Astazi am aflat ca mi-a murit o colega. Trist, foarte trist. Nu pot sa cred ca o persoana cu care discutam, cu care mergeam pe strada si palavrageam, acum este rece, fara suflare si in doua zile se va afla sub un strat de pamant.
Chiar daca cineva spunea (nu-mi amintesc exact cine) ca "moartea e un fenomen firesc in natura, numai oamenii il fac inspaimantator", nu ma pot opri sa nu fiu abatuta si trista. Starea aceasta o aveam de dimineata. Ma imbracasem in negru dand vina pe starea mea inexplicabila, ca apoi sa aflu de moartea colegei mele.
E adevarat ca avea o forma de cancer, dar...speranta moare ultima.
In cancelarie se punea problema daca o alta colega, tot bolnava, tot de acea boala, ar trebui sa stie sau nu de moartea colegei... Nici nu stiu ce ar trebui sa se faca...E destul de complicat. Eu as opta pentru adevar...dar daca ma gandesc mai bine, nu mai sunt asa de sigura. Uneori unele mici minciuni necesare pot ajuta. Sau , macar nu creeaza durere, nu inrautatesc situatia asa cum ar face-o un adevar.
Când ți-e lumea mai dragă, atunci când ți-ai găsit în sfârșit liniștea....vine o trăsnaie de-asta :(
RăspundețiȘtergereGlumind(cu permisiune)pot spune că-s mai ferice Emo-iștii. Ei sunt oricum triști.
Dumnezeu s-o ierte!
Unele intamplari, ca aceasta, ma fac sa regandesc adevaratele valori ale vietii. Ma intreb de ce traim, ce ne bucura, de ce merita sa te trezesti inca o dimineata...sa pui pret pe restul vietii ...macar de aici in colo...
RăspundețiȘtergereAna,de ce oare nu pot sa nu ma gandesc ca si pe aceste ganduri se va asterne uitarea?
RăspundețiȘtergereDa, cred ca se va asterne uitarea...Avantul,(carpe diem) nu cred sa tina mai mult de cateva zile( daca tine si atat)pe urma iar, resemnarea, sau oricum , ceva asemanator. Si cand ma gandesc la faptul ca toti spunem: "de-ar trece si ziua asta, si saptamana asta" cand de fapt sunt zile si saptamani din viata noastra!!! si de ce sa vrem sa treaca? sa ne apropiem mai mult de ce? de moarte?
RăspundețiȘtergere