16 iul. 2015

Bacalaureat 2015 - subiecte de rezerva


Examenul de bacalaureat naţional 2015

Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 6
Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.



SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citeşte următorul text:
SCENA XIV
GROZEA (calm, rugător): Anișoaro, te rog, ascultă-mă acuma … Spune-mi și tu o minciună mai plauzibilă, fiindcă, vezi bine, vreau să te cred! … O minciună, Anișoaro! Ce-i la tine o minciună? Pe când toată fericirea mea atârnă acuma de minciuna ta! …
ANIȘOARA: Eu nu mint niciodată.
GROZEA: Nici când e în joc fericirea?
ANIȘOARA: Niciodată! … Dar, dacă vrei, am să-ți spun adevărul …
GROZEA (astupându-și urechile): Nu, nu. Adevărul nu-mi trebuie. Adevărul îl cunosc. M-ai înșelat. Te-am găsit în brațele lui … Ce-ai căutat tu în brațele lui?
ANIȘOARA: Dacă ți-aș spune eu, poate n-ai crede. Să-ți spună mai bine el!
STELIAN (încurcat): O, eu … eu …
ANIȘOARA (măsurându-l cu dispreț): Cât ești de nerod, Manole! … Și când mă gândesc că era aproape să (Se întrerupe brusc. Alt glas. Lui Grozea.) Uite, dragul meu, în două vorbe. Am vrut să văd și eu „Nimfa îndrăgostită” … Auzisem atâtea verzi și uscate, încât nu m-am putut răbda și am venit. Știam însă că ție nu ți-ar plăcea, dacă ai afla că mă interesez de lucrările lui Manole, și am venit pe furiș
GROZEA (mulțumit): Adevărat?
STELIAN (jignit): Adevărat?
ANIȘOARA: Și pot să spun acuma verde că e mediocru. Am venit încărcată de iluzii. Le-am pierdut. Mi-a trecut. M-am convins că e mediocru.
GROZEA (lângă tablou, privindu-l cu superioritate, frecându-și mâinile): Adevărat!
ANIȘOARA (lui Grozea): Acuma cred că ești mulțumit?
GROZEA (vesel): Acuma sunt mulțumit! … (Vrea s-o îmbrățișeze; se oprește brusc; iar trist.) Dar sărutarea?
ANIȘOARA (mirată): Care sărutare?
GROZEA: Nu v-am găsit îmbrățișați?
ANIȘOARA: Poate că ai visat, micule!
STELIAN: Firește că ai visat.
GROZEA (zăpăcit): Dar atunci pentru ce am tras eu cu revolverul?
ANIȘOARA: Fiindcă (Lângă el, cu drăgălășenie.) Fiindcă ești un prost care te-ai lăsat ispitit de un intrigant murdar … (Cu imputare.) M-ai jignit adânc, micule drag, dar eu vreau să-ți arăt cât sunt de bună. (Dulce.) Uite: Te iert!
GROZEA (fericit): Îți mulțumesc, Anișoaro! (Îi sărută mâna călduros.)
(Liviu Rebreanu, Cadrilul)

Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor plauzibilă și glas. 2 puncte
2. Explică rolul virgulei din secvența O minciună, Anișoaro! 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care conține substantivul ureche. 2 puncte
4. Precizează o temă a discuției dintre personajele din textul dat. 4 puncte
5. Transcrie, din textul dat, două cuvinte/grupuri de cuvinte care sunt mărci ale adresării directe. 4 puncte
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 6
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 2 din 2
6. Menţionează o modalitate de caracterizare a personajului Anișoara, exemplificând-o cu o secvență
semnificativă din textul dat. 4 puncte
7. Prezintă rolul notațiilor autorului în textul dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului dramatic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, următoarea secvență din text:
GROZEA (calm, rugător): Anișoaro, te rog, ascultă-mă acuma … Spune-mi și tu o minciună mai
plauzibilă, fiindcă, vezi bine, vreau să te cred! … O minciună, Anișoaro! Ce-i la tine o minciună? Pe
când toată fericirea mea atârnă acuma de minciuna ta! …
ANIȘOARA: Eu nu mint niciodată.
GROZEA: Nici când e în joc fericirea? 4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre rolul cinematografiei în educarea tinerei generaţii.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de
problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate
ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi
de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica
pusă în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemplele din opere literare.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume într-un text narativ studiat aparținând lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
− evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o
orientare/perioadă literară, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
− prezentarea a două episoade/citate/secvențe relevante pentru tema ş i viziunea despre lume din
textul narativ studiat;
− ilustrarea a patru elemente de structură, de compoziție şi de limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru prezentarea temei şi a viziunii despre lume (de exemplu: acțiune, conflict, relații
temporale și spațiale, construcția subiectului, perspectivă narativă, modalități de caracterizare a
personajelor, registre stilistice etc.);
− susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul narativ
studiat.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de
analiză şi argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;
punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind
numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.


BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE
Examenul de bacalaureat naţional 2015

Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 6

Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Se punctează orice formulare/modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.
Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se
acordă fracţiuni de punct.
Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a
punctajului total acordat pentru lucrare.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
1. câte 1 punct pentru numirea fiecărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor indicate
(de exemplu: plauzibilă – admisibilă; glas – voce) 2 x 1 p. = 2 puncte
2. explicarea rolului virgulei în secvenţa indicată (separă un substantiv în cazul vocativ de restul
enunțului) 2 puncte
3.construirea oricărui enunţ în care se folosește o locuțiune/expresie care conține cuvântul indicat
2 puncte
4. precizarea unei teme a discuției dintre personajele din textul dat (de exemplu: minciuna) 
4 puncte
5. câte 2 puncte pentru transcrierea oricăror două cuvinte/grupuri de cuvinte din text care sunt mărci
ale adresării directe (de exemplu: Anișoaro; Spune) 2 x 2 p. = 4 puncte
6. – menționarea unei modalități de caracterizare a personajului indicat 2 puncte
– exemplificarea cu o secvenţă semnificativă din text a modalității de caracterizare menționate
2 puncte
7. prezentarea rolului notațiilor autorului în textul dat: prezentare adecvată şi nuanţată – 4 p.;
prezentare schematică – 2 p. 4 puncte
8. – câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două trăsături ale genului dramatic din textul dat
(de exemplu: folosirea dialogului ca mod de expunere; prezenţa indicaţiilor scenice)
2 x 1 p. = 2 puncte
– câte 1 punct pentru ilustrarea, cu câte un exemplu din textul dat, a fiecăreia dintre cele două
trăsături menţionate 2 x 1 p. = 2 puncte
9. – comentarea secvenței indicate: comentare adecvată şi nuanţată – 3 p.; comentare schematică,
ezitantă – 2 p.; încercare de comentare – 1 p. 3 puncte
– respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
− structura discursului de tip argumentativ:
• formularea ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru între componente – 4 p.;
text parțial organizat, fără echilibru între componente – 2 p. 4 puncte
• utilizarea mijloacelor lingvistice specifice exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de
opinie, adverbe/locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative,
conjuncţii/locuţiuni conjuncţionale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de
tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi): utilizare adecvată – 4 p.;
utilizare parţial adecvată – 2 p. 4 puncte
− conţinutul argumentării:
• formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica propusă 2 puncte
• câte 3 puncte pentru enunţarea fiecăruia dintre cele două argumente adecvate ipotezei
2 x 3 p. = 6 puncte
câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunţate:
dezvoltare clară, nuanţată – 3 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 3 p. = 6 puncte
• formularea unei concluzii pertinente 2 puncte
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 6
Barem de evaluare şi de notare
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 2 din 2
− respectarea normelor limbii literare şi a precizării privind numărul de cuvinte:
• registrul stilistic adecvat cerinţei 1 punct
• respectarea normelor de exprimare (0-1 greşeli lexicale sau morfo-sintactice – 2 p.; 2 greşeli – 1 p.;
3 sau mai multe greşeli – 0 p.) 2 puncte
• respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0-1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 2 p.;
2 greşeli – 1 p.; 3 sau mai multe greşeli – 0 p.) 2 puncte
• respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
Notă!
În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica pusă
în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemplele din opere literare.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Conţinut – 16 puncte
– câte 2 puncte pentru evidenţierea oricăror două trăsături care fac posibilă încadrarea textului
narativ într-o orientare/perioadă literară, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică
2 x 2 p. = 4 puncte
precizarea oricărei trăsături –1 p.;
evidențierea trăsăturii – 1 p.
– prezentarea a două episoade/citate/secvențe relevante pentru tema şi viziunea despre lume din
textul narativ studiat 4 puncte
menţionarea temei şi a viziunii despre lume – 1 p.
ilustrarea temei şi a viziunii despre lume prin două episoade/citate/secvențe comentate – 3 p.;
ilustrarea printr-un episod/secvență sau printr-un citat comentat – 2 p.; simpla numire a unor
episoade/secvenţe sau tendinţa de rezumare, scrierea unui citat, fără comentarea acestuia – 1 p.
− câte 1 punct pentru ilustrarea fiecăruia dintre cele patru elemente de structură, de compoziţie şi
de limbaj ale textului narativ studiat, semnificative pentru prezentarea temei şi a viziunii despre
lume 4 x 1 p. = 4 puncte
− susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul narativ
studiat: susţinere adecvată şi nuanţată – 4 p.; încercare de susţinere sau schematism – 2 p.; simplă
formulare a opiniei – 1 p. 4 puncte
Redactare – 14 puncte
− organizarea ideilor în scris 3 puncte
text clar, organizat, coerent, cu echilibru între componente, în care construcţia paragrafelor
subliniază ideile în succesiune logică 3 p.
text parţial organizat, cu dezechilibru între componente, în care construcţ ia paragrafelor nu
subliniază ideile în succesiune logică 2 p.
text vag organizat, fără evidenţierea trecerii de la o idee la alta – 1 p.
− abilităţi de analiză şi de argumentare 3 puncte
relaţie adecvată între idee şi argument, utilizare de argumente convingătoare, formulare de
judecăţi de valoare relevante – 3 p.
relaţie parţial adecvată între idee şi argument, utilizare de argumente insuficient de
convingătoare, formulare de judecăţi parţial relevante – 2 p.
relaţie nerelevantă între idee şi argument, schematism – 1 p.
− utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite temei, claritate a enunţului, varietate a lexicului,
sintaxă adecvată 2 p.; vocabular restrâns, monoton – 1 p.) 2 puncte
− ortografia (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
− punctuaţia (0-1 erori: 2 p.; 2 erori: 1 p.; 3 sau mai multe erori: 0 p.) 2 puncte
− aşezarea în pagină, lizibilitatea 1 punct
− respectarea precizării privind numărul de cuvinte 1 punct
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu