• Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerinţelor din Partea I şi din Partea a II-a se acordă 90 de puncte. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute.
PARTEA I (60 de puncte)
Citeşte textul:
"A doua zi soarele era sus când îşi deschise ochii. El văzu că barca lui se-nţepenise între nişte stânci de piatră... Soarele stăpânea cerul şi umplea sânul mării cu lumină. (...)
El se desculţă şi, sărind de pe-o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu. El dădu de un izvor de apă vie şi dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peşteri. Intră în peşteră... o răcoreală binefăcătoare îl cuprinse pe el, pe care soarele-l arsese în somnu-i... merse mereu înainte... peştera se lungea din ce în ce şi devenea tot mai întunecoasă. Deodată văzu ca o zare de senin, dar îi păru că-i scapără. Văzând însă că ea nu pierea, el s-apropie şi văzu o bortă, cât ai băga mâna, care corespundea undeva... se uită pe ea... văzu tufişuri mari şi-i veni un miros adormitor de iarbă. (...) El intră repede (...) şi, când îşi întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumuseţea priveliştii.
Stânci urieşeşti şi cenuşii erau zidite de jur împrejur una peste alta pân-în ceruri şi-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac şi-n mijlocul lacului o insulă pe care stăteau în şiruri lungi stupii unei prisăci mari. "
(Mihai Eminescu – Cezara)
Rezolvă următoarele cerinţe, pornind de la textul dat.A.
Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Sinonimele contextuale ale cuvintelor bortă şi zare sunt: ……………………………………….. 8 puncte
a.scorbură, ceaţă b.groapă, orizont c.vizuină, zori
2. Tema textului este: …………………………………………………………………………………8 puncte
a.călătoria b.natura c. peştera
3. Transcrie două motive literare din text: ………………………………………………………… 8 puncte
4. Ilustrează prin câte un enunţ sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvântului insulă: ……………..8 puncte
5. Comentează, în 3-5 rânduri, o figură de stil care apare în textul dat: ………………………………. 8 puncte
B.
1. Rescrie enunţul următor, corectând greşelile de orice natură: ………………………………. 10 puncte
Nici unul din ei n-a avut dreptate, pentru că concluzia finală l-a care au ajuns era lipsită de sens.
2. Subliniază forma corectă a următoarelor cuvinte: ……………………………………………… 10 puncte
mi-ar place – mi-ar plăcea
culoarea ouălor – culoarea ouălelor
repercusiune – repercursiune
am decât 10 lei – am doar 10 lei
a-şi pierde cunoştinţa - a-şi pierde conştiinţa
PARTEA a II-a (30 de puncte)
Citeşte textul:
"Istorismul, despre care se vorbeşte ca despre o dimensiune principală a gândirii romantice este, pe de o parte, consecinţa unor experienţe istorice, decisive trăite de generaţiile romantice, iar pe de alta, a adeziunii istoricilor şi scriitorilor epocii la sisteme filosofice dominate de ideea evolutivă. (...) Niciun curent literar anterior n-a fost atât de masiv orientat de modul de înţelegere a trecutului, de filosofia istoriei cum a fost romantismul. (...)
Istorismul romantic (...) este cel mai adesea rezultatul unei valorificări pozitive sau negative a istoriei, valorificare întreprinsă din unghiul unei anumite perspective sociale si a unei anumite poziţii filosofice. Graniţa dintre istorie şi literatură este labilă în romantism şi interdependenţele dintre cele două domenii complexe şi reciproce. "
(Vera Călin – Romantismul) Redactează un eseu de 75-100 de cuvinte (15-20 de rânduri), în care să-ţi exprimi opinia despre relaţia istorie-literatură în perioada romantică, valorificând informaţii sau idei din textul dat.
Pentru conţinut ( formularea unei opinii, susţinerea cu două argumente adecvate, valorificarea ideilor din text, formularea concluziei) se acordă 20 de puncte, iar pentru redactare (respectarea structurii textului argumentativ, a limitei de spaţiu şi a normelor de exprimare corectă) primeşti 10 puncte. Succes!
BAREM
Anul şcolar 2011 – 2012
Disciplina Limba şi literatura română
Clasa a XII-a
• Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împarţirea punctajului total acordat pentru test la 10.
PARTEA I (60 de puncte)
A.
1. b - 8 puncte
2. b - 8 puncte
3. câte 4 puncte pentru transcrierea oricăror două motive literare din text - 2 x 4 = 8 puncte
4. câte 4 puncte pentru ilustrarea prin enunţuri corecte a sensului denotativ şi a sensului conotativ ale cuvântului indicat - 2 x 4 = 8 puncte
5. comentarea nuanţată a oricărei figuri de stil din text – 8 puncte / comentarea superficială sau lipsa de siguranţă în identificarea unei figuri de stil – 2 puncte.
B.
1. câte 2 puncte pentru corectarea prin rescriere a fiecăreia dintre greşeli – 5 x 2 = 10 puncte
2. câte 2 puncte pentru sublinierea formei corecte a cuvintelor date – 5 x 2 = 10 puncte
PARTEA a II-a (30 de puncte)
- pentru conţinutul eseului: 20 de puncte
• formularea unei opinii despre relaţia istorie – literatură în romantismul secolului al XIX-lea – 4 puncte
• susţinerea pertinentă a opiniei formulate – 8 puncte / susţinerea inadecvată cu argumente irelevante – 2 puncte
• valorificarea oricăror informaţii / idei din textul dat – 4 puncte
• formularea unei concluzii adecvate - 4 puncte
- pentru redactarea textului: 10 puncte
• respectarea structurii textului argumentativ – 2 puncte
• respectarea normelor de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie – 6 puncte (0-1 greşeli – 6 p; 2-3 greşeli – 4 p; 4-5 greşeli – 2 p; peste 6 greşeli – 0 p)• respectarea limitei de spaţiu indicate: 2 puncte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu