O buna parte din viata mea am fost foarte optimista si m-am considerat o pesoana norocoasa. Toate mi-au iesit cum voiam...pana si examenele le-am luat la timp. Fiecare treapta a vietii la momentul potrivit, cand ma consideram pregatita sa o trec.
Cand parea ca totul merge in linie dreapta, ca pot fi linistita fara emotii prea mari, viata a inceput sa-mi dea suturi. Initial mai usoare, iar apoi din ce in ce mai puternice. Am ajuns la un moment dat sa ma simt ca un boxer prins in corzile ringului si meciul continua fara sa bata niciun gong. Cea pe care o provocasem era propria viata...parca incearca sa vada cat de puternica sunt, cat pot duce...S-au poate ca viata are grija de mine sa nu ma plictisesc...monotonia, linia dreapta plictisesc. Pai cum, "draga viata" ma pune la incercare. Ce sa zic, imi vine sa rad acum...ce viata interesanta am asa, brusc, instantaneu, deodata...
Eu care iubesc stabilitatea, linistea acum sunt in ipostaza omului care in fiecare zi se mai loveste de ceva. Cred ca in interiorul meu am o gramada de vanatai si cucuie..grea lupta asta. Dar ma tin tare, ce puii mei,lasa ca-i arat eu vietii! Ha!
Se zice ca cel care rade la urma rade mai bine, dar sa nu rada ca prostu'. Oi vedea...zise orbul...
Imi indrept spatele si zambesc la intimidare...atitudinea conteaza...si poate s-or speria problemele de mine si or fugi care incotro si vor disparea (ca nici altora nu vreau sa le dau, ce egoista sunt).
Pana la urma, lupta conteaza si nu sfarsitul ei, la fel cum in viata nu conteaza sfarsitul ci cat de frumos ai trait, si cu bune si cu rele.
cand simt ca nu mai pot ma ridic si nu-mi pasa stiu ca tot cei greu o sa treaca.
RăspundețiȘtergere