Un bătrân călugăr spunea: Într-o zi, privind spre pădure, am văzut alergând spre mine o fiară. Când s-a apropiat de mine, am văzut că este om. Când mi-a căzut în braţe, plângând, am înţeles că este fratele meu.
(de la Ştefan, Cluj)
"Cuvintele sincere nu sunt totdeauna elegante, cuvintele elegante nu sunt totdeauna sincere."(Lao Tze)
2 feb. 2011
De ce căscăm?
Toţi căscăm: când ne simţim obosiţi, înainte sau după somn, când suntem plictisiţi, când ne este foame, când nu putem să ne concentrăm. Apoi mai este adevărat că este contagios: dacă o persoana cască, poate să-l detemine pe cel din faţă să caşte, la rândul său. De ce căscăm? Ce reprezintă căscatul?
Mai ales atunci când vorbeşti în faţa unor oameni printre care unii cască, te întrebi ce i-a determinat să caşte? Discursul, atitudinea, plictiseala, oboseala, lipsa de interes?
Lucrările de psihologie au definit căscatul ca "un act respirator, declanşat în mod reflex şi însoţit de contractarea diferiţilor muşchi ai feţei, care ar avea ca funcţie să mărească oxigenarea sângelui." (Ed. Claparede, "Educaţia funcţională",p. 146) Căscatul este aproape întotdeauna însoţit de întindere, oamenii reuşind să reprime întinderea din diverse motive, mai ales contextul în care se află determină această reprimare. Psihologii consideră că fenomenul căscatului este determinat de nevoia de oxigen: "reflexul întinderii are ca funcţie să faciliteze circulaţia sângelui, în corp şi în mod special în creier, fie provocând contracţii care comprimă venele periferice şi împing sângele către inimă, fie provocând o inspiraţie intensă care are de asemenea o acţiune de accelerare a circulaţiei în vene."(idem, p.148)
Asta înseamnă că noi căscăm pentru a restabili circulaţia sângelui în creier, mai ales după somn. Înainte de somn, căscatul apare numai dacă ceva ne opreşte să ne satisfacem nevoia de somn. Căscatul apărând ca o formă de rezistenţă, o reacţie de apărare contra neatenţiei a omului obosit. Putem trage concluzia că acest act reflex al corpului uman este un semn al atenţiei şi nu al neatenţiei, o luptă împotriva neatenţiei.
Din punct de vedere psihopedagogic, Ed. Claparede pune următoarele probleme:
"1.Căscatul este un semn al oboselii reale sau al dezgustului?
2. Căscatul, în şcoală, exprima lenea, sau din contra, bunăvoinţa?
3. Căscatul în timpul unei lucrări sau în timpul unei lecţii, semnalează prostia, sau, din contra, inteligenţa?
4. Căscatul este în funcţie de individ sau de felul muncii ce trebuie sa o facă?
(Adică totdeauna aceiaşi elevi sunt cei care cască, oricare ar fi natura lecţiilor, - sau din contră, aceleaşi lecţii sunt totdeauna cele care fac pe elevi să caşte mereu?)"
Până la urmă, căscatul poate indica atenţie sau neatenţie, oboseală, lupta împotriva oboselii, lene sau interes, prostie sau inteligenţă, boală; totuşi, trebuie luaţi în discutie mai mulţi factori în momentul în care se pune verdictul cu privire la ceea ce a determinat căscatul. Astfel, pornind de la starea de sănătate, condiţii sociale, context, momentul zilei, lună, anotimp, condiţii fizice în care se desfăşoară activitatea, natura activităţii, inteligenţa elevului, se poate determina motivul real al căscatului.
1 feb. 2011
COPIII – o comoară cerească
“Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” Marcu 10, 14
“Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor“. Matei 19,14
"Ne îngrijorăm în legătură cu ce ar putea deveni în viitor un copil, uitând că el este cineva şi acum." Stacia Tauscher
"Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămâi artist după ce creşti." Pablo Picasso
"Căutarea adevărului şi frumuseţii este o activitate în care ni se permite să rămânem copii toată viaţa noastră." Albert Einstein
"Cel care le dă lecţii copiilor, învaţă mai mult decât ei." Proverb german
“Dacă acceptăm că omul este regele Creaţiei lui Dumnezeu, atunci cei care contribuie, prin truda lor, la şlefuirea acestui diamant, sporindu-i strălucirea, cu siguranţă că fac o muncă sacră!” Sabău Ştefan
(1996, Discurs la 39 de ani, în faţa profesorilor, la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului.)
“Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai.” Henry Ward Beecher
(de la Ştefan, Cluj)
31 ian. 2011
Visezi...
La teatrul Dramatic „Fani Tardini” se joacă piesa „Visezi...”, de Jean Claude Grumberg, în regia lui Cătălin Vasiliu. Distribuţia este următoarea: Lucian Pînzaru, Dan Cāpāţânā, Gheorghe V. Gheorghe, Carmen Albu, Gabriel Constantinescu, Svetlana Friptu, George Breabăn, Aurelian Mihalache, Mihai Luchiacenco, Carmen Frunză, Valentin Dumitru.
Autorul piesei, Jean Claude Grumberg, a fost mai întîi actor, apoi a început să scrie teatru şi scenarii de film; este cunoscut ca dramaturg dar şi ca scenarist şi scriitor de literatură pentru copii şi tineri. Dacă ne referim doar la dramaturgia sa, ea cuprinde aproape 50 de texte. Jean Claude Grumberg este considerat de Claude Roy „autorul tragic cel mai comic din generaţia sa“.
Titlul în română, „Visezi...”, e preluat din replica shakespeariană a lui Hamlet: „ Să mori, să dormi sau poate să visezi ?”, întreaga piesă fiind împletită şi dezvoltată în jurul personajelor şi acţiunii din „Hamlet”. Personajul principal, jucat de Lucian Pînzaru, este un actor celebru, de succes, care trăieşte atât de intens rolul pe care îl joacă pe scenă încât ajunge să se identifice cu el, să se viseze în diverse ipostaze ale lui Hamlet, încercând chiar să dea explicaţii psihanalitice pentru acţiunile, reacţiile personajului lui Shakespeare. În ciuda situaţiei absurde şi tragice, piesa este presărată cu replici şi situaţii pline de umor la care spectatorul aproape că nu ştie cum să reacţioneze, apărînd râsul trist. În mintea personajului principal au avut loc unele "mutaţii" care îl determină să nu mai identifice clar distincţia între ficţiune şi realitate, să nu mai ştie ce joacă: realitatea sau ficţiunea, cele două contopindu-se, mai ales în timpul somnului.
Piesa prezintă o situaţie absurdă, eroului fiindu-i controlate şi interpretate visele de „jandarmi”, fiind apoi judecat pentru ceea ce visează. Ajunge să nu mai poată distinge bine visul de realitate, îşi doreşte ca Hamlet să nu-l mai omoare pe Polonius astfel încât el, actorul, să nu mai fie judecat pentru crima pe care o visează ca fiind reală şi pentru care este judecat. Îl roagă pe regizor să scoată scena uciderii astfel încât să se evite identificarea lui, chiar şi în vis, cu un criminal. Se visează Hamlet abia după naştere, în scutece şi în leagăn, dorindu-şi atenţia mamei, gelos chiar şi pe tatăl său şi, mai ales, pe unchi.
Eroul se confruntă cu situaţii paradoxale, îşi doreşte să îşi controleze visele astfel încât să nu mai fie prins de” jandarm” în ipostaze care îl pot compromite şi-i pot înrăutăţi situaţia în faţa judecatorilor, în cele din urmă autorul alegând, pentru rezolvarea conflictului, soluţia extremă: moartea.
Teatrul Dramatic "Fani Tardini", Galaţi - Program
- Joi, 3 februarie, ora 19.00, Sala Studio:
One-woman-show de/cu Tamara Constantinescu
- Vineri, 4 februarie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Regia: Ion Sapdaru
Distribuţia: Cristian Gheorghe, Dan Căpăţână, Cristina Uja, Oana Preda Gheorghe, Carmen Albu, Eduard Sisu, Ana Maria Ciucanu, Lucian Pînzaru, Lică Dănilă, Mihaela Lecca-Gorea, Marian Sterian, Aureliu Bâtcă, Ciprian Braşoveanu.
- Sâmbătă, 5 februarie, ora 19.00 Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Distribuţia: Mihai Bendeac, Emanuel Pârvu, Diana Cavallioti.
- Duminică, 6 februarie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Regia: Cătălin Vasiliu
Distributia: Lucian Pînzaru, Dan Căpăţână, Gheorghe V. Gheorghe, Carmen Albu, Gabriel Constantinescu, Svetlana Friptu, George Breaban, Aurelian Mihalache, Mihai Luchiacenco, Carmen Frunză, Valentin Dumitru.
- Luni, 7 februarie, Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Regia: Massimo Gerardi.
Distribuţia: Răzvan Mazilu, Laura Andrei, Bianca Patrichi, Judith State, Vanda Ştefănescu, Cristian Chiş, Mircea Ghinea, Levente Szasz, Florin Tănase, Mihai Smărăndache.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
