Reclama lu' Vasi

Stateam la taclale cu sora-mea. Maria si Dana se jucau prin casa facand tot ce le trecea si nu le trecea prin cap. Dana, fata sora-mi tot canta catarata pe o galetusa, iar Maria cand nu-i facea concurenta, umbla incaltata cu adidasii sora-mi, facand parada modei, eleganta din cap pana in picioare, cand nu se impiedica si cadea...
Pentru ca fetele aveau alte preocupari, jucariile si teveul cazusera in dizgratie, astfel am avut si noi curajul sa schimbam canalul pe altceva decat desene...nu ca ne-am fi uitat cu atentie dar era altceva decat cartoon. In timpul publicitatii observa sora-mea o reclama: ceva cu un avion ce scria nus'ce pe cer. Zice cu un zambet de om impresionat:
-Ce imi place reclama asta!
-Hmmm? Care?
-N-o stii? in timp ce ea imi face un rezumat imi amintesc si eu ca mai vazusem reclama dar nu fusesem asa impresionata, sau nu in felul in care fusese impresionata Vasi. Ea considera ca e asa romantic ce se intampla. Si ce palpitant cum el ii spune pilotului sa scrie pe cer "nu vreau sa te mai vad suparata pe mine" dar nu mai are semnal la telefon si nu apucase sa-i transmita pilotului decat " nu mai vreau sa te vad", iar iubita lui se uita siderata la cer citind mesajul...neterminat. Cat suspans, cat sentiment...Apoi gaseste pe unu care are semnal si se salveaza situatia...
-Daaa, zic si eu, dupa ce o vad pe Vasi asa extaziata ( ca doar trebuia sa zic si eu ceva nuu?). Iti imaginezi cum pilotul era gata sa scrie dupa dictare, nuuu? Adica asta era cu telefonul in mana si-i spunea pilotului care facea fel de fel de manevre ca sa-i iasa literele:"Te rog sa scrii pe cer cam asa:nu ...gata? mai...gata? vreau... " si asa mai departe...si deodata ramane fara semnal iar pilotul e derutat si asteapta restul textului ca nu mai stia ce sa scrie...Si ma apuca un ras de nu ma puteam opri , numai imaginandu-mi situatia. Plus figura sora-mi care nu radea chiar deloc si era chiar dezamagita:
-Nu tebuia sa analizezi tu...
-Ce, acum nu-ti mai place reclama, nu?
-Nuuu...
Distrugatoare de vise frumoase ce sunt...

Ora buclucasa

Duminica dimineata...suna alarma de la telefon...nimic surprinzator ca doar eu l-am pus sa sune cu o seara inainte. Intind mana si aman o data ca doar nu se enerveaza sa strige la mine:"Da' trezeste-te odata leneso, ca-i dimineata, altii sunt satui de munca la ora asta!" (nu ca ar fi fost asa tarziu...) Mai suna o data. Am si o melodie mai lenta si nu are volumul asa de tare : sa nu ma ia prea tare de dimineata sa ma sparii rau...asa sensibila cum ma stiu sa nu raman cu sechele :) . Il opresc de data asta dar mai stau putin in pat sa nu ma ridic brusc si sa ma ia cu ameteala, plus ca intre timp ma gandeam la ce aveam de facut pe ziua respectiva. Mai stau vreo cinci minute, ma dezmeticesc sa nu sar direct in chiuveta de la baie.
Nu apuc sa-mi termin cele cinci minute planificate ca suna telefonul: Carmen!
-Fataa! ce faci?
-Stau in pat, zic foarte firesc si calm.
-Pai nu ai pregatire, azi?
Brusc, instantaneu, deodata realizez (fara sa-mi mai spuna nimeni ) ca se schimbase ora si eu uitasem sa-mi setez ora pe telefon...Ca doar telefonul meu nu-i asa destept sa-mi zica: "Hei, madam, vezi ca-i sapte dupa mintea ta dar de fapt e opt dupa mintea celorlalti muritori normali , care nu-s cu capu-n nori...ca tine..." Si daca n-as fi stiut era o chestie, dar stiam...bine ca am pus alarma ca ora mi-o schimba ...bunica, de nu mai e...
La fel de bine puteam sa nu pun nicio alarma ca tot aia era, tot Carmen m-ar fi trezit cu telefonul ei (Va multumesc, doamna, :) ca existati...)
Asa ca sar ca arsa. Am nimerit jetul de apa din prima. Periuta cred c-a sarit singura in mana cu tot cu pasta pe ea. De imbracat nu stiu cum m-am imbracat si cu ce ( important era sa ies din pijamale). Ce sa mai zic de machiaj (se poarta natural)...prin par am dat de doua ori cu mana, sper sa fi stat cat de cat normal. Daca n-a lesinat nimeni inseamna ca eram fireasca si demna ca o profesoara ce sunt :))
Nici nu mi-am imaginat ca pot sa fiu asa de rapida. Duminica dimineata cred ca am simtit pe pielea mea ce cred ca simteau baietii in armata, cand se dadea alarma (exagerand putin proportiile dezastrului in cazul unei intarzieri)...cred cel putin.

"This is the Life"

Habar nu aveam cine este Amy MacDonald, nu stiam cum arata si ce canta. Nu ca acum as sti mare lucru. Am primit o melodie a ei acum ceva timp si mi s-a parut draguta dar s-a pierdut printre altele. Apoi am inceput sa o ascult din ce in ce mai des. In primul rand cred ca imi place muzica si apoi versurile. Aceasta fata este o englezoaica ce si-a lansat primul album in iulie 2007. Melodia "This is the life", a doua de pe album, a ajuns pe la urechile mele abia la inceputul acestui an.
This is the life

Oh, the wind whistles down
The cold dark street tonight
And the people they were dancing to the music vibe
And the boys chase the girls with the curls in the hair
While the shy tormented youth sit way over there
And the songs they get louder
Each one better than before.
R:
And you're singing the songs
Thinking this is the life
And you wake up in the morning and your head feels twice the size
Where you gonna go? Where you gonna go?
Where you gonna sleep tonight?

So you're heading down the road in your taxi for four
And you're waiting outside Jimmy's front door
But nobody's in and nobody's home 'til four
So you're sitting there with nothing to do
Talking about Robert Riger and his montley crew
And where you're gonna go and where you're gonna sleep tonight.

Cert e ca ascult cu placere melodia si incerc sa aflu de ce. Am urmarit si videoclipul in care nu ma regasesc absolut deloc. Oricum este facut sa prinda la adolescentii petrecareti care traiesc momentul si care sunt cam derutati cu privire la ceea ce ar trebui sa faca in viata . Cantareata, care a si scris melodia, zice ca a compus-o dupa o noapte petrecuta cu prietenii in oras.
Asta-i treaba ei...eu vreau sa stiu de ce imi place mie...Sunt doar doua strofe si un refren repetat obsedant de opt ori. Muzica, in opinia mea are rezonante cowntry si ceva latino pe chitara de pe fond, producand o stare de buna dispozitie. Ciudat e ca vine in opozitie cu tonul usor melancolic, trist, chiar pesimist al vocii lui Amy MacDonald.
Cred ca principala problema de interpretare ar fi in versul:"Where you gonna go?", intrebare repetata ca un laitmotiv si atrage atentia inevitabil. Repetarea refrenului ar putea fi explicata si prin faptul ca devine astfel usor de recunoscut si memorat, intentie evidenta.
Semnificatia superficiala a intrebarii ar fi de confuzie cu privire la destinatie ca spatiu sau ceva de genul "unde mai mergem sa petrecem si in seara asta?"
Ce-am vazut eu insa e faptul ca intrebarea tradeaza confuzia general umana: incotro? ce sa facem cu viata asta care e asa cum e?
In tinerete, fara probleme facem abuz de libertate pentru ca nu avem responsabilitati. Singura preocupare pare a fi aceea de a petrece cu orice chip, chiar daca a doua zi "the head feels twice the size". Totusi, la dezmeticire apare intrebarea:"Where you gonna go?"Dupa ce trece iluzia fericirii, petrecand, revii fata in fata cu viata si in confruntarea asta esti singur, nu cu cei cu care ai petrecut...

ROMANIA-SERBIA(2-3)

Acum cateva zile: bataie pe bilete, coada la casa, bilete la suprapret, politia dand amenda pt bisnita pe la poarta stadionului. La televiziune muzica eroica cu sloganul "meciul unei natiuni", discutii si comentarii peste comentarii...
Astazi: meci slab, fara contur. Cei care s-au chinuit sa faca rost de bilete probabil regreta si efortul si banii.
Inca de la inceput, sarbii isi spun clar punctul de vedere printr-o atitudine viguroasa, chiar violenta. Un fel de avertisment: "Va mancam cu tot cu fulgi si plecam cu sangele vostru pe bot!"Pe Lobont l-a aruncat pur si simplu inafara terenului, aproape ajungand cu capul in reclame. Galeria sarba a trebuit sa fie linistita cu cateva (de fapt, mai multe) lovituri din partea oamenilor de ordine...si ce rai erau , inafara de picioare si brate, foloseau si steagurile, pe post de arme albe...
Jocul nostru, ca intotdeauna : fuga bezmetica pe teren si apoi ameteala si balbaiala in fata portii. De cand ma stiu ca ma uit la fotbal e aceeasi poveste: romanii nu stiu ce sa faca cu mingea in fata portii. Alearga, au posesie, domina, sunt eroi si mor frumos. Sa-i intelegem" am jucat bine, am avut sanse , dar se putea mai bine..."
In seara asta am mai gasit o scuza, terenul era prea tare sau mingea era prea umflata (sau patrata) de sarea doar aiurea si nu putea fi controlata. La sarbi cred ca n-a fost o problema...
Dar in esenta nu-i nimic in neregula cu jocul nationalei, nuuu...Mutu nu s-a complicat, sarbii nu s-au aparat bine si nu au atacat surprinzator...nuuu, a fost de vina gazonul.
Pana si comentatorul o luase razna; ba romanii aveau o "dorinta formidabila"si jucau bine, ba "supravietuiam"si "scapam cu bine". Autogolul a pus capac dorintei noastre formidabile de a castiga . Degeaba a dat Marica un gol frumos (spre fericirea Ginei Pistol care se bucura in tribuna) ,degeaba si-a reparat greseala Dorel Stoica prin golul sau (pentru a spala rusinea cu autogolul), degeaba a jucat bine Contra care lupta ca la Rovine de era sa-si fractureze antebratul...tot am mancat bataie...sanse de calificare, minime.

De ras...

Un preotel era la prima lui slujba. Emotii, frisoane, etc. Mai marele sau ii spune sa ia o gura de votka. Asta bea un pahar zdravan si pleaca la slujba. Slujba are un succes nebun in randul enoriasilor. Singurul care a avut ceva de obiectat a fost superiorul sau care tot nota cate ceva, nemultumit. Cand termina il cheama la el si-i zice:
-Sa tii minte: sunt cele zece porunci, nu "top 10". Este vorba despre Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu de "Mosul, fecior'su si fantoma..."

Maria foarte dornica, trage de Ion sa faca dragoste. Ion, obosit, incearca sa-i explice cat efort depune el:
-Este ca si cum as merge pe jos de la Craiova la Caracal, cu tine in spate.
In cele din urma se lasa si dupa o partida de sex salbatic , Ion , epuizat, se pregateste sa doarma. Maria speriata il intreaba:
-Ce faci, Ioane? nu ma duci inapoi la Craiova?

"Cedars of Lebanon"

In martie, acest an, formatia U2 a scos un nou album: "No lines on the Horison". Albumul a fost primit cu retinere de unii si cu mare bucurie de altii. Vechii fani considera ca din punct de vedere muzical albumul nu aduce nimic nou si ca suna exact ca tot restul muzicii U2, ba mai mult ca nici macar nu s-ar ridica la nivelul albumelor anterioare. Dezamagirea unora intra in contradictie cu bucuria altora care fie cunosc bine U2, fie abia il descopera.
Autorii muzicii de pe acest album sunt: Adam Clayton, Brian Eno, David Evans, Paul Hewson, Daniel Lenors, Laurence Mullen. Autorul versurilor este, evident, Bono. Acesta din urma scrie in general despre spirit, inima, relatii umane. U2 canta despre oameni pentru ca le pasa de ei, de preocuparile lor...
De pe acest album, cele mai bune versuri sunt ale ultimei piese, "Cedars of Lebanon". Aceasta este aproape recitata, nu cantata, intr-un murmur ca o confesiune.

CEDARS OF LEBANON
Yesterday I spent asleep
Woke up in my clothes in a dirty heap
Spent the night trying to make a deadline
Sqeezing complicated lives into a simple headline.

I have your face here in an old Polaroid
Tidying the children's clothes and toys
You're smiling back at me, I took the photo from the fridge
Can't remember what then we did

I have't been with a woman, it feels like for years
Thought of you the whole time, your salty tears
This shitty world sometimes produces a rose
The scent of it lingers and it just goes.

Return the call to home...

The worst of us are a long drawn out confession
The best of us are geniuses of compression
You say you're not going to leave the truth alone
I'm here 'cos I don't want to go home.

Child drinking dirty water from the river bank
Soldier brings oranges he got out from a tank
I'm waiting on the waiter, he's taking a while to come
Watching the sun go down on Lebanon.

Return the call to home...

Now I've got a head like a lit cigarette
Unholly clouds reflecting in a minaret
You're so high above me, higher than everyone
Where are you in the Cedars of Lebanon?

Choose your enemies carefully 'cos they will define you
Make them interesting 'cos in some ways they will mind you
They're not there in the begining but when your story ends
Gonna last with you longer than your friends...

Astfel, confesiunea este facuta din perspectiva unui ziarist, corespondent de razboi in Liban. Acesta, la apus, este pe o terasa si asteapta venirea chelnerului care intarzie, moment prielnic sa mediteze pe tema conditiei omului si pe tema razboiului intr-o atmosfera in care nici norii pe care se proiecteaza minaretele, nu mai au nimic sfant. Se intreaba chiar daca Dumnezeu, cel care este "higher than everyone" se mai afla printre cedrii Libanului, acolo unde copiii beau apa murdara din rau si soldatii scot firesc, protocale din tanc.
Ziaristul vorbeste despre conditia sa pe front, departe de femeia iubita pe care o priveste intr-o veche fotografie luata in fuga la plecare de pe frigider. Nopti nedormite pentru a scrie despre realitati complexe pe care le comprima in titluri simple.
Viata este "shitty" dar din cand in cand mai scoate la iveala si cate un trandafir care isi imprastie parfumul si apoi dispare. Totul, mai ales ceea ce este frumos, este trecator. Oamenii sunt buni si rai, indepartati de credinta sau aparatori ai adevarului...
Ultima strofa, care este si ultima de pe album, vine sa sublinieze niste adevaruri carora le da valoare gnomica: dintre dusmani si prieteni, cei care vor fi mai mult timp asociati imaginii tale vor fi dusmanii. Asa ca dusmanii ar trebui alesi cu mare grija, ar trebui sa fie interesanti pentru ca te vor defini mai mult decat prietenii trecatori...
Amestec de epic si liric, versurile sunt profunde, capteaza atentia si dau de gandit...

Tot felul de hoti

O femeie povesteste cum statea la un rand si a simtit cand ii cauta cineva in geanta. I-a fost frica sa reactioneze pentru ca a vazut exact langa ea un barbat inalt si masiv si se gandea ca daca zice ceva, ala o si batea spunand ca il jigneste:"Ce-ai femeie? ma insulti?" Ce sa faca femeia...s-a prefacut ca isi cauta ceva , a tras geanta in fata si a inchis la loc fermoarul .Oricum, daca ar fi strigat, nimeni n-ar fi luat atitudine impotriva individului.
O alta femeie isi aminteste ca atunci cand era insarcinata era la plimbare cu poseta pe umar. Langa ea, o batranica inofensiva, chiar simpatica, parea ca se plimba cam in acelasi ritm cu ea. Nimic de banuit, pana dadu sa-si caute telefonul in geanta sa sune pe cineva: ia telefonul de unde nu-i! Batranica draguta si plimbareata ii furase mobilul.
In acelasi context al furturilor, cineva isi aduce aminte ca se intorcea acasa ziua in amiaza mare, intr-o zi , si vazu ca se lucra pe scara si in fata scarii. Muncitori de la vreo firma de net sau televiziune prin cablu...se gandi ea, pentru ca peste tot erau cabluri , scari si bormasini. Pe seara afla de la un vecin ca i-a fost sparta casa. Cei care se prefaceau ca muncesc aruncau ceva cabluri pe jos, puneau scarile ca sa se orienteze mai bine pe scara si pe afara si dadeau gauri aiurea fara sa prinda nimic in ele.
Un alt caz este al unei fetite ai carei cercei au fost smulsi de la urechi, pe strada. Cand a fost chemata maica-sa la politie sa vada infractorul , a ramas cu gura cascata: doua doamne elegante, in varsta, imbracate cu haine de blana, cu genti diplomat in mana, incat a avut impresia initial ca ar fi si ele ceva prin politie. Zice:"daca le vedeai, le carai geanta si le pupai si mana..."
Intr-un coafor intra trei barbati tineri. Unul cere nusce informatii, altul sta langa usa si unul se uita aiurea ...nimic deosebit. Dupa ce pleaca indivizii, si-au dat seama ca plecasera si cu banii si telefonul dintr-o geanta. Iluzionisti nu alta...
Pai daca pana acum au fost tot felul de furturi cu tot felul de hoti, oare ce-o sa se intample de-acum cu criza asta? Mi-e si frica sa ma gandesc...

De ras...

Sedinta la ferma. Isi spune pasul Gheorghe:
-Io sunt Gheorghe, grajdarul, am in dotare o vaca alba, o vaca neagra si un bou. Intr-o zi boul a f**t-o pe vaca neagra...
Sefa de ferma:
-Stai jos, nesimtitule! Nu puteai sa folosesti alt cuvant? De exemplu:"a regulat-o"...
Sedinta urmatoare:
-Io sunt Gheorghe, grajdarul, am in dotare o vaca alba, o vaca neagra si un bou. Intr-o zi, boul a re..., re..., a ref**t-o pe vaca neagra...
-Tampitule, daca nu ai tinut minte "a regulat-o" puteai sa folosesti alt cuvant: i-a facut o surpriza....
Sedinta urmatoare:
-Io sunt Gheorghe, grajdarul, am in dotare o vaca alba, o vaca neagra si un bou. Intr-o zi, boul i-a facut o surpriza vacii negre...(Toata lumea rasufla usurata)...a f**t-o pe aia alba!

Contopirea sufletelor...

"...Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rana si se lipeste de ea de nu-l poti desface decat cu suferinte de neindurat...dar doua suflete care s-au impletit...au crescut apoi laolalta?(...)cum sa primesti formula de metafizica vulgara ca iubirea sufleteasca e o conjugare de entitati abstracte, care cand se desfac se regasesc in aceeasi forma si cantitate ca inainte de contopire: doi litri de apa si sare, pusi la distilat, dau un litru si jumatate de apa si o jumatate de litru de sare; amestecat iar si iar ai doi litri de apa si sare? A crede ca iubirea sufletelor e o astfel de combinare simplista, inseamna, fireste a discuta ca toata lumea, prosteste (...)
-O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie...Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti greu, la inceput , sa-ti placa femeia fara care mai tarziu nu mai poti trai. Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica. Inabusi in tine mugurii oricaror alte prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei. Vrei succese ca sa ai surasul ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nevroza. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la inceput, patologic pe urma."
(Camil Petrescu-"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi")

"Get busy living..."

Un gand razlet imi spune ca vreau sa fac multe...sa "get busy living" nu sa "get busy dying". A trai...te-ai nascut, trebuie sa traiesti, trebuie sa te obosesti. Te simti obosit...oauuu ce viata traita...
Asa simt acum: ca sunt foarte obosita dar multumita. Sunt obosita dar traiesc...vreau sa fac foarte multe ...daca ziua s-ar dilata ce bine ar fi! sa am timp si sa dorm. Asa n-am incotro si mai pierd din timpul in care as putea face atatea...As vrea sa nu mai am nevoie de somn...dar am nevoie, offf...
Poate d-aia beau si atata cafea. Imi creez iluzia ca nu sunt niciodata obosita. Acum e si mai rau: am inceput sa beau si cola atunci cand n-am cafea la indemana...ca sa nu mai spun de ness-ul cu cola...sinucidere curata. Mai rau e ca-mi dau seama ce fac si nu iau masuri...Adica gata! de maine , doar cafeaua de dimineata , in cana mea cu vrajitoare pe matura. Trei sferturi cafea, un sfert lapte...promit! Aoleeeu... tre sa ma tin de cuvant...mai ales daca dau drumul la text...( daca nu sterg partea asta pana-l termin...as fi in stare , numai sa dispara promisiunea) ar fi mai mare rusinea sa nu ma tin de cuvant ...Auzi, draga Ana? ai promis! sa vedem ce-ai sa faci acum....
Intr-o pauza am luat un litru de cola si in doua ore era gata...oricum cafeaua si cola produc agitatie...cred ca e o energie cam nervoasa rezultatul. Am sa ajung ca alcoolicii sa-mi tremure mainile de-atata cofeina. In sevraj am sa strig: "un strop de cafeaaa! si nu ma puneti sa dorm ca am treaba!"
Dar lasa ca am sa ma odihnesc si eu...candva. As vrea si eu macar o zi libera in totalitate sa fac doar ce vreau eu, fara program ...Ahaaa, dar vine vacanta! Evadez eu cumva. Tre sa ma gandesc bine la un plan de evadare : de dimineata pana seara. Super ar fi pana a doua zi...24 de ore de evadare din viata de zi cu zi... Cred ca am sa-mi iau si un alt nume , nici gandurile mele sa nu ma recunoasca...sau mai ales ele, care-mi vorbesc de mine si de-ale mele...

...ganduri haotice...

Nu prea am mai avut chef de scris...poate din cauza ca la un moment dat gandurile mele au deranjat atat de tare incat cineva s-a ofuscat tare de tot si am si scos un post, in ideea ca poate am gresit...intr-un fel sau altul. NU! N-am gresit ca si idei gandite ...poate doar prin faptul ca le-am dat drumul gandurilor aici. Si acum imi pare rau ca l-am scos pentru ca oricum n-am fost inteleasa, iar scopul textelor mele este acela de a ma ajuta pe mine in primul rand...prin ele defulez si asa eu ma destresez...Sanatate, celor care nu ma inteleg sau au ceva impotriva gandurilor mele...

Stau si stau si nu-mi mai vine sa scriu...uneori unii imi cereeaza impresia ca n-am voie sa gandesc ce gandesc , ca n-am voie sa spun lucrurilor pe nume, ca tre sa facem frumos c'asa-i bine si elegant ...mai ales daca asa au fost invatati din partea mea, indiferent de situatie...bla , bla, bla...nu mai vreau sa ma gandesc la asta...naspa , aiurea, cam nasol...

A fost odata ca niciodata...

Mai desenez niste patratele, niste liniute, niste cerculete...umplu spatii in literele cu bucle...I never thought it could happen to me! 

Ce ciudata e viata! mai ciudata decat pot eu gandi...si nici eu nu-s prea normala! Largesc gandul si incerc s-o cuprind...nu se poate...ca sa poti s-o cuprinzi trebuie sa o traiesti mai intai....

De ce? deoarece..because ...spune englezul. Mai beau putina apa plata...la scoala e cam naspa...

Trebuie sa inchei un contract de colaborare cu Dramaticul. Nu mi-a placut prea tare Caragiale pe  scena in Galati. Putin fortate adaptarile si improvizatiile. Poate am eu in minte altceva...alta viziune. Poate eram eu prea obosita sa mai fiu receptiva.

Daca-i spui cuiva sa fie civilizat e santaj? asa cica! Eu nu santajez, eu cer sa fie civilizat, pur si simplu...

In alta ordine de idei...ma impresioneaza prea mult inteligenta. E normal de fapt, sau ar trebui sa fie...nici nu mai stiu...miscarea browniana e nimic pe langa ce-i in mintea mea...

Tre' sa ajung la coafor sa mai taie pe ici pe colo. Nu sunt coerenta...e evident, nu trebuia sa mai subliniez...si ce?

Parca a umblat cineva prin gandurile mele , asa... cam cum umbli cu furculita prin spaghetti ...Si dupa ce-a umblat le-a bagat inapoi in graba, indesandu-le in dezordine. Acum le scot pe rand asa cum vor sa iasa...asa vor ele...nu le mai bag la loc ...sa ramana doar cele care vor sau cele la care inca nu ajung.

Nu mai vreau sa beau cafea pentru ca ma doare inima. Daaa...pana cand? pana maine dimineata. Maria se uita la Scooby Doo si ma tot intreb: de ce ii place? Nu am sa inteleg niciodata: un caine cu ranjet tampit, niste copii cu miscari de marionete si niste monstri(oribili) -raufacatori mascati...cum de starnesc atatea pasiuni?

De parca pasiunile celor mari sunt de inteles...la fel de ciudate si inexplicabile...

De ce vreau eu mereu explicatii la orice? Asa sunt eu...

Inchisoarea ingerilor

"Inchisoarea ingerilor"-"The Shawshank Redemption"-este un film care a avut sapte nominalizari la Oscar. In rolurile principale joaca Tim Robbins (Andy Dufresne) si Morgan Freeman (Red).

Mi s-a recomandat ca fiind un film bun si am crezut, avand in vedere si calitatea persoanei care mi-a facut recomandarea. Vizionarea lui este o placere oricand dar mai ales in situatii de criza ...de orice natura. Initial intentionam sa-l vizionez in doua zile, pe bucati, dar...e adevarat: e film de vazut tot, odata.

Personajul principal Andy Dufresne este un tanar bancher acuzat ca si-ar fi ucis cu sange rece sotia si pe amantul acesteia. Neaga crima dar nimeni nu il crede si este condamnat la inchisoare pentru tot restul vietii. Atitudinea lui enigmatica ar da de inteles ca  negarea este formala si ca de fapt , ca toti ceilalti condamnati, se considera victima a sistemului judecatoresc. Inchisoarea fiind plina de "inocenti", de "ingeri"...Pare ca este vinovat si ca s-a impacat cu ceea ce a facut iar acum isi primeste pedepsa. Nu se lamenteaza, nu plange, nu face gesturi disperate...nicio secunda nu decade din calitatea sa de Om.

Ii surprinde pe toti  cu calmul sau, cu atitudinea sa degajata si superioara de om ce face abstractie de faptul ca este inchis si se comporta ca si cum ar fi in libertate , plimbandu-se in parc, indiferent de constrangerile din jurul sau. Nici zidurile, gratiile, gardienii sau influenta celorlati detinuti nu-l determina sa fie mai putin Om. Vrea sa faca tot ceea ce ii place in conditiile pe care le permite inchisoarea: citeste, asculta muzica, face sculpturi in piatra, alfabetizeaza alti prizonieri, face cadouri,  da sfaturi financiare, dezvolta (din initiativa lui insistenta) o biblioteca moderna...Toate aceste lucruri il fac sa se simta mai bine, sa creeze iluzia libertatii spre care nu a incetat nicio clipa sa spere.

Sfaturile financiare se generalizeaza in intreaga inchisoare, pana la ultimul gardian, chiar directorul inchisorii fiind cel mai important client al sau.  Acesta din urma dezvolta afaceri ilegale, castigand bani frumosi, spalati cu ajutorul sfaturilor financiare ale lui Andy.

Tot timpul  eroul spera, este optimist ...spre surprinderea tuturor celor din jur. Spre deosebire de ceilalti care se considerau "nevinovati"('ingeri"), el chiar este nevinovat. In sprijinul nevinovatiei sale vine marturisirea unui nou prizonier care este ucis din ordinul directorului. Acesta din urma ar fi avut de pierdut din punct de vedere financiar daca Andy ar fi fost eliberat. Astfel, directorul il condamna pentru a doua oara stiindu-i cu siguranta nevinovatia, luindu-i cu buna stiinta speranta de a-si recastiga libertatea.

Prietenul sau, Red (Morgan Freeman), care-si pierduse speranta ca va mai fi eliberat, considera ca speranta te poate duce la nebunie. Toti cei aflati in inchisoare se obisnuiau cu ideea de a fi prizonieri incat nici nu mai stiau ce sa faca cu libertatea atunci cand li se oferea. Brooks, un batran detinut, ajunge sa fie eliberat si nu se poate obisnui cu o astfel de viata si se sinucide: nu stie ce sa faca cu propria-i libertate.

Spre deosebire de acesta, Andy se simte mereu liber in sufletul sau, el nu a incetat sa spere nicio secunda ca-si va recapata libertatea. A fost tot timpul sigur ca va fi liber in cele din urma, indiferent de chinurile prin care ar trebui sa treaca. Inca de la venirea in inchisoare, nestiut de nimeni, isi sapa un tunel pe care l-a ascuns in spatele unui afis . Cand simte ca a venit momentul potrivit, il pacaleste pe directorul inchisorii, ia documentele incriminatorii pentru afacerile necinstite si documentele identitatii false sub numele careia se faceau afacerile si evadeaza, chiar daca asta insemna sa treaca prin canalul de dejectii...libertatea e mai presus de durerea si scarba temporara...

Astfel demonstreaza ca "speranta e un lucru bun,  poate cel mai bun" iar lucrurile bune nu pier...daca el si-ar fi pierdut speranta, s-ar fi pierdut.

Ajunge sa duca viata mult visata  in localitatea Zihuatanejo , in Mexic, acolo unde il ajuta si pe Red sa ajunga dupa eliberare, ajutandu-l astfel sa-si foloseasca libertatea...

Get busy living or get busy dying...Asta depinde doar de noi.

 

La balet

Duminica, la teatrul muzical, mergem Carmen  si cu mine la ...balet. Nu sa facem noi...nu ca nu ne-ar sta bine cu tutu sau pe poante. Si, dornice de cultura,  doua gratii delicate  tremurand de frig in fustite si pantofiori vrem sa urmarim "La fille mal garde"(F. Herold)- "Fata prost pazita"...ceva de genul asta,   franceza nu a fost niciodata punctul meu forte. Chiar, oare de ce nu am reusit sa invat limba franceza?

Ne prezentam la casa de bilete si suntem nedumerite de ce nu ni s-a trecut randul si locul...nu era nevoie. La inceput nu am realizat de ce. Dupa ce ne-am infiintat in sala am realizat: nici jumatate din sala nu era ocupata. Asa ca daca aveam vreo curiozitate sa testam locurile, sa vedem de unde se poate urmari mai bine spectacolul, era o ocazie perfecta. Alegem doua locuri in randul al doilea. Am incercat sa evitam mijlocul grupului de elevi de gimnaziu , foarte galagiosi.

 Credeam ca doar eu atrag ghinioanele si ca totul mi se poate intampla doar mie, insa Carmen se aseaza comod pe un scaun si apoi vine o fetisoara si-i zice:"Vedeti ca v-ati asezat pe firimituri multe, multe." Ne uitam cu oarecare indoiala si fata avea dreptate: era un produs de patiserie faramat...probabil era singurul scaun de genul asta din toata sala, dar Carmen nu s-a lasat pana nu l-a nimerit...Ne mutam si asteptam sa inceapa spectacolul putin timide, avand in vedere ca nu sunt o cunoscatoare a acestei arte. Asa ca asteptam sa ma mai luminez si eu din punctul asta de vedere.

Am realizat ca piesa era destul de usoara ca mesaj petru ca toata lumea a putut urmari subiectul fara probleme. Balerinii erau foarte expresivi, cu talent actoricesc. Au creat o atmosfera vesela, la asta contribuind si decorurile si costumele colorate in nuante vii...

Subiectul simplu: unei fete i se aranjeaza o casatorie dar ea nu accepta si incearca sa se opuna deoarece este indragostita de un altul. In cele din urma lucrurile se rezolva in favoarea indragostitilor, deznodamantul aducand nunta .Eeeiii...happy end de poveste pentru copii.

Am plecat de la teatru placut impresionata de spectacol, insa si putin trista pentru faptul ca nu  merge acolo suficient de multa lume, astfel incat efortul balerinilor sa fie cu adevarat apreciat.

 Ca noi am mai facut niste comentarii haioase fara nicio legatura cu baletul e alta poveste... in colanti.

Chef de vorba

Ma duc sa-mi inscriu fata la gradinita, dupa ce mai facusem o vizita in prealabil, pentru informatiile necesare. Cumpar dosare, folii, fac niste copii...tot ce era necesar, in speranta ca voi termina foarte repede. Ca doar ce poti face asa mult timp atunci cand depui un dosar...Oricum, aveam timpul cronometrat sa ajung bine la ore.

Intru, dau de madam director, ma asez pe scaun in biroul doamnei respective si vreau sa completez cererea tip. Doamna se apuca sa caute...nu stiam ce:

-Si aveam o gramada! Un pahar plin... Nu stiam la ce se refera, asa ca ma uitam nedumerita. Pixuri! zice.

-Am eu! si scot pixul din geanta. Vreau sa completez datele mele si ale fetei. Doamna completeaza si ea in registru. 

Cand aude ca sunt divortata se opreste din scris si se uita la mine. Se uita pur si simplu, asa ca ma uit si eu nedumerita la ea si zic: 

-Da!...sunt divortata! in speranta ca-si va vedea de treaba ei. Ea insista si apoi ma intreaba:

-Si ati obtinut dumneavoastra copilul...

Ma uit la ea: care-i problema ta?ma abtin si zic zambind:

-Da, altfel nu mai veneam aici. 

Ii spun adresa, noteaza, ii zic profesia...se opreste, iar se uita la mine de parca nu intelesese. Eu, ma uit la ea si astept sa ascult ce-o nedumerise. Astept dar nu intreba asa ca intreb eu:

-Daaa?

-Cum, dumneavoastra, profesor cu intelegerea dumneavoastra ... ma uit la ea concentrata si cred cu o spranceana ridicata...oare ce vrea madam? Continua: cred ca nu s-a mai putut...explica tot ea vazand ca eu doar ma uit si nu zic nimic.

-Da, da...zic asa ca sa inchei interesanta conversatie. Cred ca avea chef de vorba si n-avea cu cine. Ii zic unde sunt profesor si iar se oprestre:

-Si aveti o colega...de engleza...blonda...si-i zice pe nume.

-Da, am avut dar a plecat si acum preda in alta parte.

Se apuca si-mi povesteste ca locuieste aproape si ca a predat si la ea la gradinita.

-Stiu! zic sec .

Nici nu ma lasa sa completez hartia aia sa pot pleca...am si gresit putin intr-un loc . Eu trebuia sa plec mai repede sa ajung la scoala. In sfarsit, lipsa mea de chef  de vorba a convins-o si mi-am luat la revedere.

Normal ca am intarziat la prima ora pentru ca eu altfel imi cronometrasem timpul...ce sa fac, nu ma intalnesc in fiecare zi cu o doamna asa de locvace. Nici nu vreau sa ma gandesc la faptul ca din septembrie voi fi nevoita sa dau nas in nas cu ea de mai multe ori pe saptamana.

Petrecerea

"Petrecerea"("The Birthday Party" ) e o piesa de Harold Pinter in regia lui Catalin Vasiliu. Pinter este un dramaturg britanic, laureat al premiului Nobel pentru literatura in 2005. Piesa  face parte dintr-o serie de opere care abordeaza conditia individului intr-o lume nesigura, dominata de forte necunoscute, obscure. 

Stiam ca este o comedie, si am mers la teatru intr-o zi de vineri dupa o saptamana de munca, sa ne mai deconectam. E adevarat ca au fost si scene amuzante, pline de umor, insa semnificatiile piesei sunt foarte complicate...Dorin, dupa ce a iesit de la teatru, intreaba:" Sigur nu mai e o parte? sigur s-a terminat?" Aproape toti spectatorii au ramas bulversati deoarece finalul este ambiguu si deschis interpretarilor.

Avand in vedere ca se incadreaza in teatrul absurdului si ca ne-am dus nepregatiti, fara sa fi citit piesa in prealabil, am iesit discutand la nesfarsit posibile interpretari.

Petru Iamandi, autorul traducerii a mentionat:" Galatenii care vin la acest spectacol trebuie sa se astepte la o piesa care se ridica mult deasupra repertoriului cu care ne-a obisnuit teatrul nostru. Este o piesa din repertoriul universal clasic, o piesa reprezentativa pentru teatrul absurdului si ar trebui ca spectatorul sa aiba habar de ceea ce inseamna teatrul absurdului. Textul se preteaza la mai multe interpretari..."

Personajul Stanley locuieste  intr-o pensiune fara turisti de cam un an de zile. Este un pianist ratat care duce o viata sedentara, ca intr-o continua vacanta, departe de problemele vietii reale.

La pensiune vin , spre surprinderea tuturor, doi vizitatori ciudati care par a avea un plan bine pus la punct...dar nu se stie ce intentioneaza si nici nu se va sti. Unul dintre cei doi pare a fi paralizat,  imobilizat intr-un scaun cu rotile, dar spre  sfarsitul piesei se ridica viguros si energic,  fara nicio explicatie. Al doilea vizitator pare a fi umbra primului, un tanar nevrotic ce-i tine isonul in tot ce zice si face. Cei doi, exercita o putere neobisnuita asupra celor din jur, mai ales prin puterea cuvintelor rostite in iures halucinant, fara sens si legatura cu realitatea. Prin replici absurde si repetate, ei isi determina tinta sa-si piarda mintile. Astfel, pianistul Stanley, motivul vizitei lor acolo, pare sa fie supus unui proces de spalare a creierului, ajungand ca o marioneta in mainile celor doi vizitatori care organizasera petrecerea in cinstea zilei lui de nastere. Petrecerea este o intamplare halucinanta care schimba modul de a fi al femeilor invitate, care se comporta ca niste usuratice. 

In final, Stanley este imbracat in frac, ca pentru o ultima reprezentatie ,  este asezat in scaunul cu rotile si este luat de cei doi ciudati vizitatori, fara ca el sa poata opune vreo rezistenta.

Finalul,  in simetrie cu inceputul pare sa restabileasca linistea in pensiune, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic nefiresc acolo. Ambiguitatea este evidenta prin multitudinea de posibile interpretari: moartea personajului luat de ingeri ai mortii care-i amintesc de trecutul sau,  forte necunoscute ale vietii care ne manipuleaza si ne determina sa luam hotarari independente de vointa noastra, impulsuri inexplicabile care ne determina sa ne comportam ca si cum nu am fi noi insine...

Maria

Cand era mai micuta( mai micuta de 2 ani si 8 luni :) ) Maria mai scapa cate ceva pe jos si din instinct imediat aduna. Exact la fel facea si cu mancarea: lua de jos si se apuca de mancat in continuare. 

Am gasit eu o explicatie care se pare ca a convins-o mai mult decat faptul ca-i murdar, ca se poate imbolnavi si ca o sa o duc la doamna doctor. Ii spun ca de jos mananca  un catel si o pisica, si ea sa lase acolo biscuite, fornetti, pufuleti...

De atunci, cand scapa vreun aliment pe jos zice:

-Lasa, sa mananse  si un casel! si se  uita la mine cu sprancenele stranse ca si cum mi-ar explica mie ceva sa inteleg.

Intr-o zi scapa un servetel cu care se stersese la botic. Da sa-l ia de jos, se intoarce spre mine si zice explicativ:

-Lasa ca se sterze un casel cu el!

Maria, cand sta pe olita, vorbeste vrute si nevrute. Parca ar fi locul ei de meditatie. O data, aude pe fereastra un catel care scheuna:  

-Auzi? Caselul!  Panze dupa mama lui! Ii e foame... mama lui s-a dus la magazin sa cumpere oase si nu l-a luat si pe el. Salacuuu!

Pune manutele pe obrajori si da din cap foaaarte ingrijorata . :)

Falstaff

Pe 8 Martie am vazut la Teatrul Dramatic piesa "Falstaff", o adaptare dupa William Shakespeare,  in regia lui Ion Sapdaru. Au fost folosite textele : "Henric al IV-lea", "Henric al V-lea" si "Nevestele vesele dinWindsor", din care s-au scos evenimentele legate de personajul John Falstaff. De fapt, toata actiunea piesei graviteaza in jurul peronajului eponim.

Sunt prezentate doua ipostaze  ale personajului. Prima ipostaza este aceea de hot simpatic,mincinos si locvace dar fricos , talhareste dar este talharit la randul sau de printul mostenitor, prietenul sau. Printul insa , returneaza banii pagubasilor jefuiti de Falstaff.

A doua ipostaza este aceea de amorez, cuceritor afemeiat care incearca sa seduca cu farmecele sale de barbat trecut de prima tinerete.  Fustangiul nostru este prins in propria-i capcana, deoarece femeile seduse afla una de alta si-i insceneaza intalniri amoroase datatoare de probleme. Ele comploteaza pentru a-l pune in situatii comice . 

Actiunea simpla, liniara nu are semnificatii ascunse si nu se pot face multe interpretari. Exista placerea ascultarii textului interpretat bine de actori. Jocurile de cuvinte sunt spectaculoase si amuzante, o sursa a comicului, pe langa comicul de caracter , de moravuri si de situatie.

Lucian Panzaru, interpretul personajului Falstaff a depus un efort considerabil intr-un rol cu foarte mare greutate care-i pune in valoare talentul actoricesc. Sfarsitul piesei aduce moartea personajului, dupa ce fostul prieten, printul devenit rege, il respinge si nu-l mai recunoaste.

Oricum, doua ore si jumatate, petrecute intr-un mod placut.

Numele

Pe la inceputul anului scolar, in perioada in care se adusesera cataloagele mari, fiecare profesor diriginte isi completa rubricile: elevi, obiecte, profil, profesorii clasei, etc.

Eu eram ocupata cu "docomentul" meu, cand vine o colega spre mine. Avea o fata spasita de ma intrebam daca s-a intamplat vreo nenorocire. Deschide vinovata catalogul ei: "sa vezi ce-am facut..." Imi arata ca ma trecuse cu numele de domnisoara in catalogul ei si-si cere scuze. Acum se intreba ce sa faca: sa taie, sa corecteze si sa puna stampila, sa completeze si cu celalalt nume, sa scrie in paranteza...

Eu ma uitam amuzata aproape razand. Probabil, Cristina, colega-mea, ma credea nebuna: ea cauta o solutie pentru a repara greseala  si eu ma hlizeam. Ii zic scurt:" Nu-i nimic , nicio problema, lasa asa ca-i bine! Nu corecta!" 

Cristina saraca nu intelegea o iota din ce-i spuneam, plus atitudinea mea hlizita...

Trec ceva luni de zile de la intamplare, se termina divortul, ma mai relaxez si eu dupa perioada tensionata prin care am trecut si-i zic :" Stii cand iti faceai probleme legate de numele meu trecut in catalog?....Gata , s-a rezolvat! Nu mai tre' sa corectezi, am divortat! Am revenit la numele care 'm-a consacrat' si e  corect ce-ai scris." Prima interpretare ar fi fost, in acest context , ca am divortat ca sa corectez greseala din catalog...

A ramas cu ochii mari, cu buzele intredeschise cautand sa zica ceva...apoi au urmat intrebarile specifice ( cu care m-am obisnuit). Ii zic apoi in gluma, ca a avut o premonitie, ca intuitia ii functioneaza mai bine dacat isi da ea seama.

Nu mai zic ce fete au facut alti colegi cand au aflat vestea. Eu , zambareata acum, ca si cum as fi spus o gluma buna, anuntam senina ca am revenit la numele cu care ma cunoscusera. Oricum, unii imi ziceau ba intr-un fel, ba intr-altul...Nu mai zic ... la contabilitate si pe fluturas erau trecute ambele nume, de parca se simtea ca e o situatie temporara. Acum trebuie sa se stearga doar ceea ce fusese adaugat.

De ras...

Un tip firav statea intr-un bar cu o bere in fata. Apare un smecher, ii da doua palme, ii ia berea si o da pe gat . Asta firav incepe sa planga, sa se tavaleasca pe jos.

-Ce ai, ma? Plangi pentru o bere, asa barbat esti tu?

-Cum sa nu plang? De dimineata m-a parasit nevasta, mi-a golit contul din banca si mi-a luat tot din casa. Dupa-amiaza imi pierd slujba, incerc sa ma arunc in fata trenului dar o ia pe alta linie. Incerc sa ma spanzur dar se rupe funia; incerc sa ma impusc si se blocheaza pistolul. Cu ultimii bani imi cumpar o bere, torn otrava in ea...si vii tu sa mi-o bei .

Intr-o zi, la usa unei batrane bate un domn elegant imbracat, cu un aspirator in mana. Nici n-apuca batrana sa deschida, ca tipul incepe:

-As dori sa va prezint cel mai performant aspirator! in timp ca vorbea, arunca pe covorul din holul casei o cantitate considerabila de balegar, explicand:

-Stati linistita, daca acest aspirator nu curata TOT ce se afla pe covor, promit ca mananc eu tot ce ramane. 

Dupa ce asculta toata povestea, tremurand de nervi, batrana ii raspunde:

-Sper sa ai pofta, ca n-am curent de azi-dimineata!

Ambasadorul irakian la Natiunile Unite tocmai a terminat un discurs si iese pe hol , unde se intalneste cu presedintele Bush.  Isi strang mainile si irakianul zice:

-Stiti,  am si eu o intrebare,  apropo de cultura Americii!

-Excelenta, daca pot sa va ajut, o sa o fac cu mare placere! raspunde Bush.

-Fiul meu se uita la filmul asta, Star Trek, si acolo sunt si rusi, si negri si  asiatici, dar niciodata arabi. La care presedintele Bush rade, se apleaca la ureche irakianului si-i sopteste:

-Pai, asta e din cauza ca actiunea se petrece in viitor...

Reggae... in Japonia

Ma lasase Jeanelle cu o nelamurire in legatura cu maneaua ei de pe telefon.

Ma intalnesc cu ea vineri la scoala si ma intreaba despre niste forme verbale, despre conjunctivul din limba romana. Dintr-una intr-alta ajung unde ma interesa si o intreb de ce are maneaua pe telefon. Imi zice ca ii place beatul si ca oricum nu intelege versurile. Ii explic cum ca "the lyrics suck" si ca manelele reprezinta un fel de "low culture". Ea zice ca stia ceva, ceva dar ca elevii i-au dat-o si ca ei canta in cor si stiu toti cuvintele (n-as vrea sa fiu la ora ei). Apoi imi zice ca cine o vede pe strada si mai aude si melodia de pe telefon o striga "tiganaca". Urat din partea lor!

Am intrebat-o apoi ce muzica asculta. E innebunita dupa muzica in general, dar ii place raggae, in special. Este originara din Jamaica , dar locuieste in SUA. Toata familia ei sta in Jamaica, despre care ea zice ca e o "3rd world country, not like Roumania".

Cu toate acestea, ea zice ca cel mai bun raggae l-a ascultat in Japonia.  Am ramas foarte uimita de parerea ei,  avand in vedere ca in  Jamaica reggae e la mama lui, cum se zice,  iar ea este din Jamaica...

Abia asteapta sa mearga iar acolo sa participe la un concert reggae...si face o fata visatoare de parca asta ar fi cea mai mare dorinta a ei. Deja imi imaginam niste japonezi galbiori,  cu plete rasta...mai , asa o fi, ca eu n-am fost pe-acolo.

E simpatica Jeanelle...mai ales cand se minuneaza de cornurile cu ciocolata,  pentru ca,  zice ea, la ei sunt numai cu branza si cu alte prostii.

Vanzatorul de iluzii

Nu vazusem jucand,pana aseara, trupa teatrului dramatic "Maria Filotti"din Braila. S-a jucat o piesa adaptata dupa "Petrecere intr-un pian cu coada" de Mihai Ispirescu, in regia lui Radu Nichifor.
Piesa incepe pe un ton umoristic, insa treptat realizam ca de fapt este o tragedie.Incet, incet, actiunea creste in intensitate si se ajunge la senzatia ca abia mai poti respira. La acest moment de inalta intensitate contribuie piesa in sine cat si jocul actorilor, muzica, jocul de lumini, coregrafia, dansatorii. Dansatorii(ingerii) si jucau in acelasi timp, ilustrand perfect schimbarile trairilor personajului.
Piesa se poate usor incadra in teatrul metaforic, ilustrand si sincretismul:teatru, muzica, dans, coregrafie. Ceea ce se intampla este doar o iluzie, pare a se intampla.Personajul principal traieste tragic blocarea intre doua planuri: real si imaginar, ca si cum ar fi prins intr-o bucla temporala determinata de propriile sale dorinte.
Ceea ce se petrece in plan real se leaga de personajul masculin, Vlad, un actor care a cunoscut succesul in capitala, intors acasa, intr-o localitate din provincie, pentru a-si "rescrie" viata esuata, dandu-i un alt curs. De ce isi considera viata esuata? pentru ca nu a avut parte de dragoste adevarata. Cand ar fi putut sa o aiba, i-a dat cu piciorul cu mare usurinta. Acum, la maturitate, realizeaza ca putini sunt alesi sa aiba parte de ea.
El vrea sa-si "rescrie" povestea vietii intorcandu-se acolo unde crede ca isi gasise iubirea, sperand ca poate recrea un destin dupa propria vointa si dupa noile sale valori, in centrul carora sta dragostea.
Tot din planul real fac parte si cei doi parinti ai lui Vlad, cei care alcatuiesc o familie nefericita, in esenta. Batranul tata este nefericit pentru ca nu a avut parte de dragoste, sotia sa fiind o farmacista rigida, scortoasa, sobra, care-i baga pe gat fel de fel de ceaiuri.
Astfel, Vlad, un barbat matur, cu inceput de calvitie si usor grizonat, cu aer de artist nefericit, are impresia ca nimic nu s-ar fi schimbat in localitatea sa natala. Toti par neschimbati, cu exceptia sa si a parintilor sai. De ce? pentru ca el vrea sa-si reia destinul din punctul in care crede ca i s-a oferit posibilitatea iubirii, fericirea alaturi de Alina, femeia iubita.
Aceasta mare dorinta determina confuzia continua dintre real si imaginar. El ajunge sa intalneasca o fata din planul real,in care o recunoaste pe Alina. Aceasta tanara intra in jocul sau, realizand ca ceva era in neregula in mintea barbatului.
Vlad nu vrea sa ramana in planul real dar nici nu este primit in planul imaginar. Piesa ar fi trebuit sa se termine cu separarea celor doua planuri si cu ramanerea nefericita a lui Vlad in planul real. Intervine insa Mondialul, un personaj simbol ce pare a reprezenta puterea demiurgica ce pune ordine in iluziile oamenilor. El insa nu poate determina hotararile lor, deoarece fiecare are liberul arbitru si fericirea pare a depinde doar de ei. Astfel, vazand marea durere a lui Vlad care nu poate ramane in planul ireal oricat de mult si-ar dori, face un compromis si-l lasa sa patrunda dinnou in planul imaginatiei sale, chiar daca asta ar insemna nebunia...e alegerea lui...
Am retinut mai multe idei, dintre care aceea ca ar fi bine ca toate casatoriile/iubirile sa inceapa cu sfarsitul. Si avertismentul conform caruia ar trebui sa fim foarte atenti la inceputuri.

"The king of pop"-the return

Mare anunt, mare. Ieri, pe arena O2 din Londra a aparut Michael Jackson, dupa ce-si anuntase cu surle si trambite conferinta de presa.
Mi-am amintit de anii mei de liceu in care erau o groaza de fani Michael. Care mai de care cu palarie, carliont tras pe varful nasului(care determina un tic de cal bezmetic ce tot scutura capul intr-o parte), cu manusi fara degete, cu camasa rosie , pantofi negri si sosete albe...tot arsenalul. Oricum, nu m-am recunoscut in descriere...nici in adolescenta. Ca-mi plac multe dintre melodiile lui e altceva.
Si ziceam ca a aparut in Londra un fel de fantoma a celui ce-a fost, mimand atitudinea regelui pop de odinioara. Alb, cum si-a dorit, cu nasul carn, cum a vrut ...dar ruina: o caricatura pictata ce parea ca se straduieste sa faca ceea ce i s-a spus sa faca. S-a lasat putin asteptat(cum ii sade bine starului), in timp ce publicul era in delir . Chiar se pare ca mai are fani... erau innebuniti si abia il asteptau, inghesuiti,pe Michael Jackson. Acesta abia si-a rostit mesajul printre tipete si scandari. A rostit de nu stiu cate ori:"I love you!","This is it!" si "Thank You". A mai spus ca "This will be the final show" si ca este " the final curtain call". Restul informatiilor au venit coerent din partea prezentatorului.
Michael Jackson revine dupa 12 ani de pauza, ultimul turneu fiind "History", din 1997. El a intrat in cartea recordurilor fiind cel mai vandut artist din toate timpurile. Cu toate acestea, dupa scandalul legat de acuzatia de pedofilie , Michael Jackson a fost nevoit sa vanda o mare parte din bunurile sale, printre care chiar si domeniul de la Neverland.
Cred ca anuntul acesta a fost o bomba mediatica. Michael Jackson se bazeaza pe fanii pe care ii mai are dar si pe curiozitatea multora. Eu ii doresc multa sanatate si ...sper sa nu lesine pe scena.

Draga Domnule,

Ma tot gandeam cum sa terminam pe cale amiabila negoierile "dure" pe care le-am purtat.
Am inteles ca ar trebui sa primesc niste carti... spre binele lor (pentru a fi citite), al meu (pentru a le citi) si al tau (pentru a-ti face o bucurie).
OK, accept cartile!
Doar ca intr-un schimb care ti s-a parut corect. Trebuie sa-ti dau doua mere rosii, bot de iepure...Problema este ca abia a venit primavara, e inca frig, pomii abia infloresc...de unde mere proaspete? Doar nu vrei de'alea de import cu gust de cauciuc moale? ca stiu ca nu-ti plac (de fapt, cui i-ar placea?).
Asteptam sa inmugureasca pomii, sa infloreasca merii, sa ne bucuram de frumusetea lor,asteptam sa se scuture florile, sa se dezvolte micile fructute, iar pe la toamna ajung la maturitate tehnologica (dupa cum am invatat eu in liceu).
Asa ca pe la toamna, facem targul.
Fair enough? Eu asa zic. :)
Batem palma?

Tatuajul meu

De obicei am nevoie de materiale pentru scoala, asa ca imprimanta pare o dotare absolut necesara (multifunctionala e super). Oricum trebuie sa multiplic fiecare fisa pentru fiecare elev, asa ca se termina cerneala foarte repede.
In prima instanta duceam cartusele la refill. Era bine si comod, mai ales ca se ocupa altcineva de toata povestea asta(exu'). Pe urma imi spune frate-meu: "Mai, da' de ce nu-ti iei tu cerneala sa-ti umpli singura cartusul, acasa?" " Hmmm?" zic eu neincrezatoare.
Imi cumpara frate-meu cerneala si-mi arata demonstrativ cum se umple cartusul cu seringa..."picuri, pic, pic si gata...nu te mai duci nicaieri, rezolvi singura." Suuuper! zic, floare la ureche.
Problema a venit cand a trebuit sa pun eu in practica cele invatate. Ma apuc eu tacticoasa de treaba. Scot cartusul cu cerneala neagra si ma apuc de tras cerneala din sticluta ca sa bag in cartus. Merge o data, de doua, trei ori...si asa mai departe. Deja eram mandra de mine, cand incepe sa tasneasca dracu' de seringa in toate directiile. Cred ca ma plictisisem, ca treaba asta-i tare migaloasa. Pun servetele de bucatarie peste tot in jurul locului de munca.
Merg mai departe, trageam cerneala, bagam cerneala...vedeam in fata ochilor numai bule negre miscatoare. Hipnotizata cred...nu ca as fi neindemanatica, ma intep cu acul seringii, ca era seringa medicinala de unica folosinta. Imi dau seama ca daca nu iau masuri repede raman cu un semn negru pe palma. Ma duc, iau un ac de la alta seriga si scociorasc acolo locul sa scot cerneala. Speram macar sa se infecteze locul si sa iasa cerneala odata cu infectia.
Dar nuuu, acolo a ramas. Si de atunci ma pot lauda ca mi-am tras (fara voie) tatuaj in palma dreapta, pe nus'ce munte...Daca as merge la vreo ghicitoare in palma, cine stie ce catastrofa mi-ar prezice in legatura cu ciudatul punct negru.
Trebuie neaparat sa gandesc si o semnificatie abstracta pentru punctul meu negru din palma dreapta. Toate tatuajele cica au semnificatii, te reprezinta , iti striga personalitatea, caracterul...mai ales cele in forma de sirena diforma .
Asaaa... cred ca punctul meu are profunde semnificatii...mereu mi-am dorit un astfel de tatuaj plin de semnificatii...

Baba mea

Astazi este baba mea. Cei care stiu asta ar trebui sa-si ia masuri de precautie pentru cod rosu. Cand pleaca de acasa sa-si ia palton, manusi, caciula, umbrela... Oricum, sunt toate sansele sa se produca un cataclism natural, ceva. Daca nu e cutremur, e furtuna, ploaie cu spume, tunete, fulgere, grindina, tot tre sa fie... N-are cum sa fie o zi frumoasa si insorita ca doar e baba mea.
De cum am facut ochi de dimineata, am avut "placuta" surpriza sa realizez ca abia pot vorbi. Daca vreau sa vorbesc, sa soptesc, sa tusesc, ma ustura gatul ingrozitor. Ma distreaza faptul ca sunt ragusita. Am o voce guturala de parca as fuma doua pachete de tigari pe zi, eu care n-am fumat in viata mea. Jana Gheorghiu, daca ar mai fi trait, ar fi fost invidioasa sa ma fi auzit. Iritanta este usturimea asta tampita. Parca as fi bagat o perie de sarma pe gat, una in forma celei pentru spalat sticle si as fi frecat din excel de zel. Din cand in cand mai si tusesc si se accentueaza durerea.
Gatul dadea semne de usturime de ieri, dar e mai grav acum din cauza ca-mi afecteaza si vorbirea. Si daca nu vorbesc, sunt moarta, pentru ca la scoala vorbesc aproape continuu.
Norocul meu ca astazi este consiliu si vreo doua ore stau linistita, fara sa vorbesc. Doar ascult bilantul semestrului trecut...
Cred ca am sa trec pe la farmacie in drumul spre scoala, sa-mi cumpar niste medicamente pentru gat, ca si-n week-end am de vorbit.
Asta daca nu cumva se anunta evenimente meteo extreme si se inchid scolile, farmaciile si toate alea...ca doar e baba mea.

Jeanelle si maneaua

In scoala in care predau eu a venit de anul trecut o colega din SUA. Este o fata de culoare, Jeanelle, care preda limba engleza.
Prin iarna a venit la mine intr-o pauza:"Would you like to be my tutor?" Mi s-a parut putin stingherita...cred ca se simte putin respinsa sau nu-i place faptul ca a fost trimisa in Romania. Oricum, poate se astepta la mai multa atentie din partea noastra, insa fiecare are problemele lui si nu prea mai are nimeni chef sa se ocupe mereu de ea sau sa stea dupa ea.
In iarna i-am explicat ca nu ma pot ocupa de ea pentru ca am ceva probleme personale de rezolvat. Problemele mele fiind chiar foarte personale si urgente. Acum, din semestrul al II-lea am inceput sedintele. Ma amuza accentul ei si faptul ca este mereu racita si infofolita.
Oricum, eram nedumerita de ce a venit tocmai in Romania si, mai ales, la noi in scoala. Apoi, ma intrebam de ce tine sa invete limba romana, avand in vedere ca nu-i va folosi la nimic la intoarcerea in state. Mi-a explicat ca face parte dintr-o organizatie guvernamentala din SUA si acea organizatie hotaraste unde pleaca fiecare dintre voluntari. Deci ea a fost obligata sa vina in Romanica, nu ca ar fi aratat preferinta si interes pentru saraca noastra tara. Daca ar fi refuzat ar fi insemnat sa-si dea demisia. O fi ea voluntara, insa toate cheltuielile legate de calatoria pana aici si de sederea ei aici sunt suportate de organizatia respectiva. Zicea ca a fost plecata si in China.
Si uite asa a ajuns la noi in scoala si sa stea de vorba cu mine, Jeanelle. Incerc sa o invat limba romana, desi n-am mai fost in postura de a invata un strain vorbitor de limba engleza, limba romana. Abia acum gandesc metode pentru o astfel de situatie.
Asaaa...Si cum vorbeam noi despre declinarea substantivului in limba romana, ii suna telefonul. Eeeiii nimic deosebit, as zice: o cauta her boss din Bucuresti. Problema mea era alta: melodia pusa pe post de ring tone. Nu-mi venea sa cred ce se auzea din geanta negresei mele...ce se auzea? oare ce? immm? Blues? Rap? techno? gospel? Nuuuuu!
O ditai MANEEAUAAA...nu stiu care si de cine ca nu-i prea cunosc.
Sa recapitulam: a venit din SUA printr-o organizatie guvernamentala de la ei, a fost prin China, a vazut o gramada de lucruri si a invatat la fel de multe: cultura, civilizatie, limbi straine, siii...a ajuns in Romania unde a atins punctul culminant al periplului ei mondial: maneaua romaneasca.
N-am intrebat-o ce a determinat-o sa aleaga acea melodie pentru soneria telefonului, dar sigur o voi face ca tare ma macina (poate sunt eu mai lipsita de cultura si n-am inteles semnificatiile ascunse).

Drumul meu spre scoala

Azi am fost la scoala pentru o ora. Mai mult drumul decat ora propriu-zisa. Mai ales ca am avut o a ix-a care stia totul despre "Alexandru Lapusneanul"( adica nu). La sfarsitul orei deja ma ustura gatul de atata vorbit.Dar eu voiam sa vorbesc despre calatoria mea spre scoala...o adevarata aventura. Cand plec spre scoala parca as pleca in alta localitate. Ahaha...drum lung si greu:).
In primul rand tre sa ma pregatesc de scoala. Tre sa ma spal, sa-mi lustruiesc incaltarile, sa ma machiez, sa-mi pregatesc hainele.Intai tre' sa ies pe balcon sa iau prognoza meteo (subiectiva si inexacta, normal). Si cu hainele e tare greu: pregatesc unele, imi dau sema ca nu stiu ce nu-mi convine, aleg altceva. Cel mai aiurea e cand ajung la usa si ma intorc sa ma schimb...incredibil dar adevarat.Ma enervez si pe mine insami dar pe altcineva. Norocul meu ca se intampla rar si ca n-am superstitia intoarcerii din drum.
Ieri, spre exemplu, am fost total neinspirata in alegerea tinutei. Am avut chef sa ma imbrac mai elegant si mi-am tras niste toace mai maricele (nu ca ar fi preferatele mele). Imi pun eu botinele rosii, le asortez cu bluza si cu geanta si plec in viata. Rosul e in ton cu matisorul si luna martie,zic, tre sa ma simt bine.
Pana sa ajung la scoala mai aveam vreo doua treburi de rezolvat.
Intai ajung la gradinita de unde trebuia sa aflu cateva detalii. Madama director ma invita inauntru, vorbim putin si apoi se scuza ca are inspectie si ca ma mai asteapta si in alta zi. Plec stiind cam care-i atmosfera intr-o institutie(de invatamant ,cel putin) in care este inspectie, bine ca aveam ceva informatii luate in agenda.
Ma indrept spre locul in care stiam ca e un sediu CEC, cu intentia de a plati o asigurare ING (trecuse scadenta). Ajung fericita in dreptul cladirii siii...raman surprinsa...neplacut: locul era in renovare. Doar daca nu cumva muncitorii aceia in salopete, murdari de gips, incasau bani pentru diverse chestii si nu mi-am dat eu seama. Oricum, n-am intrebat...
Din locul acela se ajunge cam greu la mijloace de transport si la alte sedii CEC, asa ca ma uit in dreapta, ma uit in stanga si-mi zic: hai fata la scoala! las' ca platesc eu alta data...
Unde mai pui ca ma dureau picioarele de la primavaraticele mele tocuri rosii.
Dar nu se termina aici. Iau un tramvai din I.C.Frimu si cobor la Baia Comunala. Daa...epopeea nu se termina pentru ca scoala mea e ...ahaha, ziceam, uitata de lume si de mijloacele de transport. Asa ca mai merg o bucata de drum pe jos. Iar strada naspa rau...imi intra tocul printre pietre...ooo, ce aiurea. Ma suna sora-mea pe drum in timp ce faceam slalom printre pietricele, sa ma convinga sa ma duc nu stiu unde de 8 Martie. Controversa si la telefon, vreo zece minute( m-a condus spre scoala, sa nu ma plictisesc). Asa ca ajung la scoala , in cele din urma, rosie ca si botinele mele.
Astazi, chiar daca am avut doar o ora, m-am razbunat pe ziua de ieri si mi-am luat ghetutele cu talpa joasa...ce bine a fost...

De'alde Naomi

Mancam eu linistita si lihnita dupa ce-am ajuns acasa de la scoala. In dormitor, la televizorul care nu-i ocupat cu desene animate se auzea in surdina ceva despre proaspat frezata Naomi.
Foarte afectat/a fata...baiatul...fata...ce-o fi, Doamne iarta-ma, tocmai povestea ca a fost la IML , ca i s-au facut toate investigatiile si ca intr-adevar, si medicii au ajuns la concluzia ca o doare pe undeva in zona abdomenului(foarte exact si foarte periculos, as zice eu). Recomandarile fiind :) un unguent si ceva de administrat oral, dupa cum ea/el s-a exprimat.
Nu am nimic cu cei cu alte orientari sexuale desi mi se face greata asaa brusc , mai ales la imaginea a doi Ei in love-uri. Beaahh!
Ei, si ma duce pe mine mintea la niste pisici botezati dupa numele "starului" nostru autohton. Aveau fostii mei socri la curte o pisica de rasa (asa cica o recomandase cea care a vrut sa scape de ea pentru a-i creste prestigiul) care umbla numai prin vecini. Pisicoasa noastra cu pedigriu sarea gardul toata ziua prin vecini, in cautare de senzatii tari, desi barbatul din curte era Mitza, un siamez frumusel, chiar de rasa. El insa era vizitat de motanii din alte curti; poate pentru ca era asa frumusel, un fel de metrosexual, transmitea mesaje gresite.
Intr-o zi vine Pitzi a noastra cam abatuta acasa. Cred ca realizase prea tarziu ca nu se protejase si spera ca Mitza sa o ierte si sa-i recunoasca pisicii. Dupa cum banuiam, dupa ceva timp fata trei pisicuti tarcati in care am recunoscut motanul unuia dintre vecini (magarul). Fostul meu socru o blagosloveste ce-o blagosloveste dar le face un culcus macar pana le-or da ochii si-or fi intarcati, ca apoi...liber in viata. Ii studiaza el cu ochi de fin cunoscator pisicoginecolog si decide: sunt fete. Noi il credem pe cuvant si le dam nus'ce nume feminine.
Cresc putin pisicile, sub atenta observatie a lui Mitza, si intr-o zi ne uitam cu mai multa atentie: pisicutele erau motani cu bilutele ostentativ la vedere. Si din pisicute au devenit Naomi 1,2,3.
Cand erau chemate pisicile la mancare :"Pis, pis! Hai si de'alde Naomi la granule!"
Probabil ca oamenii in general, sunt asa... mai bulversati cand vine vorba de Naomi "starleta" de televiziune. Si poate ca si ea/el a crescut cu ideea indusa ca ar fi altfel decat pare a fi fizic. Avand in vedere ca a crescut intr-un orfelinat, fara parinti, a simtit o mare nevoie de afectiune si si-a explicat sensibilitatea prin faptul ca in interiorul ei/lui ar fi fata.
Nu am de unde sa stiu ce simt cu adevarat astfel de oameni. Cred totusi ca sunt niste nefericiti.

Afacerea protar

Ieri, pe 1 Martie, am iesit din casa cu directia Teatrul Dramatic pentru a-mi face o placere. Aveam bilete la "Afacerea Protar". Piesa regizata de George Motoi are ca titlu original "Ultima ora". Autorul piesei este Mihail Sebastian (18 octombrie1907-29 mai 1945), romancier si dramaturg de origine evreica nascut la Braila. El s-a remarcat prin activitatea sa literara in perioada interbelica.
Piesele sale foarte cunoscute sunt: "Steaua fara nume", "Jocul de-a vacanta", "Ultima ora".
"Afacerea Protar" este o comedie cu titlul gandit de autor "Ultima ora", jucata pe scena dramaticului galatean. Sunt satirizate defecte umane si sociale la fel de actuale astazi ca si in perioada dintre razboaiele mondiale.
Avem impresia ca doua lumi paralele se intersecteaza accidental, dintr-o confuzie. Astfel, profesorul de istorie Alexandru Andronic, jucat foarte bine de catre Cristian Gheorghe, ajunge sa il puna in pericol pe afaceristul lipsit de morala, Grigore Bucsan(Vlad Vasiliu).
Pericolul nu este real deoarece un text despre Alexandru cel Mare scris de profesor este publicat intamplator intr-un ziar de scandal, cu multe greseli. Tocmai acele greseli lasa lasa sa se interpreteze ca Alexandru Andronic ar avea intentia sa il santajeze pe Grigore Bucsan. Astfel, profesorul de istorie pare un santajist priceput. El insa este un idealist ce traieste in sferele lui inalte, doar printre idei si nu intelege , nici pana la sfarsitul piesei , in ce joc de interese fusese angrenat fara voia lui. Tocmai naivitatea profesorului il determina pe afacerist sa creada ca Andronic este foarte priceput in santaj , pentru ca el crede ca profesorul joaca un rol. Nu-si poate imagina macar , ca astfel de oameni pot exista cu adevarat.
Bucsan nu intelege lumea profesorului si nu intelege de ce este refuzat atunci cand ofera mita, pentru tacere. In lumea lui totul se cumpara si pare inexplicabil refuzul.
Cea care face legatura intre cele doua lumi este Magda, o studenta a profesorului, indragostita de el si de Alexandru cel Mare.
Ea obtine de la Bucsan banii de care are nevoie profesorul pentru o calatorie.
Desi este o comedie, fondul piesei este tragic pentru ca este evidenta antiteza dintre cele doua lumi, doua moduri de viata .Intr-una primeaza banul, interesul material, incealalta primeaza ideea , spiritul.
Au fost scene in care am ras cu lacrimi dar si scene care mi-au lasat un gust amar pentru ca se reflecta o realitate dura in care cei ce traiesc pentru idealuri spirituale par nu doar anacronici dar si ciudati.

Zilele babelor

In perioada 1-9 Martie, ne-am obisnuit sa ne alegem fiecare cate o "baba". Totusi, multi tineri fie nu-si aleg baba, fie nu stiu care este semnificatia lor.
Cele noua babe corespund celor noua zile de la inceputul lui martie, cand se fac simtite capriciile vremii. Deoarece se duce lupta dintre doua anotimpuri, acest inceput se afla sub semnul schimbarilor bruste de temperatura, sub semnul luptei binelui cu raul.
Oamenii isi aleg o zi din cele noua si se spune ca asa e si firea omului, dupa cum e ziua, sau ca asa o sa-i mearga in acel an , dupa cat de frumoasa e ziua.
Dochia este femeia batrana care isi trimite fiica vitrega, pe care o ura, la rau sa spele o panza neagra pana devenea alba. Fata merge prin frig si spala panza care in loc sa devina alba, se facea tot mai neagra. Ea plangea disperata si inghetata de frig, si atunci isi face aparitia un tanar care ii ofera o floare rosie spunandu-i sa se intoarca acasa. Ajunsa acasa vede ca panza era surprinzator de alba, spre surprinderea babei care crede ca a venit primavara si pleaca la munte cu oile. Pe drum isi arunca pe rand cele noua cojoace pe care le purta, dar in varf se porneste un viscol puternic si realizeaza ca vremea se schimba, iar Tanarul Martisor i se arata amintindu-i ceea ce ii facuse ea fetei. Astfel, baba se transforma in piatra, la fel ca si oile sale.
In alta legenda se spune ca apare un mos care-i ofera fetei fragi, dar semnificatiile sunt aceleasi, la fel ca si destinul babei Dochia. Prin legenda babei se explica si modul in care ar fi luat nastere formele de piatra de pe Bucegi.
De fapt,zilele babelor sunt un avertisment cu privire la capriciile vremii in perioada de trecere de la un anotimp la altul. Iar marile variatii de temperatura lasa libertatea de interpretare cu privire la modul de a fi al unei persoane sau cu privire la norocul ei.

Martisorul

De cand ma stiu, pe 1 Martie se dau martisoare. Cand eram mica adunam adevarate colectii pe care le agatam de cartoane sau le pastram in cutiute. La scoala, cel putin , era o adevarata intrecere. Cel mai mult imi place snuruletul alb cu rosu; simpla lui purtare cred ca ar sugera simbolistica primaverii.
Obiceiul spune ca in prima zi de primavara se ofera mici podoabe legate cu snur alb si rosu, femeilor. In unele zone, el se ofera si barbatilor, sau tuturor persoanelor in varsta, sau copiilor.
Martisoarele se faceau pe timpul iernii dar se purtau incepand cu 1 Martie. Snurul avea initial culorile alb si negru, iar de ea se legau diverse amulete: pietricele albe si rosii sau monede de aur, argint sau bronz. Aceste amulete purtate ar aduce bogatie, frumusete, noroc, sanatate si se purtau pana cand incepeau sa infloreasca pomii, cand martisoarele erau agatate de crengile lor.
Martisorul este un simbol solar, evidentiind biruinta soarelui asupra frigului. Firul rosu semnifica focul, caldura soarelui,sau faptul ca fetele vor sa fie rumene in obraji si iubite tot anul; firul alb semnifica iarna care a trecut, puritatea, curatenia.
Martisorul pare a fi un talisman in lupta soarelui impotriva iernii, o renastere, se poarta pana cand soarele invinge frigul. Am sa dau si eu o mana de ajutor soarelui, purtand un snurulet impletit.