Austria-Romania(2-1)

Actuala campanie de calificare la mondiale a semanat izbitor de mult cu o moarte lenta si dureroasa. Cel putin ultimele doua meciuri au fost un fel de zbatere finala, inainte de a-si da duhul.
Astazi, echipa noastra parea chinuita, iar ochiul lui Tamas parca sugera conditia noastra: batuti mar si la vedere. Dupa ce ne-au decimat sarbii, si-au batut joc de noi austriecii.
La un moment dat aveam impresia ca daca cineva ar fi strigat "Hai, Romania!" ar fi spus o gluma buna...dar de ras ar fi ras cei care mai aveau energie dupa ce si-au consumat toti nervii pe meci.
Toate atacurile noastre erau ca zbaterile muribundului care nu vrea sa se desparta de viata, nu cred ca era vorba de rezultatul antrenamentelor sau ale daruirii jucatorilor. Da' cata ameteala , cata pripire, cata lipsa de concentrare si de sincronizare...uneori mingea se lovea la intamplare de ai nostri si sarea aiurea, alteori sutau doar , doar or nimeri poarta. Totul la intamplare si din disperare...
Foarte surprinzatoare declaratia lui Piturca : lui iar i se pare ca am jucat cam bine si ca totusi speranta moare ultima. Care speranta , frate? in ce si in cine? Si apoi, el nici nu se gandeste la demisie, considerand ca cei care-i cer demisia sunt doar niste rauvoitori...nenorocitii...
Nu zic, l-am admirat pe Piturca pentru hotarare si pentru rezultatele de pana la un moment dat...dar daca nu se mai poate, lasa pe altul ca poate aduce ceva nou, un nou impuls cel putin...Ca de reconstructia nationalei se tot vorbeste de dupa dizolvarea "generatiei de aur" care se pare ca asa ramane, chiar daca au atentat si altii la titlu. Nu cred ca e vorba de nostalgie ci doar de obiectivitate. Clar, nu e vorba doar de antrenor ci de faptul ca se intalnesc niste jucatori buni(sau cat de cat buni) dar nu reusesc sa stabileasca niste relatii puternice intre ei, astfel incat sa se simta pe teren, sa traga pentru acelasi scop. Hotararea si determinarea se pun in practica pe niste baze pragmatice, pe reguli, tactici si ce mai au ei pe acolo, ca nu stiu...si nu tre sa traga unul intr-o parte, altul in alta, unul sa dea mingea din intamplare intr-un coechipier, altul aproape ca-si deposedeaza coechipierul din prea mult elan, altul paseaza in...afara terenului...si asa mai departe.
Ce sa mai zic...nu mai zic...ca m-am amarat destul. De fapt cred ca m-am obisnuit de ceva timp cu situatia asta. Chiar ma gandeam ca daca manca bataie Romania lui Hagi, eram trista cel putin o saptamana. Acum insa, a doua zi abia daca imi amintesc ...in treacat.