"Zăpezile de altădată” este o piesă ce se joacă pe scena Teatrului Dramatic din Galați, piesă pe care nu o văzusem pană în această seară. Autorul textului este Dumitru Solomon, dramaturg gălățean de origine evreiască, influențat în oarecare măsura de teatrul lui Camil Petrescu. Aș putea să spun că atitudinea față de femeie este cam aceeași. A se vedea atitudinea tânărului îndrăgostit (din piesa lui Solomon) față de tânăra naivă ce preia stereotipii din cărți, reviste, emisiuni TV, teatru, și atitudinea bărbatului matur care corectează cu superioritate și indulgență lipsurile intelectuale ale soției sale. Nu aș spune neapărat că e vorba de misoginism dar hai, să spun…o acceptare a femeii de către bărbat, cel care conștientizează ca are nevoie de Ea chiar dacă aceasta se dovedește a fi sub nivelul așteptărilor lui.
Și eroii lui Camil Petrescu sunt intelectuali lucizi care se îndrăgostesc, sunt fermecați de eternul feminin (indiferent de calitatea morală sau intelectuală a apariției acestuia) pentru ca, pană la urmă, nu există nici o diferență între un bărbat prost și unul inteligent, atunci când se îndrăgostesc.
Piesa se deschide cu declarațiile de dragoste ale tinerilor ce-și mărturisesc o dragoste „imensă”, „infinită”, etc. la care apare reacția sarcastică a statuii din parc, martoră a atâtor declarații similare. Timpul schimbă totul, chiar și dragostea cea mai „infinită” și mai „imensă”. Ce „ajuta” la banalizare? Chiar relația în sine, trecerea timpului peste ea și apariția căsătoriei, a obișnuinței, căci, "dacă dragostea este oarbă, căsătoria iți deschide ochii."
Care ar fi întrebările tradiționale ce ar determina cauzele pentru care o căsătorie merge prost? Întrebări pe care le adresează și mama personajului feminin atunci când crede că ceva ar fi în neregulă în viața fiicei sale: „te-a lovit? Nu aduce toți banii acasă?” Adică ceea ce ar rupe rutina, ca formă comună de mulțumire în cele mai multe dintre căsnicii. Când, de fapt, tocmai rutina este cea care arată că ceva nu e în regulă, altceva merge prost: nu mai există fiorul acela ce-i determina să spună toate nebuniile posibile, să facă toate nebuniile ...
Marea plăcere a vieții, de după trecerea "nebuniei", este somnul...orice ieșire din aceste "reguli" impuse de viață și de timp deranjează... mai ales vecinii(apropo de intervenția repetata a vecinului necăjit de ceea ce se petrecea în apartamentul de deasupra ). Mai pot fi și căsnicii fericite? relații fericite?
Relația "fericită"? cea în care nu tre să-ți vină ideea să compari. Care ar fi căsnicia" fericită"? cea în care nu ai preferințe și te mulțumești cu ceea ce ai .
Piesa a durat aproximativ o oră, nu prea mult, suficient cât să nu plictisească pe nimeni. Dialogul efervescent și replicile adresate, uneori, direct publicului sub aparența de monolog al personajului feminin țin trează atenția încât nici nu știi când se termină piesa. Impresia că o felie din viata ta , o replică , o reacție tocmai s-a spus /s-a petrecut pe scenă este pregnantă... Concluzia ar fi că dacă nu-ți îngrijești, nu-ți cultivi sentimentul, iubirea dispare ca și cum nu ar fi existat niciodată, sau mai rău, rămâne doar motiv de amuzament pentru tine însuți omul serios devenit un banal sclav al rutinei , al timpului.
"Care ar fi căsnicia" fericită"? cea în care nu ai preferințe și te mulțumești cu ceea ce ai"..... O afirmatie cam cinica dupa parerea mea. Si sunt si eu o persoana destul de cinica. Dar cu asta nu sunt de acord. Da, poate ca fiorul de care spuneai se estompeaza in timp, rutina isi spune cuvantul. Dar eu nu as spune ca iubirea dispare, ci ca se maturizeaza, e o altfel de iubire, mult mai profunda. Altfel probabil toti am divorta dupa 2 ani!
RăspundețiȘtergereAs vrea sa cred ca e adevarat, ca iubirea se transforma in ceva mult mai profund, ca nu e vorba doar de obisnuinta , de comoditate , de responsabilitatea cresterii unor copii, de bunuri comune si de datorii comune...
RăspundețiȘtergereOricum, eu doar comentam o piesa de teatru :)
In adancul sufletului meu eu chiar cred in iubire. Chiar daca nu prea pare sa fie asa...:)
dragele mele fete, observati ca doar noi ne punem asa intrebari?Specialistii, cu certificate sau cu experiența traita, ne dau raspunsurile..Insa noi, femeile, trebuie sa gasim unul personal!Iata-l pe al meu:Iubirea dispare (am divortat la 2 ani!), nu conteaza din a carui vina. Dar da, iubirea dispare din forma pe care o cunosteam,fiindca ea se imbraca in obisnuinta de a fi cu celalalt, ca intr-un fel de dependenta.Daca nu vedem asta, iubirea trece in alta forma, apoi alta si alta, tot mai des.Si deci se pierde...Ce minunat sentiment, ce viata renascuta iti da!E primavara si vreau sa iubesc!!!!Noroc, fetelor
RăspundețiȘtergereEu nu pot vb decat in numele meu. Nu mi-as pierde vremea langa cineva doar pt ca ne leaga datorii comune. Si nici pt copii. Pt ca in momentul in care o relatie scartaie, copiii sunt primii car simt asta si le-as face mai mult rau decat bine. Nu de alta, dar sunt o fire pragmatica si am mai multe sanse sa-mi gasesc pe cineva la 30 de ani, decat la 50, nu? :)) Deci, exclus sa stau alaturi de cineva pentru care nu mai simt nimic!
RăspundețiȘtergereSi departe de mine sa mi se para ca nu mai crezi in iubire. Ar insemna sa te minti in primul rand pe tine spunandu-ti asta. In ciuda a tot, toti credem in iubire si speram intr-o iubire mai mult sau mai putin perfecta. Poate doar perfecta pentru noi...
Pentru Bijuterii fantezie,
RăspundețiȘtergereDraga doamna, felicitari pentru tonul optimist al opiniei personale. Totusi, n-as spune, eu doar, ca trebuie sa ne refacem viata, ci ca trebuie sa ne continuam viata, ori sa incetam sa o risipim pe lucruri care ne fac rau. Mi-a placut o vorba a cuiva drag mie:lasa jos ceea ce iti ingreuneaza clipa...Frumos. Intrebare:la 40 ani, mai refaci ceva?Pe la aceasta varsta s-au cam dus...Prea multe puncte de suspensie!Deci spun, pastrand nota de bun echilibru:Prefer sa merg mai departe cu mine insami, decat fara mine, dar cu cineva strain pana la dusmanie.Salutari de bine
Draga Oricare, precum am precizat, am vorbit si vorbesc strict in numele meu! Din punctul meu de vedere si al relatiei pe care o am! Tocmai, ca si eu spuneam ceea ce ai zis si tu: ca nu e o solutie sa stai langa cineva pentru care nu mai simti nimic! Sa traiesti o singuratate in doi! Si ca sub nicio forma, nu mi-as gasi scuze sa ma agat de o relatie si de un barbat!
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, sa presupunem ca divortez. Nu sunt genul care sa tipe in gura mare ca nu-mi mai trebuie barbati! Ma cunosc suficient de bine cit sa stiu ca tot imi voi dori pe cineva alaturi si nu musai un catel sau o pisicuta. Ci un barbat, indiferent de sexul lui- uite ca presupun ca-mi schimb si orientarea sexuala! :P Faza ca mai degraba imi gasesc la 30 de ani decat la 50.. era o glumita.. se pare mai nesarata! Voiam sa punctez ca daca ceva nu ar merge, as face schimbarea acum, nu as amana-o, sau in fine- in momentul in care imi dau seama ca ceva scartaie.
Doamne, doamne, cate probleme ne facem noi din cauza lor, a barbatilor!
RăspundețiȘtergereSa nu cumva sa creada cineva ca ei nu-si fac probleme din cauza noastra...ba da! poate ca altfel dar si ei se gandesc tot timpul la noi. Prin noi numesc toate femeile(poate asta-i problema: ca se gandesc prea mult la "ele" si nu in mod special la o Ea)
Nu cred ca putem trai unii fara altii. Nici barbatii fara femei dar nici femeile fara barbati. Eu ma refer la oamenii de rand(ca mine) nu la cei cu vocatie de asceti.