Se împlinesc 20 de ani de la revoluția din 1989. Dacă imediat după '89, ani la rând se rememorau scenele revoluției arătându-se respect, admirație pentru eroii care și-au pierdut viața în acele zile ale lui decembrie, acum deja se observă cum se așterne liniștea. Unii nu-și mai amintesc pur și simplu, alții foarte tineri nici măcar nu știu despre ce este vorba: 20 de ani de la ce?
Liniștea care se așterne peste ceea ce s-a petrecut atunci cred ca este o liniște dorită deoarece consider că nu se va afla cu adevărat ceea ce s-a întâmplat atunci, niciodată.
Există și unii melancolici după perioada comunistă. Eu eram elevă de gimnaziu, la revoluție, și totuși îmi amintesc faptul ca mâncarea era la rație, pâinea se cumpăra pe cartelă, dacă se primeau portocale sau ciocolată la alimentara era rupere de haine și de oase, rechizitele nu se găseau. Țin minte că am stat la o coadă imensă ca să-mi cumpăr caiete pentru școală. Eram eu și maică-mea pentru că nu dădeau câte voiai ci se dădeau cu număr și dacă erau două persoane puteau cumpăra mai multe. În îmbulzeala aceea de la coadă m-a înțepat cineva cu un bold. Era un mijloc de a-și face cineva loc, mai repede, în față. Să nu mai spun de cozile de la lapte pentru care trebuia să te trezești cu noaptea-n cap, se făcea coada din sacoșe și se aștepta să vină mașina. Era un loc în halele pieței din oraș unde se aduceau ouă. Cât timp mai stăteam și pe acolo. Mă duceam acolo să prin rând de dimineață, mă așezam undeva și citeam...da, atunci și pe-acolo am citit "Piciul" lui Alphonse Daudet...amintiri...
La fel, știu că toata lumea era membră de partid, tinerii toți erau făcuți UTC-iști. În acea perioadă, diferențele sociale erau nesemnificative. Puțini erau cei care depășeau condiția economică medie. Erau avantajați cei care aveau pile în mai multe domenii, inclusiv la alimentara...importantă relație dacă voiai să ai o pâine, un pui, un salam, un litru de ulei sau un kilogram de zahăr în plus. Știu că aveam o cunostință care era vânzătoare la pâine, tanti Lucica. Mă trimitea maică-mea mai mult în tura ei ca să-mi dea mai multă pâine decât ni se cuvenea pe cartelă.
Și apoi concentrările lui taică-meu care a fost și la Casa republicii/poporului și la nu mai știu eu ce canal de prin Giurgiu. Exact la revoluție era în București, poate de aceea am trăit mai intens acele momente. Noi cei de acasă nu știam ce se petrecea cu el. Ni-l imaginam în toate felurile.
Îmi mai aduc aminte că mergeam la București pentru cumpărături pentru că acolo se mai găseau cât de cât în comparație cu provincia. Dar și acolo cu zvonuri: a adus brânza nu știu unde.Toată lumea se deplasa acolo. A adus carne ...și tot asa. Foarte amuzantă mi se pare acum amintirea vitrinelor goale din pescării și din magazinele cu carne în care, mereu, se aflau creveți...doar creveți. De parcă trăiam în țara creveților.
Programul de la televizor era absolut magnific: vreo trei-patru ore dintre care o bună parte erau dedicate tovarășului Nicolae Ceaușescu. La revoluție cred ca a fost prima perioada mai lunga petrecută în fata ecranului. Începuseră sa dea, în zilele acelea, printre evenimentele transmise în direct, filmul "Ringul" al lui Sergiu Nicolaescu.
Acum mi se par niște vremuri atât de îndepărtate și de străine. Parcă nu ar fi fost niciodată asa.
Da , se pare că a fost odată o revoluție...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu