15 dec. 2010

Apa - viaţă, energie, poezie

     Ce ne-am face fără apă? Nu am mai exista pentru că nu am mai putea supravieţui. Omul este 63-70% apă, la fel ca şi în cazul animalelor pe care le vedem în mediul în care trăim. Putem spune că principiul vieţii este apa. Cu cât pe această lume în care trăim, apa va fi mai curată, cu atât am fi mai sănătoşi. Din nefericire, poluarea mediului, implicit a apei , duce la scăderea calitaţii vieţii, la grave probleme de sănătate, la boli din ce în ce mai grave şi mai rare. Cred că toţi cunoaştem, indiferent de specializarea noastră, formula chimica a apei: H2O, incluzând cele două elemente esenţiale vieţii, hidrogenul şi oxigenul. Dacă nu ar fi atât de valoroase, esenţiale, de mult am fi plecat prin spaţiul cosmic colonizând planetele apropiate.
     Pământul pare să fie, într-adevăr, un dar Dumnezeiesc, un mediu perfect pentru noi, oamenii, un adevărat cămin ce ne oferea tot ceea ce era necesar pentru a trăi frumos, nu doar pentru a supravieţui. Dumnezeu crease Raiul din care se spune că i-ar fi alungat pe Adam şi pe Eva după ce s-au înfruptat din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Eu tind să cred că Raiul era însuşi pământul, creaţia perfectă a Lui Dumnezeu. Noi, oamenii, la fel, creaţii ale Lui Dumnezeu, am reuşit, odată cu trecerea anilor, să modificăm într-atât acest mediu-cadou de la Creator, încât a început să ne pună chiar sănătatea, viaţa în pericol. Autorii propriei noastre distrugeri, chiar noi, prin inconştienţa cu care poluăm, distrugem mediul înconjurător.În goana după profit, evoluţie, comoditate uităm ceea ce suntem, uităm de mediul pe care ar trebui să-l protejam şi ne facem nouă înşine rău. Lumea iniţială, pură, curată, sănătoasă pare să fie din ce în ce mai îndepărtată, noi, prin evoluţia noastră, evoluând din punct de vedere al ştiinţei şi tehnicii dar involuând spre o ipostază mai slabă, fragilă, mai bolnavă.
     Dovadă stă speranţa de viaţă redusă, bolile rare din ce în ce mai multe, infertilitatea, cancerul ce apare la vârste din ce în ce mai fragede, la din ce în ce mai mulţi copii. Cum putem spera într-o lume sănătoasă când noi otravim totul în jurul nostru? Substanţe chimice, toxice, gunoaie revărsate în mări şi oceane, gaze în aerul pe care îl respirăm, tot felul de toxine în alimente. Noi cei de astăzi ar trebui să ne gândim mai mult la cei care vin dupa noi, la copiii noştri, la copiii copiilor noştri pe care îi ucidem cu bună ştiinţă prin atitudinea noastră de nepăsare faţă de apa pe care o bem, faţă de aerul pe care îl respirăm.
     Arhiepiscopul Clujului, Bartalomeu Valeriu Anania, a scris un volum, culegere de texte religioase, „Apa cea vie a ortodoxiei”. El spune: ”apa vie este apa de adâncime, apa originară, temelia şi începutul oricărei fântâni, apa pe care noi, cei de acum, o cunoaştem sub numele de pânză freatică, stratul profund şi pur, necontaminat de infiltraţiile superficiale, a cărui limpezime nu e concurata decât de viaţa însăşi.”1 Apare, deci, aprope o sinonimie apă=viaţă, Ortodoxia însăşi fiind văzută ca „izvor de apă săltătoare spre viaţa veşnică”2, „apa cea vie a Evangheliei Lui Hristos, pururea înnoitoare prin Duhul Sfânt.”3
        
     Apa este unul dintre elementele primordiale alături de pământ, foc, aer. Ea are virtuţi nebănuite, biblia însăşi spune că omul a fost făurit din lut şi apă, "că cerurile erau demult şi că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă" 4(II Petru, 3, 5). După ce a dispărut o dată înnecată în apă, Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou,"De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia Lui Dumnezeu."5 (Ioan, 3, 3, 5). Apa este element al Creaţiei, se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asimilată şi cu actul de curăţire spirituală, de spălare a păcatelor oamenilor. Botezul este un alt ritual creştin ce implică apa, apa cu virtuţi purificatoare, cea care omoară şi învie simultan: omoară omul vechi, al păcatului şi învie omul nou, curat.
     Apa vie şi apa moartă apar ca elemente ajutătoare ale protagonistului în literatura artistică, în basmul românesc; ele se află într-un loc fantastic”unde se bat munţii în capete”6 şi ajută la învierea eroului: fata de împărat ”toarnă apă moartă să steie sângele şi să se prindă pielea, apoi îl stropeşte cu apă vie, şi atunci Harap-Alb îndată învie”.7 Imagine ce ar putea fi interpretată ca ieşire din viaţa „naivă”, supusă păcatului şi botezul în viaţa nouă, în care eroul trebuie să fie demn a conduce o împărăţie.
     Apa pare să fie secretul sănătăţii, frumuseţii, energiei noastre, peste tot suntem sfătuiţi să bem apă, să ne hidratăm organismul pe dinauntru şi pe afară. O stare de bine o obţinem astfel, multe dintre durerile de cap fiind determinate de lipsa hidratării. Bem apa, ne spălăm , ne curăţăm trupeşte şi spiritual cu apă, eliminăm toxinele odată cu eliminarea apei prin transpiraţie, prin rinichi, plămâni, intestine, piele.
     Apa este un bun conducător, purtător de energii care ne ajută să păstrăm echilibrul cu mediul înconjurator. Se consideră chiar că procentul mare de apă din trupul nostru ne face pe noi, oamenii, medii propice transmiterii de energii; astfel, capacitatea nostră de a intra în rezonanţă cu mediul înconjurător ar fi foarte mare, dar am pierdut-o prin îndepărtare de spiritualitate, prin pierderea purităţii iniţiale, a curăţeniei sufleteşti şi trupeşti. Prin curăţenie tupească înţelegând, aici, un stil de viaţă sănătos, o alimentaţie sănătoasă, o hidratare corespunzătoare. Dar, oricât am încerca să ducem un stil de viaţă sănătos, poluarea apei, a aerului, a solului duce oricum la dezechilibre, la perturbări de câmpuri energetice prin impurităţile, toxinele existente în mediul în care trăim.
     Din străbuni se cunoşte meşteşugul descoperirii izvoarelor, a surselor de apă, cu ajutorul băţului bifurcat, modalitate de depistare a energiei subterane. Chiar în „Istorisirea Zahariei Fântânarul”, povestirea a noua din volumul ”Hanu Ancuţei” al lui Mihail Sadoveanu, se prezintă descoperirea apei ca o ocupaţie ezoterica, are secrete ce nu pot fi dezvăluite oricui, tehnica descoperirii izvorului pare magică. Liţa Salomia, martoră a descoperirii, povesteşte de faţă cu Zaharia Fântânarul: „ai bătut cu piciorul în pământ ici, ai bătut cu piciorul în pământ dincolo, ―ş-ai ascultat semnele pe care le ştii. Pe urmă ai scos din chimir cumpăna, care niciodată nu dă greş, ş-ai aşezat-o pe faţa pământului şi te-ai uitat la dânsa...”8 Ceilalţi, chiar şi boierii, privesc şi nu înţeleg nimic din folosirea celor „două beţisoare rotunde şi îngemănate de lemn vechi şi lustruit”9 ce par instrumente vrăjite cu ajutorul cărora se descoperă „lacrima pământului.”10
     Apa este un laitmotiv al operelor literare, simbol, cadru natural, reflectare a stărilor interioare. Astfel, şi în opera lui Mihai Eminescu apar izvorul, râul, lacul, marea, valul, unda, lacrima, acestea fiind forme ale apei ce oglindesc trăirile poetului care vede în elementul acvatic o dublă valenţă: spaţiul matern, originar, leagăn al universului dar şi element tanatic, spaţiul dinaintea morţii necesare renaşterii. “Din munți bătrâni și din păduri mărețe / Se nasc izvoare, ropotind se plimbă, / Deprind pe rând oceanica lor limbă / Și sunt în codri pustnici cântărețe. / /Spărgând prin stânce albia lor strâmbă, / Se legăn line și fac valuri crețe. / În drumul lor ia firea mii de fețe ― / Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.//Dar cu adâncul apei s-adâncește/În glasul lor a sunetului scară./ Devine tristă ¬― rânduri-rânduri crește, //Pân’ ce urnindu-se în marea-amară /¬ ―Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește ―/ Al tinereței dulce glas de mult uitara.” 11
     Şi la Blaga identificăm simbolismul acvatic cu o dublă semnificaţie: mitică, amintind de elementele primordiale, şi o semnificaţie metafizică, la nivel gnoseologic, „fântânile înveninate” reprezentând dorinţa şi păcatul omului de a cunoaşte. ( ”În pâlnia muntelui iezerul netulburat/ ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis./ Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul/ curat, ce i-a fost odată promis.” 12)
     Vasile Voiculescu identifică în mediul acvatic vieţuitoare fantastice, cu puteri miraculoase, ştime ce au puterea de a fura minţile flăcăilor, aşa cum este lostriţa din nuvela fantastică „Lostriţa”. În „Pescarul Amin”, revărsarea Dunării ne aduce aminte de haosul primordial, iar căutarea vieţuitoarei acvatice de către erou ne aminteşte de mitul totemic conform căruia omul ar fi evoluat din peşte.
     Apa este element primordial, leagăn şi condiţie a vieţii, posibilitate de purificare, energie şi mediu de propagare a forţelor, promisiune a tinereţii şi sănătăţii, magie şi lume a ştimelor, sursă de inspiraţie pentru scriitorii lumii. Dar există şi o condiţie pentru ca ea sa rămână ceea ce ştim că este: să o păstrăm curată asftel încât şi noi să putem fi ceea ce ne-a fost dat să fim.

Note:
1 Bartalomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului,”Apa cea vie a ortodoxiei”, Editura Renaşterea 2005, Cluj-Napoca, p.49
2 ibidem
3 ibidem
4 ”Noul Testament cu Psalmii”,Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, p.288
5 idem, p.111
6 Ion Creangă, „Povestea lui Harap-Alb”, „Poveşti, amintiri, povestiri”, Editura Eminescu, Bucureşti, p.125
7 idem, p. 128
8 Mihail Sadoveanu, „Hanu Ancuţei”,”Istorisirea Zahariei Fântânarul”,Editura Albatros, Bucureşti,1985, p.164-165
9 ibidem
10 idem, p. 166
11 Mihai Eminescu, „Coborârea apelor”,”Poezii”,Editura Minerva, Bucureşti, 1977, p.240
12 Lucian Blaga, „Iezerul”, „Poezii”, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1992

Bibliografie:
Anania, Bartalomeu Valeriu , Arhiepiscopul Clujului,”Apa cea vie a ortodoxiei”, Editura Renaşterea 2005, Cluj-Napoca
Blaga, Lucian, „Poezii”, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1992
Creangă, Ion, „Poveşti, amintiri, povestiri”, Editura Eminescu, Bucureşti
Eminescu, Mihai, „Poezii”,Editura Minerva, Bucureşti, 1977
Sadoveanu, Mihail, „Hanu Ancuţei”, Editura Albatros, Bucureşti,1985
„Noul Testament cu Psalmii”,Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991

14 dec. 2010

TEATRUL MUZICAL "NAE LEONARD", GALAŢI - Program

Joi, 23 decembrie, ora 17.00
  •   Sânge Vienez de Johann Strauss (Operetă)
În Concert (selecţiuni )
Dirijor: Sorin Oancea
Solişti: Ana Maria Crihană, Adrian Ionescu, Alexandru Dobre, Adina Lazăr, Anton Mihail.
"Orchestra simfonică a Teatrului Muzical. Sânge vienez reprezintă un vals vienez în cuvinte. Este povestea adevărată a unor personaje rupte din viaţa cotidiană vieneză a sfârşitului de secol XIX. Infidelitate, minciună, prefăcătorie, intrigă, încurcături de situaţii, farse, dar şi iertare, iubire, suflet! Toate duc, ca în multe poveşti de iubire, la un final fericit! "
Preţ bilet: 21,2 lei şi 10,6 lei

 Duminică, 26 decembrie ora 17.00

  • Crăciun românesc 
Corul teatrului, soliştii, actorii şi orchestra de revistă

Dirijor: Nicolae Mantu
Maestru de cor: Eugen Dan Drăgoi
“Norii au început să se cearnă în steluţe argintii iar zăpada s-a aşternut ca o mantie albă şi strălucitoare. În această seară magică în versuri de colindă, nu discutând, ci cântând mărturia pământească a păstorilor şi cea cerească a îngerilor, vă invităm în sala caldă şi primitoare a teatrului muzical să ne bucurăm împreună de naşterea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos. “
Preţ bilet: 21,2 lei şi 10,6 lei

TEATRUL DRAMATIC ”FANI TARDINI”, GALAŢI - Program

Vineri, 17 decembrie, ora 19.00 

  • Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy
Regia: Eugen Făt
Distribuţia: Ioana Citta Baciu, Petrică Păpuşă, Cristian Gheorghe.

Sâmbătă, 18 decembrie, ora 19.00
  • Visezi... , de Jean Claude Grumberg
Regia: Catalin Vasiliu
Distributia: Lucian Pînzaru, Dan Căpăţână, Gheorghe V. Gheorghe, Carmen Albu, Gabriel Constantinescu, Svetlana Friptu, George Breaban, Aurelian Mihalache, Mihai Luchiacenco, Carmen Frunză, Valentin Dumitru.

11 dec. 2010

Spală-te pe mâini !

Ministerul Sănăţii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării au iniţiat programul intitulat "Spală-te pe mâini!" În  şcoli au fost împărţite materiale cu răspunsuri la următoarele întrebări: "De ce să ne spălăm pe mâini?", "Cum să ne spălăm pe mâini?" "Când trebuie să ne spălăm pe mâini?"
Aceasta acţiune urmăreşte să atragă atenţia asupra importanţei banalei acţiuni de spălare a  mâinilor, prin aceasta evitându-se şi: boli digestive, boli ale aparatului respirator, infecţii ale pielii şi ale ochilor.


10 dec. 2010

Domul din Utrecht

Utrecht este unul din vechile şi importantele oraşe ale Olandei, situat în centrul ţării, la 40 km S-E de Amsterdam.
 

În centrul oraşului Utrecht este Utrecht Domplein - Temple Square, unde se poate vedea şi vizita Domul din Utrecht. Această biserică a fost ridicată în anul 1254, fiind catedrala catolică a Episcopatului Utrecht.
La cei 112,32 m în înălţime, Domul din Utrecht este cel mai înalt turn de biserică din Ţările de Jos fiind şi cea mai înaltă clădire din Utrecht.
(Poze de la Relu)

De râs... sau de plâns?

Băse: Daniele, le-ai oprit 25% la profesori?
Funeriu: Da!
B: Şi mai vin la şcoală?
F: Da!
B: Să le mai tai 25%!
B (După un timp.) : Daniele, le-ai tăiat ?
F: Da!
B: Şi mai vin la şcoală?
F: Da!
B: Mai taie 25%!
(După ceva timp...)
B: Daniele, mai vin profesorii la şcoală?
F: Da!
B: Taie ...
F: Sunt ultimii 25%!
B: Taie-i!
(După încă un timp...)
B: Mai vin profesorii la şcoală?
F: Da!
B: Formidabil! Ia, pune-i să plătească la intrare!

Moară de vânt - Olanda

6 dec. 2010

"Psalmii bucuriei mântuitoare" - Ştefan Sabău

     Pe 27 octombrie, 2010, la Biblioteca Judeţeană din Cluj, domnul Ştefan Sabău şi-a lansat cartea "Psalmii bucuriei mântuitoare". Deşi nu am putut fi prezentă la Cluj pentru acest eveniment, am avut onoarea să primesc un material cu ajutorul căruia am trăit senzaţia că am fost de faţă.  Am putut asculta numai cuvinte frumoase la adresa poetului Ştefan Sabău, cuvinte rostite, pe rând, de Pr. prof. dr. Ioan Chirilă, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Univ. Babeş-Bolyai, şi de Constantin Cubleşan, un scriitor foarte cunoscut şi iubit în Ardeal.
     La această lansare am fost foarte  impresionată de discursul domnului Sabău, un discurs care relevă un Om cum puţini am avut ocazia să cunosc, un Om care emană bucurie, iubire, linişte, într-un mod aproape inexplicabil pentru mulţi, dar toate acestea obţinute după "suferinţă" şi " pribegie", după cum recunoaşte poetul: "O viaţă-ntreagă-am colindat/ Pribeag şi fără de speranţă/ Ca voi găsi ce-acum mi-ai dat:/ Iubire, pace, siguranţă." Consider că noi toţi aspirăm la o astfel de stare: a omului dezbrăcat de pretenţiile societăţii moderne care ne imunizează spiritual, întors la simplitatea spiritualităţii iniţiale în dialogul simplu şi sincer cu sine, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu; stare pe care, chiar dacă acum nu ne ridicăm la cine ştie ce nivel de spiritualitate, o putem obţine măcar prin lectura cuvintelor lui Ştefan Sabău. De aceea am cerut permisiunea dumnealui pentru a posta acest text discurs:

      "Bună seara tuturor!
     Vă mulţumim că ne-aţi onorat cu prezenţa dumneavoastră!
     Cu o parte dintre dumneavoastră am avut bucuria să mă întâlnesc şi în februarie 2009, la prezentarea şi lansarea cărţii Psalmii suferinţei mântuitoare. Poate vă aduceţi minte şi textul ales ca moto al cărţii: Cânta-voi Domnului în viaţa mea,/Cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.(Ps. 103, 34)
Iată că, la mai puţin de doi ani de atunci, am reuşit să ne împlinim promisiunea din acel moto. Le mulţumesc tuturor celor care au sprijinit într-un fel sau altul proiectul acestei cărţi şi îi asigur de întreaga mea recunoştinţă.
 ...................................................................................................
     Bucuraţi-vă pururea întru Domnul! Şi iarăşi vă spun: Bucuraţi-vă! (Filipeni 4, 4)
...................................................................................................
     Sfântul Apostol Pavel, într-o singură epistolă doar, cea către Filipeni, una dintre cele mai scurte, din care am citat versetul 4 din capitolul 4, are nu mai puţin de 14 cuvinte cu aceeaşi rădăcină comună, bucur.
Peste 19 secole, Sfântul Siluan ne spune că: Cei desăvârşiţi nu vorbesc niciodată de la ei, ci întotdeauna vorbesc numai ce le dă Duhul.
Iată o posibilă explicaţie pentru perfecta similitudine dintre îndemnul Sfântului Arhanghel Gavriil către Fecioara Maria, de la Bunavestire, şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel: amândoi, înger şi om, vorbesc în acelaşi Duh când îşi îndeamnă interlocutorii să se bucure.

     Care este temeiul acestei bucurii imperative?

     Temeiul acestei bucurii, care copleşeşte mintea omenească, este taina cea din veci ascunsă, Iisus Hristos, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, prin a cărui jertfă, s-a lucrat restaurarea omului.
Faptul că temeiul bucuriei este jertfa, suferinţa, acelaşi Duh Sfânt i-l descoperise şi Psalmistului David, care ne asigura cu o mie de ani înainte de Iisus că: Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. (Ps. 125, 5)
     Administrând corect suferinţa, fără ca să ne lăsăm copleşiţi de revoltă, fără să ne plângem de milă, spunem şi noi în acelaşi duh cu Apostolul Pavel, când se adresa tesalonicenilor: mulţumiţi întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi (I Tesaloniceni 5,18). Suferinţa astfel acceptată devine asceză binecuvântată pe care Domnul, la vremea cuvenită, o destramă şi, cu cenuşa ei, îngraşă pămîntul din care vor rodi viitoarele noastre bucurii mănoase.

     Această carte este o invitaţie, care, în termeni strict pedagogici, ar putea suna aşa: după ce am învăţat împreună ce este suferinţa şi cum se poate transforma ea în suferinţă mântuitoare, haideţi să învăţăm un lucru mult mai greu, şi anume ce este bucuria şi cum poate fi ea mântuitoare. Multora li s-ar putea părea un paradox acest fapt; de ce ar fi bucuria mai greu de învăţat decât suferinţa? Veţi vedea că e doar în aparenţă un paradox acest fapt; în timp ce suferinţa vine peste noi, silindu-ne să-i facem faţă într-un fel sau altul, bucuria are nevoie să fie scoasă la lumină din rutina şi întunericul ce-o înconjoară, precum este obţinut aurul, în proporţie de 7 grame la 10 milioane de grame de piatră extrasă. Dacă, în cazul suferinţei, problema se pune în legătură cu modul nostru de reacţie, privind acceptarea sau neacceptarea ei, cu bucuria e mai greu; ea nu vine peste noi; putem pescui toată noaptea, cum au făcut-o apostolii şi să nu prindem nimic; trebuie să devenim exploratori în căutarea şi descoperirea ei. Şi chiar mai mult decât atât: căutarea nu se limitează la cele exterioare nouă, ba chiar dimpotrivă, drumul principal e în sens invers, căci împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru ne spune Sf. Ev. Luca. Doar în măsura în care descoperim lumina din sufletele noastre, doar în asemenea măsură cele exterioare, care ne înconjoară, vor putea fi inundate de lumină. În caz contrar, toate bogăţiile şi frumuseţile acestei lumi vor rămâne în întuneric, ascunse de ochii sufletelor noastre.
     Cartea pe care o lansăm astăzi vă dă asigurarea că un asemenea efort merită făcut. Acest zăcământ, mult mai preţios decât aurul, care e bucuria, nu este altceva decât unul din cele zece roade ale Duhului Sfânt(1) şi reprezintă cea mai vizibilă pecete a Duhului Sfânt de pe faţa creştinului. Într-un limbaj contemporan, am putea spune că bucuria este certificatul de sănătate spirituală a omului.

     Acesta este şi motivul pentru care Psalmii bucuriei mântuitoare este o carte extrem de serioasă şi de gravă. Miza ei este mai mult decât un act de curaj creştin, dacă avem în vedere modul în care ar trebui să trăim. Ni-l arată într-o frază strălucită Mitropolitul Antonie al Surojului (a) când zice că ar trebui să trăim în aşa fel încât dacă s-ar pierde Evanghelia numai privindu-ne cineva, ea să poată fi scrisă din nou.

     Aşa precum culoarea albă nu înseamnă lipsa culorii, cum ar putea părea la prima vedere, ci, dimpotrivă, ea reprezintă totalitatea culorilor, tot aşa, nici bucuria nu reprezintă lipsa grijilor, a suferinţelor, a încercărilor de tot felul, cum ar putea părea la prima vedere, ci, dimpotrivă, ea reprezintă totalitatea întâmplărilor vieţii, bune şi rele, topite în creuzetul credinţei, nădejdii şi dragostei fierbinţi. Acolo, toate acestea se prefac în bucurie.

     Tragem nădejdea că Psalmii bucuriei mântuitoare, cartea lansată azi, le va sjuji celor care o vor citi, să scoată mai uşor la lumină acest rod al Duhului Sfânt binevestit de două mii de ani, de când Arhanghelul Gavriil o îndemna pe Fecioara Maria şi, împreună cu ea, pe întreaga omenire, să se bucure.
Dacă la Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă şi nu printr-un anume fel de a gândi, cum ne asigură filozoful şi teologul grec Christos Yannaras, atunci e de dorit ca acest mod de viaţă să fie cel al bucuriei!

     Să începem încă de aici şi de acum să ne bucurăm, ciocnind un pahar de vin spre slava Celui ce toate cu înţelepciune le-a făcut (2) şi să primim în suflete, cu emoţia ucenicilor de acum două mii de ani, cuvintele lui Iisus consemnate de Sf. Evanghelist Ioan(3): Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină."
Data
27 oct. 2010 – Miercuri
___________________
1 Galateni 5, 22-23
2 Ps. 103, 25
3 Ioan 15, 11
a Eparhia de Sourozh' este o eparhie a Patriarhiei Moscovei din Regatul Unit. A fost fondată în 1962 de Mitropolitul Anthony (Bloom) de Sourozh şi îşi are numele de la o dioceză veche din Crimeea care nu mai avea episcop. Sfântul patron al acesteia este Ştefan de Sourozh. Episcopul actual este Elisey (Ganaba) de Sourozh. Episcop vicar este Arhiepiscopul Anatolie de Kerci. Eparhia nu include bisericile stavropegice ale Patriarhiei Moscovei din Dublin şi Manchester.


Mulţumesc!

3 dec. 2010

Teatrul Muzical "Nae Leonard" - program

Smbătă, 4.12.2010 , ora 17.00
  • Concert-daruri muzicale de Crăciun
Duminică 5.12.2010, ora 16.00
  • Pierduţi în dragoste (spectacol de revistă)

Portugheza şi româna, limbi romanice

Prietena mea,Viorica, aflată în Anglia, îmi trimite un email, povestindu-mi că un diplomat portughez i-a spus un enunţ în limba portugheză, ea fiind foarte surprinsă de asemănarea cu limba română. Respectivul portughez a auzit enunţul în limba română în Republica Moldova şi a fost şi el surprins de asemănare, mai ales că în pronunţia portugheză seamănă foarte bine cu pronunţia plină de regionalisme fonetice din Moldova.
Să vezi ce coincidenţă: 
"Nesta casa com um litro de vinho e um kilo de carne de vaca não se more de fome où de sede. = "În această casă,  cu un litru de vin şi un kil de carne de vacă nu se moare de foame sau de sete.

1 dec. 2010

Sticluţa

     "Se povesteşte că o femeie era foarte bolnavă şi avea nevoie urgentă de un medicament. Era departe de orice farmacie şi era iarnă. Farmacia cea mai apropiată era în satul vecin, la câţiva kilometri buni de mers. Biata femeie avea o fetiţă de 8-9 ani şi nu avea altă soluţie decât s-o trimită pe fetiţă să meargă până la farmacie să-i cumpere picăturile de care avea urgentă nevoie. Fetiţa ascultătoare, se porni la drum, cu teamă şi nădejde că-i va fi mamei sale de folos. Ajunse după vreo două ceasuri la farmacist; acesta, care ştia de boala femeii, îi dădu fetiţei leacul trebuincios, o sticluţă cu picături. Fetiţa o luă şi plecă în fugă.
     După câteva clipe, farmacistul, bătrân şi cu vederea slăbită, se uită mai atent în locul de pe poliţă, de unde luase sticluţa. Constată cu groază că în loc să-i dea medicamentul pentru boala de inimă a femeii, îi dăduse o sticluţă cu otravă. Pe fetiţă n-o mai putea ajunge, căci plecase de vreo jumătate de oră şi era mult mai sprintenă decât el.
     Disperat, farmacistul căzu în genunchi şi se rugă. Ceru din toată inima doar un singur lucru: "Doamne, fă o minune! Să nu ajungă fetiţa acasă să-şi otrăvească mama!" Cererea lui era dreapta şi atât de puternică. Şiroaie de lacrimi îi brăzdau faţa-mbătrânită. Încă aflându-se în rugăciune, deodată auzi zgomot pe-afară şi uşa deschizandu-se şi o văzu pe fetiţă intrând în farmacie: "Domnule, mi s-a întâmplat o nenorocire: alergând, am căzut şi-am spart sticla, imi pare foarte rău, dar vă rog din tot sufletul să-mi daţii alta şi o să vă aduc mâine banii pe ea. Altfel, mama va muri!” Fetiţa plângea în hohote, zdrobită de părere de rău. Farmacistul, în schimb, începu să plângă în hohote, de bucurie şi emoţie. Îi mulţumi din toată puterea sa lui Dumnezeu. Era în afară de orice îndoială că Dumnezeu îi răspunsese la rugăciunea lui. Nimeni altul nu ştia de sticluţa cu otravă ce i-o dăduse din greşeală fetiţei. Aşa lucrează Dumnezeu mereu: când nimeni nu ne mai poate salva, când nimeni nu ne mai poate sări în ajutor, pentru că nimeni nu vede pericolul în care ne aflăm, atunci vine El şi, cu iubirea Sa de oameni, ne oferă salvarea!"
(de la Ştefan, prietenul din Cluj)

A venit iarna!

În acest an, în Galaţi, se pare că iarna calendaristică a venit odată cu prima zăpadă.  Nu a fost reprezentativă din punct de vedere cantitativ dar destul de surprinzătoare având în vedere că seara tarziu nu era nins deloc iar dimineaţă era aşezat un strat de zăpadă. Fluctuaţiile de temperatură au determinat formarea bălţilor, a noroiului, iar apoi formarea oglinzii de gheaţă de pe străzi ce e periculoasă atât pentru oscioarele noastre cât şi pentru mijloacele de transport. Nu-mi place vremea aceasta. 
Pe lângă neplăcerea legată de frig, bălţi, noroi, gheaţă, mai trebuie să o şi păzesc pe Maria, care vrea neapărat să mănânce zăpadă. Iar zăpada de acum numai curată nu-i...



La mulţi ani, România!

La 1 Decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. Atunci s-au reunit peste 1228 delegaţi aleşi şi peste 100 000 omeni veniţi din toate colţurile Transilvaniei pentru a sprijini hotărârea de unire cu patria-mamă. Unirea într-un singur stat a tuturor românilor, aspiraţie de secole a românilor,  s-a realizat ca expesie a voinţei populare într-un context istoric favorabil.
Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918
"I. Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat si Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia, în 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român Adunarea Naţională proclamă următoarele:
1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare.
Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul sau şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării, în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presa, asociere şi întrunire, libera propaganda a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală.
Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fiel comisurile în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate(arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o poate munci el cu familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare este pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantaje care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.
IV. Adunarea Naţională dă expresie voinţei sale ca, congresul de pace să înfăptuiască comunitatea natiunilor libere în aşa chip ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimine razboiul ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monahiei austro-ungare şi uniţi cu patria-mamă, România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aci în monahia austro-ungară, anume naţiunile: ceho-slovacă, austro-germană, jugoslavă, polonă şi ruteană, şi hotărăşte ca acest salut să se aducă la cunostinţă tuturor acelor naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea şi unitatea Natiunii Române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresie multumirii şi admiratiunii sale tuturor puterilor aliate, care, prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizaţiunea din ghearele barbariei.IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunii române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptătirea să reprezinte Natiunea Română, oricând şi pretutindeni, faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispozitiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii."