Un om, ajuns în rai, i-a cerut lui Dumnezeu să-i arate reconstituită viaţa pe care a trăit-o pe pământ. Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa, înfăţişându-i viaţa ca un drum străbătut pe o plajă imensă. Omul a constatat că, în momentele de bucurie trăite, pe drum rămâneau patru urme de paşi în nisip, ale lui şi ale lui Dumnezeu. În schimb, în clipele de suferinţă, pe drum, rămâneau numai două urme de paşi. Mâhnit, omul i-a reproşat lui Dumnezeu: De ce în momentele grele m-ai lăsat singur? Acesta, înduioşat, i-a răspuns: Nu ai fost atent la urme; în clipele tale de suferinţă, pe nisip, erau doar urmele mele, ale tale nu mai erau pentru că atunci te purtam în braţe.
(de la Stefan, Cluj)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu