Adami si Eve

Pornind de la ceea ce tocmai citisem din "Al doilea sex", volum al scriitoarei Simone de Beauvoir, am mers mai departe cu gandul la femeia din ziua de astazi. Ea se vrea, cu orice pret, egala barbatului in toate cele. Vrea chiar hirotonia femeii, din cate am mai citit prin Paul Evdokimov si chiar intr-un eseu al preotului profesor Ioan Moldoveanu.
Femeia contemporana vrea sa coboare barbatul de pe piedestalul pe care se urcase singur, poate, datorita atributelor sale fizice, in primul rand. Nu, nu am de gand sa intru in vreo dezbatere cu barbatii. Doar observ niste realitati. Eu consider ca suntem (barbati si femei) creatii ale lui Dumnezeu si daca existam asa cum suntem noi (doua sexe), inseamna ca Dumnezeu asa a vrut: sa ne arunce in viata diferiti, Adami si Eve. Nu doar Adami sau doar Eve. Si din moment ce suntem diferiti, din anumite puncte de vedere (in primul rand, fiziologic), inseamna ca avem si circumstante in care nu ne putem inlocui unii cu altii. Oricat de egali am vrea, unii sau altii, sa fim.
Bineinteles ca apoi se poate spune ca de fapt Adam e cel dintai creat, ca el e Omul:"Atunci a luat Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om, si a suflat in fata lui suflare de viata, si s-a facut omul fiinta vie" Deci el a fost numit "om" iar femeia doar "ajutor potrivit pentru el": "Si a zis Domnul Dumnezeu:<". Astfel a creat Dumnezeu"toate fiarele campului si toate pasarile cerului" numite de Adam cum a dorit el, insa a realizat ca nu s-a gasit ajutor "pe potriva" lui Adam. Atunci Dumnezeu l-a adormit pe Adam, i-a luat o coasta si " a facut-o femeie". Deci, femeia ar fi doar parte din Adam, a fost creata dintr-un os de-ale lui, de aici si traditionala supunere determinata de sentimentul apartenentei.
Apoi, daca mai analizam putin lucrurile citite in Biblie, e clar ca Adam a fost primul creat si abia apoi Eva, dupa ce, Dumnezeu incercase sa-i ofere ajutor prin crearea tuturor animalelor. Acestea din urma nu erau "pe potriva" si de aceea a aparut Eva, "pe potriva" lui Adam deoarece e parte din el. Pana la urma insa,este incadrata tot intre "celelalte fiinte", este privita ca inferioara lui Adam.
De la Adam si Eva, cred ca fiecare fiinta din cele doua serii arhetipale si-a respectat matricea. Astfel, femeia a fost mereu considerata inferioara, slaba, subordonata deoarece asta spune modelul, puterea exemplului istoric.
Cu toate comentariile facute de mine mai devreme, eu cred ca barbatul si femeia se completeaza, nu este niciunul mai prejos, impreuna abia formeaza un trup, unul prin altul isi gasesc sensul in existenta.

Ce mai citesc

Am inceput mai multe carti in acelasi timp.
In primul rand am inceput "Marte rosu" de Kim Stanley Robinson. E prima carte din trilogia "Marte: rosu, verde, albastru". O opera de dimensiuni impresionante despre lupta omului pentru a imblanzi planeta Marte, pentru a o face locuibila de oameni - alternativa pentru Terra. Am inceput aceasta carte de doua ori pana acum, nu am terminat-o. Oare ce ma impiedica? Am sa-mi dau eu seama, vreodata. O fi prea dificila? Nu cred. Nu imi place? Nu cred ca e vorba de asta. Cred doar ca nu am avut destula rabdare, deocamdata.
A doua carte inceputa este "Ispasire" de Ian McEwan. Lectura merge foarte usor, perspectiva narativa e foarte interesanta. Scriitorul se dovedeste un bun cunoscator al sufletului si al mintii, deopotriva. Umbla prin mintea personajelor ca si cum ar umbla prin propriile buzunare. Abia astept sa mai citesc din ea.
A treia carte este "Al doilea sex", opera celebrei Simone de Beauvoir. Pe aceasta am luat-o la rasfoit si am regasit pasaje care ar enerva orice femeie. Are si Simone de Beauvoir dreptatea ei atunci cand apara Femeia. Asta nu ma face neaparat o feminista.
De la inceputul operei te intampina un citat din Pitagora:"Există un principiu bun, creator al ordinii, al luminii şi al bărbatului,
şi un principiu rău, creator al haosului, al tenebrelor şi al femeii." Poftim? cred ca a fost suficient sa citeasca aceasta afirmatie incat autoarea sa-si scrie pledoaria in favoarea femeii.
Alte citate "incantatoare" pentru orice femeie ar fi:
-"Dar, în primul rînd: ce este o femeie? „Tota mulier in
utcro: un uter, aşadar", spun unii. Totuşi, vorbind despre anumite femei,
cunoscătorii decretează: „Acestea nu sînt femei", cu toate că şi ele au
un uter, ca şi celelalte. Toată lumea este de acord în a recunoaşte că
există în specia umană femele; ele reprezintă astăzi, ca şi altădată,
aproape jumătate din umanitate(...)"
-"există un tip uman absolut care e tipul masculin. Femeia are
ovare, uter; iată condiţiile speciale ce o fac prizonieră a subiectivităţii;
se spune cu multă naturaleţe că ea gîndeşte cu glandele."
-"„Femela este femelă în virtutea unei anume lipse a unor
calităţi", spunea Aristotel. „Trebuie să considerăm caracterul femeilor
ca suferind de o imperfecţiune naturală."
-"Este ceea ce simbolizează episodul din Geneză, în care Eva apare extrasă,
după expresia lui Bossuet, dintr-un „os suplimentar" al lui Adam.
Umanitatea este masculină, iar bărbatul defineşte femeia nu în sine, ci
relativ la bărbat..."

Maria

Maria e un superzgamboi alintat. Ma scoate din sarite cand nu-mi da voie sa plec de acasa din cauza ca asa vrea ea, cand monopolizeaza calculatorul cu desenele si cu jocurile pe care abia de stie sa le joace, cand fug dupa ea cu mancarea prin casa, cand ma trezeste la trei noaptea ca vrea lapte, cand o gasesc cocotata pe biblioteca pentru ca vrea ea ceva de acolo, cand o gasesc cu rujul meu in mana si cu fata pictata, cand scobeste painea si arunca miezul pe jos, cand isi ia ceva din frigider si lasa usa deschisa, cand se spala pe dinti si mananca pasta, cand tipa ca nu vrea spalata pe cap, cand vrea sa-i cumpar lucruri la care in secunda urmatoare nici nu se mai uita, cand imi umbla prin geanta pentru ca vrea ea ceva de acolo, cand se dezbraca de hainute desi e rece, cand se dezveleste peste noapte si eu tin pilota cu mana, cand vrea exact acelasi lucru pe care il are altcineva in mana...
Cu toate acestea, e Maria mea. Ma gandeam in cate feluri am tot alintat-o de cand s-a nascut, aproape ca nu mai tin minte: gogosica furioasa, gaga, gagacea, gagarin, Mariuta, Mari, teriorista-terorista, fumusete-frumusete, ochioasa, nasuca, gurita, falcuta, carna, copanica, puti-putulica-putula, bucanica, ubita-iubita, cretulina-cretofolina, reaua-rautate, certareata, scandalagioaica, broscalete-boscuta-broscuta, oata-hoata, smecherie, pitica-piticu, ganganie, soarec-soarece-soricel, turturel-turturica, bursucan, cichilichi, gogonel-gogonica, maimuta-maimutica, pui-puiut-puisor, oachi, tutu-tutuleana, tucurel-tucurica-tuca, madmoazela, alintatura, gandac-gandacel-gandaca, pisicuta-pusoaica-pisoi...si cum i-oi mai fi spus si nu-mi aduc aminte.

Doar ganduri...

E tarziu, destul de tarziu...mintea mea nu vrea sa doarma. Gandesc la ceea ce cred unii, la ceea ce cred altii si la ceea ce gandesc eu.
Lumea e asa cum e. Fiecare se gandeste in primul rand la sine si apoi la ceilalti. Toti ne vrem importanti si toti vedem lumea prin prisma a ceea ce ni se intampla. Cat de importanta e replica celui care ne-a jignit, cat ne-a framantat, cat ne gandim la ea si o intoarcem pe toate fetele...si sunt doar cuvinte aruncate cu sau fara intentie.
Cum ne influenteaza o vorba buna, cum ne motiveaza un indemn, zambetul determinat de o lauda pe care o credem din buna-vointa...
Oamenii...noi. Suntem niste ciudatei organici care au creier si sentimente. Om fi asemenea Lui Dumnezeu ...indoielile or fi tot ale Lui?
Imi place sa privesc oamenii in ochi. Nu din lipsa de politete ci pentru a-i cunoaste mai bine. Oamenii sunt oameni...suntem muritori dar ne simtim atat de importanti...Pentru cei 50-60 de ani traiti pe acest pamant ne facem atatea probleme, ne raportam la atatea reguli si conventii sociale. Ne irosim in pretexte, in prejudecati care nu cred ca-si au rostul.
Sunt asa de multi oameni care nu recunosc ceea ce simt si ceea ce gandesc. De prea multe ori se pune accent pe aparenta, pe ceea ce cred altii sau pe ceea ce vrem sa creada altii. Societatea ne-a transformat in niste animalute bine dresate. Normele sunt cele dupa care trebuie sa ne ghidam. Cel care are curaj sa actioneze dupa cum il duce mintea sau sufletul este un ciudat, este tinta privirilor, discutiilor, este motivul de evadare din propriile probleme.
Toti vrem sa fim buni, sa traim bine, sa adunam, sa epatam...sa aratam prin diverse mijloace ca existam si ca suntem importanti. De fapt, fiecare se vede cel mai important raportandu-se la ceilalti. Fiecare ii vede pe ceilalti ca sateliti ai vietii lor , constient sau nu. Dar viata trece atat de repede, inspaimantator de repede. Cele mai importante sunt momentele de multumire, fie in compania celorlalti , fie in singuratate, depinde de firea fiecaruia.
Da, suntem niste animalute supuse instinctelor. Fie ca e instinctul de supravietuire, foamea, setea, frigul, sexul, toate ne apartin , ne caracterizeza dar vrem sa facem pe educatii, pe evoluatii si pozam in animale bine-crescute. Eu vad instinctele ca manifestari ale intregii noastre fiinte. Ca necesitati ale fiintei noastre pentru o buna functionare, sa spun asa. Asta nu inseamna ca trebuie sa te supui instinctelor, dar ca acestea trag un semnal de alarma atunci cand ceva este in neregula cu fiinta ta.
Biserica e un bun educator din acest punct de vedere: ne face niste apatici ce respecta reguli si sunt multumiti cu propria conditie(chiar daca sinele tipa altceva, vrem binele nostru pentru eternitate, asa ca respectam reguli).
Vreau sa cred in Dumnezeu! Dar aici poate fi vorba de disperarea omului care vrea sa mai aiba o speranta, care vrea sa creada ca, totusi, este ceva mai presus de viata aceasta nebuna in care traim.
Amestec de bucurie si tristete, ce merita cu adevarat trait din viata aceasta? Ce merita? Fericiti acei ce nu-si pun intrebari pentru ca-si iau viata ca pe un dat al sortii si nu-si asuma responsabilitati, au mereu pe ce da vina: pe soarta.

Trei fete

Copilul rade:
"Intelepciunea si iubirea mea e jocul!"

Tanarul canta:
"Jocul si-ntelepciunea mea e iubirea!"

Batranul tace:
"Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!"
(LUCIAN BLAGA)

Omul, toata viata sa, este acelasi, are aceleasi trairi...Ceea ce se schimba este accentul pus pe fiecare dintre aceste trairi.
Copilul, lipsit de experienta vietii, rade si incepe sa descopere intelepciunea si iubirea prin joc.
Tanarul este entuziast, canta, isi descopera intelepciunea si se joaca, iubind.
Batranul, trecut prin ceea ce inseamna viata, tace, stie ce inseamna joc si iubire pentru ca a devenit intelept.
In viata esti copil, tanar, batran, toate - ipostaze ale noastre, ale aceluiasi eu care trebuie sa stie cand sa rada, sa cante, sa taca...sa stie cand sa se joace, sa iubeasca si sa fie intelept.