Dragobete

Daca tot am scris despre legenda Sfantului Valentin, acum am sa prezint si semnificatiile zilei de 24 februarie, Dragobetele.Chiar daca nu sunt de acord cu sarbatorirea ocazionala a iubirii.
Dragobete, zeul dragostei la romanii de la nord si sud de Dunare, zeu pastoral campenesc, codrean, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale dar curate, al dragostei firesti. El a fost asemanat cu Eros al vechilor greci sau Cupidon al romanilor.
Din punct de vedere etimologic, cuvantul "dragobete" ar proveni din sintagma "dragu biti" din slava veche, care ar insemna "a fi drag".
Legenda spune ca Dragobete era fiul Babei Dochia. Iovan Dragobete semnificand principiul pozitiv este pus in antiteza cu mama sa, Baba Dochia, principiul negativ. El este purtatorul iubirii, al veseliei, al bunei dispozitii pastrand unele din atributiile lui Cupidon
Fetele si flacaii il sarbatoreau pe Dragobete pentru a fi indragostiti tot anul. In aceasta zi se faceau juraminte de prietenie intre fete si baieti. Legamantul facut in aceasta zi era considerat sfant, de nedesfacut pana la moarte. Astfel, tinerii schimbau vorbe de dragoste pentru a le merge bine si a fi iubiti tot anul.
Traditia mai spune ca in aceasta zi, fetele si baietii sa mearga in padure ca sa culeaga ghiocei si sa adune apa din zapada netopita.
Ei, acum vremurile s-au mai schimbat, fetele vor invitate la restaurant sau in club, nu in padure. Si in niciun caz nu beau apa din zapada netopita(mai ales daca-i suspect de galbena...si cu poluarea asta...) ci vor in cel mai fericit caz, apa plata (poate si cu lamaie).