"Minunat, minunat, uluitor!"
Într-un tren de distanţă lungă se afla un pasager care în fiecare clipă, uitându-se pe fereastră, exclama: "Minunat! Minunat! Uluitor!” Cei care erau în acelaşi compartiment, au crezut că omul nu era sănătos. Unul dintre ei nu s-a putut abţine să nu-l întrebe: "Cum se explică faptul că în timp ce noi suntem plictisiţi de monotonia peisajului, acelaşi pe sute de kilometri, tu eşti singurul care exclami mereu: "Minunat! Minunat! Uluitor!". Nu ţi se pare că exagerezi? Până la urmă ai să ne scoţi din sărite!”
Omul răspunse stingherit, dorind să se scuze, dar să fie şi înţeles: "Am ieşit din spital azi-dimineaţă. Până azi am fost orb din naştere. Un mare doctor m-a operat şi astăzi, când mi-a scos pansamentele de pe ochi, am văzut pentru prima oară în viaţă. Ceea ce văd eu acum, văd pentru întâia oară. Ceea ce este pentru voi un lucru obişnuit, pentru mine este minunat, uluitor, uimitor. Ce frumoasă este lumea!”.
(de la Ştefan, Cluj)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu