Sâmbătă, 23 octombrie, la ora 11:00 m-am înfiinţat la Teatrul Muzical "Nae Leonard" deoarece ştiam că era premiera spectacolului "Amintirile lui Nică", adaptare muzicală după "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă.
Deşi Maria mea era destul de răcită, am dus-o la teatru, şi ca răsplată pentru faptul că a luat medicamentele. Sinceră să fiu nu ştiu cum de mai poate primi atâtea siropuri si siropele...
Revenind la Nică şi la amintirile lui, spectacolul este destinat copiilor, mai ales celor din şcoala primară şi gimnazială. Cred că şi cei mai mici pot recepta destul de bine specatacolul, avand în vedere că atât Maria (4 ani) cât şi verişoara ei, Dana (3 ani), au stat liniştite şi au urmărit cu interes piesa care nu durează mai mult de o oră, durată numai bună pentru a tine trează atenţia celor mici.
Preţul biletului este accesibil, un copil plătind 5.3 ron, pentru părintele însoţitor biletul este 10.6 ron.
Prezentarea făcută piesei în programul Teatrului Muzical sună cam aşa:
"Un spectacol muzical antrenant şi interactiv pentru copii, într-o producţie inedită, ce are ca inspiraţie romanul copilăriei noastre: Amintiri din copilărie de Ion Creangă. Un roman autobiografic, un roman al formării personalitatii unui tânăr. Povestea simplă şi inocentă a copilăriei va încânta atât pe cei mici cât şi copiii din noi. Cu nostalgie, copiii vor descoperi într-o variantă plină de haz şi bucurie, celebrele aventuri ale lui Nică."
Din distribuţie: Lucian Tatu, Luminita Vologa, Isabela Oancea, Ionut Negrişan, Anton Mihail, Ramona Vâlcu Muzica: Sorin Oancea
Text: Isabela Oancea
Scenografia: Gheorghe Andreescu
Regia artistică: dr. Florin Melinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu