Poveste

A fost odata un pitic...nu chiar mic, dar destul de scund ca sa i se poata spune asa. Piticul acesta locuia intr-o padure. Cel mai mult ii placea sa stea in poienita, printre flori, iubea razele de soare si asculta muzica pasarilor.
De multe ori se distra ascultand discutiile oamenilor inalti care locuiau dincolo de padure, nu la mare distanta. Uneori incerca sa inteleaga modul lor complicat de a gandi si de a actiona, insa logica piticului nostru parea depasita. Se simtea mai multumit in lumea lui naiva de pitic, in care nu prea patrundea nimeni.
Intr-o zi, in timp ce piticul se amuza traducand in poveste formele catorva nori, se trezi cu un mormait dintr-o tufa. Intai a crezut ca i se pregatise o farsa din partea oamenilor mari, sa-l sperie in lumea lui ciudata. Apoi si-a dat seama ca dintr-o tufa chiar se apropia un urs.
Primul gand a fost: oare cum sa se apere ca sa iasa teafar din confruntare. Daca ursul e fioros? daca e flamand? Totusi, nu fugi. Astepta sa vada ce vietate se arata. Curiozitatea ii era mai mare decat frica din cauza faptului ca ar putea sa i se intample ceva rau.
De dupa frunze aparu un ursulet cu boticul plin de mure si fragute. Nu parea fioros , ba chiar prietenos, daca ii vedeai ochii care pareau ca rad continuu. Poate era fericit ca gasise fragi...gandi piticul fara sa schiteze vreun gest de fuga.
Ursuletul se uita si el uimit la pitic. Ce-o fi cu vietatea asta in mijlocul padurii, ce cauta prin lumea mea, pe langa fragii si murele mele?
S-au privit ei asa pana s-a hotarat ursuletul sa plece spre barlogul lui, ca sa nu-l sperie prea tare pe pitic.
Piticul era curios , asa ca se duse si a doua zi in poienita. Ce sa vezi? Ursuletul veni si el. Tot cu ochii sclipind a zambet, si tot in cautare de fragi si mure.
Azi asa, maine asa, pana au inceput sa se imprieteneasca si se ospatau impreuna din tufele cu fructe, isi spuneau unul altuia povestile norilor de pe cer, ascultau muzica pasarilor si a vantului, vorbeau despre oamenii de dincolo de padure.
Cand a simtit ca se apropie iarna, piticul a inceput sa se ingrijoreze: ursuletul trebuia sa plece in munte, in barlogul lui, sa hiberneze. Tristetea lui nu i-a aratat-o ursuletului, astfel incat sa se bucure de timpul ramas pana la venirea iernii.
Cine stie daca dupa iarna, ursuletul( urs in toata firea atunci) il va mai cunoaste pe visatorul pitic din poiana in care norii isi poarta povestile.