necesare;
7. Neaplicarea Legii nr. 221/2008 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din invatamant, votata in unanimitate de Camera Deputatilor, promulgata de Presedintele Romaniei si declarata constitutionala.
Evident ca ma intereseaza in mod direct vreo cinci din cele sapte puncte enumerate de federatiile sindicale (care, ciudat, se inteleg intre ele). Nici nu vreau sa ma gandesc la jocurile politice din spatele grevei. Oricum, orice ar face profesorii, vor face jocul clasei politice si vor aservi (prin sindicate) unora sau altora.

3 mai 2009

"Diavolul linistit"

"De ce e oare Dumnezeu atat de searbad, de vlaguit, de putin pitoresc? De ce-i lipsit de interes, de vigoare, de actualitate, si de ce ne seamana atat de putin? (...)
Ne vom intoarce fata catre Diavol? Dar nu vom sti sa ne rugam lui: sa-l adoram ar insemna sa ne rugam introspectiv, sa ne rugam noua. Nu te rogi evidentei: exactitatea nu este obiect de cult. Ne-am investit in dublul nostru toate atributele si, pentru a-l impodobi cu o parelnica solemnitate, l-am invesmantat in negru: vietile si virtutile noastre indoliate. Inzestrandu-l cu rautate si cu perseverenta, calitatile noastre dominante, ne-am dat toata osteneala sa-l facem sa fie cat mai viu; fortele noastre s-au istovit faurindu-i imaginea, zamislindu-l ager, saltaret, inteligent, ironic si, mai ales, meschin. Rezervele de energie de care dispuneam pentru a-l fauri pe Dumnezeu se reduceau la nimic. Atunci am recurs la imaginatia si la putinul sange care ne mai ramanea: Dumnezeu nu putea fi decat rodul anemiei noastre: o imagine tremuratoare si rahitica. El este bland, bun, sublim, drept. Dar cine se recunoaste in acest amestec mirosind a apa de trandafiri si izgonit in transcendenta? O fiinta fara duplicitate nu are profunzime si mister; ea nu ascunde nimic. Doar impuritatea e semn al realitatii. (...)
Pentru ca e plin de viata, Diavolul nu are niciun altar: omul se recunoaste prea mult in el ca sa-l adore; il uraste cu buna stiinta; se repudiaza si intretine atributele saracacioase ale Lui Dumnezeu. Dar Diavolul nu se plange si nu aspira sa intemeieze o religie: nu suntem oare aici ca sa-l ferim de inanitie si uitare?"
(Emil Cioran, Tratat de descompunere)

Cosmetice

Printre alte preocupari ale mele mai mult sau mai putin importante, sunt si reprezentant Avon. Daaa, o preocupare placuta as putea spune.
Am, luna de luna, brosuri cu toate produsele de cosmetica posibile si imposibile. Avand in vedere ca nu-i principala mea activitate, nu umblu sa caut comenzi: daca sunt, sunt, daca nu , nu. Nu e o afacere, nici de departe, insa mie imi face placere sa am o preocupare legata de cosmetice si din asta sa-mi iau si eu insami produsele ce-mi sunt necesare.
Astazi, spre exemplu, am plasat o comanda. Evident ca in ea se regasesc produse pentru mine. Ce mi-am comandat?
Un fard de pleoape liliachiu pentru ca se potriveste cu ochii mei caprui(brunetelor le sta bine cu nuanta aceasta). Apoi am luat o mascara blackest black; am rimel dar e cam vechi si se aduna aiurea, inestetic pe gene, iar eu consider ca rimelul este un produs de machiaj,necesar. Ce-am mai luat? o lotiune astringenta pentru fata. Aceasta e buna pentru a trata unele imperfectiuni ale tenului, mai ales dintr-o anumita perioada a lunii. Am mai comandat si un creion pentru sprancene; nu am mai folosit de mult timp si nu prea folosesc , insa avea reducere. Acesta e bun pentru a accentua forma sprancenelor, pentru a le contura mai bine, stiut fiind ca forma sprancenelor e importanta in expresivitatea fetei.
Abia astept sa-mi vina produsele, in special fardul de pleoape...

Pixul

In fiecare zi de marti a saptamanii, pe la ora 15, ma intalnesc cu Jeanelle. Dupa cum spuneam si altadata e simpatica fata.
Mergem in cabinet, isi scoate caietul de notite, colile de scris, imi scot si eu o carte de gramatica a limbii romane, una a limbii engleze si pixul. Oups! ea n-are pix! De ce nu ma mir? Pentru ca in fiecare saptamana e aceeasi poveste.
"May I borrow your pencil?" ...normal ca"yes!" ca la fata pe care o face nu poti spune altceva. Mi s-ar parea penibil sa- i spun :" Iar ai venit fara pix?"
In general folosesc pixuri cu gel si am la mine unul albastru si unul rosu. Foarte important este cel albastru pentru ca imi este necesar sa pun note, absente, sa semnez condica.
Dupa cum spuneam, Jeanelle n-are pix. Dar ceea ce e ciudat e ca nu are niciodata! In fiecare zi de marti ii imprumut cate un pix pe care...nu mi-l mai da inapoi.
Cu primele pixuri nici nu mi-am dat seama, pentru ca mai aveam un pumn de pixuri prin geanta. Pe urma, cand imi schimbam geanta si nu le aveam decat pe cele doua absolut necesare, imi dadeam seama ca dupa intalnirea cu Jeanelle nu mai aveam cu ce sa pun absente. Pe masura ce treceau saptamanile am realizat ca nu e doar o intamplare. Ea pleaca mereu, dupa sedinta, cu pixul meu. Cand nu-mi dadeam seama era ok, il baga in geanta ei si gata, nimic nefiresc. Ultima data insa, am fost atenta sa vad ce face, pentru ca deja eram constienta de ceea ce urma sa se intample: stiam ca-l va lua, nu era nicio urma de indoiala, dar voiam sa vad. Iar! bineinteles ca l-a luat. Am inceput sa zambesc, multumita in sinea mea ca era adevarat ceea ce-mi inchipuisem si ca nu era doar imaginatia mea, mintea mea bolnava. Cred ca are acasa o gramada de pixuri numai de la mine cate a adunat), asta daca nu cumva ea le foloseste doar pe cele pe care le aduna si nu-si cumpara singura niciodata.
Problema e ca nu stiu cum sa reactionez. Mi se pare o situatie jenanta. Chiar, am sa pun un pix legat de masa, asa ca la ghiseul de la banca...
Pana la urma am sa-mi fac o rezerva de pixuri in cabinet, calculez saptamanile pana la sfarsitul semestrului si rezolv problema.

2 mai 2009

Poezie

Acest text nu-mi apartine (este primit) dar pentru ca era pentru mine, mi-am permis sa-l scriu aici, dupa ce am cerut permisiunea (pentru a evita discutii interminabile si neplacute).

Wish you were here

s-a lasat amagitoare, noaptea
cuprinsa de un intuneric ametitor
se joaca si luna
imi mangaie chipul sperand sa-si alunge singuratatea
e trista de veacuri
...desi lumineaza
asemeni unui zambet ce ascunde sute de lacrimi.
visez in tacere, astern ganduri si soapte,
ma simt abandonat in tristete
incerc sa respir, dar imi lipseste aerul
as vrea sa ascult , dar nu inteleg tacerea
unde esti, sa pot zbura?
un suflet ce-i singur, nu oglindeste numic
fara parfum ,degeaba si floarea...
...am aripile frante...
grea e magia cand crezi doar in ea
arata-mi lumina, acopera-mi ochii
mangaie-mi buzele ce parca suspina
sopteste-mi dorinte, doreste-ti in soapta
iubeste, alinta, saruta, priveste...
traieste, suspina, zambeste,
uita de lume, de pasii tristi ai singuratatii.
am ramas doar o flacara-n vant
si mi-e dor de tine
mai mult decat viata,
atat de mult te-am/ te/ te-as iubit/iubesc/ iubi.

E un text caruia incerc sa-i gasesc semnificatiile...si cum nu ma prea pricep la literatura, imi e cam greu.

Darurile noastre

Daca din toate florile primaverii ar mai iesi macar cate inca una, daca din fiecare floare de pom ar iesi cate un fruct, daca nu s-ar irosi niciuna, apoi din cate o samanta, un sambure ar iesi cate un pom...
Daca polenul florilor ar da nastere valurilor de flori pe care le poarta in el ...ce bogatie si frumusete de natura am avea! mai frumoasa decat este. Frumusete pe care nu stiu daca ochii si inima noastra ar putea sa o cuprinda in adevarata splendoare. Incerc sa-mi imaginez...atata culoare si viata!
Tot la fel si omul, tanar fiind, isi arunca-n vant cu dezinvoltura, polenul, capacitatea de a deveni, irosind ceea ce ar putea sa fie, din incapacitatea de a vedea in el ce ar putea sa fie sau din comoditate. Daca oamenii ar putea sa vada ce ar putea sa devina, daca ar putea sa-si vizualizeze cat mai clar potentialul...daca ar constientiza existenta unica si irepetabila a fiecarui individ, poate am pune mai mult pret pe ceea ce suntem.
Tineretea se scutura, la fel ca si polenul. Potentialul neexploatat se duce, se risipeste, darurile oferite fiintei umane nu raman vesnice ci sunt trecatoare: imbatranim, ne ofilim, murim. Posibilitatea de devenire revine altora care la randul lor o folosesc sau o risipesc. Viata ni s-a dat ca sa o valorificam. Ne-am nascut cu o bogatie de simturi, cu capacitatea de a gandi...nu trebuie sa ne irosim ceea ce avem: un trup si simturile, o minte si capacitatea de a gandi, sentimentele...
Cele mai inexplicabile daruri mi se par sentimentele, mecanismul, spontaneitatea lor. Gandirea tine de logica de rationamente, de inlantuire de elemente, de aceea stii sau vrei sa stii. Dar sentimentele? Poate decurg din gandire iar legatura dintre ele nu o putem vedea prea clar sau deloc, tinand de subconstient.
Ne avem cu adevarat pe noi pentru noi si pentru ceilalti. Sa vedem in noi ce putem fi, sa vedem in ceilalti ce pot fi.

Cuvintele

Mi se par atat de importante cuvintele in relatiile cu ceilalalti. Modul in care vorbesti, ce cuvinte folosesti, intonatia, tonul...tot.
Pana la urma, doar prin cuvinte poti face pe cineva sa planga, sa rada, sa fie trist, vesel, optimist. Sunt niste magice chei pe care noi oamenii le folosim pentru a deschide sufletul cuiva sau pentru a ne deschide sufletul ( mare dreptate avea Nichita Stanescu). Iar cuvintele sunt la indemana oricui. Acest lucru poate fi unul bun sau unul chiar periculos. Depinde de "manuitorul" cuvintelor, de ceea ce are in suflet, in minte, in intentie. Depinde si de fragilitatea sau taria celui care le primeste.
Sunt si cuvinte aruncate, cuvinte care nu sunt neaparat chei ci doar instrumente, sunt folosite fara sa oglindeasca. Sunt si cuvinte ce se vor chei, cuvinte "mari" care au drept intentie crearea unor stari ...nu-mi place folosirea fortata a cuvintelor.
Cei mai multi dintre oameni nu acorda atentie valorii cuvintelor, doar le folosesc , doar comunica, doar transmit informatii( poate acesta a si fost scopul initial al cuvintelor), nu se gandesc cam niciodata la semnificatii, substraturi...
Pentru mine, orice enunt pare un text de interpretat, mai usor sau mai greu. Unele texte nici nu-ti pun creierul in functiune, intelegi din reflex. Alte texte ma coplesesc: trebuie sa aflu eu exact cine-i cel ce vorbeste, de ce spune ce spune, ce vrea sa comunice, ce stare are, de ce se foloseste anumite cuvinte si nu altele, de ce se repeta unele, de ce in anumite contexte apar unele cuvinte si nu altele... interpretez si punctele de suspensie in x feluri...
Ce sa mai zic de ambiguitate, enunturi echivoce sau de enunturile eliptice ? mi se par jocuri de logica.
I'm a freak! :)) cineva trebuie sa caute o camasa de forta !
Caut cuvinte cu care sa ma joc: ale mele si ale altora. Jocul nu e intotdeauna placut...

Iona sunt eu, tu, el, noi...

"De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?"

"De ce oamenii-si pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?"

"Ar trebui sa se puna un gratar la intrarea in orice suflet...Ca sa nu se bage nimeni in el cu cutitul."

"Un sfert din viata il pierdem facand legaturi. Tot felul de legaturi intre idei, intre fluturi, intre lucruri si praf. Totul curge atat de repede, si noi tot mai facem legaturi intre subiect si predicat. Trebuie sa-i dam drumul vietii, asa cum ne vine exact, sa nu mai incercam sa facem legaturi care nu tin..."

" Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit toate minunile , si venirea pe pamant, si viata, pana si moartea, dar o data ajuns aici, in mormant - nu mai poate invia . Se da cu capul de toti peretii, cheama toate siretlicurile mintii si ale minunii, isi face vant in dumnezeire ca leul la circ, in aureola de foc. Dar cade in mijlocul flacarilor. De atatea ori a sarit prin cer, nici nu s-a gandit c-o sa se poticneasca tocmai la inviere!"
( Marin Sorescu, Iona)

"Creatia este o balbaiala in fata lui Dumnezeu. Dupa ce a creat lumea in sase zile, El s-a simit atat de epuizat, incat n-a mai putut misca un deget. A mai aparut oare ceva nou de atunci? Iata un exemplu de epuizare divina."
(Marin Sorescu, Prefata la Iona)