Depinde de mine...

Am cunoscut gustul amar al esecului (inca il mai simt).Am ales, odata(cu ceva timp in urma) si am ales gresit.Nu regret tot ce am trait! Au fost experiente de viata unice, din toate am invatat cate ceva!
Pana la urma, viata e un sir neintrerupt de alegeri, fiecare om incercand sa-si traiasca "legenda personala". Este important sa existe un scop, iar daca scopurile merita sa fie atinse, inseamna ca viata merita sa fie traita.
In incercarea de a atinge telul propus nu trebuie sa existe frica de esec. Orice probleme cer solutii si energie. Sa rezolvi problemele inseamna sa traiesti.
"Tocmai posibilitatea sa-ti implinesti un vis face viata interesanta".(Paulo Coelho)
(Iar o sa spuna cineva: lasa citatele si spune ce gandesti...da' era in context :))
Fiecare zi e un amestec de bine si rau. In fiecare dintre noi exista o latura pozitiva ce trebuie descoperita si slefuita, dar si o latura negativa pe care trebuie sa o reducem la tacere (zic eu).Depinde de noi ce amprenta capata viata noastra. Chiar daca influentele exterioare sunt adesea decisive.
Nu e bine sa gresim! Totusi nu trebuie sa ne fie frica de greseli: cea mai mare greseala a omului e sa se teama sa nu faca vreo greseala (nu cred ca am gandit eu asta... probabil e memoria involuntara ,nu stiu).Nu conteaza de cate ori a fost cunoscut esecul.Conteaza doar reusitele si incercarile de reusita( care ar trebui retinute,amplificate si studiate).
Asa ca, lasand teoria la o parte (pentru ca am tendinta sa teoretizez)cred ca trebuie sa merg mai departe cu riscul unui nou esec.Traiesc, deci pot avea parte de o gramada de experiente : placute, neplacute, reusite , nereusite. Sunt om, nimic din ceea ce e omenesc nu ar trebui sa ma sperie...
Si inca ceva: sunt hotarata sa fiu fericita!(orice o insemna asta)

Broken heart

"Owner of a lonely heart,
much better than
owner of a broken heart..."
Acestea sunt cateva cuvinte dintr-un cantec al formatiei "Yes".Cred ca oricine a ascultat(sau macar a auzit)acest cantec.
Cat adevar e in aceste versuri?
Este evident ca sunt demna posesoare a unei "broken heart" si nu sunt mandra de asta, dar rezist cu eroism.
Si oricum, "the owner of a broken heart" devine foarte repede "the owner of a lonely heart".Asa ca...poate e mai bine sa fii doar "lonely" decat "broken" pentru ca oricum "broken" devine "lonely"...Cam complicat, dar important e ca eu stiu ce-am vrut sa spun...(intortocheate ganduri mai am, dar sunt ale mele si trebuie sa traiesc cu ele )
Altceva...nimic!
Deocamdata...

Despre fericire

"Daca n-ai vrea decat sa fii fericit ar fi usor,dar vrei sa fii mai fericit decat ceilalti si asta este aproape intotdeauna greu pentru ca suntem incredintati ca ceilalti sunt mai fericiti decat sunt in realitate."
(Montesquieu,Cugetari diverse)
"Exista oameni care traiesc fericiti fara sa stie." (Vauvenargues,Maxime si reflectii)
"Fa ceea ce te face sa fii fericit." (Kant,Critica ratiunii pure)
"Fericirea inseamna sa traiesti la un maximum de intensitate a energiei."
(William James,Principii de psihologie)
"Nu trebuie sa faci ca fericirea ta sa depinda de altii."(Claude Bernard,Discurs)
Adevaratul nume al fericirii este multumirea."(Amiel, Jurnal intim)
"In orice moment al vietii noastre(...) a uita de tine inseamna sa fii fericit."
(Robert Louis Stevenson,Memorii si portrete)
"Fericirea este generata de compania persoanelor cu gusturi si opinii similare; pe aceasta cale singuratatea care afecteaza atat de multi oameni este diminuata pana la disparitia totala."
(B.Russel,Cucerirea fericirii)
"Poarta fericirii nu se deschide spre interior, deci nu serveste la nimic de a te opinti s-o fortezi.Ea se va deschide spre exterior."(Soren Kirkegaard, Sau, sau)
"Nu-i nimic mai greu de purtat ca o fericire nespovedita."(O.Goga,Pagini noi)
"O existenta fericita este aceea in care nu exista boli cronice, nu exista remuscari, in care omului nu-i este urata meseria pe care o face, in care omul nu-si duce viata cu semeni incompatibili lui(...)" (Ileana Vulpescu, Arta conversatiei)

Ce e viata???

Tocmai am aflat ca o veche amica a murit!
Niciodata nu am sa stiu care e reactia normala in astfel de situatii. Prima reactie : nu puteam sa scot niciun cuvant. Ce sa zici, cum sa zici, in ce fel ? Senzatia este foarte ciudata : imi tremurau picioarele, mi s-a buburuzat toata pielea ca si cum s-ar fi facut frig deodata, mi s-a ridicat parul pe mine...chiar daca in viata obisnuita imi gasesc destul de usor cuvintele, am avut impresia ca am cazut intr-un hau fara cuvinte si incercam sa ma agat de cateva silabe sa pot spune ceva.Nu poti sta cu telefonul in mana si sa faci ochii mari pentru ca cel de la celalalt capat nu stie ce faci. Dar mai ales daca acea persoana incepe sa planga, chiar ca te blochezi!
De aceea am spus ca nu stiu cum sa reactionez.Dar nedumerirea si nehotararea mea continua. Ce sa fac acum: sa merg sa vad sau sa raman cu imaginea vie a persoanei ce a fost?
Niciodata nu am suportat sa merg "la mort".Cand eram mica imi era frica, dar acum e vorba de altceva: nu vreau sa vad ce ramane din noi dupa ce ne paraseste sufletul. Cred ca e tot o forma de frica: frica de a muri , de a accepta propria conditie de muritor.
Toti suntem muritori, cel putin fizic. Dar cat traim incercam sa ne credem nemuritori, toti vedem sfarsitul undeva foarte departe, atat de departe incat nici nu ne punem problema sfarsitului.
Si uite asa muncim, ne zbatem sa facem ,sa dregem, sa adunam lucruri de care nu avem nevoie dupa moarte.Unde mai pui ca ne uram, ne invidiem unii pe altii, ne barfim, ne bagam bete in roate...si pentru ce?
Pana la urma trebuie sa ne iubim, sa ne ajutam, sa radem, sa calatorim, sa vedem lucruri noi, sa cunoastem oameni si sa facem ce ne place(in masura in care ceea ce ne place nu face rau altcuiva).Si inca ceva: sa renuntam la ceea ce ne face rau !
Cred ca ar trebui sa fim constant multumiti cu noi insine , pentru ca fericirea e trecatoare, poate chiar inexistenta.Fericirea e un superlativ al multumirii.
Revenind la cunostinta mea care a trecut in lumea de dincolo si care mi-a determinat aceste ganduri, e o persoana care s-a zbatut atat de mult pentru familia ei incat nu a avut timp si pentru ea. Avea o mica afacere, iar in momentul in care se bucura ca isi revine financiar, dupa sarbatori, a murit...
De aceea ma intreb: ce e viata?

"Vulpea mananca peste?"

Acum, intr-o zi , ma uitam la "Mondenii" pe internet. O gluma mai buna, una nu prea, din una in alta am intrat pe blogul lui Mihai Bendeac, unul dintre actorii din grupul "Mondenii".Si dai si citeste, ca de, curiozitatea e mare!
Pe langa faptul ca e amuzant, textul lui se caracterizeaza si printr-o oralitate bine tintita, ca doar vrea sa creeze impresia de dialog cu fanii, chiar daca nu le raspunde...Si sa vezi ce bazaconii scorneste, de te umfla rasul (asta e si scopul de fapt, dar unii chiar cred totul).Pune el intr-o zi o problema (cica il macina tare de tot) : daca vulpea mananca peste. Se pornea de la premisa ca daca in poveste mananca , mananca si in realitate. Si ii intreaba el pe fanii lui treaba asta. Mai frate, brainstorming national, nu alta: au cautat pe net, prin manuale de zologie, prin enciclopedii ... te doare capul! Ca oamenii s-au pus pe treaba !
Alta problema pusa de Bendeac: cum ar arata femeia perfecta? Buna problema! Iar brainstorming...Unii au fost normali si au descris femeia ideala prin ochii lor. Altele au inceput sa se vada deja in bratele lu' Bendeac: culmea, corespundeau perfect (sau pe aproape) descrierii. Si probabil se asteptau deja la intalniri amoroase .Omul normal ca nu raspunde pentru ca interesul lui e sa se faca si mai cunoscut si sa-si cresca audienta, nu sa isi faca un carnetel cu cele cuceriri...
Totusi nu e un barbat frumos dar e talentat, dupa umila si nesemnificativa mea parere.
Am vazut si acolo(pe blogul lui) ca toti scriu tot ce le trece prin cap , toate tampeniile posibile.Si-am zis: ce, eu nu pot? Mai ales ca eu nu tre sa ma preocup prea tare de posibilii mei lectori, deoarece nu vor fi prea multi interesati, iar cei interesati pot citi orice,pentru ca le dau liber la gandurile mele...

Am blog! Am cu ce !

La sfatul unui prieten, mi-am facut si eu blog. Deci sunt si eu in rand cu lumea (vorba vine, pentru ca oricum eram si fara blog).
Sa revin... un prieten m-a sfatuit sa incep sa scriu si pe aici. Initial mi s-a parut ceva nepotrivit mie, insa dupa ce m-am gandit putin, am zis : de ce nu? Ca tot stau cam seara de seara si tastez diverse chestii despre diverse lucruri, multe fara legatura intre ele. Singura legatura ar fi ca acele ganduri imi trec mie prin cap si nu altcuiva. Prin capul meu supus grelelor incercari ale nastrusnicelor ganduri care il populeaza.
Acest mijloc de comunicare se poate constitui foarte usor intr-o metoda de destresare dar si de stresare (a altora), intr-un jurnal sau "caiet de notite pentru ganduri si idei". Acesta e un inceput, nu stiu ce o sa scriu dar important e sa scriu. Si cred ca o voi face.
Cat de multumit trebuie sa fie prietenul care mi-a dat acest sfat: "Vezi ca te-am ajutat si eu cu ceva?" Da, dar probabil ca de acum voi scrie pe blog si am sa pierd timpul pe aici. Sper sa fi fost bun sfatul.