Reacții la ultima sărbătoare de Paști

(reloaded, cu gânduri adăugate de Ștefan, prietenul din Cluj)
Aș vrea să spun că Paștele a trecut peste mine și m-a lăsat mai curată și mai bună decât eram... Nu pot spune asta. [Ce păcat!] Nu aș putea explica exact de ce dar am senzația că sărbătorile nu mă mai impresionează.
Cu ceva timp în urmă, Paștele era un prilej de reculegere, de regăsire, de pioșenie, de curățenie sufletească...cu toate că nu m-am spovedit în viața mea. [Păcat! E unul din dialogurile cele mai fertile cu Dumnezeu! De ce să ţi-l refuzi? Imaginează-ţi un calculator din care nu s-a şters nimic zeci de ani!!!!] Acum, recunosc, e doar un alt moment, o altă dată de bifat în calendar. Este ciudat dar pentru mine, personal, există alte momente mult mai importante decât Paștele [Normal, şi pentru un fan a lui Liverpool, momentul unei finale de Liga Campionilor în care joacă echipa sa e mai important...Eroarea provine din comparaţia vicioasă care se face între două lucruri de esenţe diferite: Învierea Domnului nu e un moment! Tot ce e legat de Dumnezeu are caracter atemporal! ]. O fi păcat, nu o fi, nu știu. [Nu-i păcat...nu Domnul are nevoie de bucuria ta, ci tu ai nevoie de Învierea Lui pentru ca să trăieşti o bucurie autentică şi nu surogatele acestei lumi!]
Ce a reprezentat Paștele acesta pentru mine? Mersul la slujba de înviere, plăcerea de a-i oferi Mariei un cadou, vopsirea unor ouă, ouă ciocnite, câteva felii de cozonac, întâlnirea cu prieteni dragi mie...Nu aș putea vorbi despre curățenie sufletească pentru că nu mi-am putut face o curățenie exemplară în suflet...și poate că asta ar fi trebuit să fac, poate că asta înseamnă, până la urma, Paștele, dincolo de valul de cumpărături și alimente consumate aiurea...așa cum fac romanii de sărbători. Cât de tâmpit, de primitiv tre' să fii încât să mănânci și să bei până ajungi la urgențe???[Ei, să nu exagerăm! N-au ajuns nici măcar 0,00476 % din populaţie la urgenţă, dar presa atâta pricepe...]
Nu știu dacă este păcat sau nu dar eu nu am simțit spiritul Paștelui aproape deloc. [Nu e păcat! Cum ar fi păcat incapacitatea cuiva de a iubi, de se îndrăgosti? Nu-ţi căuta vinovăţii acolo unde nu le ai! Problema e alta, nu a păcatului, ci a pierderii unui astfel de om, incapabil să înmugurească în fiecare primăvară alături de formele inferioare de viaţă...din seva Învierii...] Da, probabil că ar fi fost necesar să țin post [după puterile tale], să mă mărturisesc [cel puţin odată pe an, în Postul Mare], să mă împărtășesc [cu trupul şi sângele Domnului], să merg la Denii [măcar la Prohodul Domnului din Vinerea Mare], la slujba de înviere...să-mi recunosc propriile păcate și să le recunosc și față de Dumnezeu. Din toate acestea nu am făcut decât să merg la biserică în noaptea Învierii și cred că am avut destul discernământ în a-mi recunoaște păcatele fața de mine(astfel cred că le-a auzit și Dumnezeu) că de spovedit nu am făcut-o pană acum și nu cred [ai mare grijă în legătură cu ceea ce crezi! toţi cei vindecaţi de Iisus aud invariabil acelaşi lucru de la Domnul: credinţa ta te-a mântuit] că am să pot vreodată...Cine știe? Aș vrea să pot. [nu trebuie decât să-ţi doreşti din suflet şi vei primi puterea asta. Să dea Domnul să reuşeşti, fie în postul Sf. Apostoli 31 mai-28 iunie, fie în postul Adormirii Maicii Domnului 1-14 august]
Uneori conștientizez că de sărbători, vrând, nevrând, conștient sau nu, mă las dusă puțin de val. Odată cu înaintarea în vârstă, în loc să devin mai conservatoare și să țin la tradiții, parcă mă simt silită să fac la fel ca ceilalți. De ce? [e puterea valurilor uriaşe printre care înaintăm către ţărm...e mai uşor să te laşi în voia lor decât să le străbaţi...] Din moment ce-mi dau seama de aspectul acesta? De unde reticența?..poate ține doar de îndepărtarea de ceilalți, un fel de înstrăinare, îndepărtare de Dumnezeu, poate e întoarcere spre mine, poate e egoism, poate e ciudățenie...[nu sunt chiar aşa de multe explicaţii...ca orice performanţă, şi în acest caz e nevoie de consecvenţă...ca să primeşti un dar (darul credinţei) trebuie să-l meriţi... te rogi măcar 5 minute seara, te duci la Sf. Liturghie Duminica, te spovedeşti şi te împărtăşeşti de 4 ori pe an, dai după puteri celor săraci şi celor care-ţi cer ajutor, fără să-i judeci şi...cel mai important, laşi trecutul în arhivă, iar viitorul îl primeşti pe măsură ce ţi se dă, fără să-l iscodeşti. Cam pe aici cred că-i drumul tău -iubită prietenă- înspre paradis]

Bunul Dumnezeu să-ţi audă suspinele sufletului pornit în căutarea Lui!