Septembrie, luni

Desi nu sunt un fan Horia Brenciu, ba chiar uneori mi se parea enervant cand se straduia sa fie amuzant, aceasta melodie imi place. Mai ales acum la inceput de toamna, de septembrie. Siii, maine e luni, septembrie! Asa e mereu? Luni dupa duminica? Septembrie dupa august? Toamna dupa vara? Moarte dupa viata? In mod obligatoriu in aceasta ordine! Ce ti-e si cu repetabilitatea asta...oare chiar toate in lumea asta se repeta?

...incerc si cu nevralmed

Ma doare capul...tare de tot. Nici capul pe perna parca nu pot sa-l tin, de durere. O durere surda, enervanta, sacaitoare. Aspirina si antinevralgicul nu mi-au fost de folos asa ca am luat de la farmacie nevralmed, poate e mai bun. Acum doua minute am luat a doua pastiluta. Dupa prima m-am simtit ceva mai bine, scurt timp, apoi m-a luat iar. Or fi bune bulinele astea la ceva? sau doar la nenorocit ficatul?
Macar de-ar ploua odata, cred ca am durerea asta din cauza atmosferei incarcate inainte de ploaie. Se tot screme cerul asta a ploaie de vreo doua zile si tot nu reuseste. Si, pe langa asta, de vreo doua zile pluteste un miros pestilential peste tot cartierul in care locuiesc. Initial am crezut ca am eu iluzii olfactive din cauza starii mele deloc euforice. Aseara insa, cand am iesit cu Maria la plimbare, mi-am dat seama ca toti sunt de acord cu mine: miroase a grajd, a vidanja...pute. De unde o veni mirosul asta habar nu am. Macar sunt linistita ca nu mi se pare...asta imi mai trebuia.
Nu am o stare de nervozitate, ba chiar as spune ca-s putin cam apatica. Daca striga cineva mai aproape de mine imi vine sa ma tin de urechi. Nici cele mai mari prostii ale Mariei nu reusesc sa ma enerveze. Nici Boc, nici Andronescu...nici nimeni.
Doar pisica lui Carmen m-a contrariat putin. Adica ma duc sa-i pun apa, granule, mancare din pliculet, si ea se apuca sa faca pe suparata cu mine. Pai, asa ne fu vorba, mai Pisi, mai. Eu vorbesc frumos cu tine si tu te apuci sa te zburlesti? Mai mare rusinea. Las' ca mai vorbim noi maine pentru ca stapanii tai se intorc peste o saptamana asa ca esti pe mana mea...armata fac cu tine. Poate mai dai jos din depuneri, sa nu mai spuna Sergiu ca tre' sa te ducem la Animal Planet, sa se minuneze si altii de cat de grasa esti.
Parca mi-a mai trecut putin durerea de cap...sau asa vreau eu sa cred. Am sa incerc si cu autosugestia: nu ma doare capul, nu ma doare capul, nu ma doare capul deloc...ce e aceea durere de cap? ce e aceea durere? in cele din urma va trece, bineinteles...gratie puterii mele de concentrare :))

Poza de buletin

Astazi am redescoperit o metoda de divertisment, atunci cand tocmai imi etalam prin cancelarie noua carte de identitate si ma amuzam pe seama mea cu privire la schimbarea numelui cat si cu privire la imaginea mea din fotografie. Cand nu prea ai ce face, te plictisesti, esti trist, scoti buletinul(ma rog, cartea de identitate) si privesti cu atentie: e imposibil sa nu te apuce rasul.
Daca sunt mai multe persoane, jocul e si mai amuzant pentru ca lasi si pe altii sa-ti studieze fata tampa din fotografie. E imposibil sa nu fi remarcat cat de caraghiosi suntem in acele fotografii: foarte seriosi, unii cu ochii bulbucati, altii cu fetele alungite...
Astazi, am ras pana la lacrimi uitandu-ma la cartea de identitate a unei colege. A vrut sa-mi demonstreze ca poza ei e mai caraghioasa decat a mea si a reusit. Problema e ca nu m-am abtinut si i-am spus ca daca vede pe cineva trist si vrea sa-l inveseleasca, sa-i arate buletinul. Bineinteles ca am primit o amenintare cu bataia...dar a meritat.
Imi aduc aminte ca am mai ras asa de cineva pe la 14 ani, cand ma inscriam la liceu si-mi depuneam dosarul. Am ras de fotografia din buletin a unei prietene pana s-a suparat si nu a mai vorbit cu mine. Eu nu m-as supara ...poa' sa rada oricine, oricat de fotografia mea din cartea de identitate. Ar fi chiar un mijloc facil de a inveseli pe cineva.

Alt document de identitate

Astazi am sa merg sa-mi scot noul card de identitate. Pe el o sa apar cu noul meu vechi nume...adica "numele de domnisoara", cum se spune...adica sunt iar domnisoara? ha, ha, ha! nu mai sunt de ceva vreme, desi unele persoane tot mi se adreseaza cu apelativul acesta (de vina o fi fizicul meu "impozant").
Ar fi trebuit sa-l schimb de prin februarie, insa am tot amanat. Bine cel putin ca nu am luat amenda; numai bucuria asta nu am avut-o.
Ce caraghios o sa fie la scoala cand ma voi prezenta, voi semna cu alt nume. Confuziile, scuzele unora, explicatile cerute de unii, nedumeririle altora...cu toate ca multi deja stiu noua mea stare civila, discutiile sunt inevitabile odata cu schimbarea semnaturii. :) Eiii, nu-i nimic , trece si perioada asta, ca toate celelalte. Chiar si fericirile au un sfarsit(poate se consuma cel mai repede in viata noastra)!Ce sa mai spun de tristeti...doar ca noi le dam o mai mare amploare. Chiar, de ce oamenii se gandesc la tristeti si vorbesc mai mult despre ele, in timp ce bucuriile sunt lasate sa treaca in umbra. Nevoia de compatimire in cazul suferintei si incapacitatea celorlalti de a fi la fel de receptivi in cazul bucuriei? Intotdeauna oamenii au fost mai deschisi sa asculte suferinte decat sa inteleaga bucurii...nici nu au rabdare cand e vorba de impartasirea fericirii(sau ce-o fi ea, ca stare de bine). Cred ca si tristetea, suferinta este o voluptate a fiintei umane ;poate de o intensitate mai mare decat chiar bucuria. Iar ma apuca...gata! ma imbrac si plec sa-mi iau un card de identitate nou nout. Sunt curioasa cum oi fi iesit in fotografie. Sper ca nu am tinut ochii prea deschisi si ca nu am iesit prea neagra din cauza bronzului... :) voi vedea , spuse orbul.

Ozi al Mariei

Am trait s-o vad si pe asta: fiica-mea este indragostita! :)) Daaa!
Pe norocos (sau nu)il cheama Ozi, un baietel de sase ani care locuieste in aceeasi scara cu noi, la etajul trei. Ozi este calm, linistit, are rabdare sa se joace cu Maria, sa-i explice (asa cum stie el, la varsta lui) unele jocuri. Daca Maria este in casa si aude copiii pe afara, se duce repede la fereastra sau la balcon:"A iesit Ozi afara, iesim si noi?"
Daca iesim si este si baietelul afara, il trage sa se joace cu ea. Are jucarii de nisip, oale, cescute, farfurii si se apuca de bucatarit pana se plictiseste Ozi si pleaca "la serviciu" , adica la alti baieti cu preocupari mai masculine, daca le pot spune asa...Maria ce sa faca? ii spune sa se mai joace cu ea iar cand vede ca pleaca se apuca de bocit. Intr-o seara abia am bagat-o in casa, rasuna toata scara: nu a vrut Ozi sa se joace cu ea.
Ozi e grasunel, mananca tot ce prinde(bunica lui spunea ca a ajuns sa-i ascunda mancarea), spre deosebire de Maria pe care tre' s-o prind ca sa manance. L-am intrebat daca merge la scoala in toamna iar el mi-a raspuns ca nu, va merge atunci cand cad frunzele. :)) Bine si asa!
Imi explica el mie ca atunci cand va fi mare se va casatori si va avea copii. Maria repede:"Te casatolesti cu mine?" Isi pune un picior in spatele celuilalt , se leagana rusinoasa cu mainile la spate si se uita printre gene. "Esti prea mica..."raspunde ganditor Ozi. Problema lui era alta: daca va avea fata, isi va gasi un baiat si va pleca, daca va avea un baiat, isi va gasi o fata si va pleca...iar el o sa ramana tot singur...asa se intampla. Este foarte serios cand explica, asa, cu cuvintele lui.
El ii saluta pe vecinii care lejer i-ar putea fi bunici, cu: "Salut! Ce mai faci prietene!" Imi explica mie, apoi:"Mi-a facut cinste cu un suc. Data viitoare fac eu cinste." Ia totul in serios, este un barbatel in toata regula.
Are si el o problema:"Mai bine nu ma nasteam..." Ma lasa nedumerita si-l intreb de ce spune asta. "Mama mea dorea o fetita asa ca mai bine ramaneam un inger..." este trist cand spune asta...stie el ceva, a auzit el ceva. Din neatentia celor mari se pot naste adevarate complexe in cei mici.
Acesta-i Ozi, baietelul pe care-l place Maria. De care se "indagosteste" ea...si abia are trei ani, ma gandesc cu ingrijorare oare ce-o sa ma astepte peste cam vreo zece ani.