Se afișează postările cu eticheta imagini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta imagini. Afișați toate postările

7 feb. 2016

Să devenim!


    Am avut zilele trecute un fel de revelaţie...bine, e mult spus, dar nu cred că sunt departe de adevăr. Trecând printr-o perioadă tensionată, care mi-a pus răbdarea şi nervii la încercare, viitorul meu depinzând într-o oarecare măsură de ceea ce se petrecea, am avut, totuşi, senzaţia de retrezire, de încărcare a unor baterii, de activizare a unor centri nervoşi pe care îi lăsasem într-o stare de latenţă...

     Atunci mi-a trecut prin minte: "Devin!" şi apoi, imediat m-am corectat "Redevin!" În ciuda contextului nefavorabil, starea de excitaţie nervoasă mă făcea să mă simt ciudat de bine: îmi simţeam creierul functionând, o sete de a căuta, de a găsi, de a proiecta, mă surprindea până şi pe mine, posesoarea creierului cu pricina...

     Mi-am dat seama că schimbările sunt absolut necesare în viaţă, că acceptarea unei stări pentru o perioada lungă de timp te duce la ceea ce pare a fi confort, dar te anulează ca individ independent, cu iniţiativă. Este foarte important să experimentezi lucruri noi, să te descoperi, să-ţi descoperi limitele...mereu, pe tot parcursul vieţii. Este greşit să te plafonezi şi să te multumesti cu tot ce ai acumulat până la o anumită vârstă, considerând că dintr-un anumit moment doar te menţii... Normal că nu toate schimbările vor fi în bine, în mod obligatoriu; nu toate experienţele noi îţi vor satisface orgoliul sau se vor mula perfect pe dorinţele şi personalitatea ta. Nu toată lumea te va lăuda! De fapt, nici nu trebuie să fie aceasta scopul! Dar care este rolul lor dacă tot spun că pot aduce şi nemulţumiri?         Te menţin în acţiune, te menţin treaz, activ, viu! Te simţi pulsând, vibrând! Nu asta înseamnă să trăieşti?

       La asta mă gîndeam când mi-a trecut prin minte "Devin!" sunt din nou pe drumul normal al vieţii. Nu astept, nu sunt mulţumită doar cu ceea ce pot face acum, sunt un adolescent gata de experienţe noi şi gata să îşi descopere alte puncte forte, gata să cunoască, să înveţe.  

        Toţi adulţii ar trebui să "Redevină! "

      Mi-am imaginat un fel de hartă pe care apar indivizii. În funcţie de activitatea cerebrală  şi de pasiunea pe care o pun în a trăi, în dreptul lor să pulseze o luminiţă. Sunt convinsă că în cele mai multe dintre cazuri, luminiţa abia mai pâlpâie, la indivizii aflaţi la maturitate, în timp ce în cazul adolescenţilor stă să explodeze în flăcări incandescente. De ce? Pentru că adolescenţii descoperă lumea, se descoperă, îşi explorează trăirile, limitele; adulţii cred  că s-au cunoscut, că ştiu cu ce se mănâncă viaţa si sunt blazaţi, aşteptînd, într-o stare de mai mică sau mai mare letargie, să-şi trăiască în linişte, sfârşitul.

   Dar, cine se cunoaste îndeajuns? cine se cunoaşte cu adevărat şi îşi testează constant limitele? Schimbarea este o sursă de energii nebănuite. Creierul trebuie să functioneze, trebuie să fie alimentat, trebuie să fie pus la muncă. Pasiunea trebuie să existe în tot ceea ce faci, pentru că energia vine din pasiune. 

3 iul. 2015

Un pitic in biblioteca!


Desi are doar un an si opt luni, Teodora face concurenta elevilor si studentilor care merg la biblioteca.
 Asezata tacticos pe scaunel, in sala de imprumut pentru copii a Bibliotecii V. A.Urechia, Teuta comanda cartile pe care sa le citeasca. In cazul in care nu stiu ce sa ii aduc, imi indica ea!
 Daca ea este putin mai inalta decat masuta, mai citeste si stand in picioare...sa nu piarda timpul.
 I s-a zburlit parul de la atata citit.
 Dupa ce rasfoieste cu viteza o carte, mai ceva ca Superman, spune "Gata!" si cere "Cati!".
 Deja a trecut la "Ghidul elevului de nota 10".
 Atmosfera de lucru!
 Un pitic in biblioteca!

25 mar. 2014

Vrabiute


De cand s-a incalzit afara parca si vrabiutele fac mai mult zgomot. Ciripesc si se infoaie ...
Am surprins una dintre galagioase ...si nu parea sa-i pese ca o privesc.
Celelalte, precaute, au zbughit-o la prima miscare pe care am facut-o: Paparazzi!!!

20 mar. 2014

TEODORA

 
Teodora este fetita mea cea mica. O superba grasunica , zambareata, desteapta si cuminte. Daca nu o laud eu...atunci cine?
 

Total Visitors 100,268

Am trecut de 100.000 de vizitatori!
O fi mult, o fi putin? Oricum, mie mi se pare o suma rotunda, frumoasa.

Lumea Mariei

Maria are blog.
De putin timp am reusit, printre picaturi, sa incepem un nou blog: "Lumea Mariei" .
Si-a dorit o pagina pe net...a ei. Sa puna ea ce vrea. Cum facebook nu suntem de accord sa aiba, i-am dat acordul pentru blog.
O sa vedem ce o sa puna acolo, cum o sa evolueze si pana cand.
Succes, Maria!

8 ian. 2013

“The Dictator”

     “The Dictator” (2012) este o comedie in care joaca, in rolul principal, Sacha Baron Cohen, cel care a jucat si in comedia “Borat”. Personajul principal este Amiralul General Aladeen, un dictator dintr-o tara imaginara, Republica Wadiya.
     Am urmarit filmul care are si secvente de umor in care chiar poti rade; totusi exista note grotesti, exagerari mai mult decat caricaturale care nu sunt tocmai usor de digerat. Unora ar putea sa le placa foarte mult si sa rada cam pe tot parcursul filmului.
     Nu m-as mai uita inca o data la acest film dar daca vrei sa te destinzi putin… este o comedie.

3 ian. 2013

Cloud Atlas- "Atlasul norilor"

     "Cloud Atlas" este al treilea roman scris de David Mitchell, un autor britanic. Acest roman include sase fire narative aparent paralele, actiunea derulandu-se cand in trecut cand in viitor.
     Filmul regizat de Tom Tykwer, Andy Wachowski si Lana Wachowski pare a fi un puzzle complicat care pune spectatorul la un oarecare efort pentru a pune cap la cap firele narative, mai ales ca actorii care joaca diverse roluri in vietile prezentate se regasesc si in alte personaje, creind o confuzie si mai mare. In Octobrie2012, autorul, David Mitchell a scris un articol intitulat “ Traducand ‘Cloud Atlas’ in limbajul filmului”, in care mentiona faptul ca a fost multumit de razultatul “traducerii” operei sale in film. Timp de aproape trei ore nu poti sa te plictisesti. Inceputul filmului cred ca este cel mai solicitant deoarece spectatorul poate fi surprins de faptul ca nu urmareste un fir liniar de la expozitiune spre deznodamand, in mod clasic, asa cum fusese obisnuit. Lucrurile incep sa se complice cand se trece dintr-un timp intr-altul, de la unele personaje la altele, si apoi se fac salturi dintr-un fir narativ intr-altul si inapoi. Senzatia este ca numic nu se leaga , ca este un amestec ciudat de actiuni si personaje, ca este un film cu o actiune absurda. Cei mai multi dintre spectatori pot ramane cu o viziune neclara chiar si la sfarsitul filmului.
     Eroii filmului au un semn distinct, o stea , evidentiind posibilitatea ca ele sa fie reincarnari, forme fizice care ascund suflete stravechi. Se mai accentueaza faptul ca acesti eroi evolueaza pe parcursul istoriei: daca in povestile din trecut fac si greseli, pe parcursul trecerii timpului, spiritul pare sa devina din ce in ce mai constient de propriile ispite, putand astfel sa le controleze. Astfel, personajul care in prima poveste poate ucide pentru a obtine bunuri materiale(jucat de Tom Hanks) ajunge sa fie un erou civilizator in ultima poveste, ducand mai departe lumea.
     In alta ordine de idei, eroii firelor narative sunt legati intre ei nu doar prin actorii (Tom Hanks, Halle Berry, Jim Broadbent, Hugo Weaving, Jim Sturgess, Doona Bae, Ben Whishaw, James D'Arcy, Xun Zhou, Keith David, David Gyasi, Susan Sarandon, Hugh Grant ) care se regasesc in roluri diferite, cu nume diferite in firul istoriei, in trecut, present si viitor, dar si prin faptul ca se influenteaza atat unele pe altele in aceeasi viata cat si in vietile diferite traite in timp. Fiecare este o “picatura” din marele “ocean al vietii”, picaturi ce sunt interconectate, interdependente. Fiecare fapta a personajelor are efect asupra “oceanului”, chiar daca acest efect se poate vedea la sute de ani distant in timp. A se intelege ca fiecare decizie, actiune a noastra, a fiecaruia dintre noi, determina modificari, aparent invizibile, in jurul nostru, cat si in timp, prezent si viitor.
     Este un film ce merita vazut atat pentru ca te poate modela din punct de vedere moral dar te si poate educa estetic. Nu este doar pentru “inteligenti”, nu este elitist, este umanist, crede in ideea ca omul se poate perfectiona, poate fi mai bun.

La multi ani, 2013!

Noul an sa fie mai bun decat 2012! Sa ne aduca tuturor numai sanatate, motive de bucurie si impliniri!

7 aug. 2012

Muzeul de Istorie "Casa Cuza Voda"

Pe langa Muzeul de Istorie din strada Domneasa si Muzeul Colectiilor din Cladirea Tinc de pe strada Eroilor, in Galati se mai afla un muzeu de Istorie, "Casa Cuza Voda", poate muzeul cu cele mai multe exponate, aratand si bine.
Cladirea muzeului a fost casa parcalabului de Galati, Alexandru Ioan Cuza, de aici si numele "Casa Cuza".
Tot in Casa Cuza se mai afla doua expozitii: de numismatica si de timbre.