19 oct. 2009

Doar ganduri...

E tarziu, destul de tarziu...mintea mea nu vrea sa doarma. Gandesc la ceea ce cred unii, la ceea ce cred altii si la ceea ce gandesc eu.
Lumea e asa cum e. Fiecare se gandeste in primul rand la sine si apoi la ceilalti. Toti ne vrem importanti si toti vedem lumea prin prisma a ceea ce ni se intampla. Cat de importanta e replica celui care ne-a jignit, cat ne-a framantat, cat ne gandim la ea si o intoarcem pe toate fetele...si sunt doar cuvinte aruncate cu sau fara intentie.
Cum ne influenteaza o vorba buna, cum ne motiveaza un indemn, zambetul determinat de o lauda pe care o credem din buna-vointa...
Oamenii...noi. Suntem niste ciudatei organici care au creier si sentimente. Om fi asemenea Lui Dumnezeu ...indoielile or fi tot ale Lui?
Imi place sa privesc oamenii in ochi. Nu din lipsa de politete ci pentru a-i cunoaste mai bine. Oamenii sunt oameni...suntem muritori dar ne simtim atat de importanti...Pentru cei 50-60 de ani traiti pe acest pamant ne facem atatea probleme, ne raportam la atatea reguli si conventii sociale. Ne irosim in pretexte, in prejudecati care nu cred ca-si au rostul.
Sunt asa de multi oameni care nu recunosc ceea ce simt si ceea ce gandesc. De prea multe ori se pune accent pe aparenta, pe ceea ce cred altii sau pe ceea ce vrem sa creada altii. Societatea ne-a transformat in niste animalute bine dresate. Normele sunt cele dupa care trebuie sa ne ghidam. Cel care are curaj sa actioneze dupa cum il duce mintea sau sufletul este un ciudat, este tinta privirilor, discutiilor, este motivul de evadare din propriile probleme.
Toti vrem sa fim buni, sa traim bine, sa adunam, sa epatam...sa aratam prin diverse mijloace ca existam si ca suntem importanti. De fapt, fiecare se vede cel mai important raportandu-se la ceilalti. Fiecare ii vede pe ceilalti ca sateliti ai vietii lor , constient sau nu. Dar viata trece atat de repede, inspaimantator de repede. Cele mai importante sunt momentele de multumire, fie in compania celorlalti , fie in singuratate, depinde de firea fiecaruia.
Da, suntem niste animalute supuse instinctelor. Fie ca e instinctul de supravietuire, foamea, setea, frigul, sexul, toate ne apartin , ne caracterizeza dar vrem sa facem pe educatii, pe evoluatii si pozam in animale bine-crescute. Eu vad instinctele ca manifestari ale intregii noastre fiinte. Ca necesitati ale fiintei noastre pentru o buna functionare, sa spun asa. Asta nu inseamna ca trebuie sa te supui instinctelor, dar ca acestea trag un semnal de alarma atunci cand ceva este in neregula cu fiinta ta.
Biserica e un bun educator din acest punct de vedere: ne face niste apatici ce respecta reguli si sunt multumiti cu propria conditie(chiar daca sinele tipa altceva, vrem binele nostru pentru eternitate, asa ca respectam reguli).
Vreau sa cred in Dumnezeu! Dar aici poate fi vorba de disperarea omului care vrea sa mai aiba o speranta, care vrea sa creada ca, totusi, este ceva mai presus de viata aceasta nebuna in care traim.
Amestec de bucurie si tristete, ce merita cu adevarat trait din viata aceasta? Ce merita? Fericiti acei ce nu-si pun intrebari pentru ca-si iau viata ca pe un dat al sortii si nu-si asuma responsabilitati, au mereu pe ce da vina: pe soarta.

5 comentarii:

  1. Spui:
    "Biserica e un bun educator din acest punct de vedere: ne face niste apatici ce respecta reguli si sunt multumiti cu propria conditie(chiar daca sinele tipa altceva, vrem binele nostru pentru eternitate, asa ca respectam reguli)."

    Mi se pare o constructie logica pripita si, in consecinta,defectuoasa, si fara acoperire in realitate.Daca ar fi cum spui tu, atunci ar fi imposibil de inteles cum atatia "apatici" (indiferenti) au devenit mucenici...jertfindu-si viata in numele credintei...din indiferenta?

    Biserica (pe care pe nedrept o blamezi aici), dimpotriva, ne invata ce e pacatul si cum sa ne ferim de el. Prin asta, Biserica ne invata sa ne castigam libertatea, sa ne eliberam din lanturile unei grele robii, care ne intuneca intreaga judecata!

    Filosoful danez Kierkegaard spunea un lucru extraordinar in acest sens: „contrariul păcatului nu este virtutea, ci libertatea“

    Cu toata dragostea,
    Sebastian,Paracliserul

    RăspundețiȘtergere
  2. Regulile dupa care ne traim viata ar trebui sa fie cele pe care ni le facem noi insine. Noi ne punem limite, noi ne gasim scuze pentru a nu face ceva "impotriva firii", noi cautam prejudecatile, noi ne ascundem in spatele regulilor altora. Si ce daca par o ciudata??? Mai bine o ciudata, decat o normala din punctul unora de vedere.;)
    Capul sus! Nu ai fi singura ciudatica din Univers!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Sebastian,
    E vina mea ca mai las din cand in cand sa iasa unele ganduri. Daca am blamat biserica am facut-o din cauza ca asta gandeam. Asta nu inseamna ca nu cred in Dumnezeu, ca nu vreau sa cred. Pentru mine, biserica nu inseamna Dumnezeu. Problema e ca ma mai apuca nebunia din cand in cand, si am impresia ca biserica ia din libertati, ca biserica uniformizeaza si mioritizeaza.
    In privinta a ceea ce spune Kierkegaard, nu prea am aceeasi parere. Libertatea presupune si posibilitatea de a alege pacatul, asa ca nu poate fi contrariul pacatului. Bineinteles ca apoi o sa se spuna ca liber cu adevarat este acela care nu a savarsit pacatul...
    (paracliser, unde? :) )

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim,
    Regulile societatii sunt facute pentru a evita haosul, pentru a se pune niste bariere libertatii de alegere a individului. Nu toti stiu ce sa aleaga atunci cand au de ales. Nu toti oamenii isi valorifica liberul arbitru si atunci scapa usor de responsabilitati urmand regulile.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Ana,
    «Una din provocarile majore ale omului contemporan pare a fi aceea a libertatii individuale fara limite, exprimata prin dreptul la orice. Emanciparea de sub orice autoritate, de sub orie opreliste pare a fi una din aspiratiile presante ale omului contemporan. Este vorba, fara indoiala, de o rabufnire a unei frustrari profunde a omului contemporan. Nu numai ca reclama libertatea si dreptul de a face tot ceea ce pofteste, dar se pare ca se afla si intr-un permanent pariu cu sine si cu societatea inconjuratoare, pentru a-si demonstra siesi si celorlalti ca este in masura sa faca tot ceea ce gandeste si doreste. Zilele trecute, ziarele relatau cazul unui criminal rus, care a ucis in cativa ani peste saizeci de oameni, fara sa urmareasca vreun beneficiu personal, parca numai pentru a-si demonstra ca poate sa faca acest lucru in ciuda tuturor legilor si autoritatilor care apara viata oamenilor. Arestat in cele din urma, nu arata urma de regret pentru tot ceea ce facuse.
    Care sa fie raspunsul Bisericii, al Sfintei Scripturi la aceasta provocare fara precedent, la aceasta intrebare vitala?
    Adevarul cel mare si incontestabil este ca omul a fost creat stapan si suveran peste intreaga creatie. Setea persoanei umane dupa suveranitate este conforma naturii sale. In acelasi sens, Mantuitorul Hristos aminteste contemporanilor si conationalilor sai, sclavi ai legii, ca omul este suveran, ca este deasupra legii, ca legea este pentru om si nu omul pentru lege, ca "Domn (Stapan) este si al Sambetei Fiul Omului" (Matei 12,8; Marcu 2, 27-28). Iar Sfantul Apostol Pavel are curajul extraordinar de a lansa nu mai putin radicalul cuvant: "Toate imi sunt ingaduite", cu adaosul "dar nu toate imi sunt de folos..., dar nu toate zidesc..., dar nu ma voi lasa stapanit de ceva” (1 Corinteni 6,12; 10,23). Acest text paulin ni se pare fundamental pentru abordarea temei esentiale a libertatii sau a suveranitatii umane si a corectei intelegeri a acesteia. Suveranitatea si libertatea constituie o aspiratie fireasca a persoanei umane, dar suporta si riscul fatal al rastalmacirii sensului acestora.
    Miza sau pariul - pentru a folosi aceeasi imagine - nu mai este daca pot sau nu pot sa fac un lucru, imi este permis sau imi este interzis, ci daca ceea ce fac este sau nu folositor, daca zideste sau, dimpotriva, darama.»

    (Preot Prof. Univ. Dr. Constantin Coman - Articol preluat din lucrarea "Prin fereastra Bisericii sau o lectura teologica a realitatii", Editura Bizantina)

    Cu toata dragostea,
    Sebastian,Paracliserul (Bisericii ortodoxe Nasterea Domnului)

    RăspundețiȘtergere