Imi dau seama ca gandurile mele aruncate asa cum vin, cu unele ocolisuri, pot crea confuzii. Abia acum cateva minute am realizat cat de gresit pot fi interpretate. Doua persoane au interpretat cam in acelasi fel textul meu.
Nu spun ca am fost transparenta (desi nici foarte cenzurata nu am fost) , insa in niciun caz nu inseamna ca imi pare rau pentru pasul pe care l-am facut. In niciun caz ! In privinta hotararii mele nu mai exista nicio portita de intoarcere, conflictul meu interior nu are legatura cu ceea ce a fost, are legatura cu prezentul meu.
Ce-a fost a fost si a trecut. Nu vreau sa reiau povestea care aveam impresia ca nu se mai termina, lupta cu morile de vant. Am reluat povestea atunci cand mai aveam iluzia ca pot schimba ceva, apoi mi-am dat seama ca ceea ce-mi soptise ratiunea era adevarat: oamenii nu se schimba, iar impulsul initial trebuia urmat si multe din cele ce s-au intamplat nu s-ar fi intamplat.
Problema e ca eu mereu stiu ca ratiunea mea are dreptate. Asa de multa dreptate are incat mi-e frica de hotararile pe care le pot lua peste ceea ce-mi spune ea. Experienta mea de viata imi spune ca daca ma las sa fac ceea simt tot eu am de suferit. Asa ca prefer sa fiu mai rationala, mai antipatica...
Tre' sa urmez niste cursuri de indiferenta :) oare preda cineva asa ceva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu