După cum spuneam și ceva mai devreme, am fost la bibliotecă. Nu am revenit asupra acestui detaliu pentru a ilustra faptul că merg la bibliotecă ci pentru că mi-am amintit de o scurtă întâlnire pe care am avut-o acolo.(nu, nu-i vorba de o întâlnire romantică)
Ajung eu cu tot cu gândurile mele(nu știu dacă am mai menționat dar le port mereu la mine) aproape de clădirea bibliotecii. O viziune, sau ceea ce credeam eu că e o viziune, mă întâmpină în poarta instituției: unul dintre elevii mei( a cărui imagine nu am putut-o asocia nici măcar cu manualul, dar cu biblioteca...) ieșea cu o sacoșă mare în brate. O ducea cu greu și cu grijă. Sacoșa avea o formă regulată ce amintea(sau poate că așa vedeam eu) cu un teanc de cărți.
Evident că toată grămada mea de gânduri a fost bulversată, mai ales când l-am văzut ieșind cu un zâmbet larg și (îmi imaginam eu, mândru și victorios) m-a salutat:
-Săru' mâna, doamnă!
I-am răspuns, uimită cum eram, imaginându-mi că în salutul lui era și un mesaj de genul: "Vedeți, v-ați înșelat în privința mea! Eu merg la biblioteca și citesc! Citesc teancuri de cărți! Vedeți? Abia le car! Și dumneavoastră ați fost atât de crunta și m-ați lăsat corigent pe primul semestru..." spuse el afectat, ștergându-și lacrima din colțul ochiului ...drept, să zicem.(evident că aici apare și contribuția imaginației mele melodramatice...nu și în privința corigenței)
După ce mă adun puțin, plină de remușcări, reușesc să-l întreb:
-Ai fost la bibliotecă?
-Da! răspunse zâmbind. M-a trimis mama să aduc o carte.
Da, cea care citea era mama iar el ducea cartea. Totuși, a zis ceva de o carte și doar de adus.
-Dar ce ai în pachet? Îl întreb cu riscul de a fi indiscretă.
Îmi povestește că mama lui este pensionară și ca a beneficiat de un ajutor în pachete cu zahar și cu făină, el având destulă putere să care respectivele produse.
-Credeam că ai împrumutat cărți, acolo...ii spun zâmbind dar și cu o undă de regret. Dacă erau cărți împrumutate de tine, îți dădeam un zece.
Zâmbește și el, oarecum a pagubă. Salută și mergem fiecare mai departe, în sensuri opuse. În doua-trei secunde aud:
-Doamna! Aici am cărți! Zâmbea cu gura pană la urechi.
-Daaa, da! Poate data viitoare. Și poate chiar vor fi cărți!
Ajung eu cu tot cu gândurile mele(nu știu dacă am mai menționat dar le port mereu la mine) aproape de clădirea bibliotecii. O viziune, sau ceea ce credeam eu că e o viziune, mă întâmpină în poarta instituției: unul dintre elevii mei( a cărui imagine nu am putut-o asocia nici măcar cu manualul, dar cu biblioteca...) ieșea cu o sacoșă mare în brate. O ducea cu greu și cu grijă. Sacoșa avea o formă regulată ce amintea(sau poate că așa vedeam eu) cu un teanc de cărți.
Evident că toată grămada mea de gânduri a fost bulversată, mai ales când l-am văzut ieșind cu un zâmbet larg și (îmi imaginam eu, mândru și victorios) m-a salutat:
-Săru' mâna, doamnă!
I-am răspuns, uimită cum eram, imaginându-mi că în salutul lui era și un mesaj de genul: "Vedeți, v-ați înșelat în privința mea! Eu merg la biblioteca și citesc! Citesc teancuri de cărți! Vedeți? Abia le car! Și dumneavoastră ați fost atât de crunta și m-ați lăsat corigent pe primul semestru..." spuse el afectat, ștergându-și lacrima din colțul ochiului ...drept, să zicem.(evident că aici apare și contribuția imaginației mele melodramatice...nu și în privința corigenței)
După ce mă adun puțin, plină de remușcări, reușesc să-l întreb:
-Ai fost la bibliotecă?
-Da! răspunse zâmbind. M-a trimis mama să aduc o carte.
Da, cea care citea era mama iar el ducea cartea. Totuși, a zis ceva de o carte și doar de adus.
-Dar ce ai în pachet? Îl întreb cu riscul de a fi indiscretă.
Îmi povestește că mama lui este pensionară și ca a beneficiat de un ajutor în pachete cu zahar și cu făină, el având destulă putere să care respectivele produse.
-Credeam că ai împrumutat cărți, acolo...ii spun zâmbind dar și cu o undă de regret. Dacă erau cărți împrumutate de tine, îți dădeam un zece.
Zâmbește și el, oarecum a pagubă. Salută și mergem fiecare mai departe, în sensuri opuse. În doua-trei secunde aud:
-Doamna! Aici am cărți! Zâmbea cu gura pană la urechi.
-Daaa, da! Poate data viitoare. Și poate chiar vor fi cărți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu