Uneori ma gandesc ce frumos ar fi sa locuiesc intr-un loc izolat de restul lumii...sa nu mai aud masini, trancanit de tramvai, tipete de isterici, injuraturi de mitocani si nu numai, manele, talk-show-ri pe la teveu, sa nu mai aud de problemele guvernarii, de criza economica, de Boc si de Base, de 50% sau 5% pentru profesori...
Mi-as dori sa stau intr-o casuta izolata, cu o curte verde(la munte ar fi super)plina cu flori, legume, pomi fructiferi...cum sunt merii aceia plini de rod ale caror crengi trebuie sustinute sa nu se rupa. Acolo sa ascult linistea, pasarile, sa-mi tiuie urechile de atata liniste...sa pierd legatura cu realitatea , cu lumea, sa intru intr-un timp etern, sa am senzatia ca timpul sta in loc si ca nu mai am nevoie nici de ceas.
Dar nu cred ca as rezista prea mult...poate o saptamana, doua, cel mult. Pe urma sigur as simti nevoia sa aud stiri, sa intru pe net, sa-mi pun ceasul la mana in gest reflex pentru ca altfel mi-ar lipsi ceva toata ziua, sa vorbesc la telefon, sa ma plimb in oras, sa vad ce mai e nou, sa ma enervez din cauza prostiei umane manifestate pe strada fara jena.
Nu stiu cum traiesc ascetii, mi se pare ca renunta la viata, ca traiesc numai in interior si pentru interior, pentru spirit. Ma declar inferioara lor : nu pot renunta la ceea ce e lumesc.
Intr-o discutie cu o maicuta dintr-o manastire din Moldova, aceasta a spus ca eu as putea duce o viata monahala iar unei colege i-a spus ca nu. Acea colega s-a simtit putin jignita, dar fara motiv...Poate maicuta aceea a vazut in mine doar ceea ce i-am dat eu voie sa vada, sau poate ea a vazut ce nu am reusit sa vad nici eu.
Oricum, sigur nu as renunta la viata aceasta cu micile ei pacate. O viata am si trebuie sa ma bucur de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu