Speranţa

 Pe 23.01.2011, în  emisiunea de pe TVR1 ce a avut ca temă "Speranţa", a avut loc un plăcut şi interesant dialog între Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu . Din acest dialog am spicuit câteva afirmaţii care îi aparţin lui Andrei Pleşu, fără pretenţia de a sintetiza discursurile celor doi, dar notând câte ceva din ceea ce m-a impresionat sau mi-a plăcut:

- "Viaţa nu e o coregrafie de zâne..."

- "speranţa nu e o virtute nerealistă"

- "dacă speranţa se cuplează numai cu ceea ce înseamnă realitate imediată, ai toate şansele să sfârşeşti în dezamăgire pentru că, în general, realitatea imediată nu face fată la infuzia de sperantă pe care noi o introducem în ea."

- "să nu confundăm idealurile cu scopurile..."

- "în materie de speranţă, trebuie să ai mereu conştiinţa că realitatea şi lumea nu sunt lor însele suficiente...lumea nu e destul."

- În speranţa de tip religios identificăm două teme: a răbdării (a aşteptării) şi a asistenţei (a ajutorului). În speranţa laică eşti singur cu tine, "tu în drum spre ţintă".. În speranţa de tip religios "şi ţinta spre care mergi vine spre tine, lucrurile devin o întîlnire, realizarea speranţei e o întîlnire, nu e doar efortul tău solitar şi, eventual, disperat."

- "Nevăzutul nu este o nebuloasă pasivă...Nevăzutul, în spaţiul religios, e o realitate dinamică care se manifestă, care se aude, care intervine, care cheamă, este o instanţă enorm activă; trebuie doar să ai urechi de auzit ca să reacţionezi  la acest aşa-zis  Nevăzut."

- "Să ieşi din perimetrul lui aici...dacă e sa te raportezi la un Dincolo, ai nevoie de virtuţi care în sine sunt foarte importante: una e răbdarea, una e curajul, alta e încrederea; cu încredere, cu curaj, cu răbdare lucrurile se pot construi, iar faptul că acest Dincolo e decisiv spune ceva,  totuşi, despre conştiinţa chiar a celor care nu-l conştientizează ca atare; toţi ne raportăm la moarte, la suferinţă, la ce-o fi dincolo."

- "Nu există speranţă fără încredere, fără curaj şi fără efort!"