“The Dictator”

     “The Dictator” (2012) este o comedie in care joaca, in rolul principal, Sacha Baron Cohen, cel care a jucat si in comedia “Borat”. Personajul principal este Amiralul General Aladeen, un dictator dintr-o tara imaginara, Republica Wadiya.
     Am urmarit filmul care are si secvente de umor in care chiar poti rade; totusi exista note grotesti, exagerari mai mult decat caricaturale care nu sunt tocmai usor de digerat. Unora ar putea sa le placa foarte mult si sa rada cam pe tot parcursul filmului.
     Nu m-as mai uita inca o data la acest film dar daca vrei sa te destinzi putin… este o comedie.

"The Words"

     Filmul “The Words”, in traducere, “Hotul de cuvinte”(97 minute), este un exemplu de povestire in povestire, regia fiind semnata Lee Sternthal si Brian .

     De fapt, avem o rama in care scriitorul de success Clay Hammond (Dennis Quaid) citeste intr-o adunare ultima sa lucrare, un roman, lasandu-si in suspans auditoriul pe care il invita sa-I cumpere cartea daca vor sa cunoasca sfarsitul povestii.

     Acum avem povestea despre un alt scriitor, Rory Jansen (Bradley Cooper), care se straduieste sa publice macar un roman pentru a-si face un nume in lumea scriitorilor, si pentru a supravietui fara sa imprumute bani de la tatal sau care obosise sa mai spere in cariera fiului sau. Rory Jansen gaseste intamplator un document vechi intr-o servieta cumparata dintr-un anticariat. Realizeaza ca este un roman al carui autor era necunoscut, opera fiind nesemnata. Neputand rezista tentatiei, transcrie textul exact asa cum era in original si il semneaza cu numele sau, ducandu-l apoi la un editor. Succesul apare si, pentru moment nu are remuscari in privinta “furtului de cuvinte” comis.

     Apare un batran (Jeremy Irons) care ii dezvaluie faptul ca el este autorul romanului de success pe care Rory si-l atribuise. Batranul ii mai dezvaluie faptul ca in roman este , de fapt, prezentata viata sa, o parte din tineretea sa, povestea sa trista de dragoste cu o tanara frantuzoaica. Aici apare povestea din poveste, eroul fiind autorul-narator-personaj, batranul care declara ca ”iubim cuvintele mai mult decat femeia care ne-a făcut să le scriem”. Face aceasta declaratie deoarece constientizeaza faptul ca povestea sa de dragoste s-a sfarsit din cauza faptului ca tanara frantuzoiaca ii pierduse romanul pe care nu l-a mai gasit niciodata.

     Rory Jansen, tanarul scriitor, fata in fata cu adevaratul autor al romanului „sau” de succes, are resentimente si incearca sa indrepte lucrurile. Batranul nu vrea nici bani, nici recunoasterea operei ca fiind a sa, vrea doar ca tanarul scriitor sa stie adevarul despre opera si despre viata sa si ii mai spune ca : ”Toti trebuie să facem în viață alegeri, însă cel mai greu este să trăim cu ele.” Cu alte cuvinte, o alegere gresita te poate urmari pentru tot restul vietii. Inainte ca Rory sa poata schimba ceva in privinta romanului, batranul moare, luand cu el textul orginal.

     Asa se sfarseste povestea, prin cuvintele lui Clay Hammond, cel care este “interogat”de o tanara studenta care crede, pentru un moment, faptul ca Rory este de fapt, o reflectare a lui Clay. Acesta din urma ii tine un discurs despre pericolul de a confunda fictiunea cu realitatea…si cu toate acestea, sfarsitul romanului este interpretabil.

     Un adevar ramane valabil: ”iubim cuvintele mai mult decat femeia care ne-a făcut să le scriem”, o fraza valabila pentru toti cei trei scriitori ce apar concentric in film.

     Este un film interesant ca arta cinematografica si chiar ca arta a nararii. Poate fi plictisitor pentru neavizati si superb pentru cei ce prefera filmele ceva mai rafinate. Merita vazut si da de gandit tuturor, nu numai scriitorilor: om fiind iti poti dori foarte mult ceva incat poti gresi cu buna stiinta in drumul catre atingerea scopului. Poti trai linistit, avand constiinta neincarcata pentru restul vietii tale?(”Toti trebuie să facem în viață alegeri, însă cel mai greu este să trăim cu ele.” )

Structura anului scolar 2012-2013

     Pana la 1 septembrie, noi toti stiam ca  "In temeiul art.94, alin.(2), lit.r) din legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si al Hotararii Guvernului nr. 536/2011..." cursurile anului scolar 2012-2013 incep la 10 septembrie 2012.

     Dar...se pare ca pentru noul guvern nu a fost bine asa! Anul scolar 2012 -2013 incepe pe 17 septembrie 2012; asa a decis guvernul pe 1 septembrie 2012, cu foarte putin inainte de inceperea anului scolar.
    Anul 2012-2013 va avea 35 de săptămâni, în loc de 36 câte erau prevăzute, ceea ce înseamnă 171 de zile lucrătoare în loc de 178, plus, un numar mai mic de ore in incadrarile profesorilor pentru acest an scolar.

     O alta problema ar fi dezechilibrul mai mult decat evident dintre primul si al doilea semestru: semestrul I -14 saptamani, semestru al II-lea -21 saptamani.

     Culmea culmilor: in acest an s-a tinut la traditie-scoala sa inceapa pe 15 septembrie; anul urmator scoala incepand pe 9 septembrie!
     Oricum, se pare ca singura schimbare pentru acest an scolar ar fi inceperea scolii cu o sapamana mai tarziu, structura ramanand aceeasi:

Semestrul I

Cursuri - luni, 17 septembrie 2012 - vineri, 21 decembrie 2012.

În perioada 29 octombrie - 4 noiembrie 2012, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă - sâmbătă, 22 decembrie 2012 - duminică, 13 ianuarie 2013

Semestrul al II-lea
Cursuri - luni, 14 ianuarie 2013 - vineri, 5 aprilie 2013

Vacanţa de primăvară - sâmbătă, 6 aprilie 2013 -duminică, 21 aprilie 2013

Cursuri - luni, 22 aprilie 2013 - vineri, 21 iunie 2013

Vacanţa de vară - sâmbătă, 22 iunie 2013 - duminică, 8 septembrie 2013

Săptămâna 1-5 aprilie 2013 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit "Şcoala altfel".

- Tezele din semestrul I se susţin până la data de 30 noiembrie 2012.
- Tezele din semestrul al II-lea se susţin până la data de 25 mai 2013.

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FOLCLOR "DOINA COVURLUIULUI", august 2012

Festivalul de folclor ce este organizat la Galati de Centrul Cultural "Dunarea de Jos" si Consiliul Judetului Galati, se afla la editia a VII-a , desfasuranduse in acest an in perioada 14-19 august.
Din programul festivalului selectam:
- marti, 14 august, ora 19, are loc parada festivalului, deschiderea oficiala si spectacolul Ansamblului Folcloric "DOINA COVURLUIULUI";
- miercuri intra in concurs ansamblurile din Romania, Turcia, Macedonia  si va avea loc un recital extraordinar;
- joi, 16 august, intra in concurs ansamblurile din Bulgaria, Slovacia, Republica Moldova;
- vineri, 17 august, intra in concurs ansamblurile din Ucraina, Grecia, Bosnia Hertegovina;
-sambata, 18 august, la ora 19 are loc festivitatea de premiere.

Dupa ploaia din 16 iulie...

Astazi, 17 iulie, inca se mai vad urmarile furtunii de ieri. Copaci rupti, scosi din radacina, cabluri atarnand, frunze si crengi rupte, neoane sparte, stalpi indoiti...

ECOSALUL a lucrat toata ziua si tot nu a reusit sa adune toate urmele furtunii.

Somebody That I Used to Know

"Somebody That I Used to Know" este una dintre melodiile care imi plac foarte mult. In ciuda faptului ca a aparut anul trecut, pe 5 iulie 2011, in Australia si Noua Zeelanda, eu am auzit-o si a si inceput sa imi placa anul acesta, dupa ce am ascultat-o in aceasta varianta, la Romanii au talent:

La aceasta varianta nu mi-a placut inceputul dar acompaniamentul e foooaaarte tare.

Varianta celor de la Walk off the Earth este geniala, impresionanta...o simti prin toti porii!


Gotye este compozitorul si interpretul original al piesei, varianta sa o include si pe Kimbra iar videoclipul este simbolic, cei doi interpreti fiind pictati  pentru a se incadra intr-un tablou. Tablou din care Ea dispare pentru ca devine doar Somebody That I Used to Know pentru un El ce ramane in tabloul propriei vieti in care Ea nu se mai potriveste.

SOURCE CODE

"Source Code" sau "Transfer de identitate" este un film ce a avut premiera in Romania pe 15.04.2011, avand ca actori in rolurile principale pe Jake Gyllenhaal, Vera Farmiga, Michelle Monaghan.
Este incadrat in genurile drama, thriller, actiune si science-fiction.
Subiectul este relativ simplu: un ofiter din armata americana este ranit mortal, partea din creierul sau  ramasa functionala este folosita pentru experimente legate de securitatea tarii. Prin mijloace stiintifice experimentale, Căpitanul Colter Stevens se regaseste in corpul unui profesor de istorie ce calatoreste intr-un tren ce urma sa explodeze din cauza unui dispozitiv plasat de un psihopat.
Initial, Colter Stevens nu realizeaza ce i se intampla, este socat de contextul in care se afla si de aspectul sau fizic. Nu-si aminteste de moartea sa si cu atat mai putin de laboratorul in care era cobai. El este pus sa retraiasca ultimele 8 minute din viata profesorului, un barbat din trenul care explodase, barbat compatibil fiziologic si intelectual cu el.
Este obligat sa retraiasca in mod repetat cele 8 minute, pana la descoperirea atentatorului si la anihilarea lui.
Este un film interesant, bine realizat, nu e genul comercial de mantuiala, cu un Jake Gyllenhaal ce joaca bine si care merita urmarit.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE

Autor: DAN MIHĂESCU

 

Stimate nene Iancule,

     Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate.

     Eşti mărunt, neicuşorule! Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple. Matale ştii cât ar costa acum o masă la "Iunion"? Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la "Iunion" acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal! Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la "Gambrinus" şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini. Suntem o ţară penală, meştere. De la prezidenţie la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: "Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!"

    

     Zicea Nae Ipingescu: "Să nu mai mânânce nimeni din sudoarea, bunioară, unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân". Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş! Unde este Rică Venturiano cu "Angel radios"? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi filme deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă! Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte în romgleză. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis "Titircă Inimă-rea" e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.

     Se face Capitală până la matale la Ploieşti, numa' borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică. Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu', din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri, morală şi cinste.

     Prezidentul vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un preşedinte care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş'opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?... Altmintri e "criză teribilă, monşer". Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica "Năpasta", promisiunilor guvernului, schiţa "1 aprilie", Justiţiei "Lanţul slăbiciunilor", vieţii noastre politice - "D-ale carnavalului", scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este "Scrisoarea pierdută", iar viitorul nostru poate fi asemuit cu "O noapte furtunoasă". Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zic că suntem "Ţara lui Caragiale". Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea!

     Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel... Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic. În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o că o să murim în Becalia sau Băsescia!

Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!

Andrei Pleşu despre Dan Diaconescu

     "În condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins "fără însuşiri" (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce- uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.). A fost premiat de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română, dar şi de alţii, a fost şef la Jurnalul naţional şi la Cotidianul, face rating, vrea să se extindă pe piaţa internaţională, iar de curînd, după dramoleta cu arestarea, ameninţă că va candida la preşedinţie, în numele unui nou partid, botezat, nici mai mult, nici mai puţin, "Partidul Poporului Român". Să fie vreun secret genetic? (Aud că tatăl milionarului nu e nici el de ici de colo: a trimis o scrisoare preşedintelui SUA, propunîndu-i să instaleze o bază militară americană la Caracal). Cum să-ţi explici un asemenea succes, cum să pricepi transformarea neantului în stea? Nu poţi decît să citezi un admirator al OTV-ului, care, pe un blog, îi spunea tandru patronului: "ieşti (sic!) cel mai tare!".

     Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! Lucrurile de genul ăsta îi plac, în orice caz, dlui Diaconescu. Ăsta e universul lui, dacă nu cumva mă înşel şi, de fapt, cînd nu e pe post, se dezmorţeşte niţeluş răsfoind Shakespeare sau Rimbaud. Da, lumea vrea tot soiul de ieftinătăţi, tot soiul de stimulente pentru viscere. Mă mir că nu vedem încă pe OTV execuţii în direct, seriale porno, copii torturaţi şi crime filmate "cu camera ascunsă". Rating-ul ar deveni apocaliptic. Există, în fiecare din noi, o zonă inavuabilă de cruzime, curiozitate vicioasă, perversiune morală. A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca "publicul larg" la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate.

     Si totuşi, ni se spune - o spune Dan Diaconescu însuşi - România se bucură să-i devoreze oferta. Am mai spus-o: nicăieri în lume (atîta cît pot vorbi din experienţă directă) nu există un asemenea post de televiziune. Există posturi comerciale, există emisiuni îndoielnice, dar nicăieri nu se îngăduie unui utilizator al eterului să livreze, zece ore pe zi, dejecţie pură. Nici o televiziune cît de cît responsabilă nu-şi invită spectatorii să savureze haznaua. Dacă însă România poate fi echivalată cu "fanii" OTV, atunci avem dreptul să spunem că România este o ameninţare la adresa propriei ei siguranţe naţionale. Nu teroriştii, nu corupţia şi cu atît mai puţin presa în ansamblul ei. Ci România lui Dan Diaconescu.

     Aici atingem punctul central al perplexităţii şi al neliniştii. Căci în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri "de-ai noştri" consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face "în direct" schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul "v-aţi înşelat vreodată nevasta?" sau "care din fetele din studio vă place mai mult?" şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai "elitist": se distrează cu colinde "chiar şi vara"). Ştiu, aşa-i politica! E vorba de "fineţuri" electorale, de strategice jocuri de picior. Dar asta nu face decît să-mi sporească îngrijorarea faţă de maladia naţională întruchipată de OTV. Şi să-mi amplifice teama faţă de România lui Dan Diaconescu. "

(Andrei Pleşu-Dilema veche, nr. 333, 2010)

Michel Teló - Ai Se Eu Te Pego (Assim você me mata)

Ultima melodie dansanta, optimista, vesela pe care am ascultat-o in ultima vreme este  Ai Se Eu Te Pego (Assim você me mata) a unui oarecare Michel Teló  despre al carui nume am auzit abia acum, chiar cand l-am cautat sa-l scriu. Melodia asta este buna pe post de cafea de dimineata...

Michel Teló Ai Se Eu Te Pego Oficial (Assim você me mata)

Baladă (ne)populară contemporană

A murit Băsescu, inima-mi se strânge,
Ţara este-n doliu, toată lumea plânge!
Fiindcă-n ţara noastră ce să vă mai spun,
N-a fost domn ca dânsul chiar aşa de bun!
Timpul ne-a dat domni, regi şi preşedinţi,
Toţi cu suflet mare, harnici şi cuminţi.
I-au iubit norodul şi mult i-au jelit,
Dar Traian Băsescu pe toţi i-a umbrit.

Plânge doamna Udrea, boceşte şi Boc,
Şi nici EBA tristă nu tace deloc.
Plânge PDL-ul de cutremur munţii,
Restul de partide sunt ca-n noaptea nunţii.
A iubit poporul chiar de la-nceput,
Şi la fiecare i-a dat tot ce-a vrut.

Pactul pentru şcoală este un succes,
Mulţumită-i lumea însă mai ales,
Dăscălimea noastră cu-n venit de vis,
De trei ori mai mare decât s-a promis!
Iar şcolarul este doar de complezenţă,
Cursurile sunt la fără frecvenţă,
Dau lucrări severe, însă asta e
Testele şi teze doar prin SMS.

Pensionarii... rar mai trec pe-acasă,
Fiindcă staţiunea nu prea îi mai lasă.
Pensiile - sigur, credeţi oameni buni,
Se tot indexează cam la două luni.
Nu mai zic că-i gratis orişice transport
Şi-asistenţa toată, şi acces la sport!

Sănătatea – iată, trece-n primul plan,
Medici de calibru se-ntorc an de an,
C-au salarii duble faţă de-occident,
Şi se preocupă de noi permanent.
De şomaj citim doar în dicţionar,
Mai chiuleşte "unul", însă tot mai rar,
Toată lumea-n priză lucră cu elan,
La autostrada Văscăuţi -Bălan.
Unii trag cu fală, dar şi cu mult zel,
La autostrada Vulpăşeşti - Bruxelles.

Cei ce vor cupla pensia cu leafa,
Cetăţeni destoinici muncitori cu mapa,
Au dreptul la premii pentru aceste fapte,
Fără număr, fără număr... neimpozitate.

Femeia ce naşte, cum e şi normal,
Nu mai stă acasă doar un singur an.
Minim trei va sta cu salar de Stat,
Iar acesta, sigur, din start s-a triplat.

Pentru toată lumea, care mai lucrează,
Săptămâna muncii iată, se scurtează,
Se trudeşte două zile-n săptămână,
Restu-s dedicate pentru voia bună!...
......................................................
Dar ţipă nevasta: "Scoală-te, bărbate,
C-ai băut aseară de te-ai dat pe spate!
Dormi ca porcu' tatei, între bălării,
Şi prin somn vorbeşti noian de prostii”!...

(de la Carmen- Multumesc!)

TEATRU DRAMATIC "FANI TARDINI" - PROGRAM

• Joi, 10 noiembrie, ora 19.00, Sala Studio

Woyzeck, de Georg Büchner
Regia artistică, scenografia: Geirun Tino.
Distribuţia: Distributia: Cristian Gheorghe, Cristina Uja, Elena Ghinea, Vlad Vasiliu, Lucian Pinzaru, Florin Toma, Vasile Dănilă.

• Vineri, 11 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

Hotelul celor două lumi, de Eric Emmanuel Schmitt
Regia: Cristian Gheorghe
Distribuţia: Aureliu Bâtcă, Grig Dristaru, Lucian Pînzaru, Ana Maria Ciucanu, Carmen Albu, Oana Preda Gheorghe, Elena Negoiţă, Carmen Frunză, Marian Tănase.

• Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

Afacerea Protar (Ultima oră), de Mihail Sebastian

Regia: George Motoi. Distribuţia: Vlad Vasiliu, Cristian Gheorghe, Aureliu Bâtcă, Lucian Pînzaru, Cristina Uja, Ciprian Braşoveanu, Grig Dristaru, Dan Căpăţână, Lică Dănilă, Oana Preda Gheorghe, Adina Taschina, Svetlana Friptu, Mariana Caragata, Valentin Dumitru, Mihai Luchiancenco.

• Duminică, 13 noiembrie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

Zăpezile de altădată, de Dumitru Solomon
Regia: Mircea Cornişteanu
Distribuţia: Svetlana Friptu, Gabriel Constantinescu, Ioana Citta Baciu, Grig Dristaru, Oana Preda Gheorghe, Cristian Gheorghe, Petrica Păpuşă.

Salina din oraş

     Zilele trecute am fost pentru prima dată la Salina din oraş. Deşi nici nu a venit prea bine frigul, Maria a început deja cu răcelile, cu tuse şi mucuţi. Auzisem de beneficiile terapiei la salină, şi cum salina cea mai apropiata este...cea din oraş, acolo m-am dus.

     Căutând pe internet am găsit site-ul Salina din oraş cât şi mai multe detalii despre beneficiile unui astfel de tratament.

     Generatorul de aerosoli salini are rolul de a transforma sarea de puritate foarte mare în microparticule de diferite diametre, acestea variind între 1 şi 10 microni. Particulele sub 5 microni au capacitatea de a pătrunde în tractul respirator inferior şi asigură astfel un efect terapeutic major.

Salina

     Microclimatul din salina artificială are parametrii constanţi, cu o temperatură între 20-24 grade Celsius şi o umiditate între 40-60% realizând astfel atmosfera necesară tratamentului cu aerosoli uscaţi.

Particulele de sare au o încărcătură negativă considerabilă (6-10 nK/m3 ), iar suprafaţa căilor respiratorii au o uşoară încărcătură electrică pozitivă. Din această cauză microparticulele de sare au capacitatea de a pătrunde în sistemul respirator şi de a se “lega” de epiteliul căilor respiratorii.

Efectul pozitiv ale haloterapiei foate fi explicat astfel:
Salina
•îmbunătăţeşte clearence-ul (curăţarea) tractului respirator;
•scade vâscozitatea sputei;
•reduce frecvenţa acceselor de tuse;
•are efect bactericid şi bacteriostatic asupra florei microbiene patogene din sistemul respirator;
•scade numărul neutrofilelor şi al bacteriilor şi creşte numărul macrofagelor alveolare ce au rolul de a distruge bacteriile;
•Stimulează dezvoltarea florei normale din tractul respirator ce are rol de protecţie în cazul unor viitoare infecţii;
•Reduce nivelul Imunoglobulinei E în cazul pacienţilor astmatici;
Indicaţii:
Salina
•Boli respiratorii cronice (astm, bronşită cronică, mucoviscidoză, bronhopneumopatie cronică obstructivă)
•Pneumonie după stadiul acut
•Bronşiectazii
•Tuse fără o cauză cunoscută
•Tuse provocată de fumat (inclusiv post-renunţare la fumat)
•Boli respiratorii acute frecvente
•Infecţii respiratorii
•Dificulăţi de expectorare a sputei vâscoase
•Răceli sezoniere
•Sinuzită, Tonsilită, Faringită, Otite acute sau cronice
•Rinită sau alte alergii cu simptome respiratorii
•Alergii la poluanţi industriali sau domestici
•Sensibilitate crescută la substanţe chimice
•Afecţiuni dermatologice(eczeme, psoriasis, dermatită atopică, acnee)
•Oboseală cronică
•Depresie
•Rezistenţă scăzută la stres

Contraindicaţii:
•Stadiul acut al bolilor respiratorii
•Tuberculoză activă
•Boli neoplazice
•Insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială necontrolate medicamentos
•Infarct miocardic recent sau angină pectorală
•Hemoragii, hemoptizii(tuse cu sânge)
•Insuficienţă respiratorie

* Tratamentul în Salina din Oraş nu înlocuieşte consultul medicului de specialitate. Este recomandată consultarea unui medic specialist înainte de începerea terapiei, precum şi în cazul aparţiei unor noi simptome.

Cine spunea că grecii au probleme?

TEATRUL DRAMATIC “Fani Tardini” -PROGRAM

• Vineri, 14 octombrie, ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

Zăpezile de altădată, de Dumitru Solomon

 Regia: Mircea Cornişteanu

Distribuţia: Svetlana Friptu, Gabriel Constantinescu, Ioana Citta Baciu, Grig Dristaru, Oana Preda Gheorghe, Cristian Gheorghe, Petrica Păpuşă.

• Sâmbătă, 15 octombrie, ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

Petrecerea, de Harold Pinter
Regia: Cătălin Vasiliu
Distribuţia: Liliana Lupan, Corina Căpăţână, Stelian Stancu, Gabriel Constantinescu, Ciprian Braşoveanu, Dan Căpăţână.

• Duminică, 16 octombrie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

Hora iubirilor de Arthur Schnitzler
Regia artistică și scenografia: Tino Geirun
Distribuţia: Oana Preda Gheorghe, Ciprian Braşoveanu, Gabriel Constantinescu, Stelian Stancu, Dan Căpăţână, Vlad Vasiliu

Cel mai frumos discurs - Steve Jobs

      Aceasta este transcrierea textului citit de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford.

     Sunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

     Prima poveste este despre unirea unor puncte.

     Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat?

     Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita.

     Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: "Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?". Au spus "Bineinteles!". Mama mea biologica a aflat mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei adoptivi i-au promis ca o sa ma trimita la facultate.

     Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpa ca si Stanford si toate economiile parintilor mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare in acele studii. N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nicio idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata. Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care parintii mei ii stransesera in toata viata lor. Asa ca m-am hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind inapoi imi dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in toata viata mea. Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg la cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se pareau utile.

     N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 centi pe care ii primeai inapoi pentru returnarea unei sticle. Si am mers in fiecare duminica seara cei 7 kilometri pana in partea cealalta a orasului, doar pentru a beneficia de o masa gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie. Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea si intuitia s-au dovedit a fi nepretuite in viitor. Sa va dau un exemplu.

     Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA. In tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la cursurile normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat cum sa scriu frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre varierea cantitatii de spatiu dintre mai multe combinatii de litere, despre ce face caligrafia sa fie o arta. Era frumos, demn de tinut minte, subtil artistic intr-un mod in care stiinta nu poate explica. Si am gasit acest lucru fascinant.

     Bineinteles ca, la acea vreme, cursul in sine nu avea niciun fel de aplicatie practica in viata mea. Dar 10 ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Si le-am integrat in Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as fi avut astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris atat de bine proportionat. Si din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun fel de computer sa nu fi avut astfel de fonturi. Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut niciodata cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atat de frumoase ca acum. Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind, era imposibil sa unesc punctele. Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu mult mai clara.

     Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor. Poti sa le unesti doar daca te uiti inapoi in viata ta. Asa ca trebuie doar sa ai incredere ca punctele se vor uni cumva in viitor. Trebuie sa ai incredere in ceva - instinctul tau, destinul tau, viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lasat niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.

A doua poveste este despre dragoste si pierderi.

     Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el. Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la Apple. Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase in toata viata mea de adult se dusese pe apa sambetei. Si eu eram devastat.

     Cateva luni n-am stiut ce sa fac. Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie de antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai atunci cand eram foarte aproape sa-l primesc. M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am incercat sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat. Eram un esec public si toate gandurile mele imi spuneam sa fug din Vale (Sillicon Valley). Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand. Inca imi placea ce fac. Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult. Eram respins, dar eram inca indragostit. Asa ca am decis sa o iau de la capat.

     N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Povara pe care o porti atunci cand ai succes a fost inlocuita cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la capat, mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am eliberat de stres si am avut astfel sansa sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade din viata mea.

     In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT, o alta companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie extraordinara, care a devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si este astazi (in 2005) una dintre cele mai de succes intreprinderi de animatie din lume. Intr-o schimbare remarcabila a sortii, Apple a cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si tehnologia pe care o dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple. Iar Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.

     Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi intamplat, daca n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament greu de inghitit, dar cred ca pacientul avea nevoie de el. Uneori viata te loveste in cap cu o caramida. Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care m-a ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac.

     Trebuie sa gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat pentru munca ta, cat si pentru partenerul tau de viata. Munca ta o sa-ti umple o parte insemnata din viata si singurul mod in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca faci o munca extraordinara. Si singurul mod in care poti face o munca extraordinara este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul de viata, vei sti atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta relatie extraordinara, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pe masura ce trec anii. Asa ca nu te opri din cautare. Nu te multumi cu putin.

A treia poveste este despre moarte.

     Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: "Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate". Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: "Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?". Si atunci cand raspunsul a fost "Nu" pentru mai multe zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.

     Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice - toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec - toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima.

     Cu aproape un an un urma, am fost diagnosticat cu cancer. Am facut un CT la 7.30 dimineata si a aratat in mod clar o tumora in pancreasul meu. Habar n-aveam ce e un pancreas la acea vreme. Doctorii mi-au spus ca acest tip de cancer e aproape sigur incurabil si ca n-ar trebui sa ma astept la mai mult de 3 pana la 6 luni de viata. Doctorii mei m-au sfatuit sa merg acasa si sa-mi pun lucrurile in ordine, un fel de a spune ca ar trebui sa ma pregatesc pentru moarte. Si esti pus in situatia in care incerci sa le spui copiilor tai, in doar cateva luni, toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le spui in ultimii 10 ani. Si esti fortat sa te asiguri ca toate lucrurile sunt puse in ordine astfel incat sa fie cat de simplu se poate pentru familia ta in viitor. Esti fortat sa-ti iei ramas bun.

     Am trait cu acel diagnostic toata ziua. Mai tarziu, am facut o biopsie, mi-au bagat un endoscop pe gat pana in stomac si intestine, mi-au facut o punctie in pancreas si mi-au luat cateva celule din tumora. Am fost sedat, dar sotia mea, care era acolo, mi-a spus ca, atunci cand s-au uitat la celule sub microscop, doctorii s-au intristat pentru ca se dovedea a fi o forma foarte rara de cancer pancreatic, incurabila cu chirurgia clasica. Am facut acea operatie si acum sunt bine.

     Acest moment a fost cel care m-a apropiat cel mai tare de moarte si sper sa fie la fel si pentru urmatorii ani. Faptul ca am supravietuit ma face sa va spun cuvintele urmatoare cu ceva mai multa experienta decat atunci cand credeam ca moartea e un concept pur intelectual.

     Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa mearga in Rai nu vor sa moara pentru a ajunge acolo. Si, totusi, moartea este singura directie clara spre care ne indreptam cu totii. Nimeni nu poate scapa de moarte. Si asa trebuie sa fie, pentru ca Moartea este in mod sigur cea mai buna inventie a vietii. Este agentul de schimbare al vietii. Elimina vechiul pentru a face loc noului. Chiar acum, voi sunteti noul, dar peste o vreme, nu departe de acest moment, veti deveni incet-incet vechiul. Si veti fi eliminati. Scuze ca sunt atat de dramatic, dar e adevarat.

      Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea traind viata altcuiva. Nu va inglobati in dogme - traind cu rezultatul gandirii altor oameni. Nu lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda vocea voastra interioara. Si cel mai important, trebuie sa aveti curajul sa va urmati inima si intuitia. Ele stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti. Toate celelalte lucruri sunt secundare.

     Cand eram tanar, exista o publicatie uimitoare care se numea Catalogul Intregii Lumi. Un soi de biblie a generatiei mele. A fost creata de un om pe nume Stewart Brand, nu departe de locul unde ne aflam acum, si el a adus-o la viata punandu-i un strop de atingere poetica. Asta se intampla la inceputul anilor 1960, inainte de aparitia computerelor si a publishing-ului digital, asa ca revista era construita cu masini de scris, foarfeci si camere polaroid. Era un soi de Google in forma printata, cu 35 de ani inainte sa apara Google. Era idealist si mustea de notiuni extraordinare si instrumente utile.

      Stewart si echipa lui au scos mai multe editii ale Catalogului, dupa care lucrurile au inceput sa nu mai mearga bine, asa ca au fost nevoiti sa scoata ultimul numar. Era la mijlocul anilor 70, iar eu aveam varsta voastra. Pe ultima coperta a ultimului numar era o fotografie a unui drum de tara in zori, genul de drum pe care te gasesti atunci cand pornesti intr-o aventura extraordinara. Sub poza erau cuvintele "Ramai flamand. Ramai naiv". Asta era mesajul lor de adio. Ramai Flamand. Ramai Naiv. Si eu mi-am dorit intotdeauna sa raman asa. Iar astazi, cand voi absolviti si incepeti o viata noua, va doresc asta si voua.

Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi.

Multumesc mult.

ULTIMILE CUVINTE INAINTE DE MOARTE AU FOST:

"Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”

- Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, însă minunat atunci când toate piesele sunt aşezate cum trebuie".

de AICI

Melc, melc, codobelc...

 

Lucian Bute

Statistici Poreclă Le Tombeur
Mister KO
Categorie de greutate Supermijlocie
Înălțime 1.88 m
Alonjă 70"
Naționalitate Român
Data nașterii 28 februarie 1980 (1980-02-28) (31 de ani)
Locul nașterii Pechea, Galați, România
Stil Southpaw
Istoric
Număr total de lupte 28
Victorii 28
Victorii prin KO 23
Înfrângeri 0
Remize 0
Nedisputate 0
Lucian Bute (n. 28 februarie 1980) este un pugilist român la categoria supermijlocie, campion mondial în versiunea IBF. S-a născut la Galați, iar în anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox. Are în palmares 28 victorii din 28 meciuri, dintre care 23 prin KO. Locuiește în orașul Montreal, fiind antrenat de Stephane Larouche, cel care i-a antrenat și pe foștii campioni mondiali Eric Lucas și Leonard Doroftei.

Să-i ţinem pumnii campionului gălăţean, în meciul cu Mendy, care va avea loc pe 9 iulie, de la ora 23.00!

Flori de mac

În frunza de cucută amară   
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul marii de secară,
flori de mac.
Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.
Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii
cum nu au putut să fie pe pamânt
decât aprinşi, mari stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.
(Lucian Blaga, Flori de mac)

Sensul vieţii, sensul învierii!