1 nov. 2011

Examenul de bacalaureat 2012 - Proba scrisă la LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Proba E. a)
MODEL
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Se dă următorul text:
     Când să fi fost ziua aceea care îmi vine în minte mereu? Câţi ani să fi avut? Optsprezece? Nouăsprezece?Era în orice caz într-o după-amiază de sfârşit de vară sau început de septembrie, sau poate că nu era, dar astfel de zile au în ele nemişcarea unei zile de vară şi lumina aceea a zilei de toamnă care, de bogată ce e, opreşte parcă şi ea pe loc trecerea timpului. [...] dimineaţa niciun nor, la amiază soare dulce care nu te opreşte în casă la umbră, după-masă cer mereu senin şi pe seară asfinţitul lung, cu înroşirea cerului şi aprinderea acoperişurilor... Am văzut asta de atâtea ori că mă gândesc câteodată dacă aceste după-amiezi şi asfinţituri nu s-au îngrămădit de fapt în amintirea mea într-una singură din pricina lucrurilor care s-au petrecut din întâmplare într-o astfel de zi? Ei şi? Ce importanţă are dacă s-a întâmplat aşa sau nu? De ce de pildă din atâtea dimineţi câte am trăit aici şi mi-au bătut ani de zile în fereastră nu s-a ales niciuna pe care să n-o pot uita? [...]
     Şi cu toate acestea, adică cu toată această siguranţă care începe să mă lege de trecut, amintirea mea dă târcoale, dibuie şi niciodată nu are puterea să scoată la suprafaţă toată lumina acelei după-amiezi. Fiindcă unele din gesturile mele de atunci le înţeleg bine, dar altele îmi rămân străine. Totuşi erau ale mele. Îmi spun de pildă că eram vesel şi că de aceea stând acolo, pe acoperişul acelei biserici, cântam. [...]
     Mă îndemnase tata să mă fac văpsitor, zicând că tabla plouă şi ninge peste ea şi dă repede jos văpseaua, ai totdeauna de lucru. Şi m-a trimis cu un meşter pe acoperiş. [...] În orice caz faptul de a umbla sus pe acoperişurile caselor mi-a plăcut aşa de mult că mi-am dat seama că asta e pentru mine ceva de care n-o să mă las toată viaţa. Să fi fost din pricină că în toţi acei ani ai copilăriei mele umblasem cu capul în jos şi nu văzusem nimic? Şi că deodată, pentru întâia oară, de voia mea, ridicasem fruntea şi văzusem?
(Marin Preda, Intrusul)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor: nemişcarea, dulce. 2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvenţa: n-o să mă las. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul lumina. 2 puncte
4. Precizează tipul de perspectivă narativă din textul citat. 4 puncte
5. Transcrie două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al timpului. 4 puncte
6. Notează două motive literare din textul dat. 4 puncte
7. Prezintă rolul interogaţiilor retorice din textul dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 -100 de cuvinte (sase – zece rânduri), următoarea secvenţă din textul dat: Şi cu toate acestea, adică cu toată această siguranţă care începe să mă lege de trecut, amintirea mea dă târcoale, dibuie şi niciodată nu are puterea să scoată la suprafaţă toată lumina acelei după-amiezi. 4 puncte
 
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15–30 de rânduri) despre reuşită, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nicolae Titulescu:
Experienţa m-a învăţat că numai sinceritatea si cunoaşterea celorlalţi permit în diplomaţie culesul unor succese nu efemere, ci permanente.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie) şi limita de spaţiu indicată. 6 puncte
Atenţie! Formulările de tipul Sunt/nu sunt de acord cu afirmaţia.../Autorul are dreptate când afirmă. /Afirmaţia autorului este corectă... nu se consideră ipoteză.

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte (două–trei pagini), în care să prezinţi o temă şi viziunea despre lume reflectate într-un text poetic studiat, aparţinând unuia dintre autorii canonici Mihai Eminescu, George Bacovia sau Nichita Stănescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
− evidenţierea unei trăsături care face posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
− susţinerea unei opinii despre modul în care tema aleasă si viziunea despre lume se reflectă într-un text poetic studiat;
− prezentarea a două imagini/idei poetice din textul studiat, relevante pentru tema aleasă şi viziunea despre lume;
− ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat (imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/ tropi, elemente de prozodie etc.).
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte (aproximativ două pagini) şi să dezvolte subiectul propus.

Examenul de bacalaureat 2012
Proba E. a)
Proba scrisă la LIMBA SI LITERATURA ROMÂNĂ
BAREM DE EVALUARE SI DE NOTARE
MODEL
• Se punctează oricare alte formulări/ modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.
• Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit prin barem. Nu se acordă fracţiuni de punct.
• Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului total acordat pentru lucrare.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
1. câte 1 punct pentru numirea oricăror sinonime pentru sensul din text al cuvintelor date (de exemplu: nemişcarea – imobilitatea, dulce – blând) 2x1p= 2 punct.
2. explicarea rolului cratimei în secvenţa indicată (de exemplu: marchează elidarea unei vocale) 2 puncte
3. construirea oricărui enunţ în care se foloseşte corect o locuţiune/expresie care conţine substantivul lumina 2 puncte
4. precizarea corectă a tipului de perspectivă narativă (de exemplu: perspectivă subiectivă) 4 puncte
5. câte 2 puncte pentru transcrierea oricăror două cuvinte care aparţin câmpului semantic indicat 2x2p= 4 puncte
6. câte 2 puncte pentru notarea oricăror două motive literare prezente în text (de exemplu: asfinţitul, amintirea) 2x2p= 4 puncte
7. prezentarea adecvată si nuanţată a rolului interogaţiilor retorice din textul dat 4p/ prezentare superficială 2p
4 puncte
8. − câte 1 punct pentru menţionarea oricăror două trăsături ale genului epic, prezente în textul dat (de
exemplu: prezenţa instanţelor comunicării narative – narator, personaje; folosirea naraţiunii ca mod de
expunere dominant, îmbinat cu monologul interior sau cu descrierea) 2x1p=2 puncte
− câte 1 punct pentru ilustrarea prin exemple din text a fiecărei trăsături menţionate 2x1p=2 puncte
9. comentarea adecvată si nuanţată a secvenţei citate, în limita de spaţiu indicată 4p/comentare parţial
adecvată sau nerespectarea limitei de spaţiu indicate 2p 4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
− structura discursului de tip argumentativ:
− formulare adecvată a ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru între cele trei componente:
ipoteza, enunţarea si dezvoltarea argumentelor, concluzia 4p/formulare parţial adecvată 2p 4 puncte
− utilizare adecvată a mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe de opinie,
adverbe/locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative, conjuncţii/locuţiuni
conjuncţionale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor de tip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi) 4p/utilizare parţial adecvată 2p 4 puncte
− conţinutul argumentării:
− formularea ipotezei/a propriei opinii fată de problematica propusă [formulările de tipul Sunt/ nu sunt de
acord cu afirmaţia.../Autorul are dreptate când afirmă că.../Afirmaţia autorului este corectă... nu se consideră ipoteză] 2 puncte
− câte 3 puncte pentru enunţarea oricăror două argumente [pro si/sau contra] adecvate ipotezei 2x3p=6 puncte
− câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre argumentele enunţate 2x3p=6 puncte
− formularea unei concluzii pertinente 2 puncte
− respectarea normelor limbii literare si a limitei de spaţiu indicate:
− registrul stilistic adecvat cerinţei 1 punct
− respectarea normelor de exprimare (0-1 greşeli lexicale sau morfosintactice – 2p; 2 greşeli – 1p; 3 sau mai
multe greşeli – 0 p) 2 puncte
− respectarea normelor de ortografie şi de punctuaţie (0-1 greşeli ortografice şi de punctuaţie – 2p; 2 greşeli – 1p; 3 sau mai multe greşeli – 0 p) 2 puncte
− respectarea limitei de spaţiu indicate 1 punct
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Conţinut – 16 puncte
– evidenţierea unei trăsături care face posibilă încadrarea operei pentru care a optat candidatul într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică 4 puncte
− susţinerea unei opinii în concordanţă cu cerinţa 4p/încercare de susţinere a opiniei sau schematism 2p
4 puncte
− prezentarea a două imagini/idei poetice din text, relevante pentru tema aleasă si viziunea despre lume
2x2p= 4 puncte
− câte 1 punct pentru ilustrarea oricăror patru elemente de compoziţie si de limbaj ale textului poetic studiat
4x1p= 4 puncte
Redactare – 14 puncte
− organizarea ideilor în scris 3 puncte
• 3 puncte pentru text clar, organizat, coerent, cu echilibru între cele trei componente: introducere,
cuprins si încheiere, în care construcţia paragrafelor subliniază ideile în succesiune logică
• 2 puncte pentru text parţial organizat, cu dezechilibru între componente, în care construcţia
paragrafelor nu subliniază ideile în succesiune logică
• 1 punct pentru text vag organizat, fără evidenţierea trecerii de la o idee la alta
− abilităţi de analiză si de argumentare 3 puncte
• 3 puncte pentru relaţie adecvată idee-argument, utilizare de argumente convingătoare, formulare de judecăţi de valoare relevante
• 2 puncte pentru relaţie parţial adecvată idee-argument, utilizare de argumente insuficient de convingătoare, formulare de judecăţi parţial relevante
• 1 punct pentru relaţie idee-argument inexistentă, idei nerelevante, schematism
− utilizarea limbii literare (stil şi vocabular potrivite pentru conŃinutul eseului, claritate a enunţului, varietate a
lexicului, sintaxă adecvată – 2p/vocabular restrâns, monoton 1p) 2 puncte
− ortografia (0-1 erori – 2p/ 2 erori – 1p/ 3 sau mai multe erori – 0p) 2 puncte
− punctuaţia (0-1 erori – 2p/ 2 erori – 1p/ 3 sau mai multe erori – 0p) 2 puncte
− aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea 1 punct
− încadrarea în limitele de spaţiu indicate 1 punct
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de cuvinte (aproximativ două pagini) şi să dezvolte subiectul propus.

Un comentariu:

  1. Wow, that's what I was searching for, what a data!
    existing here at this weblog, thanks admin of this web site.


    my page: kancelarijski materijal novi beograd

    RăspundețiȘtergere