Surpriza...neplacuta

Am fost la coafor sa-mi aranjez putin podoaba capilara. Ma gandisem initial sa-mi las iar parul lung dar se pare ca nu mai am rabdarea necesara.
De dimineata, hotarata sa ma tund. Ma spal pe cap si...ma razgandesc: nu ma mai tund. Lasa ca o sa creasca, mai port o coronita , il mai dau cu smacuri sa se aseze ...vad eu.
Ma apuc de treaba prin casa, pac! parul in ochi. Eeeei, hai draga la tuns, lasa pletele pentru alte cosanzene cu mai multa rabdare.
Ajung la madame la coafor si ma tund atat cat sa se aseze mai uman. Acasa ma uit in oglinda si...surpriza: observ un fir de par alb!(cred ca stiu cine mi l-a scos) Dau sa il agat...oauuu, il pierd!Si da-i si cauta: smoc cu smoc, fir cu fir.Era si mai greu de vazut, dupa ureche, intr-o parte.
Da' ce a scapat?nuuu, l-am gasit si l-am smuls (dupa principiul daca te prind te omor). Cum a avut nesimtirea sa creasca printre negrele mele fire?N-a vazut ca e altfel?
Abia ce ma linistisem de vreo patru ani cu vopseaua de par, pentru ca am ajuns la concluzia ca tot nuanta mea e cea mai potrivita.Acum ce-am sa fac daca intrusii albi mai apar?
Am avut parul lung foarte mult timp.Acum un an si ceva l-am taiat.Atunci, coafeza m-a intrebat:"V-ati suparat pe el?"Atunci nu m-am gandit prea mult, am simtit ca doar ca vreau sa ma tund si atat.
Privind retrospectiv, cred ca a fost primul meu gest care a anuntat hotararea pe care am luat-o ulterior. Cuiva ii placea foarte mult parul meu si nu era de acord sa ma tund...stiind asta, totusi am facut-o, chiar daca suna a automutilare. Deci un simplu gest facut parca din impuls tradeaza sentimente si ganduri inca nerostite. Sau poate ca hotararea mea era luata fara sa-mi dau seama.
Deci coafeza avea o oarecare dreptate, numai ca "el" nu era parul.