Am citit o carte de poezie. Poezie contemporana. (Multumesc lui Ciprian pentru recomandare.) Autorul,Stefan Sabau, desi economist, pare o natura profund religioasa. Simte o legatura stransa cu Dumnezeu iar poezia lui simpla transmite o stare de liniste, de impacare cu conditia de om.
De la primele poezii am vazut o asemanare cu lirica religioasa a lui Arghezi, insa nu are nimic din virulenta "razvratirii" argheziene. Arghezi il provoaca pe Dumnezeu sa i se arate ca sa poata sa creada in continuare, pentru ca zbuciumul indoielii sa ia sfarsit.
Stefan Sabau considera credinta o salvare:
"Traim in lumea asta prea confuza
Indepartati de Dumnezeu si de credinta
Si ne miram, cuprinsi de suferinta,
Ca fericirea ce-o dorim ni se refuza!
Traim aglomerati si totusi prea straini,
In custi cu usi de fier si termopane
Si, fara noima, ne latram ca niste caini
Si suntem surzi, de parca n-am avea timpane!"
("Criza")
Stefan Sabau spune ca "suferinta exista si, din nefericire, in proportie mult mai mare decat mila oamenilor ce o pot alina!" si ca daca tot exista suferinta, atunci "sa o facem mantuitoare!"
"Vai, omule prea obosit,
Lipsit de gratie si de speranta,
Taramul ce nu l-ai gasit
E-n inima, cu siguranta.
Intoarce-ti fata ta spre rasarit,
Sa-ti lumineze-altarul chipul tau
Si vei vedea ce nici n-ai banuit,
Cum se preface-n bine orice rau!"
("Rasarit")
Imi plac si urmatoarele versuri ale poeziei "Metanoia" care sugereaza exact necesitatea contactului cu Dumnezeu , dar in singuratate, in intimitate, nu in fata tuturor, nu credinta de bravada.
"Ce fericire Doamne ca, dup-atatia ani,
Am prins un fir direct , ca sa vorbesc cu Tine
Si, pentru-a apela la el, nu-mi trebuie nici bani,
Ci doar sa ies din larma lumii, sa te aud mai bine!"
Urmatoarea strofa este absolut superba pentru a ilustra frumusetea vietii asa cum e ea, fara a cauta artificii si valori false:
"Si de-ar ramane-n lume doar ciulinii
Sa nu mai simt niciun miros de floare,
Tot m-ar preface-n sfanta sarbatoare,
Cand iese din cuptor , mirosul painii!"
("Gand")
Optimism, seninatate, durerea vazuta ca fiind purificatoare si cu sens , in fata lui Dumnezeu!
De la primele poezii am vazut o asemanare cu lirica religioasa a lui Arghezi, insa nu are nimic din virulenta "razvratirii" argheziene. Arghezi il provoaca pe Dumnezeu sa i se arate ca sa poata sa creada in continuare, pentru ca zbuciumul indoielii sa ia sfarsit.
Stefan Sabau considera credinta o salvare:
"Traim in lumea asta prea confuza
Indepartati de Dumnezeu si de credinta
Si ne miram, cuprinsi de suferinta,
Ca fericirea ce-o dorim ni se refuza!
Traim aglomerati si totusi prea straini,
In custi cu usi de fier si termopane
Si, fara noima, ne latram ca niste caini
Si suntem surzi, de parca n-am avea timpane!"
("Criza")
Stefan Sabau spune ca "suferinta exista si, din nefericire, in proportie mult mai mare decat mila oamenilor ce o pot alina!" si ca daca tot exista suferinta, atunci "sa o facem mantuitoare!"
"Vai, omule prea obosit,
Lipsit de gratie si de speranta,
Taramul ce nu l-ai gasit
E-n inima, cu siguranta.
Intoarce-ti fata ta spre rasarit,
Sa-ti lumineze-altarul chipul tau
Si vei vedea ce nici n-ai banuit,
Cum se preface-n bine orice rau!"
("Rasarit")
Imi plac si urmatoarele versuri ale poeziei "Metanoia" care sugereaza exact necesitatea contactului cu Dumnezeu , dar in singuratate, in intimitate, nu in fata tuturor, nu credinta de bravada.
"Ce fericire Doamne ca, dup-atatia ani,
Am prins un fir direct , ca sa vorbesc cu Tine
Si, pentru-a apela la el, nu-mi trebuie nici bani,
Ci doar sa ies din larma lumii, sa te aud mai bine!"
Urmatoarea strofa este absolut superba pentru a ilustra frumusetea vietii asa cum e ea, fara a cauta artificii si valori false:
"Si de-ar ramane-n lume doar ciulinii
Sa nu mai simt niciun miros de floare,
Tot m-ar preface-n sfanta sarbatoare,
Cand iese din cuptor , mirosul painii!"
("Gand")
Optimism, seninatate, durerea vazuta ca fiind purificatoare si cu sens , in fata lui Dumnezeu!
Excelentă analiza cărţii; foarte precisă, onestă şi convingătoare.
RăspundețiȘtergere