Funebru

Pe strada Cezar, pe care trec eu destul de des, exista un magazin de pompe funebre. E situat la o casuta modesta, iar seara capata un aer chiar sinistru. Poate e doar parerea mea.
Nu cred ca cei din domeniu vor da vreodata faliment, mai ales ca suntem muuulti, iar criza asta-i mare si parca nu va avea sfarsit. Si apoi, gasesc ei americanii metode diverse sa ne mai rareasca (ma gandesc la tot mapamondul, nu doar la noi). Oricum, cei de la pompe funebre vor avea continuu de lucru. Material exista, noi oamenii suntem o sursa inepuizabila pentru aceasta afacere. Si daca , sa presupunem, sursa se termina, mai mult ca sigur nu vor mai fi nici cei care au astfel de afaceri.
La acest magazin, firesc, vinde cineva, primeste comenzi si face toate treburile acelea pe care nu le stiu eu si-i intra persoanei in atributii. Eu am vazut o doamna care nu parea deloc afectata de locul de munca (asa cum as fi fost eu, probabil). E adevarat ca nici nu stiu cum se comporta acasa (ar fi interesant de aflat). Nu cred ca e doar nedumerirea mea. Sa muncesti intr-un astfel de mediu si a ramai zdravan la cap, e mare lucru. De fapt, si-n invatamant, dupa ceva ani nu mai esti zdravan la cap. Eu sunt un exemplu - dar pacalesc psihologul - ce bine-mi iese:) ...pana si zambetul asta tamp dovedeste acest lucru :)...na' ca iar rad ca nebunul, de una singura (oare cand ma dau astia afara?)
Intr-o seara, liniste totala, intuneric afara (se intuneca mai devreme decat acum) iar prin fereastra micutei usi se vedea femeia aceasta printre sicrie, panze albe si negre...tot arsenalul. Ma intrebam daca nu o fi speriata, daca nu se simte singura si ciudat acolo. Apoi ma gandeam la o gluma macabra: sa vina unul la geam sa faca niste zgomote sinistre. Oare-si dadea demisia?
Am vazut-o intr-o alta zi stand linistita la o masuta din incapere , luand masa ca si cum ar fi fost in cel mai bun restaurant posibil.
Acum, de curand, am vazut-o stand pe un scaun, tot singura dar ascultand muzica la un aparat de radio. Poate angajatorul s-a gandit sa creeze o atmosfera mai dinamica, mai...plina de viata! Sa nu deprime femeia prea tare...Cred ca sunt rea , dar nu inteleg cum ar putea cineva sa munceasca acolo, printre toate alea!
Totusi e o munca la fel ca oricare alta, oamenii isi castiga existenta si gata, ce sa zic ...eu si ideile mele.

Luni

Luni- cea mai frumoasa zi a saptamanii. Ziua in care reincepem cu elan si voiosie munca. Ziua in care toti ne desteptam cu un larg zambet pe buze. De duminica seara suntem nerabdatori, suntem cuprinsi de emotia inceperii unei noi saptamani. Toata noaptea visam alarma care ne incanta auzul dis-de-dimineata...O incantare!
Ziua de luni se leaga si de cam toate planurile; cand ne propunem sa incepem ceva: siguuur, de luni. De luni incep cam toate curele de slabire...mereu se lasa pe luni. Nu poti incepe un regim asaaa, in mijlocul saptamanii, tre' sa existe inceputul acesta , de luni.
Si azi e luni, dar eu nu mi-am propus nimic maret(spre rusinea mea). Sa fie o zi obisnuita si e suficient...Si aceasta saptamana, la fel ca cea care a trecut, va fi destul de relaxata, avand in vedere ca se va sfarsi joi si nu vineri...sarbatorim ziua muncii :) 1 Mai.
Aaaa, am si eu un plan: am "Friends" si vreau sa-l revad. E un serial care mi-a placut si sper sa ma binedispuna si acum.

Invazia

Eram in parc cu Maria. Normal ca ochii imi fugeau dupa cum fugea ea, adica in toate directiile. Multi copii mici , dar si de-astia de scoala primara (probabil avusesera ore dimineata).
Deodata se aude zarva, galagie mare: se sunase de iesire la scoala generala nr. 12. Incep sa apara grupuri, grupuri de copilandri agitati. Nu ma gandeam ca or sa intre chiar in parc, dar iata ca mi-au facut o surprizaaa...au venit! Chiar simteam lipsa ...
Se apuca sa tipe, sa alerge haotic, sa se catere pe leagane...dar era doar inceputul. Ma uit cu atentie si vad un baietel, chiar baietel, cu tigara in coltul buzelor: se simtea BARRBATT. Aveam impresia ca mi se pare, ca-i o iluzie...dar ala micu' ...fuma, scotea fum, si nu de nervi (necazurile il vor lovi mai tarziu).
Ok! zic. Sa fie... mama lui! ce treaba am eu? Maria mea e la nisip, face "mancare", ce sa ma complic?
Vad niste fetisoare de 12-13 ani ca vin langa grupul de baieti. Vin si baietii , se cupleza si se apuca sa se pupe (eufemistic vorbind)...sa se mozoleasca frate, ce mai! Raman interzisa: pai, eu la varsta asta (si chiar mai tarziu) mai citeam cate ceva, mai jucam un "ratele si vanatorii", ba chiar mai faceam hainute pentru papusi (poate nu eram asa precoce, mai stii...).
Dar asta nu-i tot! Ei vad( asa in hoarda) un pom in fata unui bloc. Se indreapta amenintator spre el... Doamne, ce i-au facut! fugeau cu crengile in maini, de parca nu mai vazusera fructe in viata lor.
A ramas saracul copac de parca trecuse o furtuna peste el...ba, mai rau!
Copiii astia mi-au facut impresia unor maimutele salbatice...sau oricum, imaginea unor animalute ciudate, ca dintr-un film de groaza in care pamantul e invadat de vietuitoare neobisnuite.
Ma intrebam apoi: oare eu oi fi fost la fel si nu-mi amintesc? (tare amnezica tre' sa fiu)

Breakeven

Ascult de scurta vreme o formatie din Irlanda care se numeste "The Script". In mod deosebit se potriveste pe gusturile mele melodia "Breakeven" pe care am ascultat-o si inca o mai ascult (pana-mi trece), fara oprire. Apoi am ascultat si "We cry" care abia dupa vreo doua auditii a inceput sa-mi placa, dar nu la fel de mult ca "Breakeven".
Formatia aceasta, originara din Dublin, canta o muzica pe care cei mai priceputi o numesc Indie rock, Pop. Mie personal imi place tare mult cum suna. De fapt, se imbina ritmul care-ti baga simturile-n priza, cu versurile romantice care rememoreaza povesti de dragoste, dezamagiri in dragoste.
E o trupa de trei baieti: Danny O'Donoghue, Mark Sheehan si Glen Power. Intr-un interviu, acestia marturiseau ca nu au o reteta dupa care isi fac muzica si ca ea este de fapt o reflectare a starilor traite de ei.
Albumul lor de debut se intituleaza chiar "The Script" si a atins locul I in UK si in Irlanda. Cautand, i-am ascultat si cantand live intr-un concert, si suna foarte bine. Cred ca vor avea mare succes nu doar in Europa dar si in SUA. Unii i-au comparat cu U2 sau cu Maroon 5, dar mie mi se pare ca seamana destul de bine cu Sting. Cel putin vocea solistului seamana cu cea a lui Sting...poate si putin cu cea a lui Brian Adams.
Am ascultat si "The Man Who Can't Be Moved" -buna piesa iar videoclipul e foarte interesant: un fel de elogiu adus femeii iubite ...dar pierdute. Apoi, ar mai fi de ascultat "Talk You Down" si "Before the Worst".

BREAKEVEN
I'm still alive but I'm barely breathing
Just prayin' to a god that I don't believe in
Cos I got time while she got freedom
Cos when a heart breaks no it don't breakeven

Her best days will be some of my worst
She finally met a man that's gonna put her first
While I'm wide awake she's no trouble sleeping
Cos when a heart breaks no it don't breakeven...even...no

What am I supposed to do when the best part of me was always you,
And what am I supposed to say when I'm all choked up that you're ok
I'm falling to pieces, yeah,
I'm falling to pieces.

They say bad things happen for a reason
But no wise words gonna stop the bleeding
Cos she's moved on while I'm still grieving
And when a heart breaks no it don't breakeven even...no


What am I gonna do when the best part of me was always you,
And what am I supposed to say when I'm all choked up that you're ok
I'm falling to pieces, yeah
I'm falling to pieces, yeah
I'm falling to pieces
(One still in love while the other one's leaving)
I'm falling to pieces
(Cos when a heart breaks no it don't breakeven)


Oh you got his heart and my heart and none of the pain
You took your suitcase,I took the blame
Now I'm try'na make sense of what little remains, ooh
Cos you left me with no love and no love to my name.

I'm still alive but I'm barely breathing
Just prayin'to a god that I don't believe in
Cos I got time while she got freedom
Cos when a heart breaks no it don't break
No it don't break
No it don't break even no

What am I gonna do when the best part of me was always you and
What am I suppose to say when I'm all choked up that you're ok
(Oh, glad you're okay now)
I'm falling to pieces, yeah
(One still in love while the other one's leaving)
I'm falling to pieces
(Cos when a heart breaks no it don't breakeven)

Oh, it don't break even, no...

In "Breakeven" e povestea barbatului parasit de iubita, "still alive" dar "barely breathing". El considera ca "when a heart breaks ...it don't breakeven", intotdeauna unul sufera mai mult decat celalalt.
E foate poetica imaginea unui el fara cea mai buna parte din el lipsa: ea. "What am I supposed to do when the best part of me was always you". Barbatul asta-i tare nefericit, ce sa mai zic , dar tot el zice: "She finnaly met a man that's gonna put her first" asa ca nu are incotro si accepta situatia, "all choked up", dar bucuros in cele din urma ca ea e ok.

Atmosfera exotica

Astazi mi-am dat seama de ce acum vreo saptamana in urma un nene foarte harnic stropea spatiul verde de pe strada Brailei, pe timp de ploaie.
Veneam de la scoala intr-un maxi taxi ce mergea dinspre parc CFR spre Bariera , cu ochii aproape inchisi, lasand soarele sa-mi mangaie placut fata. Din cand in cand mai eram atenta si la ce se afla pe strada...nimic deosebit. Ma gandeam si cine mi-o fi dat apelul acela mai devreme, cand nu auzisem telefonul, pentru ca nu aveam numarul in agenda. Daca are treaba ma mai suna...asa s-a si intamplat.
Ajunge masina pe Brailei, cam pe la MF (ma intreb oare ce face Carmen, fata in fata cu biroul Petricai :) ) apoi, cand credeam ca nimic nu-mi va mai tulbura seninatatea mea insorita si calduta, privirea ochilor mei caprui se izbeste de nisteee...palmieri. Ihi! palmieri, pe mijlocul drumului, in mijlocul Galatiului. Pe strada Brailei, pe mijlocul strazii, cam pe la MF , banci, tribunal.
Atunci ma izbeste explicatia: de-asta stropea nenea ala acum o saptamana, pe vreme de ploaie. Se astepta el la vreo minune. Si, asa cum se astepta, au crescut intr-o saptamana cat altii in cativa ani. Daca a fost insistent si a crezut in visul lui care pentru altii parea absurd si irealizabil(ce neintelegatoare am mai fost). Deci Pastele a venit cu mai multe minuni...
Ma intreb acum, ce le-o fi venit edililor nostri sa puna ghivecele acelea cu palmieri? Oare o fi vorba de puterea exemplului? De la Agaton parca se trage povestea cu palmierii...
Sunt tare curioasa cat or rezista...ca daca vine iar nenea cu furtunul...nu rezista mult.

Zeitgeist

Incercand sa-mi explic lipsa totala de entuziasm cu privire la sarbatorile care tocmai au trecut, am ajuns cu gandul la un film:"Zeitgeist".
Exact in ajunul invierii, ma apuca pe mine vizionatul. Si daca m-am apucat de urmarit filmul nu l-am lasat pana nu l-am terminat si apoi am vazut si mai bine de jumatate din "Zeitgeist-Addendum" . Asta inseamna mai bine de trei ore cu ochii pe informatiile care curgeau cu o viteza naucitoare. Bineinteles ca am terminat si "Zeitgest-Addendum" cu prima ocazie-inca vreo ora.
Nu stiam ce sa urmaresc mai repede ceea ce se auzea, ce se vedea, subtitrarea...Nu pot spune cu mana pe inima ca am aprofundat informatiile primite, insa ceea ce mi-a fost dat sa vad si sa aud m-a zdruncinat putin. De fapt am avut impresia unei palme primite ca atunci cand cineva trebuie ca fie readus la realitate prin orice mijloace.
Toate informatiile sunt prezentate atat de curat, coerent, rational si logic incat nu mai poti comenta mare lucru. Ar trebui sa te apuci de studiat, de cautat dovezi (de negasit,in mod real) pentru a contrazice ceea ce se expune.
Consider ca oricaruia dintre noi i-au trecut prin minte macar o parte din ideile expuse, nu neaparat in exact aceeasi forma sau cu aceeasi convingere. Nu toti au curajul sa mearga atat de departe cu idei care pot fi direct acuzatoare sau pot fi considerate blasfemii.
Filmul care intentioneaza sa surprinda exact "spiritul veacului" a fost regizat de Peter Joseph, un barbat ce mi-a parut foarte tanar (din ce-am vazut intr-un interviu) dar atat de sigur pe ceea ce spune, atat de convingator si totusi relaxat, fara sa incerce din rasputeri sa convinga.
In "Zeitgeist"-the movie m-a surprins foarte tare prima parte in care se demoleaza mitul Isus Hristos. Religia din intreaga lume pare a se baza pe aceeasi credinta, in centrul ei aflandu-se soarele (astroteologie). Toti mesagerii divini, mesia, ar fi doar personaje care refac simbolismul renasterii. Astfel, si Isus ar fi doar o alegorie, un personaj fara existenta fizica reala, personaj creat dupa un sablon nascut dupa o mentalitate straveche, bazata pe astrologie.
In acelasi timp se subliniaza ideea ca prin religiile diferite nu se face altceva decat divizarea umanitatii -lucru ce duce la conflicte si astfel e impotriva fiintei umane.
O alta dovada impotriva crestinismului ar fi prea marea libertate si posibilitate de interpretare a textului biblic. Astfel, fiecare lector ar putea da noi valente mesajului sfant sau aparent sfant.
Nu se poate spune ca autorul filmului ar avea motive rauvoitoare, ca ar fi vreun individ cu cine stie ce aspiratii politice sau religioase pentru putere. Mesajul sau este centrat pe binele umanitatii, pe nevoia de eliberare a omului de su orice forma de control : fie religie, fie politica, fie bani sau mass-media.
Politica si sistemul bancar sunt supuse unor analize minutioase cu multe dovezi si explicatii . SUA
e vazuta ca o natiune de oameni aparent liberi, cu iluzia libertatii, dar la randul ei, aceasta natiune intervine si hotaraste in dreptul altor natiuni, chiar si atunci cand nu ar trebui. De fapt considerente materiale sunt in joc si nu considerente umanitare.
Pana la urma, noi toti...sau aproape toti, suntem niste marionete, niste sclavi controlati prin diverse mijloace. Se trage astfel un semnal de alarma ca sa ne recapatam drepturile si libertatile pe care singuri ni le-am pierdut.

"Personalitatea ideala"?

"...personalitatea ideala preconizata de Isus, asa cum reiese din Evanghelie. Intocmai ca idealul lui Isus in materie de personalitate, acest om total, neamputat si nefiltrat
1-nu este un fariseu, cu alte cuvinte, nu este preocupat de conventii si situatii sociale, nu este plin de orgoliul de fi mai bun decat semenii lui;
2-este umil, caci se accepta pe sine asa cum e, nevoind sa depaseasca conditia sa umana;
3-este sarac intru duh, intrucat 'el'- egoul lui- nu pretinde sa dobandeasca ceva definitiv, multumindu-se cu ceea ce pentru o personalitate de tip vechi ar constitui o saracie totala din punct de vedere psihologic si filozofic;
4-este asemenea unui copil, caci accepta datele imediate ale experientei asa cum le traieste, nevoind sa se gandesca la ziua de maine, bucuros sa lase mortilor grija de a-i ingropa pe cei morti;
5-nu este nici ipocrit, nici mincinos, deoarece nu exista niciun model imuabil pe care sa fie silit sa-l imite, sau sa pretinda ca-l imita.
Intrebarea: oare personalitatea de tip vechi va fi existat vreodata?"
(Aldous Huxley-"Orb prin Gaza")

Pastele

Si uite asa a trecut prima zi de Paste.
Cu cel putin o luna in urma ne tot intrebam:"siii...cand cade Pastele?" oricum, cam toti stiau, dar faptul ca se intreba starnea o noua discutie despre asteptatele sarbatori pascale. Si se tot discuta despre cum o sa fie vremea, despre post, despre zile libere, cozonaci, oua rosii, retete care mai de care...
Cum se apropia Pastele, incepea stresul: curatenie, covoare, praf, spalat, ordine...altii cu biserica, postul, mancare de post...Ce sa mai spun de febra cumparaturilor! Toti am dat navala prin piete si magazine de parca ar fi trebuit sa facem provizii ca in caz de razboi, sau de parca fiecare ar manca in zilele astea cu cel putin patru guri.
Eu mi-am facut programul normal, doar in saptamana mare m-a apucat curatenia (oricum atunci am avut timp). Curatenia de primavara este binevenita, in orice caz; cand incepe sa bata soarele mai puternic, pana si cea mai ascunsa urma de praf se vede. Cumparaturile le-am facut, dar nu neaparat pentru ca ar fi venit Pastele, ci pentru ca oricum trebuiau facute (ca s-au strecurat si niste cozonaci, e adevarat): aprovizionarea trebuie facuta de cel putin doua ori pe luna.
Ideea e ca parca in niciun an nu am simtit Pastele mai putin ca acum. Nicio tresarire, niciun simtamant profund, nicio traire mai inaltatoare...nimic...nu ma bucur de asta, chiar imi pare rau: sa nu mai fiu capabila sa vad ramasite ale Sacrului in realitatea asta profana? Oare ce mi s-a intamplat? s-a identificat inima cu creierul...pentru ca in niciun caz creierul cu inima...
Am fost la Inviere, la miezul noptii, si am fost pentru ca am vrut sa simt, am vrut sa cred, am vrut sa intru in starea asta a sarbatorilor de Paste...degeaba! Mai rau am facut, pentru ca nu am facut decat sa analizez ce se intampla in jurul meu.
Multa lume, muuulta! Batrani si foarte tineri, laolalta veniti sa ia lumina. Unii si-au luat lumina si au plecat inainte de a spune macar o data :"Hristos a inviat!" Altii in trecere, altii au gasit motiv de intalnire, la biserica...si tot asa. Nu mai spun ca eu insami ma amuzam, eu care altadata as fi privit cu asprime pe oricare s-ar fi purtat "necuviincios". Am incercat sa urmaresc mesajul transmis de Preasfintit credinciosilor. Nu am putut, si asta nu pentru ca as fi eu incapabila ci pentru ca mesajul nu transmitea nimic...cand s-a ajuns si la 'criza economica' , deja ma distram si faceam comentarii. Ma laaasi, macar in noaptea de inviere...
Apoi, a mai fost o imagine care m-a pus pe ganduri. Nu stiu ce i-o fi venit preotului de la Sf. Mina sa-i puna pe credinciosi sa ridice lumanarile aprinse de cate ori batea clopotul. Nu stiu sa fie vreun obicei religios sau nu legat de asta. Imaginea era spectaculoasa, e adevarat, dar ...eram la biserica si nu la vreo manifestare artistica...Cred ca s-a fortat putin nota! Parerea mea...poate-s nebuna de legat si mi se nazare...
Am plecat spre casa, iar in drumul nostru deja se dadea drumul la petreceri, desi nu se sfarsise slujba. La auzul unor manele, in noapte, Relu chiar a spus ironic : "I-auzi, hai sa petrecem c-a-nviat Iisus!"
Prima zi de Paste? o duminica aproape normala, fara munca (de aproape niciun fel), cu mai multa muzica si mai mult timp petrecut afara...aaa, plus vorbit la telefon si mesaje, mai multe ca-ntr-o zi obisnuita.
Sa vedem, poate maine, a doua zi de Paste, imi mai revine ceva din spiritualitate, desi...slabe sperante!

Undeva-n Balkani

Acum vreo doua zile, arata cineva cu mandrie (pe lista mea messenger) ca asculta "Undeva-n Balkani"(asta-i de fapt titlul de pe album, si nu "Undeva in Balcani"). Nu sunt ascultatoare Puya sau "La Familia"sau...d'astea, dar ma bag si ascult si eu de curiozitate. Melodia e un featuring cu George Hora (care-a auzit...eu abia acum am onoarea) si a aparut pe albumul "Romanisme" partea I. Versurile incearca sa formuleze un fel de maxime, de axiome pe marginea unor realitati specific romanesti, cunoscute de toata lumea. Nu trebuie sa sa ti se demonstreze adevarul afirmatiilor , esti de acord si gata. Tonul ironic este evident si te face sa surazi amar.
Poate muzica seamana cu cea a nu stiu cui , nu ma pricep, insa mie imi place , mai ales refrenul...suna bine. Cel putin mie, ca si interpret, Puya mi-a atras atentia abia cu aceasta melodie...sau cel putin nu-mi amintesc alta. Astfel, datorita acestei melodii am mai ascultat si: "Ceva firesc" si "Ne doare-n p...", si nu pot spune nici ca-mi displace, dar nici ca am devenit fan. Nu as asculta non-stop... dar ocazional, da, merge.
In videoclip sunt amestecate motive diferite de prin videoclipurile romanesti si straine. Nu am inteles :) de ce omu' ala trebuie sa cante la pian stand in picioare...parea cam dificil...Apoi, s-au folosit la maximum ochii lui Puya, atat in videoclip cat si pe coperta. Trebuie sa recunosc: are ochi frumosi.
Textul zice despre hotie, necinste, snobism, ipocrizie (mai ales a celor care vor sa para cinstiti si acuza pe altii de hotie), lipsa dreptatii (cand sunt implicati americanii in accidente si sunt scosi basma curata-apropo Teo Peter), sex, locul nostru in Europa, manelisti (care arunca bani"fara numar"), lipsa de valoare in fotbal si violenta din el... Is this the life? la noi? da.

Epilatul

Pentru ca astazi m-am supus unui proces de tortura...nu c-as fi masochista ci pentru ca asa trebuie, ma gandeam ca ar fi echitabil ca si barbatii sa se epileze.
Da' nu asaa pe ici pe colo, ci epilare prin care sa-si dea tot mararul jos de pe picioare, ba si de prin zonele mai sensibile. Nu cu aparatul de ras, cu bicul sau cu vreo crema pentru epilat ci cu ceara sau cu epilatorul. Asa cam cum facea Mel Gibson in filmul acela in care citea gandurile femeilor.
Pai, noi, femeile, pe langa toate celelalte probleme pe care le avem, trebuie sa mai facem si treaba asta, si sincer, nu-i o placere .
Norocul nostru ca s-au inventat epilatoarele astea electrice, astfel incat nu se mai umple nici casa de miros de ceara si nici nu mai intindem smarcul ala galben pe picioare...
Sa nu mai spun ce peripetii am mai avut cu ceara. Am nimerit o data una proasta tare(ca nu toate-s bune) , dupa ce-am pus-o pe picior nu se mai intarea. Fugi in cada, da cu apa rece: nimic! m-am apucat apoi s-o curat cum am putut...si se intindea cum se intinde cleiul ala de pe copaci...uhhh!
Alta data, plecam la mare. Cand sa iau ceara fasie de pe picior, a binevoit sa-mi ia si din piele...brrr...
Norocul meu ca de vreo zece ani nu am mai avut de-a face cu ceara, ca e evident ca nu ma intelegeam cu ea. Ce folositor , comod si curat e un epilator. Asta-i parerea mea. Nici macar nu-i necesar sa mergi la nusce cabinet.
Daar... as vrea sa vad si eu un barbat care ar avea curajul sa foloseasca un astfel de instrument de tortura. Imi amintesc fata cuiva care a incercat sa faca asta...mai bine nu dau detalii...

Un vis

Se facea ca mergeam pe o strada. O strada ca oricare alta, cunoscuta mie, printre niste case, strada normala, fara deformarile specifice visului.
Era vara...cel putin asa imi amintesc...eram imbracata cu haine lejere, subtiri, iar pomii aveau frunze verzi. Cate detalii imi amintesc daca stau sa ma gandesc...e ca si cum as analiza o fotografie pe calculator, marind unele detalii si apoi privind ansamblul iar...
Aproape de capatul strazii, doi barbati purtau doua crengi in maini...crengi cu niste tepi mari, lemnosi. Nu stiu ce era cu acele crengi. Unuia ii scapa creanga din mana si o lasa jos in mijlocul drumului.
Pana atunci nu trecuse nicio masina pe acolo. Tocmai acum apare o masina si trece exact peste creanga cu tepi. Ii pocneste cauciucul si o ia intr-o parte necontrolat. Nu-mi dau seama cum, pe strada aparuse o masina lunga si-mi dau seama in cele din urma ca era o cisterna, transpota ceva inflamabil. Vad iar masina cu cauciucul spart care o luase aiurea pe strada...gandesc: e inevitabil, se vor ciocni...in acelasi moment imi dau seama ca si asta mai mica era tot o cisterna...dar mai mica...normal.
In mintea mea imi zic: sigur se vor ciocni! Sigur masina mica se va ciocni de cisterna cea mare. Gandesc: vor exploda! Tare! Daca nu fug, mi se va intampla ceva foarte rau!
Ma retrag dupa coltul strazii dar nu fug. Stau acolo si privesc...sa vad cum explodeaza. Ce curiozitate sinucigasa!
La cat de mare era cisterna aceea , sigur radea tot in jur. Imi dadeam seama de asta si cu toate astea stateam acolo ...sa vad...In cele din urma, asa cum ma asteptam, explodeaza. Ma trezesc!
Ma asteptam sa se fi auzit ceva prin casa, pe afara, pe la vecini. Asa se intampla de obicei: crezi ca visezi un zgomot dar de fapt il auzi din exterior. Nu fusese niciun zgomot afara ci doar in mintea mea.
Ma interesez ce inseamna daca visezi explozie si cica ar fi ceva in neregula cu sistemul nervos central. Ihii...cred ca incep sa inteleg: cei doi neuroni ai mei s-au luat la cearta . Raspunsul acesta cred ca mi-a fost sugerat de un alt posesor de doi neuroni :), am avut astfel o revelatie cu privire la motivul zarvei din mintea mea.

Credinta

In viata mea de pana acum am avut mai multe atitudini fata de religie, fata de Dumnezeu. Nu stiu daca toti oamenii au trecut prin aceleasi etape dar cred ca in parte ar putea sa coincida.
De mica am fost invatata sa-mi fac cruce, sa spun "Inger, ingerasul meu","Tatal nostru" spunandu-mi-se ca asa e bine si ca ma va ajuta Dumnezeu care ma vede peste tot. Am inceput sa cred pentru ca asa mi s-a spus ca e bine de catre cei mari, care atunci, dupa mintea mea, detineau adevarul suprem...asa ca i-am crezut si am crezut: "crede si nu cerceta" era valabil.
In perioada adolescentei cand am inceput sa-mi pun probleme, cand aveam eu parerile mele foarte valoroase ( in mintea mea), ca orice adolescent care-l ia pe "nu" in brate, am devenit un fel de Toma necredinciosul, declarand sus si tare ca sunt atee. Pe urma m-am mai imblanzit si spuneam doar ca eu cred intr-un Dumnezeu al meu. Apoi am inceput cu explicatii de genul: biserica cu regulile si pacatele ei a fost o modalitate de a controla masele prin valori morale propovaduite. Mai tarziu spuneam: credinta in Dumnezeu e ca un proces de autosugestie: cu cat vei dori sa faci bine, cu cat vei face mai mult bine, te vei simti mai bine si atragi fortele pozitive asupra ta astfel incat ti se vor intampla mai multe lucruri pozitive dacat rele.
Prin facultate am inceput sa cred pur si simplu, fara sa intreb de ce, fara sa caut raspunsuri pentru existenta lui Dumnezeu. Vedeam in ideea de Dumnezeu ideea de Iubire si, implicit, ideea de Viata .
Postul Pastelui il simteam ca pe ceva purificator, chiar daca nu tineam post sau nu ma dadeam cu capul de parchet facand matanii. Nu ma duceam la marturisit, era suficient sa-mi recunosc mie insami greselile facute, sa ma rog pentru iertare pana-mi curgeau lacrimile, dar in intimitate, cu ochii inchisi, in fata mea insami si in fata lui Dumnezeu. Dupa inviere, in prima zi de Pasti , ma simteam ca si cum as fi renascut, ma simteam iertata.
Acum cred in Dumnezeu in continuare , chiar daca uneori am impresia ca ma cam uita...poate are alte treburi mai importante de rezolvat, sau poate are incredere in mine...

Horoscop

Primesc in fiecare zi horoscopul pe e-mail de la Constelatii.ro . Ce-mi zice azi: "Iubire pe toate planurile" . Poftim? Probabil eu nu-s in zodia asta...hmmm, e scorpion totusi...cred ca eu sunt exceptia care confirma regula.
"Azi esti concentrata (tadaam...) mai ales pe zona afectiva, (concentrare 100%) avand in vedere ca ai casa a9-a (care casa? a 9-a,hmmm) deja incarcata (full da' full...cu ce?) si esti activa (i-auzi! foarte) profund (pana in maduva oaselor) din punct de vedere spiritual (atata spiritualitate nici n-am mai vazut) . Luna te va ajuta (noroc de luna) sa iti indrepti afectiunea nu doar asupra ideilor, ci mai ales (maaai aleees) spre partener ( ha,ha,ha! ha,ha!...si-un rest de ha, ha!). Se anunta zile grozave (oaauu!) in cuplu! (seriooos? ia zi 'zau' cu limba intre dinti!)"
Apoi zice ca sunt foarte bine din toate punctele de vedere: bani, sanatate, dragoste. Cred ca am sa ma uimesc pe mine insami de cat de bine sunt.
Daca m-as lua dupa aceste previziuni, am o viata extraordinara. Bine ca am aflat si eu...

Absurdul de zi cu zi

Am dat o fuga prin oras cu treaba (nu ma lasa scoala nici in vacanta). Iau ce-am de luat de la scoala, dau cu subsemnatul si plec la maxi-taxi. Ma nimeresc langa un nene in varsta care ba ofta, ba-si sugea dintii, ba plescaia, pana a inceput sa sughita asa de rau de ziceam ca o sa verse langa mine. Ma rog sa nu se intample (mi se intorsesera matele pe dos)...norocul meu ca am coborat la tribunal sa-mi platesc o asigurare la CEC, nu garantez pentru cei ramasi in masina in urma mea. La CEC, coada la usa ...ca un facut, luna de luna tre sa patesc eu ceva cu asigurarea asta. Nu pierd timpul ci traversez sa vizitez magazinele.
Cand sa traversez, ciudat, doua cortegii funerare :unul dinspre faleza si unul dinspre Tiglina. S-au intersectat la semafor. Interesant e ca mortii ( Dumnezeu sa-i odihneasca) erau descoperiti, desi afara ploua. O ultima incercare de resuscitare...cine stie, Doamne iarta-ma!
Exact in acelasi moment vad pe spatiul verde un nene cu un furtun in mana si stropea pamantul. Avea multa treaba...Dhaaa! Afara ploua. A plouat si azi-noapte...dar el stropea...cu o haina de fas pe el, cu gluga pe cap si stropea!
Ma uit in dreapta mea, ca doar stateam la semafor si priveam in jurul meu, il vad pe fostul meu profesor de literatura veche ale carui cursuri de la 7.30 dimineata aveam impresia ca nu se mai termina. Vad in fata Palatul de Justitie si-mi trec prin minte niste flash-back-uri ale unor evenimente de acum cateva luni.
Doamne, parca-as fi fost intr-un vis in care se imbulzesc haotic lucruri si intamplari fara legatura si fara nicio logica. Sssspooky !

La spovedanie

Suntem in saptamana patimilor si ar trebui sa tinem post, sa ne rugam, sa mergem la biserica, sa nu pacatuim in niciun fel ci sa facem numai fapte bune.
Toate bune si frumoase , intentii exista ...insa drumul spre iad e pavat cu bune intentii.
Imi dau seama ca de cand ma stiu nu m-am spovedit niciodata- in sensul strict religios. Nu stiu ce conditii tre sa indeplinesti ca sa te duci la spovedanie si nu stiu exact cum se face...te spovedesti, probabil...Daca m-ar auzi o prietena, profesoara de religie, foarte pioasa si cu har , m-ar lua la bataie( scuze, Monica).
Postul nu am reusit sa-l tin niciodata, insa pacate foarte importante nu am facut ...cred...ca daca se apuca cineva sa citeasca "Indreptar de spovedanie" o carticica de Ierodiacon Visarion Iugulescu , o sa aiba impresia ca tot ce face , simte, gandeste...e pacat. Am selectat cateva dintre pacate, care mi s-au parut mie mai ...nu stiu cum.
"-Nu cumva ai cazut in mandrie, retezandu-ti parul capului, scotandu-ti sprancenele, porti rochie scurta si stramta si tocuri inalte?...
-Nu cumva ai tinut manie pe cineva o zi, o saptamana, luni sau ani? ...
-Nu cumva ai amanat din lene sa te spovedesti si sa te impartasesti, sa faci fapte bune si rugaciuni? Nu cumva din lene nu vrei sa stai in genunchi la rugaciune, sau nu chemi preotul sa-ti faca sfestanie?
-Nu cumva porti cercei in urechi, bratari la maini , margele si zgarda la gat, nu cumva ti-ai taiat parul, sau ti-ai facut alunite pe obraz ca sa placi oamenilor?
-Nu cumva faci glume la adresa ortodoxiei si a clerului ?
-Nu cumva tii in casa carti pentru descantece, carti pentru explicarea semnelor si a viselor, a zodiilor, sau carti de ghicit sau de joc?...
-Nu cumva lucrezi in duminici si sarbatori, sau te duci la vanatoare in aceste zile sfinte, sau faci adunare nelegiuita cu bauturi, cu jocuri , cantece si injuraturi si altele?
-Nu cumva ai stat la masa fara rugaciune sau te-ai culcat fara rugaciune?
-Nu cumva ai privit cu pofta filme pornografice , ilustrate, tablouri, statui, reviste atatatoare la pacatul desfranarii?...
-Nu cumva ai pacatuit cu sotia ta in sarbatori, duminici si sambata, miercurea si vinerea si in cele 4 posturi de peste an?
Slava Domnului ca m-am abtinut de la comentarii ca ma umpleam, si mai si, de pacate!
Sunt cateva dintre pacatele ce ar trebui marturisite...pe langa altele, mai grave, probabil.
Daca citesti aceasta brosurica, oricat de curat si fara pacat te crezi, ajungi sa te crezi cel mai mare pacatos. Sincer, nu am crezut ca sunt atat de pacatoasa ...

Ma enerveaza la unii oameni...

Ca sunt morocanosi. Ai un necaz, esti suparat, ok...si eu mai sunt suparata din cand in cand. Dar mi se pare de bun simt sa arati supararea cuiva care te intelege si mai ales sa o faci pe un ton cat de cat normal.
Sunt unii care reactioneaza foarte aiurea. Stau ciufuti, incruntati de parca cine stie ce s-ar fi intamplat. Intrebi: "ce ai?"Raspuns:"Nimic!" Dar starea aceea de incrancenare continua. Ai vreo problema, ai patit ceva? ...nimic...toate ca toate dar faptul ca cineva nu vorbeste si nu spune ce are pe suflet ma enerveaza de nu mai pot. Vorbesc de situatii in care chiar imi pasa de persoana in cauza. Daca nu-mi pasa, stai frate cu nervii tai pana-ti revii singur.
Poate e specific femeilor sa vorbeasca mai mult, desi nu cred. Eu daca vorbesc despre vreo problema deja ma simt mai bine, vad lucrurile mai limpede...E adevarat ca am avut si o perioada in care nu vorbeam nici sa ma pici cu ceara...asa credeam eu ca e bine, credeam ca e suficient sa vorbesc cu cineva si atat. Problema era ca eu vorbeam prea mult iar persoana cu care trebuia sa comunic foarte bine, cam deloc.
Spre exemplu, am o problema la munca, vin acasa si ma apuc si trancanesc pana imi trece, pe urma gata. Ce-ar fi sa stau incruntata si morocanoasa, sa reped pe toata lumea ca nu stiu ce-am patit eu la munca...Nu-i mai bine sa spun ce am ?vorbesc despre stare si apoi trece. Nu ma uit piezis si zic: "n-am nimic!" desi e evident ca e ceva.
Aaa... ce ma mai enerveaza tare de tot: cei care se trezesc din somn morocanosi. Foarte urat! Te trezesti, esti nevoit poate, sau nu...te dezmeticesti si viata merge mai departe. Cat de aiurea e sa te trezesti , sa zambesti, sa faci planuri pentru vreo zi, sau pur si simplu sa vrei sa stai de vorba...iar reactia celui din fata sa fie: n-am chef acum, stai sa-mi revin(vreo 30 min ),stii ca-s nervos cand ma trezesc din somn... Oricine poate intelege lipsa de chef dimineata, nevoia de a arunca telefonul pe fereastra (mai ales luni dimineata)dar atitudinea fata de cei din jur se educa, daca nu vine de la sine.
Nu stiu ce-mi veni...poate un telefon la care se auzea o voce mohorata. Cat de mult imi poate influenta starea, desi nu vreau. Starea de spirit a celor din jur ma incarca pozitiv sau negativ. Asa ca voi incerca sa fiu si eu doar o sursa de energie pozitiva. Sper sa-mi iasa.

...bbbanc?

...exista totusi si femei linistite pentru ca stiu tot timpul unde se afla sotii lor: vaduvele...

Holiday

Aseara cautam un film usurel, romantic si cu putin umor ...daca se putea. Ma apuc sa urmaresc "Becoming Jane", insa in cele din urma ma hotarasc la "Holiday". E un film mai vechi, din 2oo6, dar pe care nu il vazusem (ca doar nu-i singurul nevazut de mine).
Ma prinde inca de la inceput ideea ca sunt urmarite vietile a doua femei din doua zone ale globului, cu stiluri de viata diferite, dar cu aceeasi problema: sunt nefericite in dragoste, ambele tocmai incercau sa-si revina de pe urma unor intamplari legate de barbatii din viata lor.
Amanda Woods (Cameron Diaz) e americana iar Iris Simpkins (Kate Winslet) este englezoaica , cele doua femei in pragul depresiei se hotarasc sa evadeze din mediul in care traiesc facand schimb de locuinte si de stil de viata pe perioada sarbatorilor de iarna.
Amanda este o femeie de succes care detine o companie care realizeaza trailere pentru filme si duce o viata luxoasa , totusi nefericita. Tocmai fusese inselata de partenerul din ultima relatie, fiind acuzata de lipsa pasiunii, de faptul ca e insensibila si ca nici macar nu stia sa faca dragoste.
Iris locuieste intr-o casa rustica , undeva inafara Londrei, este ziarista, scrie articole despre nunti in"Daily Telegraph" si traieste o ciudata poveste de dragoste cu un barbat ce tocmai isi anuntase logodna cu o colega de redactie.
Ambele femei nefericite spera sa evedeze din lumile lor, uitandu-si astfel si problemele, macar pentru perioada sarbatorilor. Amanda il cunoaste intamplator pe fratele lui Iris (Jude Law) carevine sa doarma la ea dupa o noapte de betie. Evident, pentru un astfel de film, cei doi se indragostesc desi cred initial ca e vorba doar de o noapte de sex.
Iris cunoaste un batran scenarist, castigator al premiului Oscar si astfel isi recastiga increderea in sine , tocmai prin sprijinul pe care il ofera batranului pentru a se prezenta la o gala in cinstea sa. Cunoaste si un barbat , coleg al Amandei , infiripandu-se astfel o poveste de dragoste.
Poveste mai mult decat usurica, de privit fara sa gandesti. Foarte apetisant Jude Law , chiar daca nu e unul din actorii mei preferati.
Mi-a mai placut si m-a amuzat maxim o afirmatie din film, cum ca dupa treizeci si cinci de ani e mai mare posibilitatea de a te ucide un terorist decat posibilitatea de a te casatori.

De ras...

Uniunea Europeana vrea sa amendeze Romania pentru cruzimea cu care taie porcii de Craciun. Pentru a rezolva problema, geneticienii romani au inventat porcul EMO care se taie singur.

ROME

De mult timp nu mai sunt fan al serialelor de televiziune. Un prim motiv ar fi lipsa timpului si faptul ca nu as putea sa urmaresc mereu la o anumita ora, intr-un anumit interval orar fiecare episod. Mereu intervine cate ceva si as pierde din evenimente.
Cu toate acestea, de curand am primit un serial , "ROME", cu recomandarea de rigoare. Avand invedere ca am incredere in gusturile celui care mi l-a oferit, m-am pucat de vizionat ...si nu stiu cand l-am si terminat, asa de tare te prinde actiunea. Lucrul bun e ca puteam sa-l urmaresc atunci cand voiam eu, daca aveam chef si dispozitie. Iar daca intervenea ceva il opream si-l reluam exact din momentul dorit, sau puteam sa vad si doua episoade odata, chiar daca era trecut de miezul noptii.
Acest serial HBO a fost filmat in Italia, in studiourile Cinecitta (pe un platou de 20.000mp) unde s-a incercat reconstructia Romei antice. S-a spus ca ar fi una din cele mai scumpe productii in materie de seriale de televiziune. S-a incercat reconstituirea cat mai fidela a lumii antice, "true to life" , iar faptul ca actiunea filmului se desfasoara exact pe locul filmarii, a fost un plus pentru toata echipa, mai ales ca au fost cooptati foarte multi italieni, mandri de originea si de istoria lor.
Realizatorii serialului s-au documentat minutios cu privire la zeitati, arme, haine, machiaj, steaguri, monede, sculpturi, arhitectura, picturi din interioare, pana si cu privire la ceea ce era folosit pe post de hartie igienica in acea vreme. Astfel incat totul sa fie cat mai veridic.
S-au filmat doua sezoane care insumeaza 22 de episoade; primul sezon in 2005-2006, al doilea in 2007. Filmul este inspirat din istoria Imperiului Roman: transformarea Republicii Romane in Imperiul Roman. Cu jumatate de secol inaintea erei crestine, Roma devenise cel mai bogat oras din lume. Republica se instaurase pentru a evita ca un singur om sa detina controlul absolut.

In sezonul I se prezinta campania lui Caesar din Galia, razboiul civil din 49i.h. impotriva fractiunii conservatoare din senatul roman, infrangerea lui Pompei si uciderea lui, dupa ce fusese silit sa fuga pentru a-si salva viata si familia. Este urmarita ascensiunea lui Caesar sprijinit de Marc Antoniu dar si viata lui particulara, suferinta din cauza unei boli ascunse si iubirea vietii lui, Servillia, mama lui Brutus, iubire la care renunta din considerente politice. Din alianta cu Cleopatra se naste si un fiu, Caesarion, care de fapt ar fi fost fiul unui soldat roman, Titus Pullo. Include si uciderea lui Caesar la Idele lui Marte, pe15 Martie anul 44 i.h. Octavian este nepotul lui Caesar, fiul Atiei, o femeie puternica ce manipuleaza cu usurinta pe cei din jurul ei, iubita lui Atoniu. Evolutia lui Octavian, un tanar foarte inteligent, lasa sa se intrevada barbatul puternic ce va deveni in seria a doua , ca urmas declarat prin testament, al lui Caesar.
Lucius Vorenus, un centurion,(Kevin McKidd) si Titus Pullo(Ray Stevenson), un soldat , ambii din Legiunea a Treisprezecea romana, se pare ca au fost mentionati de Caesar in "Comentarii de Bello Gallico". Ei reusesc sa influenteze decisiv evenimente istorice pe tot parcursul serialului, fiind alaturi de Caesar, de Antoniu, de Octavian. Aceasta influenta insa , este de domeniul fictiunii. Ei sunt eroii care fac legatura intre cele doua lumi opuse: cea plina de lux, bogatie, lumea civilizata si lumea imorala, plina de mizerie si cruzime, a saracilor. Aceasta prapastie dintre cele doua lumi se pare ca era specifica lumii pre-crestine.

Sezonul al II-lea urmareste in principal luptele dintre Antoniu si Octavian, lupte ce au urmat uciderii lui Caesar. Romanii se ucid intre ei doar pentru ca sunt sub conducerea lui Antoniu, a lui Octavian sau a lui Brutus. Acesta din urma insusi moare ucis, fiind surprins de alianta Antoniu-Octavian. Antoniu este obligat politic sa se casatoreasca cu Octavia, sora lui Octavian, insa pleaca in Egipt unde are celebra relatie cu Cleopatra. Este surprinsa decaderea lui morala, lasandu-se prada tuturor placerilor lumesti, indepartat total de viata de soldat pe care o dusese la Roma. Cei doi iubiti se sinucid, negasind o alta modalitate demna de a se opune lui Octavian, conducatorul pragmatic si crud.

In cealalta lume este tulburatoare povestea vietii lui Vorenus, soldat profesionist care afla in cele din urma ca sotia pe care o iubea nebuneste l-a inselat crezandu-l mort, dand nastere unui baietel pe care barbatul il crede propriul nepot. Sinuciderea sotiei ii provoaca o cadere morala din care reuseste sa iasa cu ajutorul tovarasului sau, Pullo.
Titus Pullo este un personaj cu vocatie de soldat, curajos, mandru ca a luptat sub steagul Legiunii a treisprezecea, un adevarat prieten pentru Vorenus. Toate placerile lumesti i se par firesti, dar la fel de firesc cumpara libertatea unei sclave,Eirene, de care se indragosteste, pe care o priveste cu timiditate si pentru care ucide din gelozie.
Toate vietile personajelor se complica cu iubiri, razbunari, morti neasteptate, relatii aproape de neinchipuit pentru o lume morala. Relatiile umane ar putea fi valabile si astazi, la fel ca in perioada antica.
In lumea aceasta precrestina religia juca un rol foarte important: superstitii, o multitudine de zei, credinta in destin, in forta sacrificiului.
Ceea ce uimeste in acest film este violenta si sexul. Cred ca aici regizorii au impins limita realismului spre naturalism prin prea multe detalii care pot oripila persoanele mai sensibile, sau pot scandaliza puritanii.
In privinta violentei se face apel la toate modalitatile posibile de tortura , sangele tasnind in toate modurile imaginabile si inimaginabile. Sexul este vazut ca o placere fireasca, nuditatea e ceva natural, nu motiv de jena sau rusine; homosexualitatea sau bisexualitatea sunt la fel de firesti ca si orgiile sau folosirea sclavilor pentru servicii sexuale.
Realitatea se imbina cu fictiunea, adevarul istoric este folosit (chiar daca nu fidel si neaparat cronologic) pentru a recrea cat mai realist posibil o perioada de mult trecuta, sub toate aspectele ei, cu foarte multe detalii atent gandite. Nimic nu pare lasat la voia intamplarii, nimic redat superficial. Un film care te prinde, evenimentele dezvoltandu-se surprinzator unele din altele si nu te lasa pana nu-i vezi si ultima secventa. Pare a fi un film facut cu multa pasiune.

Discutie intre femei

Spuneam odata, cu ceva timp in urma, ca in contextul divortului meu, aflu vrute si nevrute, situatii interesante, ciudate, surprinzatoare...ca asa vine vorba , din una intr-alta. Mai deunazi, la taclale, cateva doamne (si subsemnata). O doamna, persoana importanta, nu spui cine, cu o bogata experienta de viata si deschisa la minte, ma incurajeaza, ca nu ma mai gasisem cu ea asa la un taifas de ceva timp:
-Lasa copilu': esti tanara, esti frumoasa, esti desteapta, la anii tai puteai nici sa te fi maritat.
Daaa, am mai auzit de'astea , nu e prima data. Normal ca-s incurajarile specifice si deja le-am invatat pe de rost. Incearca sa afle motivul divortului dar nu-mi face nicio placere sa vorbesc despre asta asa ca ocolesc elegant raspunsul. Atunci, pentru ca-i place sa vorbeasca, se apuca ea sa povesteasca:
-Eu am fost maritata de doua ori. O data l-am lasat eu, o data m-a lasat el. Al doilea, cel care o lasase avusese o amanta pe tot tipul casatoriei cu ea. Sa recapitulam: el fusese casatorit de doua ori si avusese un punct comun celor doua casatorii, aceeasi iubita, cu care, in cele din urma a si ramas, dupa ce a fost prins in pat cu ea.
-E vorba de compatibilitate...daca pe ea o iubea, na'...degeaba eram eu desteapta si am facut o casa impreuna. Si apoi, zice ea, eu pot vorbi si ca sotie si ca amanta, ca am fost in ambele ipostaze in viata mea. Barbatii sunt tare ciudati: nu-s in stare sa duca o legatura de patrunjel nevestei (darmite un buchet de flori )si sunt capabili de toate nebuniile cand vine vorba de o iubita pe care li se pune pata. Al meu, al doilea, se comporta ciudat cu mine, pana l-am prins cu ea si atunci tot el cocos ...dar a ales-o pe ea. Pe barbati ii parasesti fara sa te gandesti la impacare in cateva situatii (zice ea):daca sunt violenti si-ti fac viata un iad, daca sunt impatimiti de jocul de carti si trebuie sa-ti pui zilnic problema sigurantei viitorului, sau daca sunt perversi. Ca oricat ai iubi pe cineva, nu poti sa te umilesti...si in intimitate sunt niste limite.
Ma abtin de la comentarii si de data asta, iar ea pentru ca stia de ideea mea de a nu ma mai casatori vreodata zice:
-Poti incerca pana-n trei ori. Daca nu merge nici a treia oara...poti sa renunti.
Normal ca ma amuz si nu cred ca sunt una care sa creada in virtutile miraculoase ale cifrei trei...

Blonda...

Vorbeam cu Jeanelle, negresa mea. Isi face probleme cu romana ei si nu prea vrea sa vorbeasca pentru ca nu are incredere in ea.
Am pus-o sa vorbeasca mai mult in romana pentru ca ea nu depunea aproape niciun efort sa vorbesca in romana, se multumea ca ceilalti sa-i vorbesca in engleza.
O intreb care ar fi principalele ei probleme de comunicare cand se afla in oras, astfel incat sa o pot ajuta. Imi spune ca ar dori sa mearga la coafor dar nu are curaj pentru ca nu stie ce va intelege coafeza si cine stie ce-i face la par. O prietena din state, venita la noi, la fel ca si ea cica a patit-o . A plecat de la coafor exact asa cum nu-si dorea...asa ca era marcata de experienta ei. Zice ca de aproape un an de cand e in Romania nu s-a tuns deloc, de frica.
Asa ca invata incet, incet, isi scrie pe foaie , cum sa-i ceara madamei de la coafor sa-i taie doar putin din varfuri...nu prea mult.
Apoi , cand veni vorba de culoare, raspunde foarte natural ca ar dori sa se faca blonda. Initial am crezut ca e doar mucalita si ca asa glumeste ea, fara sa zambeasca. Ma uit la ea, incerc sa mi-o imaginez, dau sa zambesc ( zambetul imi pornea fara voia mea spre urechi) si incerc din rasputeri sa ma stapanesc , avand in vedere ceea ce-mi imaginam. Bine ca am ramas cu zambetul mai micut, controlat politicos pentru ca ea vorbea serios.
Jeanelle e negresa...adevarata, cu parul neeegru, neeegru, creeet, creeet-sarma. Dar daca ea isi doreste sa fie blonda...sa razi de gustul omului? Ce...doar nu-s consilierul ei in materie de styling sau ceva de genul asta.
So, do it, girl ! daca asa iti place...

Maria zuza

Ies cu Mari afara. Ne plimbam ce ne plimbam, pe urma ma duce pe unde vrea ea. Se opreste mai ales pe la bancomat si pe la cabinele telefonice.
Cand intra in cabina telefonica trebuie sa-i dau receptorul in mana iar eu trebuie sa-mi scot mobilul...sa vorbim la telefon... ca de, departarea ne omoara...
La bancomat e si mai bine. Se duce, se ridica pe varfuri si se apuca sa tasteze. Se da un pas inapoi se uita cum se schimba imaginea, iar tasteaza, apoi se preface ca ia banii si-i baga in buzunar. Face ea de mai multe ori treaba asta(tare multi bani tre sa mai fi scos), apoi vine la mine si-mi zice:
-Mi-a venit o idee! Da-mi pachetul cu servesele!
I-l dau sa vad ce idee i-a venit...ca avea treaba fata si eram si eu curioasa sa vad ce face.
Ia pachetul preocupata, il duce la bancomat. Eu , foarte atenta sa vad ce-i mai trasneste prin cap. Aseaza cu grija pachetelul jos, in fata bancomatului, apoi si aseaza picioarele pe el si se ridica pe varfuri...Ahaa! cu adevarat mai sus, mai aproape de taste cu vreo cateva straturi de servetele. Bine, dar ea era foarte mandra de ea...la asa o idee...

...cu tirul si cu calul prin magazin

Astazi am umblat cu Carmen, haihui prin Real. Eu, cel putin, inafara de apa plata, masline si niste prostioare, n-am luat cam nimic. Carmen, cu ochii dupa oferte si dupa hainute pentru finuta ei. Relu aspira masina, cu elan ,in parcare, ca nu-i place sa piarda timpul prin magazin. Asa ca se straduia sa stearga urmele trecerii lui Pisi prin masina. Pisi e acea pisica ce a fost condamnata de cruzii ei stapani la o viata de abstinenta prin faptul ca au sterilizat-o de domnisoara...saraca...
Aspiratul asta al masinii cred ca era si o metoda de deconectare dupa ce-si facuse creierii ferfenita cu niste conditionale in limba engleza.
Noi, fetele, ne ducem si ne uitam la lenjerii, lumanari, incaltaminte (ca tot imi doresc adidasi). Carmen vrea niste umerase si intram la Jinsk. Intram si cu caruciorul ca na'... aveam de umblat si de comentat, nu-l putem lasa afara. Se trezeste unu' sa comenteze, cica facand o gluma (ha! ha!) :"Ati intrat cu tirul..." Era un vlajgan de vreo doi metri si zece, nu zic asta pt ca as fi eu mai mica de statura ci pentru ca asa era...Eu zambesc si merg mai departe , apoi comentez in barba. Carmen abia acum isi da seama ca se spusese ceva si intreaba ca : "Ce-a zis?" Ei, eu cu urechile mele de securist perfectionate prin meserie (de aud soapta din fundul clasei) auzisem foarte clar comentariul ironic. Carmen :"Cum? asa a zis?" si o vad chinuindu-se sa scoata vreo replica acida . O aud dupa putin timp: " Da' noi le-am spus ceva ca se plimba cu calul prin magazin..."
Am inceput sa rad , iar Carmen era foarte multumita ca in sinea ei a facut o gluma mai buna decat cea cu tirul, a calului de doi metri si...Unde mai pui ca de cate ori treceam pe langa ei trebuia ea sa strecoare vreun cal in propozitie, asa...din intamplare...

"Mincinosul"

Sambata seara am fost iar la teatru. Este o adevarata placere sa merg la teatru. Consider ca este un act artistic facut pentru mine exact in acel moment, nu poti da stop pe imagine, nu poti amana o parte pe alta zi, personajele traiesc si transmit in timp real. Chiar daca poti citi piesa , daca poti sa mai vezi o alta punere in scena, cea pe care o urmaresti atunci e unica si irepetabila si e pentru tine, cel care esti in sala...
Acum am urmarit comedia lui Carlo Goldoni, "Mincinosul", in regia lui Ion Sapdaru, cel care a regizat si piesa vazuta de mine, de curand, "Falstaff",dupa William Shakespeare. Se pare ca Ion Sapdaru este tentat sa faca adaptari dupa piese a caror actiune se desfasoara in perioada Evului Mediu. In "Mincinosul" insa au fost mai multe improvizatii si fortari ale piesei clasice, in scopul atragerii publicului contemporan, doritor mai mult de divertisment decat de cultura. Asa s-a si intamplat: au fost gustate foarte mult improvizatiile care au determinat valuri de rasete.
Carlo Goldoni(1707-1793), autorul piesei, a fost adesea comparat cu Molliere prin faptul ca ambii au scris comedii, ambii au realizat tablouri de epoca, au mizat pe comicul de situatie, de limbaj, de caracter, de nume, si mai ales,de moravuri .
Cateva dintre titlurile lui Goldoni ar fi: "Hangita","Sluga la doi stapani","Vaduva isteata", "Cand femeia vrea", "O intamplare cu haz".
Cristian Gheorghe a fost un veritabil "mincinos" ,jucand bine in acest rol, si jucand bine in general as spune eu, numai comparand rolurile atat de diferite din "Falstaff", "Afacerea Protar" vazute de mine de curand. Mi-a mai placut si Lucian Panzaru in rolul lui senior Pantalone, tatal mincinosului.
As mai mentiona si costumele adaptate la zilele noastre, realizate de Stela Verebceanu.
Concluzia: o seara petrecuta intr-un mod placut si as recomanda oricui are ocazia sa mearga sa vada piesa.

...in sfarsit, primavara

In cele din urma s-a hotarat sa vina si primavara. De cateva zile, cred cam de cand s-a schimbat ora, parca s-a incalzit, parca soarele arde mai cu hotarare.
Cand am vazut primele floricele intr-un visin, m-am bucurat asa de mult de parca mi-ar fi inflorit direct in suflet. Ma uitam la ele si zambeam tamp , apoi am mai si intors capul dupa ele. Daca ma vedea cineva cred ca zicea ca sunt vreo nebuna care rade la stele. Oricum vorbeam si singura, dar in mintea mea...asta imi mai trebuia sa vorbesc cu voce tare, de una singura pe strada, ca sa fiu declarata fara drept de apel, nebuna.
Ce sa mai zic de zarva pe care o fac pasarile certarete prin copaci si copiii care ies cu gramada de prin case de parca si ei au fost plecati prin tarile calde.
I-auzi si un nene care altoieste covorul cu sete, semn ca se apropie Pastele. Pe 19 aprilie parca...atunci cand voi fi si eu in vacanta...sau pe sfarsitul vacantei, pentru ca cea de-a treia zi de Pasti ar trebui sa fim iar la scoala: cu ouale in genta si cu niste felii de cozonac la purtator, ca sa incheiem festinul pascal. Iar nu pot sa nu ma gandesc la obiceiul romanilor de a da navala prin piete si magazine, de sarbatori de parca in restul anului stau si fac foamea, nu mananca, nu beau ci asteapta sarbatorile, prilej de indigestii si de betie.
...ei, in sfarsit, am curajul sa opresc, pe timp de zi, caldura si sa stau cam toata ziua cu fereastra deschisa. Razele soarelui (ce mult il iubesc) parca si-au mai pierdut din timiditate si in ciuda unui vant mofturos, ne cam dau chef de viata, de actiune. Totusi, este vremea racelilor prostesti cand pacaliti de soare si de vremea schimbatoare ne trezim cu cate-o tuse seca si cu cate-un nas necajit.
Desi astenia de primavara ma viziteaza cu insistenta, nu vreau sa o bag in seama ...putin mai mult somn decat de obicei si sper sa se rezolve de la sine, in cateva zile. In plus, pentru moralul meu, vreau sa vad un film recomandat de Vio, colega mea : "Yes Man". Sper sa fie bun pentru ca desi mi l-a promis de vreo doua luni, abia mi l-a adus ieri. Oricum mai am de vazut vreo 5 episoade din" Rome" asa ca n-am pierdut timpul.
Ma bucur asa de mult ca e primavara...macar de atat sa ma bucur si eu...

Austria-Romania(2-1)

Actuala campanie de calificare la mondiale a semanat izbitor de mult cu o moarte lenta si dureroasa. Cel putin ultimele doua meciuri au fost un fel de zbatere finala, inainte de a-si da duhul.
Astazi, echipa noastra parea chinuita, iar ochiul lui Tamas parca sugera conditia noastra: batuti mar si la vedere. Dupa ce ne-au decimat sarbii, si-au batut joc de noi austriecii.
La un moment dat aveam impresia ca daca cineva ar fi strigat "Hai, Romania!" ar fi spus o gluma buna...dar de ras ar fi ras cei care mai aveau energie dupa ce si-au consumat toti nervii pe meci.
Toate atacurile noastre erau ca zbaterile muribundului care nu vrea sa se desparta de viata, nu cred ca era vorba de rezultatul antrenamentelor sau ale daruirii jucatorilor. Da' cata ameteala , cata pripire, cata lipsa de concentrare si de sincronizare...uneori mingea se lovea la intamplare de ai nostri si sarea aiurea, alteori sutau doar , doar or nimeri poarta. Totul la intamplare si din disperare...
Foarte surprinzatoare declaratia lui Piturca : lui iar i se pare ca am jucat cam bine si ca totusi speranta moare ultima. Care speranta , frate? in ce si in cine? Si apoi, el nici nu se gandeste la demisie, considerand ca cei care-i cer demisia sunt doar niste rauvoitori...nenorocitii...
Nu zic, l-am admirat pe Piturca pentru hotarare si pentru rezultatele de pana la un moment dat...dar daca nu se mai poate, lasa pe altul ca poate aduce ceva nou, un nou impuls cel putin...Ca de reconstructia nationalei se tot vorbeste de dupa dizolvarea "generatiei de aur" care se pare ca asa ramane, chiar daca au atentat si altii la titlu. Nu cred ca e vorba de nostalgie ci doar de obiectivitate. Clar, nu e vorba doar de antrenor ci de faptul ca se intalnesc niste jucatori buni(sau cat de cat buni) dar nu reusesc sa stabileasca niste relatii puternice intre ei, astfel incat sa se simta pe teren, sa traga pentru acelasi scop. Hotararea si determinarea se pun in practica pe niste baze pragmatice, pe reguli, tactici si ce mai au ei pe acolo, ca nu stiu...si nu tre sa traga unul intr-o parte, altul in alta, unul sa dea mingea din intamplare intr-un coechipier, altul aproape ca-si deposedeaza coechipierul din prea mult elan, altul paseaza in...afara terenului...si asa mai departe.
Ce sa mai zic...nu mai zic...ca m-am amarat destul. De fapt cred ca m-am obisnuit de ceva timp cu situatia asta. Chiar ma gandeam ca daca manca bataie Romania lui Hagi, eram trista cel putin o saptamana. Acum insa, a doua zi abia daca imi amintesc ...in treacat.