"Maitreyi" - una dintre nemuritoarele povești de dragoste ale umanității

Nu mai surprinde pe nimeni faptul că nu se mai citește, faptul că pentru foarte mulți, a sta cu o carte în mână mai mult de jumătate de oră devine chiar obositor. Cu toate acestea, mai există și unii care citesc din plăcere iar alții din obligație. Cei care citesc din obligație, chiar dacă citesc, de multe ori nu pot pătrunde dincolo de cuvinte ca să ajungă la semnificații, trec cu privirea peste imaginea textului scris contabilizând numărul de pagini de parcurs, contabilicește termină cartea de citit ca pe o datorie chinuitoare. Totuși literatura artistică ar trebui să fie o desfătare, o modalitate de îmbogățire și cizelare a spiritului, a sufletului.

Ceea ce m-a determinat să fac această introducere este faptul că romanul lui Mircea Eliade, “Maitreyi”, un roman de dragoste foarte potrivit ca lectură pentru adolescenți, pare acestora fie ciudat, plictisitor, fie de neînțeles. Oare chiar este nevoie doar de cuvinte și imagini explicit erotice, de filme ușurele la care doar să se uite fără să gândească?

Mircea Eliade propune un roman de tip jurnal în care relatează la persoana I, o experiență erotică trăită de un tânăr englez, Allan. Acesta din urmă este, de fapt, o reflectare artistica a lui Mircea Eliade, întâmplările trăite de el sunt întâmplări din biografia autorului însuși. La o simplă privire asupra “Jurnalului “ și asupra romanului “Maitreyi”, se observă similitudinile, faptul că în roman realitatea este pe alocuri modificată, ea reprezentând materialul cu care a lucrat Eliade pentru a realiza ficțiunea.

Eliade, discipolul lui Nae Ionescu, adoptă și el convingerea că omul trebuie să fie el însuși, să nu-și însușească stereotipii anterior gândite, șabloane. Plecat în India, în încercarea de a descoperi o lume nouă, pentru a studia cultura, civilizația, pentru a-și realiza propria lucrare de doctorat(“Yoga. Essai sur les origins de la mystique indienne”), Mircea Eliade este găzduit de Surendranath Dasgupta, profesorul său de la Universitate, îndrăgostindu-se de fiica acestuia, Maitreyi. Se înfiripă o poveste de dragoste între reprezentanții a două lumi, a doua civilizații. Din cauza interdicțiilor impuse de o mentalitate conservatoare , cei doi trăiesc drama separării, legătura nefiind acceptata de lumea indiană. Ceea ce a trăit scriitorul este notat inițial în Jurnal, în “Caiete”, devenind ulterior literatură a experienței, a autenticității. Opera poate fi citită din perspectiva cunoașterii biografiei autorului sau, pur și simplu, ca roman de dragoste, de către cei ce nu vor neapărat să știe mai multe despre relația autor-narator-personaj.

Vorbim despre un roman ce a avut un mare succes în epocă dar care a stârnit și controverse. Astfel, chiar George Călinescu a considerat că romanul ascunde imagini cvasipornografice(deși în” Istoria literaturii române” îl consideră pe Eliade creatorul romanului românesc exotic), alții sunt surprinși de lipsa de cavalerism a lui Eliade, el prezentând explicit relația de dragoste pe care a avut-o cu o tânără, fie ea și dintr-o lume îndepărtată de țara noastră, exotică. Astfel de detalii “picante” ar putea stârni curiozitatea cititorului dornic de cancan, de culise mai puțin artistice. Erosul este trăit de două ființe superioare, un tânăr inginer cu o carieră promițătoare și o adolescenta indiană, poetă și filosof. El, inițial neimpresionat în niciun fel de Maitreyi, nici măcar nu-și mai amintește când a văzut-o prima dată:”Am șovăit atâta în fața acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu ziua precisă când am întâlnit-o pe Maitreyi. În însemnările mele din acel an n-am găsit nimic.”(Mircea Eliade, “Maitreyi”, Editura Cartex 2000, București, 2006, p.15), ulterior , rememorând și încercând să se obiectiveze, realizează că prima impresie a fost de dispreț pentru pielea “mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut și de ceară.”(ibidem)Acest dispreț se accentuează mai ales atunci când are impresia că familia lui Narendra Sen vrea să-i căsătorească; impresie greșită de altfel, tatăl Maitreyiei urmărind doar să-l înfieze pentru a facilita plecarea familiei sale în Europa. Astfel se explică marea libertate oferită tinerilor, lăsați adesea, deși femeie și bărbat, nesupravegheați. Întâlnirile repetate dintre cei doi determină o apropiere din ce în ce mai mare iar tânărul simte un anumit magnetism în ființa fetei,; parcă tocmai exotismul și ciudățenia ei îl impresionau.

În roman sunt pagini de un accentuat lirism, în ciuda intenției de autenticitate și anticalofilie a scriitorului, ba chiar, putem spune a naratorului care vrea să reconstituie cât mai exact, obiectiv cele trăite, pentru a putea înțelege și el ce i s-a întâmplat. Până la urmă, instinctul erotic domină rațiunea în cei doi îndrăgostiți și fata i se oferă după ce se logodesc într-un ritual lirico-magic ce implică toate elementele universului, legătura mărturisită în fața “Mamei Pământ” fiind mult mai importantă decât cea “oficializată”în fața oamenilor, având și consimțământul lor. Allan este surprins de erotismul fecioarei care i se oferă fără reținere și se transformă într-o amantă perfectă într-o singură noapte. Astfel se dovedește, ca și în alte mari povești de dragoste ale lumii, că în ciuda rațiunii, instinctul domină comportamentul și deciziile oamenilor. Allan, în ciuda pretenției sale de a fi un tânăr intelectual analitic, rațional, nu-și poate explica ceea ce a trăit nici măcar după trecerea anilor, nici măcar sedimentarea sentimentelor trăite nu este de ajutor în explicarea reacțiilor fizice și sufletești:”…Și dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să știu? Aș vrea să privesc ochii Maitreyiei…”(idem, p.181) Vraja erotică se rupe când tatăl fetei află de relație și o interzice, gândește el, din cauza incompatibilității dintre civilizațiile, religiile celor doi, pretext absurd în lumea contemporană, plauzibil pentru anii interbelici ai călătoriei lui Eliade în India.

Ov.S. Crohmălniceanu spune că “Farmecul romanului vine din surpriza acestor reacții neobișnuite, înregistrate cu o mereu sporită fascinație de autor. Descoperirea sufletului feminin indian, o adevărată terra incognita pentru un European, se aliază cu observația lucidă și realistă a asprimii raporturilor familiale și sociale.”(Ov.S.Crohmălniceanu, “Literatura română între cele două războaie mondiale”, vol.I Editura pentru Literatura, 1976, p.524)

Acest roman de dragoste ce are ca noutate relația dintre reprezentanții a două lumi și având ca motto cuvintele lui Eliade:…Oare îți mai aduci aminte de mine, Maitreyi? Si dacă iți amintești, cum poți să mă ierți?...”primește un răspuns de la Maitreyi Devi în romanul “Dragostea nu moare”. Maitreyi se arată indignată de faptul ca Mircea a arătat-o “goală”, trădând intimitatea dintre ei.

“Maitreyi“ este realitate și ficțiune, trăire lucidă și instinct, eros și nevoia de a înțelege mecanismele ilogice ale acestuia. Un roman concis, ușor de citit, accesibil dar și valoros, “carte de extaz senzorial și mistica dăruirii”, ea presupune o anume educație a simțurilor, o încărcare spirituală a voluptății, paralel cu frăgezimea senzuală a experiențelor livrești.”(Dan C. Mihăilescu, “Jocul erotic și erudiția senzualității”, Prefață la Mircea Eliade, “Maitreyi”, Editura Cartex 2000, București, 2006)