Ce-și doresc bărbații?

Postasem cu puțin timp în urmă o glumă referitoare la puținele pretenții pe care le-ar avea un bărbat de la o femeie. Amuzant bancul, e adevărat. Totuși, realitatea cred că este alta și am să și încerc să detaliez de ce afirm acest lucru.
Este destul de dificil și să fii pe placul bărbaților, să îndeplinești toate condițiile conștientizate sau nu de aceștia. Poate că este chiar mai ușor pentru o femeie să accepte defectele unui bărbat decât acceptă un bărbat defectele unei femei.
Să detaliez:
1.Pornind de la aspectul fizic pot face mai multe observații. Mulți bărbați susțin că nu contează aspectul fizic. Că o vor iubi pe Ea cu aceeași intensitate și când va avea 100 de kg. Acuză imaginea "slăbănoagelor" din reviste și spun că nu ar alege "o scândură", cu toate acestea, strâmbă din nas când văd femeia grasă, nu mai au aceeași chemare naturală spre formele devenite ceva mai rubensiene, fac glume nesărate pe seama "balenelor eșuate". Dacă sunt prinși uitându-se cu coada ochiului spre o alta, spun cu "dezgust":"la cine mă uitam? la aia? nu vezi ce uscată/grasă e..." Unii chiar își fac un principiu de viață spunând că nu vor avea niciodată o iubită cu fundul mai lat decât al lor.
Deci, femeia nu trebuie să fie nici grasă dar nici slabă. Numai bună. Ei se uită cu ochi critic pentru că burtica lor nu contează, că doar sunt bărbați.

2. Cât de aranjată să fie femeia? Iarăși, depinde. Nu trebuie să fie nici prea atentă cu ea, să stea prea mult în oglindă că doar mai are și alte treburi de făcut prin casă. Dacă stă în capot și face treburi prin casă, eventual miroase a ciorbă (că na', el trebuie să și mănânce), el își pierde din interesul pentru ea, nu mai e la fel de atrăgătoare. Dacă e prea aranjată poate stârni gelozia, dacă nu este aranjată, el devine, treptat inert la farmecele ei. Unii nu accepta ca femeia sa fie machiata, alții nu vor să aibă operații estetice, vor să fie naturală. Alții vor ca femeia să se machieze, alții trimit femeile să-și facă operații estetice.

3. Să fie inteligentă și independentă sau să fie prostuță și subordonată? Unii bărbați vor să fie numai în ipostaza de conducători, să hotărască ei, să aibă inițiativă. Dacă femeia are inițiativă este un afront adus masculinității. Chiar și cei care consideră că femeia este "egalul" lor, se simt prost, mai puțin virili în fața unor femei cu prea multă inițiativă, masculinizate. Dacă e prea "naivă" este desconsiderată, criticată, disprețuită. Deci femeia trebuie să observe care sunt standardele de inteligență și independență între care trebuie să se încadreze în funcție de preferințele bărbatului.

4.Să fie afectuoasă, iubitoare, dragăstoasă? Poate, dar femeia trebuie să aibă grijă să nu cumva să-l sufoce cu prea multă atenție și iubire, că doar are și el nevoie de independență. Este rece? împarte afecțiunea cu porția? vezi ca nu cumva el să caute afecțiune în alte părți pentru că nu se simte iubit și apreciat. Nu e bine nici așa nici așa. Oricum el va interpreta după cum crede și simte el, nu știu dacă este așa de important pentru el ceea simte ea.

5.Femeia este obosită, are migrene, fără chef de sex? Pentru un bărbat este un aspect foarte grav: nu mai are destulă putere de convingere, nu mai trezește dorința în femeie, orgoliul său are de suferit, instinctul său ii spune că nu mai este la fel de bărbat. Trebuie să-și demonstreze că mai poate cuceri, că e viril, că are succes. De multe ori, insatisfacția sexuală se poate trăda și în depresii sau în scăderea stimei fată de sine, în insucces pe plan profesional. Cine trebuie să fie atentă, deci?Femeia. Dar femeia poate să cadă în cealaltă extremă, să fie considerată ușoară, agresivă. Bărbatului nu-i place să ia femeia inițiativa, să i se spună ce și cum să facă pentru că ar fi considerat nepriceput. Femeia are chef de prea mult sex? trece prea mult timp pană la orgasm sau nu vine deloc? Bărbatul începe să se îndoiască de propria virilitate.

6. Să fie femeia o gospodină? Dacă se ocupă cu mult talent doar de casă, de familie, e mandră de ceea ce gătește, de ordinea pe care o face în casă, de șosetele pe care le spală, începe să se identifice treptat cu imaginea mamei și interesul bărbatului față de ea ca femeie, începe să scadă. Dacă nu face mai nimic prin casă este, iarăși, rău pentru că bărbatul simte nevoia să fie cocoloșit, să aibă cineva grijă de el, să-i facă o supă.

7. Femeia să nu vorbească prea mult pentru că bărbatul se simte obosit, stresat.
8.Să nu râdă prea mult dar să râdă la glumele lui.
9.Să nu fie certăreață dar să aibă personalitate, să-și spună punctul de vedere dar să nu fie mai puternic decât al lui(el are mereu dreptate).
10. Femeia trebuie să fie atentă la ce spune, cum spune, la ce face și cum face , la machiaj, la serviciu, la casă...Bărbatul este atent la toate aceste detalii chiar dacă nu pare ca ar face-o. El are grijă să fie...bărbat.

De aceea spuneam că gluma aceea nu reflectă tocmai realitatea. Poate că tocmai, femeile sunt mai puțin pretențioase decât bărbații și că ei ar avea mai multe criterii de evaluare atunci când privesc o femeie.

Depinde cum privești lucrurile...

Cobor din maxi-taxi, merg spre casă. Eu întovărășită de gândurile mele într-o continuă schimbare. Nu mă pot abține să nu observ grupul de pierde-vară(toamnă, iarnă, primăvară)care sprijină un gard în fața unui bloc. Dacă au zilnic bani de țigări și de bere înseamnă totuși că au ceva preocupări profitabile, pe lângă sprijinitul blocului și al gardului. Ce mă bag eu? ce-mi pasă...Avantajul lor că au și timp de pierdut, nu ca stresata de mine.
Mă dor puțin picioarele din cauza tocurilor și mă enervează fusta care se rotește în jurul corpului de trebuie să fiu atentă ca din când în când să o mai îndrept astfel încât să nu mă trezesc cu șlițul(din spate) în față. Așa "preocupată" cum sunt, reușesc să observ că unii copaci au înfrunzit de-a binelea și că pomii își scutură florile. Vorba Mariei:"Mami, parcă a nins!" Da, parca a nins...Doamne, s-a sfârșit iarna aceea interminabilă și geroasă de-a ținut până-n martie...în sfârșit, văd iarbă, văd flori, soarele este cât de cât mai înțelegător și mai gonește norii de pe cer.
Pe un petec de iarbă dintr-un spațiu dintre blocuri stă o pisică. În poziția aceea clasică în care sunt reprezentate pisicile de obicei, șezând. Stă și se uită în iarbă. Mai ridică puțin capul și privește în zare, apoi iar se uită atent spre pământ. Mă uit și eu acolo unde mi se pare că se uită ea. Rămân surprinsă. Am impresia că pisica mea albă cu pete negre admiră o floare de păpădie. De parcă nici ei nu-i vine să creadă că nu mai e zăpadă și că pe proaspăta iarbă a apărut floricica aceasta așa de galbenă de-i fură privirea.
Visătoare și artistă pisică!
Eu merg în continuare și mă apropii din ce în ce de pisica ce mă intrigă așa de mult. Văd din ce în ce mai clar că se uită spre iarba în care este acea păpădie! Extraordinară pisică!
Merg și ajung în dreptul pisicii. Exact în dreptul privirii ei de artistă văd o mică groapă. Hmmm, pisica aceasta cu pete negre nu-i decât un animăluț cu instinct de vânător. Aștepta în dreptul unui tunel săpat de vreun șoarece ori poate chiar șobolan...Păpădia cea galbenă era doar martorul pasiv al urmăririi, în niciun caz obiectul admirației obișnuitului patruped.
Mi-am adus aminte de acele teste în care apar imagini care pot fi interpretate în mai multe feluri în funcție de personalitatea, temperamentul privitorului. Și mă gândesc la imaginea pe care o văzusem eu: în realitate era doar o pragmatică pisică ce-și urmărea prada în timp ce eu îmi imaginam o pisică de o sensibilitate cel puțin ciudată...
Ce spune asta despre mine? :) cred că eu sunt...cel puțin ciudată.
Cine știe câți dintre noi vedem ceea ce credem că vedem.
Câți dintre noi nu interpretăm sau credem ca fiind adevăruri, realități surprinse sau prezentate parțial, realitatea în întregul ei sau într-un ansamblu anume fiind cu totul alta...Fragmentele de realitate surprinse și acestea, numai dintr-un anumit unghi, pot fi atât de înșelătoare, la fel ca și oamenii care ți se prezintă doar în anumite circumstanțe și-ți arată doar o ipostază a lor. Restul imaginii îl umpli cu ceea ce crezi, cu ceea ce-ți imaginezi. Imaginea de ansamblu astfel creată nefiind întotdeauna aceeași cu realitatea. Completăm imaginea și în funcție de calitățile, defectele, fricile, bucuriile, așteptările noastre.
Astfel, după imaginea de ansamblu pe care mi-o imaginasem eu în legătură cu pisica, aș interpreta că sunt o visătoare, cu capul în nori sau după păpădii, nu tocmai pragmatică...

Pachetul cu..."cărți"

După cum spuneam și ceva mai devreme, am fost la bibliotecă. Nu am revenit asupra acestui detaliu pentru a ilustra faptul că merg la bibliotecă ci pentru că mi-am amintit de o scurtă întâlnire pe care am avut-o acolo.(nu, nu-i vorba de o întâlnire romantică)
Ajung eu cu tot cu gândurile mele(nu știu dacă am mai menționat dar le port mereu la mine) aproape de clădirea bibliotecii. O viziune, sau ceea ce credeam eu că e o viziune, mă întâmpină în poarta instituției: unul dintre elevii mei( a cărui imagine nu am putut-o asocia nici măcar cu manualul, dar cu biblioteca...) ieșea cu o sacoșă mare în brate. O ducea cu greu și cu grijă. Sacoșa avea o formă regulată ce amintea(sau poate că așa vedeam eu) cu un teanc de cărți.
Evident că toată grămada mea de gânduri a fost bulversată, mai ales când l-am văzut ieșind cu un zâmbet larg și (îmi imaginam eu, mândru și victorios) m-a salutat:
-Săru' mâna, doamnă!
I-am răspuns, uimită cum eram, imaginându-mi că în salutul lui era și un mesaj de genul: "Vedeți, v-ați înșelat în privința mea! Eu merg la biblioteca și citesc! Citesc teancuri de cărți! Vedeți? Abia le car! Și dumneavoastră ați fost atât de crunta și m-ați lăsat corigent pe primul semestru..." spuse el afectat, ștergându-și lacrima din colțul ochiului ...drept, să zicem.(evident că aici apare și contribuția imaginației mele melodramatice...nu și în privința corigenței)
După ce mă adun puțin, plină de remușcări, reușesc să-l întreb:
-Ai fost la bibliotecă?
-Da! răspunse zâmbind. M-a trimis mama să aduc o carte.
Da, cea care citea era mama iar el ducea cartea. Totuși, a zis ceva de o carte și doar de adus.
-Dar ce ai în pachet? Îl întreb cu riscul de a fi indiscretă.
Îmi povestește că mama lui este pensionară și ca a beneficiat de un ajutor în pachete cu zahar și cu făină, el având destulă putere să care respectivele produse.
-Credeam că ai împrumutat cărți, acolo...ii spun zâmbind dar și cu o undă de regret. Dacă erau cărți împrumutate de tine, îți dădeam un zece.
Zâmbește și el, oarecum a pagubă. Salută și mergem fiecare mai departe, în sensuri opuse. În doua-trei secunde aud:
-Doamna! Aici am cărți! Zâmbea cu gura pană la urechi.
-Daaa, da! Poate data viitoare. Și poate chiar vor fi cărți!

Reacții la ultima sărbătoare de Paști

(reloaded, cu gânduri adăugate de Ștefan, prietenul din Cluj)
Aș vrea să spun că Paștele a trecut peste mine și m-a lăsat mai curată și mai bună decât eram... Nu pot spune asta. [Ce păcat!] Nu aș putea explica exact de ce dar am senzația că sărbătorile nu mă mai impresionează.
Cu ceva timp în urmă, Paștele era un prilej de reculegere, de regăsire, de pioșenie, de curățenie sufletească...cu toate că nu m-am spovedit în viața mea. [Păcat! E unul din dialogurile cele mai fertile cu Dumnezeu! De ce să ţi-l refuzi? Imaginează-ţi un calculator din care nu s-a şters nimic zeci de ani!!!!] Acum, recunosc, e doar un alt moment, o altă dată de bifat în calendar. Este ciudat dar pentru mine, personal, există alte momente mult mai importante decât Paștele [Normal, şi pentru un fan a lui Liverpool, momentul unei finale de Liga Campionilor în care joacă echipa sa e mai important...Eroarea provine din comparaţia vicioasă care se face între două lucruri de esenţe diferite: Învierea Domnului nu e un moment! Tot ce e legat de Dumnezeu are caracter atemporal! ]. O fi păcat, nu o fi, nu știu. [Nu-i păcat...nu Domnul are nevoie de bucuria ta, ci tu ai nevoie de Învierea Lui pentru ca să trăieşti o bucurie autentică şi nu surogatele acestei lumi!]
Ce a reprezentat Paștele acesta pentru mine? Mersul la slujba de înviere, plăcerea de a-i oferi Mariei un cadou, vopsirea unor ouă, ouă ciocnite, câteva felii de cozonac, întâlnirea cu prieteni dragi mie...Nu aș putea vorbi despre curățenie sufletească pentru că nu mi-am putut face o curățenie exemplară în suflet...și poate că asta ar fi trebuit să fac, poate că asta înseamnă, până la urma, Paștele, dincolo de valul de cumpărături și alimente consumate aiurea...așa cum fac romanii de sărbători. Cât de tâmpit, de primitiv tre' să fii încât să mănânci și să bei până ajungi la urgențe???[Ei, să nu exagerăm! N-au ajuns nici măcar 0,00476 % din populaţie la urgenţă, dar presa atâta pricepe...]
Nu știu dacă este păcat sau nu dar eu nu am simțit spiritul Paștelui aproape deloc. [Nu e păcat! Cum ar fi păcat incapacitatea cuiva de a iubi, de se îndrăgosti? Nu-ţi căuta vinovăţii acolo unde nu le ai! Problema e alta, nu a păcatului, ci a pierderii unui astfel de om, incapabil să înmugurească în fiecare primăvară alături de formele inferioare de viaţă...din seva Învierii...] Da, probabil că ar fi fost necesar să țin post [după puterile tale], să mă mărturisesc [cel puţin odată pe an, în Postul Mare], să mă împărtășesc [cu trupul şi sângele Domnului], să merg la Denii [măcar la Prohodul Domnului din Vinerea Mare], la slujba de înviere...să-mi recunosc propriile păcate și să le recunosc și față de Dumnezeu. Din toate acestea nu am făcut decât să merg la biserică în noaptea Învierii și cred că am avut destul discernământ în a-mi recunoaște păcatele fața de mine(astfel cred că le-a auzit și Dumnezeu) că de spovedit nu am făcut-o pană acum și nu cred [ai mare grijă în legătură cu ceea ce crezi! toţi cei vindecaţi de Iisus aud invariabil acelaşi lucru de la Domnul: credinţa ta te-a mântuit] că am să pot vreodată...Cine știe? Aș vrea să pot. [nu trebuie decât să-ţi doreşti din suflet şi vei primi puterea asta. Să dea Domnul să reuşeşti, fie în postul Sf. Apostoli 31 mai-28 iunie, fie în postul Adormirii Maicii Domnului 1-14 august]
Uneori conștientizez că de sărbători, vrând, nevrând, conștient sau nu, mă las dusă puțin de val. Odată cu înaintarea în vârstă, în loc să devin mai conservatoare și să țin la tradiții, parcă mă simt silită să fac la fel ca ceilalți. De ce? [e puterea valurilor uriaşe printre care înaintăm către ţărm...e mai uşor să te laşi în voia lor decât să le străbaţi...] Din moment ce-mi dau seama de aspectul acesta? De unde reticența?..poate ține doar de îndepărtarea de ceilalți, un fel de înstrăinare, îndepărtare de Dumnezeu, poate e întoarcere spre mine, poate e egoism, poate e ciudățenie...[nu sunt chiar aşa de multe explicaţii...ca orice performanţă, şi în acest caz e nevoie de consecvenţă...ca să primeşti un dar (darul credinţei) trebuie să-l meriţi... te rogi măcar 5 minute seara, te duci la Sf. Liturghie Duminica, te spovedeşti şi te împărtăşeşti de 4 ori pe an, dai după puteri celor săraci şi celor care-ţi cer ajutor, fără să-i judeci şi...cel mai important, laşi trecutul în arhivă, iar viitorul îl primeşti pe măsură ce ţi se dă, fără să-l iscodeşti. Cam pe aici cred că-i drumul tău -iubită prietenă- înspre paradis]

Bunul Dumnezeu să-ţi audă suspinele sufletului pornit în căutarea Lui!

Despre stres

Tocmai am trecut printr-o perioadă stresantă. Stres legat de serviciu. Poate ca starea aceasta este explicabilă, normală, ilustrând doar o reacție a unui om normal în anumite circumstanțe ce depășesc oarecum atribuțiile zilnice. Chiar și așa, uneori mi-e ciudă pe mine că nu sunt mai relaxată, mai puțin emotivă.
După ce-am terminat(pentru moment) cu sursa de stres, am mers la biblioteca V.A.Urechia "să-mi fac de cap" puțin, să iau la citit ce-mi cade în mână și mi se pare interesant. Cum procedez atunci când nu caut ceva în mod special? Mă plimb prin bibliotecă, mă uit la domenii și apoi citesc titlurile. Iau ce mi se pare interesant, răsfoiesc și aleg. Așa am ales și astăzi iar una dintre cărțile ce mi-au căzut în mână a fost"Cartea echilibrului" de Jean-Luc Bertrand. Sinceră să fiu, nu cred că a fost o alegere întâmplătoare având în vedere că aici am dat peste un tabel de evaluare a stresului, realizat după doctorii Holmes si Rahe.
TABEL DE EVALUARE A STRESULUI
(fiecărui eveniment ii corespunde un număr de puncte)
Moartea soțului - 100
Divorț - 73
Despărțirea cuplului - 65
Închisoare - 63
Moartea unui părinte apropiat - 63
Rană corporala sau boală - 52
Căsătorie - 50
Concediere - 47
Împăcare intre soți - 45
Pensionare - 45
Sarcina - 40
Dificultăți sexuale - 39
Scăderea sau creșterea puterii dumneavoastră de cumpărare - 38
Moartea unui prieten apropiat - 37
Ipotecă sau împrumut important - 31
Schimbarea responsabilității la locul de muncă - 29
Succes excepțional - 28
Începerea sau terminarea studiilor - 26
Dificultăți cu șeful - 23
Schimbarea condițiilor de muncă - 20
Schimbarea locuinței - 20
Împrumut de mai mică importanță - 17
Schimbare în programul de somn - 16
Schimbare în alimentație - 15
Concediu - 13
Sărbătorile de sfârșit de an - 12
Contravenții - 11

Fiecare persoană ar trebui să-și analizeze situația personală și apoi să calculeze un total. În funcție de acest total, doctorii Holmes și Rahe consideră că o sumă mai mare de 300 de puncte reprezintă un risc important de boală gravă în următorii doi ani. Aceste persoane ar trebui să se relaxeze, să se odihnească, să se liniștească.
Dacă totalul ar fi între 150 și 300 de puncte, reprezintă o activitate excesivă și expunerea la probleme de sănătate este, de asemenea, mare.

Din autoanaliza mea ar reieși că nu-s chiar foarte stresată, oricum nu s-ar anunța grave probleme de sănătate. Dar dacă stau să mă gândesc cred că acum se adună și efectele unor evenimente din trecutul meu nu foarte îndepărtat.