Visezi...

     La teatrul Dramatic „Fani Tardini” se joacă piesa „Visezi...”, de Jean Claude Grumberg, în regia lui Cătălin Vasiliu. Distribuţia este următoarea: Lucian Pînzaru, Dan Cāpāţânā, Gheorghe V. Gheorghe, Carmen Albu, Gabriel Constantinescu, Svetlana Friptu, George Breabăn, Aurelian Mihalache, Mihai Luchiacenco, Carmen Frunză, Valentin Dumitru.

     Autorul piesei, Jean Claude Grumberg, a fost mai întîi actor, apoi a început să scrie teatru şi scenarii de film; este cunoscut ca dramaturg dar şi ca scenarist şi  scriitor de literatură pentru copii şi tineri. Dacă ne referim doar la dramaturgia sa, ea cuprinde aproape 50 de texte. Jean Claude Grumberg este considerat de Claude Roy „autorul tragic cel mai comic din generaţia sa“.

     Titlul în română, „Visezi...”, e preluat din replica shakespeariană a lui Hamlet: „ Să mori, să dormi sau poate să visezi ?”, întreaga piesă fiind împletită şi dezvoltată în jurul personajelor şi acţiunii din „Hamlet”. Personajul principal, jucat de Lucian Pînzaru, este un actor celebru, de succes, care trăieşte atât de intens rolul pe care îl joacă pe scenă încât ajunge să se identifice cu el, să se viseze în diverse ipostaze ale lui Hamlet, încercând chiar să dea explicaţii psihanalitice pentru acţiunile, reacţiile personajului lui Shakespeare. În ciuda situaţiei absurde şi tragice, piesa este presărată cu replici şi situaţii pline de umor la care spectatorul aproape că nu ştie cum să reacţioneze, apărînd râsul trist. În mintea personajului principal au avut loc unele "mutaţii" care îl determină să nu mai identifice clar distincţia între ficţiune şi realitate, să nu mai ştie ce joacă: realitatea sau ficţiunea, cele două contopindu-se, mai ales în timpul somnului.

     Piesa prezintă o situaţie absurdă, eroului fiindu-i controlate şi interpretate visele de „jandarmi”, fiind apoi judecat pentru ceea ce visează. Ajunge să nu mai poată distinge bine visul de realitate, îşi doreşte ca Hamlet să nu-l mai omoare pe Polonius astfel încât el, actorul, să nu mai fie judecat pentru crima pe care o visează ca fiind reală şi pentru care este judecat. Îl roagă pe regizor să scoată scena uciderii astfel încât să se evite identificarea lui, chiar şi în vis, cu un criminal. Se visează Hamlet abia după naştere, în scutece şi în leagăn, dorindu-şi atenţia mamei, gelos chiar şi pe tatăl său şi, mai ales, pe unchi.

     Eroul se confruntă cu situaţii paradoxale, îşi doreşte să îşi controleze visele astfel încât să nu mai fie prins de” jandarm” în ipostaze care îl pot compromite şi-i pot înrăutăţi situaţia în faţa judecatorilor, în cele din urmă autorul alegând, pentru rezolvarea conflictului, soluţia extremă: moartea.