“Avatar” a fost considerat cel mai bun film al anului 2009. Am urmărit trailerul și am zis să văd și eu filmul ca să-mi dau seama, oare chiar așa de bun să fie? Nu sunt eu specialistă în cinematografie să am pretenția că pot aprecia cine știe ce laturi tehnice, dar după cele aproape trei ore de vizionare am ajuns la concluzia că filmul este foarte bun. În primul rând mi-a plăcut scenariul și apoi realizarea propriu-zisă a filmului.
Regizorul filmului este James Cameron, câștigătorul Oscarului, cu filmul „Titanicul”. El a lucrat la acest proiect din 1994, însă nu existau mijloace tehnice cu ajutorul cărora să se pună în practică ideile sale. Chiar și acum, pentru filmări, se pare că a fost inventat un nou tip de cameră.
Subiectul este simplu și verosimil deși ține de domeniul SF-ului.
Peste 2oo de ani față de prezentul nostru, pământenii au reușit să-și distrugă planeta, mediul lor natural, au secătuit-o și se află în ipostaza de a găsi o soluție pentru a supraviețui. Soluția e găsită în exteriorul planetei, pământenii devenind cei care atacă planeta Pandora pentru a extrage ceea ce pare a fi un mineral de culoare gri, unobtanium (valorând 20 de milioane $/kg), crucial pentru supraviețuirea lor, cu ajutorul rezervei de unobtanium de pe Pandora putându-se rezolva criza de pe Pământ. Dar Pandora are o atmosferă toxică pentru oameni, reprezintă un mediu ostil, din acest motiv trebuie să se găsească o soluție pentru a stabili o legătură cu populația băștinașă. De aceea se dezvoltă programul numit „Avatar”, în urma căruia se creează hibrizi dintr-un amestec de ADN uman cu ADN al nativilor, populația Na’vi. Se realizează conectarea sistemului nervos al corpului uman cu cel al hibridului și se face transferul în trupul avatarului.
Intreaga acțiune este văzută prin ochii personajului principal, Jake Sully, un fost soldat în armata marină americană, imobilizat acum într-un scaun cu rotile, deoarece nu-și mai putea folosi picioarele. Jake este fratele geamăn al unui doctor, om de știință care ar fi trebuit să ajungă pe Pandora pentru a face parte din programul „avatar”, însă este ucis. Datorită asemănării majore a ADN-ului celor doi frați se poate face înlocuirea. Jake Sully poate merge în avatarul lui în mediul băștinașilor pentru a se infiltra în lumea lor. Este uimit de ciudățenia lumii în care intră dar e surprins și de frumusețea ei. E o lume inferioară oamenilor din punct e vedere al tehnicii dar superioară din punct de vedere al spiritualității. Scenariștii au gândit toate detaliile despre societatea Neolitica a
Pandorei : locuitorii ei, evoluția lor, limba, anatomia, cultura, tehnologia, credința în zeitatea numita Eywa.
Când rămâne singur în noapte în pădurile de pe Pandora, este ajutat să supraviețuiască de Neytiri, o tânără na’vi din clanul Omaticaya. Eywa pare să indice prin semnele sale că Jake va avea o influență pozitivă asupra lumii na’vi și de aceea el este ajutat să devină unul dintre ei.
Finalul aduce în prim plan lupta dintre pământenii mercenari, distrugători și populația na’vi ajutată de Jake, lider al lor, acum. Întreaga planetă Pandora pare a-și uni fortele prin Eywa și în cele din urmă învinge.
Jake Sully devine, definitiv, un na'vi.