26 mai 2010

Despre Iubire...

Pe 26 mai 2010, 09:18 just ana spunea... ceea ce este scris cu negru. Apoi au fost adaugate "criticile" prietenului din Cluj, Ștefan.



Consider ca a iubi este un ideal [Nicidecum...niciunul din textele inserate mai sus nu afirmă asta! Genul proxim nu e idealul! Genul proxim al iubirii e Dumnezeu!].
Sunt de acord [?] cu toate cele afirmate mai sus despre dragoste/iubire. [Nu poţi fi, pentru că tocmai te-ai contrazis, mai sus, afirmând, împotriva tuturor acestora, cu care te declari de acord, că iubirea e un ideal! Nu poţi fi în acelaşi timp şi de acord şi în dezacord, prin postura de a propune o cu totul altă definire termenului; trebuie să alegi!]
Totusi, in viata, majoritatea oamenilor sunt foarte pragmatici, egoisti, nu neaparat pentru ca asa vor ci pentru ca lumea in care traim ne modifica [Dacă ar fi adevărat, atunci ne-ar modifica pe toţi, ori nu este aşa; cunosc câţiva sfinţi, care trăiesc printre noi, fără să se fi retras din lume, la vreo mănăstire ], ne impune standarde si reguli(scrise sau nescrise) intre care trebuie sa ne incadram. [Inima mea are un singur standard, FERICIREA, aşa încât ştiu cum pot s-o dobândesc, fără să-mi însuşesc standarde si reguli(scrise sau nescrise): Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu – Matei 5, 8. Nimeni nu-mi poate impune să am o inimă murdară!!!]
Cei care mai cred in iubire sunt considerati [de gura lumii] naivi, anacronici sau chiar fraieri...uneori. [Dacă voi dori să fiu pe placul lumii, cu certitudine: 1- nu voi reuşi; 2-voi fi nefericit mereu; 3-nu-mi voi afla niciodată propria identitate. Trebuie să aleg cui să-i plac, lumii sau lui Dumnezeu; care academie o fi mai bună, de horti-cultură ori de altă cultură?!]
Da, iubirea este un ideal [?] pe care il descoperim in stare pura doar in carti [Eu îmi iubesc soţia de 34 de ani, fiica de 30 de ani şi pe părinţi de 53 de ani, iar puritatea iubirii mele sporeşte zi de zi]. Realitatea ne ofera surogate de iubire [Cu atât mai bine; avem contrastul necesar pentru a putea identifica mai uşor adevărata iubire!] , incercari de a imita Iubirea. Cred ca traim intr-o perioada in care suntem handicapati spiritual [e efectul TV; eu nu mă uit zile întregi la televizor; am lucruri mai bune de făcut şi pot alege, har Domnului, sunt încă lucid! ], capacitatea de iubire, de daruire aproape ca a disparut [Nici vorbă! Suntem învăţaţi să operăm cu categorii-sentinţe globale, care de multe ori nu au nicio relevanţă; de ex: 4 ani, cât a făcut fiica mea Fac. de Sociologie, mulţi colegi mă tachinau legat de viitorul fetei; le răspundeam invariabil că o tejghea să vândă fructe va găsi şi ea! N-a fost cazul. Nici nu credeam că s-ar putea întâmpla aşa ceva. Fiecare om are şansele lui în viaţă, independent de trăsăturile epocii! Nu există o epocă a inginerilor, una a economiştilor ş.a.m.d.] .
La fel cum fericirea nu poate fi explicata foarte clar [Cum să nu poată? Explicaţia e veche de două mii de ani şi a fost rostită de Fiul lui Dumnezeu în Predica de pe Muntele Măslinilor!! Aici e ca la şcoală, o parte din elevi ştie lecţia, o parte nu, dar asta nu înseamnă, Doamne fereşte, că lecţia nu poate fi explicată!!], cred ca la fel, iubirea nu poate fi explicata precis [Ba da, pentru că tocmai asta am făcut în cele şase fragmente inserate mai sus! Drama este alta: avem ochi şi nu vedem, urechi şi nu auzim...]. Crestinismul ofera o cale prin care cele doua concepte ar putea fi atinse. Oricat de facila, la indemana oricui ar parea aceasta cale, nu cred ca poate fi urmata de oricine, oricum, oricand... [Nu este adevărat! Poate fi urmată, dar trebuie ales orezul mai întâi: poate fi urmată de oricine-desigur, dar nu oricum, în schimb, poate fi urmată oricând, exemplul tâlharului Dismas de pe cruce, cel răstignit împreună cu Domnul; Dacă ar fi adevărat enunţul, atunci Dumnezeu ar fi nedrept! Ori nu este aşa.]

26 mai 2010, 14:46

As adauga faptul ca raman la ideea mea ca Iubirea este un ideal. Dumnezeu este un ideal (in opinia mea) si cum Dumnezeu este Iubire, Iubirea este un ideal. (Desi intr-o recenta discutie intr-un context pe care nu-l pot reproduce intocmai, cineva imi spunea ca iubirea ar fi cea mai mare iluzie.)
De ce spun ca Dumnezeu si iubirea reprezinta idealuri? Pentru ca mai mult de atat nu cred ca-ti poti dori in lumea in care traim. Cu toate acestea, putini dintre noi ajungem sa-L cunoastem pe Dumnezeu sau sa cunoastem iubirea. Totusi, avem fiecare dintre noi perioade in viata in care ne credem foarte aproape de Dumnezeu, de Iubire. Apoi, fara sa ne dorim asta, intervine caderea, indepartarea. Si aceasta se intampla numai din cauza ca suntem naturi umane, suntem doar creatii imperfecte. Nu cred ca noi suntem/mai suntem capabili de iubire neconditionata.
Nu sunt in dezacord cu acele afirmatii din commentul de la postul anterior pentru ca eu as vrea sa fie asa cum spun ele, asta nu inseamna ca le neg ci ca le consider un fel de standard a ceea ce ar trebui sa fie. De cele mai multe ori...nu este asa.
Poate sunt doar pesimista dar inca mai cred in Dumnezeu si in Iubire, cu tot cu indoielile mele constante.

11 comentarii:

  1. A rămâne la ideea ta, în ciuda strălucitei demonstraţii despre iubire a prietenului tău de la Cluj, că are cel puţin de două ori vârsta ta, poate să aibă una din următoarele explicaţii:
    - eşti prea îndrăgostită de propriile tale clişee şi nu poţi renunţa la ele; e mai confortabil cu ele decât cu adevărul (acesta nu-l poate suporta oricine);
    - nu eşti capabilă să înţelegi demonstraţia;
    - îţi place să ai tot timpul ultimul cuvânt, chiar şi atunci când interlocutorul tău, înţeleg, are de două ori vârsta ta;

    RăspundețiȘtergere
  2. Te invidez de două ori:
    - pentru că ai aşa un prieten deosebit la Cluj;
    - pentru că, deşi poţi alege să pui sau să nu pui pe blog criticile lui, totuşi nu te sfieşti şi le pui.

    Mariana

    RăspundețiȘtergere
  3. POEM DRAMATIC: ROSU SI NEGRU
    Spui:

    As adauga faptul ca raman la ideea mea ca Iubirea este un ideal.

    Ce pacat! Cei doi combatanti, Rosu si Negru nu mai au voie sa intervina dupa postarea textului, ca un dialog al celor doi. Pot doar urmari cine le vine in ajutor si pot constata care aduna armata mai mare.

    Aristotel,
    tot el

    RăspundețiȘtergere
  4. Lui Aristotel:
    Eu intru in armata Clujului, ca tot e CFR dubla campioana...cu toate ca nu ma dau in vint dupa fotbal.

    Laconic
    de la Platonic

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate sunt doar pesimista dar inca mai cred in Dumnezeu si in Iubire, cu tot cu indoielile mele constante.

    CA SA NU MAI FI PESIMISTA, CA SA NU MAI AI INDOIELI CONSTANTE, CA SA NU MAI AI DEFEL INDOIELI, CITECEVA DESPRE FERICIRE, IN SENS CRESTIN:


    Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut (!)sau neinteles (!)de catre prea multi dintre noi. Un Nume pe care sfintii l-au catalogat a fi drag, scump, dulce etc. Este fericirea in sine, asa cum nu a fost si nu va mai putea fi vreodata. Este tot ceea ce isi poate dori omul. Mai mult nimeni nu poate cere si absolut nimeni nu poate primi. Este TOT! Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci El este vesnicia. Daca este infometata de Adevar, atunci Hristos este Adevarul cel mai curat si mai pur. Daca sufletul suspina dupa lumina, atunci la El va gasi Lumina cea care il va imbratisa si il va mangaia o vesnicie. Si daca, pur si simplu, omul vrea doar sa fie fericit, atunci nu are decat sa-I ceara lui Hristos sa Se apropie, sa vina, sa-l primeasca si sa-i ofere in dar tot ceea ce de la inceputul veacurilor a pregatit pentru el. Fara sa-i ceara ceva in schimb, caci omul este nevolnic si mult prea neputincios. Fara sa-l traga la raspundere pentru ce a facut pana sa-l intalneasca, caci fiinta omului este atat de mult imbibata de pacate incat adeseori nici el nu stie ce mai este bun si ce mai este rau in el.

    PROFU DE RELIGIE
    Doamne-ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce atâta tura, vura,
    iată toată aventura

    Testul fericirii:

    SPUNE-MI CÂT EŞTI DE FERICIT,
    CA SĂ-ŢI SPUN CÂT EŞTI DE APROAPE DE DUMNEZEU!!!

    Profu de mate

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu cred ca este vorba despre clisee in ceea ce am scris mai sus. Nu gandesc in sabloane, si sunt capabila sa-mi recunosc greselile atunci cand le fac.
    Demonstratia o inteleg dar asta nu inseamna ca imi atribui ca mod de a simti si gandi ceea ce este acolo. Nu am asa o buna parere despre mine.
    Am tendinta (pe care aproape ca nu o mai constientizez)de a avea ultimul cuvant dar asta nu inseamna ca sunt intotdeauna Gica Contra.

    RăspundețiȘtergere
  8. "În ciuda reliefului incomparabil de care se bucură întotdeauna aventura amoroasă, este extrem de puţin ceea ce se ştie despre dragoste!!

    Nu există încă o cultură a iubirii (prietenul de la Cluj e excepţia ce întăreşte regula) chiar dacă nici o altă strădanie nu dezleagă într-atâta limbile şi nu provoacă atât de vehement sfatul.

    Şi această incultură scandaloasă e o cauză indubitabilă a multor perturbări şi nelinişti din lumea contemporană." (Paulino Garagorri, Notă preliminară la Studii despre iubire, Jose Ortega y Gasset, Ed. Humanitas)

    RăspundețiȘtergere
  9. O DIMINEAŢĂ ...ETERNĂ

    Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
    Între timp, mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
    Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia ar putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar bătranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
    Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.
    Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”
    Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.
    Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie !!

    Profu de religie

    RăspundețiȘtergere
  10. Un punct pe i cit se poate de frumos.
    Felicitari profesore!Sa-ti traiasca religia!

    RăspundețiȘtergere
  11. Pentru profu de religie: urmareste filmul "The notebook"; poate vei fi surprins de asemanarile dintre "O dimineata...eterna" si ideea/actiunea filmului.

    RăspundețiȘtergere