Orchestra Titanic

      Din decembrie 2011, la Teatrul Dramatic din Galaţi se joacă piesa Orchestra Titanic, o adaptare după scriitorul bulgar Hristo Boytchev. Din distribuţie fac parte actorii: Ciprian Braşoveanu, Petrică Păpuşă, Veronica Păpuşă, Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu.     Textul original al piesei, tradus în limba româna, poate fi găsit aici.

     Ceea ce se poate vedea la dramaticul gălăţean este o adaptare ce aparţine regizorului Eugen Făt, cel care a renunţat la o foarte mare parte din textul iniţial al bulgarului Boytchev. Înafară de textul la care s-a renunţat, există şi foarte multe schimbări în abordarea piesei, pornind de la schimbarea unor cuvinte simbol sau elemente simbolice de decor, la schimbarea sexului unui personaj, Doko devenind personaj feminin, în viziunea lui Eugen Făt.

     În piesă apar cinci personaje: Doko, Luko, Meto, Luba si Harry. Primii patru sunt nişte oameni ai străzii, vagabonzi, cerşetori, într-o continuă aşteptare a unui tren, într-o gara dezafectată din mijlocul pustiului,  

în căutarea unui sens al existenţei lor. Ei mai au o vagă idee despre ce au fost şi despre ceea ce vor să facă; singurul lucru de care se mai agaţă este posibilitatea de a pleca din acel loc dacă ar veni un tren în care să urce.

Apariţia lui Harry este surprinzătoare, el tulbură echilibrul aparent al vieţii lor prin ideile pe care le comunică, prin modul în care le schimbă viziunea asupra existenţei. Si ritmul piesei se schimbă odată cu apariţia lui Harry, atenţia spectatorului fiind captată aproape în întregime de prezenţa lui pe scenă (de menţionat meritul actorului Ciprian Braşoveanu, el jucand cu multă traire acest rol, aproape hipnotizând audienţa). Abia acum spectatorul începe să-şi pună şi alte întrebări despre sensurile şi simbolurile piesei, deoarece personajul Harry oferă portiţe de interpretare.

     Omul încearcă întreaga sa viaţă să găsească modalităţi diverse de evadare din realitate, o modalitate importantă fiind iluzia. Harry consideră că: " Totul în lume este iluzie.", că "lumea e o scenă" şi că  "Întreaga lume este Titanicul şi toţi suntem călători. Singura evadare e imaginaţia. "Apoi, el formulează ideea că omul este spirit si materie iar "eliberaţi de materie,  vom realiza ceea  ce visăm. Aici în lumea minunată a spiritului. " Astfel, se pot identifica două tipuri de viaţă: "vizibilă şi invizibilă. Viaţa vizibilă, cunoscută ca viaţa adevarată, e viaţa în care corpul trăieşte. Invizibilă, unde totul ţine de visele şi speranţele tale, acolo unde trăieşte sufletul." Dacă personajele Doko, Luko, Meto, Luba nu şi-au găsit un sens în lumea vizibilă, ei îşi caută sensul în lumea invizibilă, a sufletului. Astfel, ei dispar pe rând, rămânând pe scenă doar Doko, sperând să-şi găsească şi el/ea sensul spiritual: "Vreau să dispar! Vreau să dispar!" prin ruperea de lumea materială.