Textul preluat de pe scritube are cateva sublinieri pentru a atrage atentia asupra pericolului in care ne aflam noi toti, mai ales copiii nostri, copii ai generatiei crescute cu televizorul si calculatorul.
ANALFABÉT, -Ă, analfabeți, -te, s.m. și f., adj. (Persoană) care nu știe să scrie și să citească; neștiutor de carte. ♦ Fig. Ignorant; incult. – Din fr. analphabète.
nu ştie să citească poate avea două cauze:
1. Nu a învăţat niciodată să citească
2. A învăţat, dar a uitat să citească
Studiile realizate în America demonstrează că “majoritatea” tinerilor întâmpină mari dificultăţi în înţelegerea unui text ce depăşeşte nivelul gimnaziului, în a trage concluzii dincolo de faptele simple, în a urmări punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentaţii, ori în a-şi prezenta propriile argumente. Copiii nu pot înţelege (pătrunde semnificaţia), nu-şi pot aminti şi explica tot ceea ce au citit.
Există, oare, o legătură între vizionarea TV, statul în faţa computerului şi declinul abilităţii de a citi? Un studiu făcut pe un grup de 500 de copii între 9 şi 10 ani, a indicat faptul că, toţi au declarat că preferă să se uite la televizor, sau să folosească computerul în scop recreativ decât să citească. Aceasta este, de fapt, situaţia generală la nivelul tuturor societăţilor occidentale, unde s-a generalizat ritualul zilnic al vizionării TV sau al activităţii în faţa monitorului ccomputerului. Chiar şi în România este uşor de constatat că nici copiii şi nici tinerii crescuţi cu TV şi calculator nu mai citesc cărţi. “Urmărirea emisiunilor TV şi navigarea pe internet sunt mai provocatoare, mai relaxante, nu pretind niciun efort, spun copiii, şi de aceea le preferă”6) . Nici adulţii, chiar cei cu studii superioare, nu mai citesc cărţi. Le este lene!! Suferă majoritatea de o atrofiere a creierului, rămas mult timp nefolosit, după terminarea studiilor.
Cercetările şi anchetele asupra comportamentelor de consum de programe audio- vizuale ale elevilor, realizate prin contract cu CNA de către CURS SA (coordonator principal prof. dr. Dorel Abraham), în cooperare cu Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare, Universitatea Bucureşti în 2005, precum şi un număr impresionant de studii efectuate în ultimii patruzeci de ani in mai multe ţări, converg spre concluzia că televiziunea reuşeşte să impună în scurgerea istorică a generaţiilor şi a tipologiilor culturale ale identităţii umane o nouă generaţie - cea a cărei formare este mediată în principal de televiziune (de semnele televiziunii şi mai puţin de semnele culturii scrise, ale cărţii îndeosebi). Datele anchetelor relevă acest fenomen istoric inedit: copiii şi adolescenţii de astăzi au devenit şi în România prima generaţie care, fizic şi simbolic, creşte cu televizorul. Acesta s-a instalat de mai mult timp ca membru central al familiei ca furnizor de modele culturale (evident, pseudomodele) şi stiluri de viaţă mai puternic decât şcoala, familia şi cultura cărţii. Televiziunea preia – ca rol principal acela de mediator cultural – şi exercită succesiv sau simultan rolul de mamă, de doică, de părinte şi de învăţător sau profesor, de pedagog naţional.
Televiziunea, devenită atotputernică în zilele noastre, a ajuns a fi un incubator şi o pepinieră în care cresc la scară planetară exemplarele unei noi linii în evoluţia speciei umane - video-copiii, cum îi numeşte Sartori; un produs deviat de la modelul uman definit prin cultura scrisă şi vorbită şi transformat prin televiziune în homo videns. Multi gânditori acuză raritatea canalelor TV (în afara celor de desene animate) destinate în mod special copiilor de vârstă şcolară, adolescenţilor şi tinerilor, ceea ce are ca efect faptul că, în medie, 80% dintre emisiunile vizionate de copii sunt adresate, de fapt, adulţilor.
Indicatorul "audienţă cumulată" (toţi cei care privesc la TV în decursul unei săptamâni, indiferent de durata vizionarii) arată că, practic, toţi elevii sunt în contact cu televizorul, în timp ce procentul celor care citesc cărţi scade dramatic, iar lectura se reduce preponderent la fragmente literare cerute/recomandate de programele şcolare. Tabloul lecturii este chiar sumbru: copiii şi tinerii din zilele noastre nu mai citesc decât subtitrarea filmelor difuzate la TV sau "titlurile zilei" din cadrul jurnalelor de ştiri TV. Este evidentă predilecţia copiilor pentru canalele TV comerciale.
Majoritatea copiilor percep televiziunea ca pe un reper după care îşi orientează viaţa şi chiar modul de a gândi lumea. Aproape două treimi dintre elevi apreciază că televiziunea este importantă sau foarte importantă pentru viaţa lor!!! Televiziunea apare, astfel, în postura de principal promotor al valorilor succesului, ca realizare de imagine în care valorile materiale sau sclipirile spectaculare eclipsează valorile intelectuale, rezultând un tablou confuz de valori. Totuşi, familia şi şcoala concurează televiziunea şi previn încă instalarea ei ca un mediator absolut al structurării modelului valoric al copiilor. Astfel, valori fundamentale ca adevărul şi respectul (compasiunea, generozitatea), prin excelenţă valori etico-morale, sunt considerate ca fiind învăţate de la familie, în proporţoie de 65%, respectiv 79%. Şcoala deţine încă o influenţă semnificativă în cultivarea unor valori civice şi socio-profesionale ca: libertatea de expresie (49%), creativitatea (67%), competenţa (61%), comportamentul activ (49%), cultura civică (82%), patriotismul (53%).
Funcţia principală a programelor de televiziune este de a pregăti creiere disponibile pentru publicitate, aşa cum declara chiar directorul general al TF1, cel mai puternic canal TV din Franţa. Anchetele au arătat că peste 51% dintre copii urmăresc cu regularitate publicitatea TV. Astfel, publicitatea îi pregăteşte temeinic pe copii şi pe adolescenţi pentru o societate a consumului. Ei sunt abordaţi de televiziune în ansamblu şi în special de publicitate, ca viitori buni consumatori.
De altfel, obişnuinţa de a citi a fost substituită cu vizionarea TV sau cu navigarea pe internet şi pentru cei mai mulţi dintre adulţi. Diferenţa dintre copii şi adulţi este, însă, semnificativă. Cu toate că mulţi dintre adulţi se uită astăzi la televizor sau stau în faţa calculatorului mai mult decât citesc cărţi, faţă de tinerii crescuţi în faţa micului ecran sau în faţa monitorului, au avantajul că, atunci când citesc o carte, înţeleg din conţinutul acesteia cu mult mai mult decât pricep tinerii generaţiei TV/Internet, parcurgând aceeaşi carte. Deci nu este vorba de o lipsă de maturizare ideatică, ci de incapacitatea de a înţelege sau a lega sensul cuvintelor în frază.
Cercetători din Olanda (Universitatea Leyden) au identificat principalele mecanisme prin care televiziunea subminează lectura:
- televiziunea anulează satisfacţia pe care o produce lectura înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran şi, astfel, inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;
- vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l face pe copil să găsească cititul ca fiind prea dificil;
- dependenţa de televizor/calculator micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l
petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve şi, ca atare, îngreunează sau descurajează desfăşurarea unei activităţi precum cititul. Această activitate necesită răgaz pentru reflecţie, răbdare şi tenacitate în decodarea semnificaţiilor;
- lectura eliberează imaginaţia, trebuie să construiască, să se imagineze înţelesul cuvin-
telor, al lucrurilor citite. Televizorul blochează procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata (deja formate);
- lectura presupune un ritm mai lent sau mai rapid, în funcţie de capacitatea de înţelegere a textului, în timp ce televiziunea, impunând un ritm foarte alert, cel al derulării imaginilor depăşeşte capacitatea omului de a procesa informaţia;
- cititul înseamnă concentraţia minţii, dezvoltarea atenţiei, iar televizorul, dimpotrivă, susţine o atitudine pasivă, atenţia nefiind dirijată din interior, ci captivată şi susţinută prin stimuli externi.
Cercetările mai arată, de asemenea, că, în cazul în care o primesc de la televizor, copiii procesează informaţia în mod diferit decât atunci când o lecturează: “Cei care au văzut povestea la televizor au descris efectele vizuale şi acţiunea personajelor, în timp ce grupul care a lecturat textul a descris mai mult dialogul povestirii şi a dat în mod semnificativ mai multe informaţii despre conţinutul textului şi despre personaje.” 7). Obişnuiţi cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie (să aducă cu sine) şi imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul să fie comod, relaxant şi pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea. Dacă aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gândească la altceva sau pur şi simplu citesc alunecând peste litere şi cuvinte, fără să priceapă sensul!!!
Prin prisma celor prezentate anterior, se poate ajunge la concluzia că structura corticală a celor care au crescut cu televizorul ca baby-sitter va defavoriza în mod decisiv capacitatea de a citi.
Aşadar, incapacitatea de a citi a copiilor de astăzi nu e dată atât de indispoziţia pe care ei ar arăta-o faţă de această activitate, care cere un efort mai mare decât o vizionare TV, cât mai cu seamă, e dată de o dezvoltare sub limitele normale a cortexului, fenomen care îngreunează înţelegerea şi însuşirea semnificaţiei lucrurilor citite!!! Pentru copiii societăţii tehnologiei moderne, cartea se pare că este un lucru plicticos, fiindcă nu o mai poate citi, urmări şi înţelege.
Prin urmare, calculatorul, ca şi televizorul, indiferent de utilizarea sa, constituie un important factor de stres pentru creierul uman. În cazul computerului, însă, analiza trebuie particularizată în funcţie de modul în care este utilizat. De exemplu, nu acelaşi lucru este să citeşti un text pe ecran cu a uita de sine, lăsându-te absorbit în spaţiul virtual al jocurilor video. Impactul negativ are o intensitate mult mai mică atunci când calculatorul este folosit ca instrument pentru informare şi cercetare sau pentru învăţare. De altfel, folosirea Internetului ca resursă pentru educaţie se bucură de un sprijin aproape universal din partea elevilor, studenţilor, părinţilor, profesorilor, instituţiilor.
Concluzionând, cercetătorii afirmă că, proporţional cu timpul acordat vizionării TV şi jocurilor pe calculator, scade capacitatea copiilor de a mai adânci înţelesurile ascunse dincolo de rândurile parcurse prin citire, de a gândi, de a face conexiuni, iar rezultatele şcolare şi performanţele lor intelectuale sunt din în ce mai slabe. Consecinţele sunt la fel de dramatice şi în cazul adulţilor: atrofierea tuturor funcţiilor de gândire, simultan cu intrarea în ceaţă, care îi fac să-şi trăiască viaţa ca pe un teatru al absurdului. Nu mai văd sensul nicăieri, nu mai deosebesc valorile, trăiesc totul într-o continuă confuzie.
Totodată, cei care apelează excesiv la vizionare TV sau la activităţi recreative asistate de calculator sunt predispuşi şi altor riscuri ca:
- tulburări de limbaj;
- probleme de atenţie cu sau fără hiperactivitate ;
- deficienţe de învăţare;
- apatie şi dezinteres pentru lectură, pentru citit;
- afectarea capacităţii de memorare, a imaginaşiei, a voinţei, a motivaţiei;
- creşterea gradului de irascibilitate, agresivitare,impulsivitate;
- tulburări de somn, anxietate;
- efect hipnotic şi dependenţă.
Adulţii, părinţi şi profesori, principalii factori de îndrumare, consiliere şi educare a copiilor au sarcina de a organiza şi supraveghea timpul liber al acestora. Astfel, ei trebuie să selecteze activităţile recreativ-distractive sănătoase şi utile pentru copii şi să-i orienteze spre ele, pentru a le asigura o dezvoltare adecvată şi armonioasă.
6) Kean Jhon, Mass-media şi modernitatea, Polirom ,Iaşi, 2000, pag.157
7) Gheorghe, V., Criveanu, N., Drăgulinescu A.”Efectele micului ecran asupra minţii copilului”, Editura Prodromos, Bucureşti, 2007, pag.27-28
Există, oare, o legătură între vizionarea TV, statul în faţa computerului şi declinul abilităţii de a citi? Un studiu făcut pe un grup de 500 de copii între 9 şi 10 ani, a indicat faptul că, toţi au declarat că preferă să se uite la televizor, sau să folosească computerul în scop recreativ decât să citească. Aceasta este, de fapt, situaţia generală la nivelul tuturor societăţilor occidentale, unde s-a generalizat ritualul zilnic al vizionării TV sau al activităţii în faţa monitorului ccomputerului. Chiar şi în România este uşor de constatat că nici copiii şi nici tinerii crescuţi cu TV şi calculator nu mai citesc cărţi. “Urmărirea emisiunilor TV şi navigarea pe internet sunt mai provocatoare, mai relaxante, nu pretind niciun efort, spun copiii, şi de aceea le preferă”6) . Nici adulţii, chiar cei cu studii superioare, nu mai citesc cărţi. Le este lene!! Suferă majoritatea de o atrofiere a creierului, rămas mult timp nefolosit, după terminarea studiilor.
Cercetările şi anchetele asupra comportamentelor de consum de programe audio- vizuale ale elevilor, realizate prin contract cu CNA de către CURS SA (coordonator principal prof. dr. Dorel Abraham), în cooperare cu Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare, Universitatea Bucureşti în 2005, precum şi un număr impresionant de studii efectuate în ultimii patruzeci de ani in mai multe ţări, converg spre concluzia că televiziunea reuşeşte să impună în scurgerea istorică a generaţiilor şi a tipologiilor culturale ale identităţii umane o nouă generaţie - cea a cărei formare este mediată în principal de televiziune (de semnele televiziunii şi mai puţin de semnele culturii scrise, ale cărţii îndeosebi). Datele anchetelor relevă acest fenomen istoric inedit: copiii şi adolescenţii de astăzi au devenit şi în România prima generaţie care, fizic şi simbolic, creşte cu televizorul. Acesta s-a instalat de mai mult timp ca membru central al familiei ca furnizor de modele culturale (evident, pseudomodele) şi stiluri de viaţă mai puternic decât şcoala, familia şi cultura cărţii. Televiziunea preia – ca rol principal acela de mediator cultural – şi exercită succesiv sau simultan rolul de mamă, de doică, de părinte şi de învăţător sau profesor, de pedagog naţional.
Televiziunea, devenită atotputernică în zilele noastre, a ajuns a fi un incubator şi o pepinieră în care cresc la scară planetară exemplarele unei noi linii în evoluţia speciei umane - video-copiii, cum îi numeşte Sartori; un produs deviat de la modelul uman definit prin cultura scrisă şi vorbită şi transformat prin televiziune în homo videns. Multi gânditori acuză raritatea canalelor TV (în afara celor de desene animate) destinate în mod special copiilor de vârstă şcolară, adolescenţilor şi tinerilor, ceea ce are ca efect faptul că, în medie, 80% dintre emisiunile vizionate de copii sunt adresate, de fapt, adulţilor.
Indicatorul "audienţă cumulată" (toţi cei care privesc la TV în decursul unei săptamâni, indiferent de durata vizionarii) arată că, practic, toţi elevii sunt în contact cu televizorul, în timp ce procentul celor care citesc cărţi scade dramatic, iar lectura se reduce preponderent la fragmente literare cerute/recomandate de programele şcolare. Tabloul lecturii este chiar sumbru: copiii şi tinerii din zilele noastre nu mai citesc decât subtitrarea filmelor difuzate la TV sau "titlurile zilei" din cadrul jurnalelor de ştiri TV. Este evidentă predilecţia copiilor pentru canalele TV comerciale.
Majoritatea copiilor percep televiziunea ca pe un reper după care îşi orientează viaţa şi chiar modul de a gândi lumea. Aproape două treimi dintre elevi apreciază că televiziunea este importantă sau foarte importantă pentru viaţa lor!!! Televiziunea apare, astfel, în postura de principal promotor al valorilor succesului, ca realizare de imagine în care valorile materiale sau sclipirile spectaculare eclipsează valorile intelectuale, rezultând un tablou confuz de valori. Totuşi, familia şi şcoala concurează televiziunea şi previn încă instalarea ei ca un mediator absolut al structurării modelului valoric al copiilor. Astfel, valori fundamentale ca adevărul şi respectul (compasiunea, generozitatea), prin excelenţă valori etico-morale, sunt considerate ca fiind învăţate de la familie, în proporţoie de 65%, respectiv 79%. Şcoala deţine încă o influenţă semnificativă în cultivarea unor valori civice şi socio-profesionale ca: libertatea de expresie (49%), creativitatea (67%), competenţa (61%), comportamentul activ (49%), cultura civică (82%), patriotismul (53%).
Funcţia principală a programelor de televiziune este de a pregăti creiere disponibile pentru publicitate, aşa cum declara chiar directorul general al TF1, cel mai puternic canal TV din Franţa. Anchetele au arătat că peste 51% dintre copii urmăresc cu regularitate publicitatea TV. Astfel, publicitatea îi pregăteşte temeinic pe copii şi pe adolescenţi pentru o societate a consumului. Ei sunt abordaţi de televiziune în ansamblu şi în special de publicitate, ca viitori buni consumatori.
De altfel, obişnuinţa de a citi a fost substituită cu vizionarea TV sau cu navigarea pe internet şi pentru cei mai mulţi dintre adulţi. Diferenţa dintre copii şi adulţi este, însă, semnificativă. Cu toate că mulţi dintre adulţi se uită astăzi la televizor sau stau în faţa calculatorului mai mult decât citesc cărţi, faţă de tinerii crescuţi în faţa micului ecran sau în faţa monitorului, au avantajul că, atunci când citesc o carte, înţeleg din conţinutul acesteia cu mult mai mult decât pricep tinerii generaţiei TV/Internet, parcurgând aceeaşi carte. Deci nu este vorba de o lipsă de maturizare ideatică, ci de incapacitatea de a înţelege sau a lega sensul cuvintelor în frază.
Cercetători din Olanda (Universitatea Leyden) au identificat principalele mecanisme prin care televiziunea subminează lectura:
- televiziunea anulează satisfacţia pe care o produce lectura înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran şi, astfel, inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;
- vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l face pe copil să găsească cititul ca fiind prea dificil;
- dependenţa de televizor/calculator micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l
petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve şi, ca atare, îngreunează sau descurajează desfăşurarea unei activităţi precum cititul. Această activitate necesită răgaz pentru reflecţie, răbdare şi tenacitate în decodarea semnificaţiilor;
- lectura eliberează imaginaţia, trebuie să construiască, să se imagineze înţelesul cuvin-
telor, al lucrurilor citite. Televizorul blochează procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata (deja formate);
- lectura presupune un ritm mai lent sau mai rapid, în funcţie de capacitatea de înţelegere a textului, în timp ce televiziunea, impunând un ritm foarte alert, cel al derulării imaginilor depăşeşte capacitatea omului de a procesa informaţia;
- cititul înseamnă concentraţia minţii, dezvoltarea atenţiei, iar televizorul, dimpotrivă, susţine o atitudine pasivă, atenţia nefiind dirijată din interior, ci captivată şi susţinută prin stimuli externi.
Cercetările mai arată, de asemenea, că, în cazul în care o primesc de la televizor, copiii procesează informaţia în mod diferit decât atunci când o lecturează: “Cei care au văzut povestea la televizor au descris efectele vizuale şi acţiunea personajelor, în timp ce grupul care a lecturat textul a descris mai mult dialogul povestirii şi a dat în mod semnificativ mai multe informaţii despre conţinutul textului şi despre personaje.” 7). Obişnuiţi cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie (să aducă cu sine) şi imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul să fie comod, relaxant şi pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea. Dacă aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gândească la altceva sau pur şi simplu citesc alunecând peste litere şi cuvinte, fără să priceapă sensul!!!
Prin prisma celor prezentate anterior, se poate ajunge la concluzia că structura corticală a celor care au crescut cu televizorul ca baby-sitter va defavoriza în mod decisiv capacitatea de a citi.
Aşadar, incapacitatea de a citi a copiilor de astăzi nu e dată atât de indispoziţia pe care ei ar arăta-o faţă de această activitate, care cere un efort mai mare decât o vizionare TV, cât mai cu seamă, e dată de o dezvoltare sub limitele normale a cortexului, fenomen care îngreunează înţelegerea şi însuşirea semnificaţiei lucrurilor citite!!! Pentru copiii societăţii tehnologiei moderne, cartea se pare că este un lucru plicticos, fiindcă nu o mai poate citi, urmări şi înţelege.
Prin urmare, calculatorul, ca şi televizorul, indiferent de utilizarea sa, constituie un important factor de stres pentru creierul uman. În cazul computerului, însă, analiza trebuie particularizată în funcţie de modul în care este utilizat. De exemplu, nu acelaşi lucru este să citeşti un text pe ecran cu a uita de sine, lăsându-te absorbit în spaţiul virtual al jocurilor video. Impactul negativ are o intensitate mult mai mică atunci când calculatorul este folosit ca instrument pentru informare şi cercetare sau pentru învăţare. De altfel, folosirea Internetului ca resursă pentru educaţie se bucură de un sprijin aproape universal din partea elevilor, studenţilor, părinţilor, profesorilor, instituţiilor.
Concluzionând, cercetătorii afirmă că, proporţional cu timpul acordat vizionării TV şi jocurilor pe calculator, scade capacitatea copiilor de a mai adânci înţelesurile ascunse dincolo de rândurile parcurse prin citire, de a gândi, de a face conexiuni, iar rezultatele şcolare şi performanţele lor intelectuale sunt din în ce mai slabe. Consecinţele sunt la fel de dramatice şi în cazul adulţilor: atrofierea tuturor funcţiilor de gândire, simultan cu intrarea în ceaţă, care îi fac să-şi trăiască viaţa ca pe un teatru al absurdului. Nu mai văd sensul nicăieri, nu mai deosebesc valorile, trăiesc totul într-o continuă confuzie.
Totodată, cei care apelează excesiv la vizionare TV sau la activităţi recreative asistate de calculator sunt predispuşi şi altor riscuri ca:
- tulburări de limbaj;
- probleme de atenţie cu sau fără hiperactivitate ;
- deficienţe de învăţare;
- apatie şi dezinteres pentru lectură, pentru citit;
- afectarea capacităţii de memorare, a imaginaşiei, a voinţei, a motivaţiei;
- creşterea gradului de irascibilitate, agresivitare,impulsivitate;
- tulburări de somn, anxietate;
- efect hipnotic şi dependenţă.
Adulţii, părinţi şi profesori, principalii factori de îndrumare, consiliere şi educare a copiilor au sarcina de a organiza şi supraveghea timpul liber al acestora. Astfel, ei trebuie să selecteze activităţile recreativ-distractive sănătoase şi utile pentru copii şi să-i orienteze spre ele, pentru a le asigura o dezvoltare adecvată şi armonioasă.
6) Kean Jhon, Mass-media şi modernitatea, Polirom ,Iaşi, 2000, pag.157
7) Gheorghe, V., Criveanu, N., Drăgulinescu A.”Efectele micului ecran asupra minţii copilului”, Editura Prodromos, Bucureşti, 2007, pag.27-28
Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă,
decât cetitul cărţilor. (Miron Costin)
Un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus.
(Academician Simion Mehedinţi 1869-1962)
decât cetitul cărţilor. (Miron Costin)
Un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus.
(Academician Simion Mehedinţi 1869-1962)
Excelent!
RăspundețiȘtergereUn text vertical (PAR):
Profund, adevărat, responsabil!
JUST TRUTH